Romet Wigry 8 - velocipedul de buzunar

În dimineața zilei de 21 aprilie, la o săptămână după ce Sebastian Ghiță fusese arestat la Belgrad și cu o săptămână înainte de Sacrilegiul De La Lourdes din Cupa Mondială, Radu Munteanu stătea la masa din bucătărie și se pregătea să ia micul dejun. Fulgii de porumb Clever zornăiau într-un fel anume când loveau castronul, pe măsură ce se scurgeau din punga de 1 kg, ceea ce-l făcea să rânjească. Pe când se gândea că nu-l mulțumește de fel alegerea laptelui, că auzise el de la o prietenă că la Prodlacta se vorbește mai nou preponderent rusește, telefonul începu a zumzăi pe fața de masă din linoleum, rămasă de la bunica. Numărul necunoscut îl lămuri deîndată: ”Ah, e curierul, hai să merg la poartă! Sper că măcar de data asta să-mi fi trimis ăștia un mountainbike...”

Vedeți voi, dragii mei, în ziua de azi așa se încep articolele în presa mare din lumea bună: cu un paragraf introductiv despre o activitate banală a unui personaj care nu interesează pe nimeni. Ca să aibă tot materialul o aură mai literară, o îmbucătură de realism neaoș. Noi nu facem așa ceva, noi scriem scurt și la obiect despre biciclete, nu povești de adormit copiii. Sau? ;)

În fine, buo$$, înainte să vedem dacă-i bună sau nu-i bună mititica asta de la Romet, sunt totuși câteva lucruri de spus. După cum ați ghicit deja probabil, toate bicicletele pe care le-am primit de la oamenii de la Biciclop au fost surprize și nu spun asta cu nici o undă de negativism, fiindcă mi-au plăcut toate, în felul lor, și m-au făcut de fiecare dată să ies din bula mea, unde domină mountainbike-urile, bicicleta de downhill are altarul ei, cea de enduro are parte poate de cea mai multă acțiune, iar orașul se cucerește sau pe-nserat, cu bicicleta ghidușă de street/dirt, sau în miez de zi, pe neînduplecata cursieră. Nu sunt în publicul-țintă pentru biciclete de oraș, dar le apreciez spiritul practic de fiecare dată când îmi arunc piciorul peste șaua vreuneia. Dar de data asta, când am deschis cutia, m-a bușit râsul direct și am râs câteva minute bune.

Prima impresie

Din abisul cartonului abil împachetat se zgâia la mine o bicicletă pliabilă. Era așa de mică, de încăpuse cu totul în cutie, fără să fie nevoie să i se fi demontat vreo roată. Am pus mâna pe ea, s-o salvez de tenebrele cutiei, și am fost în primă fază impresionat de cât de ușoară este. Măi să fie! Apoi m-am uitat un pic la ea ca vițelul la poarta nouă, am dibuit ce nu mi se lega în minte și am montat-o din fix trei mișcări și jumătate: basculat pipa și ghidonul la locul lor, ridicat imensa tijă de șa și clipsat cele două pedale pliabile; gata, era good to go! Habar nu am ce mărime era, dar știam că și cea mai mare ar fi fost mică și nu mă puteam abține să nu râd în sinea mea la gândul că sigur aveam să arăt ca un elefant pe trotinetă și mi-era să nu-i fac ceva. Dar Wigry-ul ăsta părea robust, pe cât de adunat era, deci m-am liniștit. Al doilea gând care m-a lovit a fost amintirea vechiului Pegas Camping al tatei, de acum 30 de ani. Le știți, ălea cu robinet în miez de cadru, cu portbagaj sudat și grele precum culegerea de matematică Gheba. Noi aveam unul verde și, prin '86, înainte să apuc să am un BMX, așa cum văzusem eu în Neckermann, am rezolvat nevoia asta mult mai rapid: țeavă de cornete prinsă cu sârmă de ghidonul de Pegas Camping, gata filmul de BMX! ;)

La bani mărunți

Fix ca și verișorul ei pe care l-am testat anul trecut, Wagant, pitica Wigry 8 are un cadru din aluminiu, care explică senzația de greutate redusă de mai devreme, iar vestea bună este din nou aliajul superior 6061 T6, care cere mai multă atenție la prelucrare și care ne confirmă că inginerilor de la Romet le pasă de calitatea produsului chiar și acolo unde nu se vede. Sudurile sunt regulate și bine executate, poate nu la nivelul vreunui Chris Herting, dar totuși încă un lucru mai degrabă neașteptat la o asemenea bicicletă. Cadrul are în mijlocul lui o balama cu siguranță care asigură plierea, ușor de înțeles și lejer de operat. Cuvetele sunt integrate și nici nu le observi, iar de ureche de schimbător nu e nevoie de data aceasta. Furca de oțel, în schimb, este sensibil mai trist finisată decât cadrul. Nu că ar fi vreo problemă funcțională cu ea, dar e o diferență vizibilă între sudurile cadrului și cele ale furcii.

Înălțimea cockpit-ului se poate varia mulțumită pipei cu strângere rapidă și prin tija de șa, care-i face concurență Coloanei Infinitului. Chiar dacă bicicleta era mărime M, iar eu un tălan de 1.91 m, mi-am găsit o poziție pe ea, cât să pot pedala în pace prin oraș. Dacă tot vorbim despre cockpit, punctele de contact cu bicicleta, manșoanele, șaua și pedalele, sunt și ele prin vecinătate. Nu chiar la nivelul celor de pe Wagant-ul de anul trecut, unde eram răsfățați cu manșoane Herrmans și șa de la Selle Royal, dar tot piese de bună calitate, adică o șa DDK și niște manșoane (probabil de la) Velo; nimic de obiectat. Pedalele VP sunt și ele în același grai, dar despre ele mai în detaliu ceva mai jos. Interesant mi s-a părut angrenajul ProWheel cu emblema Romet, cu protecția lui integrată, care previne mătuirea prin contactul cu călcâiele și este tare bine integrat cu apărătoarea pentru lanț, potrivită și ea estetic. Cricul și portbagajul sunt stabile, dar nici ele la nivelul celor heavy duty de pe cărăușul Wagant. Cine vrea să ducă mai mult de un ziar, să nu se bazeze pe arcul portbagajului și să-și facă rost de o chingă. Testat!

Transmisia Nexus cu 8 viteze trebuie că e highlight-ul echipării. Maneta acționează ferm, toată șandramaua e protejată de intemperii în interiorul butucului, iar butucul, că tot l-am invocat, are un fârtat pe față, care se ocupă cu furnizarea energiei electrice și bine face. Frâna la picior, ”cu torpedo” e o treabă cu care te obișnuiești, deși poate nu e cea mai plăcută, dacă ai biciclete cu frâne mai fandosite, iar frâna simplă de față e dovada că V-brake-ul e poate cea mai importantă invenție din ultimii 25 de ani de tehnologie biciclistică: răspândirea V-brake-ului pe toate tipurile de biciclete a reprezentat democratizarea siguranței active și aproape sigur s-a tradus în niște accidente evitate și niște vieți salvate. Cine s-a dat cu frâne cantilever ceva mai înainte, sau cu ”torpedo” pe Tohanul bunicului știe ce spun. Jantele sunt simple, din aluminiu și e absolut firesc să fie așa. Diametrul mai mic înseamnă roți mai solide, iar pentru oraș e prea posibil ca jantele duble să fi fost inutile. Am remarcat cauciucurile Michelin, mai rare ca marfă de primă echipare, dar o altă mărturie a aplecării celor de la Romet către calitate și asupra detaliilor mai puțin vizibile, dar care contează. Aripi metalice ferme, care nu fac hărmălaie - nimic de comentat! Ce altceva mai strălucește pe Wigry? Luminile, evident. Nici aici Romet nu face rabat și echipează fain frumos cu Basta și Axa, fix cum am văzut și pe Wagant. Elegant!

Prin oraș

Dar s-o scoatem p-asta mică la plimbare, zic! Nu? Cât timp a zăbovit pe la mine, mezina asta m-a plimbat pe unde am avut nevoie, în general prin centrul orașului și ocazional la mișcare, la baschet. Așa cum veți ghici din poze și cum bănuiam, de fapt, și eu, n-aveam cum să scap de hlizeli și de comparația cu pahiderma pe trotinetă. Meritat, desigur! Chiar dacă e bine închegată, am încercat totuși să nu o bruschez pe micuță, iar ea m-a răsplătit cu vivacitate urbană de care nu aveam cum să mai fi avut parte. După câte puteți vedea, știe și bunnyhop, dar asta doar dacă știți și voi, iar asta e o cu totul altă discuție. Eu unul nu vă recomand și mărturisesc că am făcut-o doar pentru poze. De fapt, Wigry e destul de înspâimântător din punctul ăsta de vedere: ansamblul pipă/ghidon are o elasticitate de vreo 1-1.5 cm, dacă se întâmplă să fiți nevoiți să smuciți la un moment dat de bicicletă. Aproape sigur lucrul acesta li se datorează celor două interfețe diferite din zona pipă/ghidon/cadru. Da, poți face bicicleta să fie practică și să o poți demonta ușor, dar pe undeva trebuie să existe un compromis, că nu se poate ”cu de toate”. De data aceasta, rigiditatea torsională trebuie să sufere pe altarul ghidușiei practice. E posibil ca cei mai micuți și mai ușurei decât mine să nu simtă la fel de tare problema, dar ea există, fără doar și poate.

Dintre lucrurile bune, Wigry rulează foarte lin și silențios, iar asta au realizat rapid și băieții de la baschet, care au dat câteva ture cu ea prin sală. ”Băi, dar ce mică e!” ”Băi, dar parcă merge singură!”. De vină sunt sigur butucii Nexus și gumele Michelin, dar probabil și faptul că bicicleta e nou-nouță. Cu luminile bune de pe bicicletele de city de ni le trimite Biciclop ne-am obișnuit și, sincer, cam asta ar trebui să fie norma la vechiculele ăstea: dinam în butuc care alimentează continuu lampa față și un stop cu incandescență latentă, care rămâne aprins minute bune după ce te-ai oprit din pedalat, ca să fii văzut și ca să vezi eventual un pic în jur. Nu vă așteptați la cine știe ce ansamblu de lumeni, dar instalația luminează suficient și e foarte bine așa.

Cricul e bun. Că nu mi-am dat seama ce poate fi rău la un cric sau în ce fel el nu poate fi bun. Despre portbagaj v-am zis deja, că vă duce lejer ediția de Financial Times în timp ce sunteți pe drum înspre bursă, ca să mai vindeți din acțiunile ălea la Hidrolectrica, dar nu vă hazardați să puneți ceva extrem pe el, ca de exemplu o cutie de Jordan 5, cum au toți băiețeii de clasa a șasea zilele ăstea, că e păcat de ei să se risipească în trafic! Șaua e confortabilă, manșoanele la fel, frâna față bună, cea la picior acceptabilă. Ce altceva ar mai fi?

Ah, felul în care se montează și se demontează bicicleta merită un paragraf doar al lui, fiindcă e simplu și al naibii de practic. Nu, nu am pus-o nici în lift și nici în portbagaj, că n-am mașină, și probabil aș fi și uitat să o pliez de la mijloc, dacă nu m-ar fi întrebat bunul Ovi în timpul sesiunii foto cum se face. Dar faptul că poți să bagi în mai puțin de un minut o bicicletă într-o cutie strâmtă ca Strada Sforii mi se pare remarcabil. Pedalele VP sunt favoritele mele: trebuie doar să tragi de clipsul elastic din mijlocul lor și să le pliezi la unghi drept. Bună treabă! Trebuie să precizez că nu am folosit niciodată un Brompton, un Montague sau un Birdy, etaloanele în materie de biciclete pliabile, dar poloneza asta sigur e foarte deștept inginerită și dau o bere pentru asta!

Iar acum, partea mai puțin veselă: transmisia. M-am bucurat și mi-am făcut speranțe când am văzut logo-ul Nexus, fiindcă întotdeauna mi-au plăcut butucii cu viteze și Nexus-ul araeori m-a dezamăgit. Ei bine, se pare că această e una dintre acele dăți mai rare, fiindcă Nexus-ul de pe Wigry cam sărea între vitezele mai grele și numai acolo. Mi-a adus aminte de un Nexus pe care l-am avut pe cruiser acum 10 ani, dar ăla era un Nexus de 4, e de la mijlocul anilor '90 și era deja folosit bine când ajuns la mine. Am încercat să-l reglez cât de cât, dar nu am făcut mare brânză. Se pare că se mai întâmplă și la case mari precum Shimano sau poate e ceva de care n-am ținut eu cont, nefiind un expert în butuci cu viteze. Dar problema nu e numai cu Nexus-ul, problema e cu întreaga transmisie, care a fost gândită cu picioarele din capul locului, ceea ce aproape că m-a uluit, fiindcă tot ce am primit până acum de la Romet a fost făcut cu cap. Ei bine, asta nu. Despre ce este vorba? Scurt pe doi, din cele 8 viteze poți folosi pe bune doar 2-3, iar cele ușoare în special sunt complet redundante. Pedalezi prea ușor, înaintezi puțin. Product manager-ul ar fi trebuit să ia în calcul roțile mici și să echipeze bicicleta cu o foaie mai mare, care să asigure înaintarea, cum e la orice bicicletă echivalentă cu roți așa mici. Lucrul acesta nu se întâmplă. În momentul în care panta se înclină un pic și schimbi într-o viteză mai ușoară, practic pedalezi în gol, e o stupizenie! Vă amintiți paralela cu elefantul pe bicicletă? Uitați de ea și încercați să vizualizați un hamster uriaș sau poate un saber tooth supraponderal chinuindu-se să înainteze. Absolut ridicol! Dezamăgire, fușereală. Poți să mergi cu Wigry prin oraș, dar doar încet, fiindcă mai mult nu poate.

Preț: 1869 RON
Importator: Biciclop
Să tragem linie!

Plusuri:


- cadru din material de bună calitate și bine prelucrat
- sistem de pliere al bicicletei foarte bine gândit și ușor de folosit
- rapid de montat și de demontat
- componente simple și de calitate
- sistem de iluminare deștept
- pneuri excelente
- protecție bună pentru pantaloni
- asamblare curată și atentă
- relativ ușor
- accesibil prin comparație cu etalonul (Brompton, Birdy)

Minusuri:


- transmisie prost gândită
- sistem Nexus insuficient reglat
- elasticitate prea mare în pipă/ghidon
- nu cea mai atractivă apariție

Concluzie

M-am întrebat sincer dacă mi-aș lua așa o bicicletă. Mi-am răspuns cu ”nu”, dar v-am spus deja din primele paragrafe cu ce mă dau eu prin oraș și, dincolo de asta, sunt adeptul beater-ului, bicicleta care merge bine, dar arată ca d̶r̶a̶c̶u̶'̶ Marian Nistor invitat la un matinal, și de care te doare la bașcheți dacă pățește ceva. Deci eu nu, dar nu fiindcă îmi displace bicicleta asta. De fapt, mi-e destul de simpatică! M-am întrebat, deci, pentru cine e Wigry 8? Iar răspunsul trebuie să fie cam așa: cineva care duce lipsă de spațiu pe unde umblă (birou, apartament sau chiar portbagaj), dar care are nevoie de o bicicletă pentru a învinge traficul într-un oraș plat, pe distanțe nu tare lungi. Wigry 8 are clar potențial, dar nu cu foaia aia stupidă de 38! Îmi place să cred că se poate și cu un decor ceva mai creativ, nu neapărat mai vesel, dar ceva mai mult decât un wordmark banal și trei dungi. Îmi asum faptul că Nexus-ul dereglat e aproape sigur o treabă de ghinion și dacă m-aș fi dus la un bikeshop cu el, cineva mi l-ar fi și reglat, ca să nu mă mai smiorcăi pe aici aici. De asemenea, mi-ar plăcea ca Biciclop să-mi trimită biciclete pe mărimea mea, dar îi înțeleg și pe ei, că mai apoi trebuie să și vândă modelele ăstea de test și nu toți sunt niște tălani ca mine. Dacă e să rezum, Wigry 8 e o surpriză plăcută, în mare parte, la un preț corect și cu câteva accesorii foarte deștepte și cu niște minusuri care trebuie asumate pe moment, dar care se pot remedia la modelul de anul viitor.

Epilog

Credeți c-am terminat? Stați așa, că nu scăpați fără de o poveste mioritică! Ehei, dragii moșului, ăștia de la Biciclop sunt niște oameni de treabă și întâmplarea face ca ei să lucreze cu un anumit curier cu care au contract. Eu, cum sunt mai prostan și mai căscat, am neglijat treaba asta și le-am tot trimis înapoi bicicletele cu un alt curier, cu care trimit eu de obicei chestii. De data asta mi-am zis ”hai să fiu și eu de comitet cu oamenii ăștia, că și ei au fost cu mine”, deci m-am activat să chem curierul potrivit. Era vineri pe la prânz. I-am sunat pe ăia și am aflat că ei lucrează doar cu firme, nu cu persoane particulare, și dacă nu sunt clientul lor, ghinion. Okay, sun la Biciclop, vorbesc acolo cu o doamnă de treabă, spune că o să cheme ei curierul, închid, mă sună să-mi confirme că au vorbit cu ăia. Bun. Și mă pun și aștept. Pe la ora 4 așa, mă sună unul să mă întrebe unde e numărul cutare de pe stradă, că el nu găsește adresa. Îl întreb dacă mă sună din București, îmi spune că da, eu îi spun că aștept la adresă în Brașov. Îmi spune că trebuie făcută ALTĂ comandă. Sun din nou la Biciclop, reluăm procedura. Cineva de la curier uitase că eu eram în Brașov, aia e. Mă pun și aștept din nou. Și aștept și aștept. Am stat acasă până pe la 8 seara și nu am putut face mai nimic altceva. Aici trebuie spus că geniala firmă de curierat are un call-center pe undeva prin vestul țării de unde distribuie ei, în geniul lor organizatoric, comenzile, dar sunt complet rupți de realitate. Pe local au câte trei telefoane, dar nu răspunde nimeni la ele toată ziua. Sâmbătă, normal că nu m-a căutat nimeni, deci luni m-am pus din nou pe telefon. Doamna de la Biciclop și-a tot cerut scuze, deși nu era vina ei, mai face o comandă. Obișnuit fiind cu ultima experiență, îmi văd de ale mele. Curierul apare în cele din urmă. Luni seara, la ora 6 jumate. Pentru o comandă făcută vineri la 12. Curierul nu vrea să asculte nemulțumirea mea, el e un om ocupat. Marți pe la 3 mai sună un curier. Că el a venit să preia un colet, că are comandă. Dude... Trec două zile și joi mă sună curierul care mi-a adus bicicleta. Și el știe că are un colet de preluat de la mine. Man... Cam așa cu firma genială de curierat. Îi salut prin prezenta pe cei de la Biciclop, că-s oameni buni, și le doresc să-și schimbe curierul. Că ăia de la DPD sunt niște cretini, nu curieri, și merită spânzurați de picioare în pădure, să-i gâdile veverițele până adorm de atâta distracție.

Mulțumiri maxime lui Ovidiu Cosma pentru fotografiile din acest set. Toate drepturile rezervate.

Pentru că nimic nu e întâmplător, la shooting-ul acesta am purtat un maiou cu Celtics, pentru a celebra retragerea lui Paul Pierce din NBA, după 19 sezoane, deci vă dau ca bonus montajul acesta:

Cu plăcere! :)