Testat: Devron Zerga FS 6.7

Testat: Devron Zerga FS 6.7

Autor:Ionut Sava | 25 martie 2016

Am fost foarte încântați că am avut ocazia să testăm prototipul Devron Zerga FS 6.7, creat și testat pe superbele dealuri din județul Hunedoara. Este primul cadru full-suspension proiectat 100\% în România, iar părintele lui este un biciclist timișorean, care a avut ca target specific piața națională și riderii din România. Zerga 6.7 ne-a fost lăsată pentru distracție pentru aproximativ două săptămâni, timp suficient în care să ne formăm o părere despre modul în care bicicleta se simte la dat pe munte, adică acolo unde este de fapt acasă.


Impresie inițială:

Atunci când am scos-o din cutie, bicicleta ne-a surprins în mod plăcut. Vopseaua de calitate și detaliile de pe aceasta păreau parcă de pe o mașină de colecție ținută ascunsă în garaj până acum. Noi am primit pentru testare varianta pe negru-albastru dar producătorii ne-au informat că după lansare, modelul va putea fi achiziționat și în varianta negru-roșu. Alegerea componentelor este una reușită din punct de vedere estetic, iar prezența unui shock pe un cadru conceput în România este surprinzător de bine încadrată din punct de vedere estetic. Nimic nu pare montat forțat sau nelalocul lui pe această bicicletă. Observate strict vizual, aspectul și geometria ne trimit cu gândul la o bicicletă completă, capabilă să răspundă cerințelor celor mai pretențioși clienți. Cu siguranță îi va cuceri pe mulți!
Article Image 5

Pe stradă:

Trebuie să menționăm de la început că nu am montat pedalele din policarbonat care au venit în pachet și că bicicleta a fost testată folosind un set de pedale cu pini metalici, din motive de siguranță. Prima impresie făcută atunci când ne-am urcat pe ea pe stradă, deși am setat suspensiile conform specificațiilor producătorului, a fost aceea că furca era mult prea moale și "mânca" foarte mult din energia pe care o foloseam pentru înaintare, așa că am blocat-o folosind reglajul de lock-out și am reușit să parcurgem câțiva kilometrii prin oraș fără să întâmpinăm vreo problemă sau disconfort. Luând la cunoștință acest lucru, în pregătirea bicicletei pentru turele pe munte am reglat din nou suspensiile, dar de data aceasta după simțul propriu.


Pe traseu:

Luată la ture pe cărări, Zerga full suspension este confortabilă pe urcări, chiar dacă am testat mărimea "M" iar conform recomandărilor de înălțime, ar fi fost necesar "L"-ul. După o scurtă setare a cockpit-ului, a înălțimii șeii (folosind colierul cu prindere rapidă) și a suspensiilor, ne-a fost foarte ușor să ne obișnuim cu ea. Geometria este una sportivă, bicicleta este agilă, chiar săltăreață am putea spune, ușor de manevrat și de stăpânit, lucru care o face și foarte distractivă pe un traseu, indiferent de configurația acestuia. Pe o urcare de aprox. 40min, Zerga 6.5, declarată ca bicicletă de all mountain, nu a ținut pasul cu o bicicletă de cross-country, rămânând mai în spate, lângă una de enduro. Cu toate acestea, ajuns în vârf, nu pot spune că eram stors de energie cum aș fi în mod normal după o asemena urcare, ci chiar energic și cu chef de coborâre, Zerga oferindu-mi acest prilej.


Article Image 4

Capacitățile bicicletei pe coborâre sunt cu adevărat surprinzătoare, exceptându-le pe cele de frânare, unde apare un sentiment de nesiguranță. Agilitatea este simțită și pe teren accidentat, rockgarden-uri și rădăcini de dificultate medie la parcurgere. Menționăm aici că Zerga nu este deloc silențioasă în astfel de condiții, lucrul acesta fiind modificat de noi în limitele posibilului, folosind o protecție de chainstay improvizată.


Article Image 1

Cadrul: deși o mărime prea mică pentru mine, este capabil, iar geometria acestuia se transpune în control și confort la turele prin pădure.

Suspensiile: shock-ul și furca, ambele modele pe aer, fac un cuplu reușit, iar setate conform preferințelor, au făcut față tuturor cerințelor impuse atât pe urcări abrupte, cât și pe coborâri accidentate.

Cockpit-ul: lățimea ghidonului (720mm) poate fi puțin sub limita de confort a unora, inclusiv a mea. Manșoanele au un grip acceptabil și oferă un confort crescut. Shifterele au un răspuns rapid și exact. Șaua nu a fost cea mai confortabilă din câte am încălecat, nici chiar după două săptămâni de folosință.


Article Image 2

Frânele: alături de butucul spate (despre care am primit confirmare din partea producătorilor că va fi înlocuit cu un model superior), reprezintă singurele dezamăgiri în ceea ce privește acest model. Puterea de frânare în condiții de coborâre mai abruptă lipsește cu desăvârșire, iar feeling-ul de pe pedale este acela de nesiguranță și lipsă de control, din cauza butucului spate.


Roțile: jantele nu au dat semne că s-ar descentra, nici după o utilizare mai agresivă a bicicletei în condiții pentru care aceasta nu a fost concepută. Tot de la producători am aflat că jantele sunt produse în România, la Deva, de mai bine de 10 ani alături de biciclete pentru export, majoritatea pentru Germania (peste 200 mii de biciclete anual pentru kreidler.com și cycle-union.de). Cauciucurile sunt potrivite pentru majoritatea condițiilor meteorologice și penntru tipurile obișnuite de sol; acestea au fost testate de la asfalt, până la pământ uscat bătătorit, noroi dar și nisip.


După ce am testat-o în mediul ei, am vrut să vedem ce altceva se mai poate face cu acest model. Acolo unde o bicicletă clasică de all-mountain ar face fițe, Zerga full suspension nu a comentat, ba chiar a înghițit orice abuz pe care i l-am oferit. Cu alte cuvinte, drop-uri de înălțimea ei, jump-uri de două ori mai lungi decât lungimea, sau aterizări pe rădăcini, au fost câteva din loviturile aplicate Zergăi, însă, așa cum spuneam, bicicleta a făcut față cu brio și ne-a oferit câteva momente de distracție pe cinste!


Article Image 3

Configurație:

Cadru: Devron Zerga 6.7 negru-albastru 27,5 mărime M; Al6061 Semi-Hydro-T6, Taper HS, Internal’Cables; Full-Bearing 4Bar System Devron©;
Shock: RockShox Monarch Air R 200x51;
Furcă: RockShox Sektor TK Silver 140mm SoloAir Taper, Maxle 15;
Pipă: Truvativ Hussefelt 60mm;
Ghidon/Manșoane: Truvativ Hussefelt 720mm/WTB WeirWolf;
Șa/Tijă șa: WTB Rocket/ Truvativ Hussefelt 30.9;
Angrenaj: Truvativ Ruktion 165mm cu 2 foi 36/24 & BB Howitzer XR;
Pedale: VP 578 din policarbonat;
Frâne: Tektro Gemini hidraulice, 180mm față-spate model M510 Dual-Piston;
Shiftere: Shimano Deore SL-M590;
Deraior față: Sram X7 2x10; (Shimano Deore FD-M618D6 pe modelul de producție finală)
Deraior spate: Shimano Deore RD-M592SGS Shadow 9spd;
Lanț/Pinioane: KMC X9 / Shimano 12-36T CS-HG3009236;
Butuci: față Modus MD-JA172F-X15; spate: Modus MD-JA252R (9x135) (Novatec D342SB Trough axle 12x142 pe modelul de producție finală)
Jante:Black-Line Disc (Made in Deva) DHS06 27.5" 584x L21xH21 w/eyelets;
Cauciucuri: Continental MountainKing 2.2 foldable 180Tpi SilverLine.

Greutate (măsurată de noi): 15,2kg


Nota DirtBike

Putem spune că pentru primul cadru full-suspension proiectat în întregime în România Devron Zerga 6.7 a făcut o impresie extraordinară. Considerăm că bicicleta i se adresează cu adevărat românului care pleacă în explorarea cărărilor din țară, și îl asigurăm că Zerga 6.7 îi va fi un partener de încredere. Așteptăm ca la data comunicată de lansare (22 Aprilie - ziua Pământului), să ni se confirme și prețul, despre care am primit informații că ar putea fi sub pragul de 7.000lei.

Acestea fiind spuse, putem afirma că proiectul celor de la Devron, care viza în principiu riderii și piața națională, nu este nimic altceva decât un succes, atât din punct de vedere al produsului finit, dar mai ales din punct de vedere al producției românești de biciclete! Nu, nu este cea mai ușoară, silențioasă sau performantă bicicletă din gama ei, dar manevrabilitatea acesteia își face simțită prezența, atunci când plăcerea de a te da cu bicicleta abundă, toate acestea la un preț pe care îl considerăm decent.

Raporteaza

18 Comentarii

Robert Daly
31 martie 2016 la 01:44
@Draghici Flaviu, Cu cat ai fost mituit ? Sincer acum, bicicletele nu se compara cu trecutul si cu alte failuri de biciclete, ci cu pretul curent si cu concurenta. Echiparea este jalnica, cum poti sa spui ca in astia 7000 de lei este bine echipat ? Doar cand auzi de frane + angrenaj, ar trebui sa te sperie putin, dar unii doar vorbiti anapoda pentru ca nu calculati putin banii pe care-i aruncati pe geam pentru niste gunoaie.
1 Ionut Batrinu
2 Alexandru Avram, Maximilian Munteanu
Draghici Flaviu
31 martie 2016 la 03:24
Sunt sigur ca ai testat mai multe bike-uri si multe piese decat mine in primul rand si ca ai o viziune exemplara a pietei actuale, un adevarat talent de marketing ascuns ce se valorifica prin excelenta sa exemplara...
4 Ede Jakob, Alexandru Avram, Adrian Nemeti, Sebi Sin
0
Draghici Flaviu
31 martie 2016 la 03:53
Acuma pe bune, e un bike OK. N am nici un interes sa fac reclama dar mi se pare o varianta buna de luat in considerare pentru un bike de allmountain, intr un buget redus, nivel inceput-mediu. Potential este si pretul e bun.
0
0
Draghici Flaviu
31 martie 2016 la 19:42
Singurul lucru jalnic sunt comentarile voastre proaste si negandite... bikeu e bine echipat si pentru prima varianta foarte reusit. Comparati cu biciclete ramase din anii anteriori care nu se vand. Furca e super ok pentru majoritatea oamenilor. Franele o sa fie altele. E o bicicleta pe care daca nu o sa o cumpar astept cu curiozitate sa o testez, asta sunt sigur si o sa zica oricine are un pic habar de sportu asta. Nu e un monopivot banal.
0
0
Bucur Andrei
12 aprilie 2021 la 13:13
fara suparare,dar eu am cumparat bicicleta de 9 luni si deja mi sa rupt axul,urechea a suferit su shock foarte mare la oartea de piedica dim cauza montarii proaste a lor ca aia de la devron nu stiu nici macar sa monteze un schimbator corect ,bolț-urile basculei se desfac mai mereu fara ca eu sa imblu la ele si deja la partea de rocker a cadruluinu mai pot sa stang mai mult suruburile deoarece filetul nu duce mai mult si am un joc destul de mare care se simte pe curbe,wallride-uri sau contrapante,eu practic cu bicicleta trail enduro dar cand fac enduro nu il practic foarte profi,adica nu ma dau agresiv si cu toate astea bicicleta are probleme constant iar franele sunt bune de aruncat in mimentul cand se incalzeste uleiul ij ele de abea de mai prind sir inca i singura problema ar fi transmisia,parerea mea ar fi ca mai bine puneu la pretul bicicletei inca 300-400 de lei si imi punea o transmisie deore sau slx shadow plus 1x10
0
0

Scrie un comentariu

Ionut Sava
Membru din: 17 iunie 2008

Share

Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !

Fii vizibil pe DirtBike.ro - cel mai mare portal de biciclete și echipamente din România !

Google Ads