Spirit practic - utilități discrete cu Romet Wagant 2

La scurt timp după dezlegarea de comunism, România a explodat comercial. Era și normal, fiindcă deodată puteai cumpăra tot ce găseai cu câteva luni înainte doar pe sub tejghea, dacă te știai cu vânzătoarea. Asta DACĂ găseai. Mărfurile mult dorite și-au făcut rapid loc pe piață și brusc aveai și de unde alege. Blugii turcești și guma de mestecat sunt poate cele mai binecunoscute exemple de atunci, dar cine are memorie și un ochi pentru biciclete știe că boom-ul acesta s-a văzut atunci și pe scena celor două roți nemotorizate. Captivi până în 1989 în celula biciclistică socialistă alături de mândrul Pegas, de mountainbike nu auzise aproape nimeni, iar BMX-ul cromat cu replici de roți Skyway din Neckermann era visul fierbinte al oricărui adolescent. Prin urmare nu ar trebui să mire pe nimeni că în sălbaticii ani '90 bicicletele de munte s-au vândut cel mai bine și au ajuns aproape pe peste tot. E ușor de înțeles și asta: spre deosebire de greoaiele și jenant de fiabilele produse locale, noile biciclete de import erau mai sprintene și mai funcționale. Și aveau viteze care mergeau și chiar frâne care te opreau; un mare pas înainte! Dar, din păcate, prea s-au răspândit și tot captivi am rămas aproape până azi, doar că în paradigma asta, a mountainbike-ului bun la orice, și chiar dacă de data asta nu restricțiile sunt de vină, ci mentalitatea, viziunea absentă și lipsa de simț practic. Da, sunt faine mountainbike-urile, dar, pe cât de polivalente, nu sunt panaceu biciclistic și sunt răspândite aproape ridicol de mult. Pe bune acum, câți oameni știți care se dau cu bicicleta numai prin oraș și își iau un MTB, deși n-au făcut nici măcar un metru de forestier în viața lor, dar nu concep altceva? Și îi vizualizați pe nenii ăia de la sate cu full suspension-uri ieftine de fier, cărora le-au anulat mișcarea basculei spate și le-au pus portbagaj, să care cu el? La naiba, probabil că domnul acela pasionat, cu DaBomb-ul de downhill încă se plimbă agale prin capitală... Toți oamenii ăștia ar fi mult mai fericiți cu niște biciclete simple și funcționale, care să-i poarte de la A la B fără să-i chinuie prea tare. Dar așa căpoși cum suntem, să știți că există o licărire de speranță! Scena urbană e în plină dezvoltare, apar și se cizelează pasionații de cursiere vechi, cultura fixie e foarte expansivă în orașele mai mari, iar bicicletele de oraș sunt din ce în ce mai prezente în viața cotidiană. Asta cu siguranță se leagă de posibilitatea de a călători și de ce vedem prin țările vestice la care aspirăm, unde în viața de zi cu zi funcționalitatea primează în fața moftului și a preconcepției. E bine, ne civilizăm! Dar voi încheia cercul acestui prim paragraf cu ironia că în comunism aveam, de fapt, o bicicletă simplă și polivalentă, răspândită și utilă în contextul ei: Pegasul Ideal sau Tohanul, cum e el mai bine cunoscut: bicicleta ca o Dacie, probabil făcută din țeavă de gaz, cu care tata mergea la fabrică, bunicul la câmp și pe care mulți copii ai acelor ani au dat prima pedală, probabil chircindu-se pe sub toptube-ul înalt ca fulgerul statuii de la Vidraru.

Of, dar, serios acum, chiar era nevoie de ditai halca de introducere pentru un test? Firește că da; ca să ne înțelegem mediul înconjurător și de ce e relevantă bicicleta asta! Ah da, bicicleta! Probabil că vă aduceți aminte, că oamenii de bine de la Biciclop ne-au trimis și în trecut biciclete la test. De data asta avem un Romet Wagant 2, un model pe care producătorul polonez îl listează ca fiind de trekking, dar care apare pe site-ul importatorului din România ca bicicletă de oraș și, nu, nu e nici o problemă cu asta. De fapt, poate e mai bine așa, că cine știe ce și-o fi închipuind clientul mioritic când citește ”trekking”! ;)

Prima impresie



Curierul a dat, curierul a luat, fie numele curierului binecuvântat! Întotdeauna mă uimește curajul celor care împachetează bicicletele ăstea și încrederea pe care o au în colegii lor de la companiile care le transportă bunurile! Am desfăcut veșmântul plăpând dar ferm din carton reciclat (sper!) și Wagant-ul era deja gata de vagabondaj; măi să fie! Nu a trebuit să fac nici măcar un reglaj! Dar înainte să-l iau la o tură, m-am uitat un pic la el, fiindcă e cam pe partea opusă a spectrului de biciclete din care făcea parte Mikste-ul de damă de anul trecut. Deci să trecem direct...

La bani mărunți



Iată un cadru simplu și onest din aluminiu, cu ureche de schimbător detașabilă, cuvete integrate, pentru un look curățel, două țevi (toptube și downtube) cu profil de lacrimă, pentru ceva mai multă rigiditate și un pic de vino-'ncoa, o întăritură în dreptul cuvetei de jos și suduri onorabile pentru o astfel de bicicletă la un asemenea tarif. Da, alte mărci au biciclete care vin cu tuburi hidroformate simandicos și trendy, dar care, practic vorbind, nu ajută pe nimeni niciodată, deci nu ne interesează aspectul acesta fashionistic. Nu la banii ăștia, cel puțin. Pe de altă parte, Romet-ul e făcut din aliaj 6061 T6, iar asta e o veste tare tare bună, neașteptată chiar. Fiindcă, spre deosebire de 7005-ul cu care umblă toți câinii în coadă, 6061-le trebuie tratat termic după sudură, deci înseamnă că oricine îl folosește își asumă un proces și un cost în plus, iar asta se traduce în cadre mai atent prelucrate, deci mai bune și mai durabile. Bine așa, Romet! Nu mă prea pasionează cablurile de schimbător trase pe sub downtube, dar ăstea sunt detalii, să nu exagerăm!

Mai departe, trecem în revistă furca telescopică simpluță de la Suntour și tija de șa cu suspensie, destul de rudimentară și ea, și e bine că sunt acolo, fiindcă sunt menite să aline trecerea peste obstacole. Pipa reglabilă e tipică pentru acest gen de bicicletă, dar ar fi fost fain să fi fost cu prindere directă pe furcă și cuvete fără filet, că până și First Bike-urile de acum 10 ani aveau așa ceva, iar sistemul cu nucă și filet e garanție pentru joc în cuvete și bătăi de cap. Ghidonul este confortabil și puțin curbat înapoi, nu chiar ca la o bicicletă de oraș pur-sânge, dar destul cât să ducă în altă zonă felul în care te tai cu bicicleta asta. Cockpit-ul e completat de niște manșoane ergonomice de primă mână (sic) de la Herrmans și de o șa de bună calitate de la Selle Royal, niște detalii la care poate nu te aștepți la o asemenea bicicletă.

Transmisia este un mix de Tourney, cu 7 pinioane, brațe bunicele Suntour, schimbător spate Acera și manete EZ Fire metalice, la care sunt convins că majoritatea va strâmba din nas, câr-mâr, că ”numai 7 viteze”, că ”doar Tourney” și alte din astea. Singura treabă e că arareori ai nevoie de un catraliard de viteze prin oraș, că nu mergi la concurs, iar piesele ăstea, așa cum sunt, își fac treaba fără să crâcnească. Pe termen lung nu știu cum sunt, că ăsta nu e test de anduranță, dar având în vedere că încă văd destule biciclete din anii '90 echipate cu Tourney, îmi fac speranțe că și ăstea pot ține, dacă le îngrijești. Angrenajul Suntour are o protecție din plastic care nu arată rău deloc și sigur ține pantalonii deoparte de prietenul lor cel mai bun, lanțul. Deci scoateți-i pe bell bottoms și să mergem la petrecere! Frânele pe jantă Promax sunt pentru mine un vechi cunoscut, fiindcă le-am tot montat în ultimii ani pe diverse biciclete pe care le-am recondiționat. Nu sunt cine știe, dar își fac bine treaba; sunt ușor de reglat, simplu de înțeles pentru oricine și găsești saboți pe toate gardurile. Personal cred că frânele pe jantă sunt arhisuficiente în oraș. Discurile mecanice merg de cele mai multe ori prost, cele hidraulice sunt overkill și inutil de scumpe pentru domeniul ăsta de activitate, plus că orice bicicletă cu discuri e exponențial mai interesantă pentru hoți. Pedalele din plastic sunt în regulă și ele.

Roțile sunt compuse din jante din aluminiu, probabil simple, cu indicator pentru uzură pe lateral, spițe oarecare, un butuc Joytech banal dar onorabil pe spate și un butuc Shimano cu dinam pe față, care m-a făcut tare curios, fiindcă voiam să văd dacă diferă de cel de pe Gazelle-ul de acum noi ani. Gumele sunt niște semislick-uri cu profil de diamant sub label propriu; aici cred că s-a făcut ceva economie și se putea mai bine. Restul de accesorii tipice pentru o bicicletă de oraș sunt cricul sănătos, portbagajul solid și bine finisat, cu suport pentru genți de călătorie și chingi elastice incorporate, și lumini de calitate de la Axa și Basta.

Bun, deci mergem să ne dăm cu ea? Mmmnu, nu încă. Doar o vorbă să vă mai spui, și anume despre cum arată bicicleta asta. Aș vrea să o dau frumos, elegant, cât de cât, și să elucubrez că ăla de l-a desenat pe Wagant sigur n-a fost coleg de școală de design cu cel care s-a ocupat de frumușica Mikste. Sau aș putea să insinuez că n-a fost la nici o școală de design, poate că nici n-a terminat școala și că ăsta a fost un proiect de voluntariat pentru un gimnaziu din Polonia. Dar mai bine o zic p-aia dreaptă și vă zic că bicicleta asta interesantă și cu preț competitiv e cam la fel de atractivă vizual ca un bolnav de gripă care merge la farmacie după încă niște medicamente, în capot și șlapi, cu o căciulă mototolită în cap. Dungile verde cu negru ar fi avut potențial, dar atâta tristețe e pe griul ăla, că și la funeraliile lui Kim Jong-il era lumea mai veselă. Dacă aruncăm o privire peste restul gamei Wagant, care are 6 modele, vedem că Romet sunt consecvenți în schema lor de design cu dungi și că ea arată ceva mai bine pe alb și pe negru, deci poate vă găsiți altceva. Nu vreau să insist pe treaba asta, că nu e corect să judeci o bicicletă doar pentru aspect, dar e un fapt binecunoscut că pentru multă lume ăsta e un factor important de achiziție. Îmi place să cred că potențialii clienți de Wagant sunt oameni inteligenți pe care nu-i sperie un gri din ăsta amețit.

Prin oraș



Am bagabonțit cu Wagant-ul câteva zile, să văd ce-i poate pielea, și, de când am ieșit prima oară cu el pe poartă, am zâmbit instant: mergea mult mai lin decât mă așteptam. De fapt, mergea atât de lin, că m-am enervat pe bicicleta mea de 18 ani, echipată cu XT indestructibil, Mavic și Maxxis-uri rapide, pe care o folosesc în oraș și o îngrijesc cu atenție. La naiba, de ce rulează poloneza asta atât de bine??? Un prim răspuns ar putea fi roțile mai mari, dar ajungem și acolo. Pentru început e bine că bicicleta asta a venit pe mărimea corectă, adică 23”, numai bine pentru cei 1.91 m ai mei care de obicei trebuie să se chircească. Asta înseamnă o poziției lejeră și aerisită pe bicicletă, spațiu de manevră și confort la pedalat. Am mai spus că nu e mare lucru de evaluat la geometria unei biciclete de oraș și rămân la ideea asta. Dacă nimic nu deranjează, înseamnă că totul e în grafic. De fapt, discreția e un mare mare atu la așa o bicicletă, iar Romet-ul ăsta m-a însoțit prin oraș câteva zile ca o fantomă blândă. Dacă n-ar fi trebuit să mă dau jos de pe el, e posibil să fi și uitat că-s cu bicicleta!

Nimic de comentat despre furcă și tija de șa cu suspensie; ele sunt utile pentru publicul-țintă al acestei biciclete. Cine compară performanța lor cu cea a unor piese de MTB de 5-10 ori mai scumpe e bătut în cap, deci n-am ce căuta pe drumul ăsta. Personal aș prefera o furcă fixă și o tijă simplă, pentru a economisi din cele 17 kg ale agregatului, dar eu nu sunt în target, deci uitați detaliile ăstea! Trebuie musai să revin la ghidonul curbat și, sincer, judecând după asta, aș spune că băieții de la Biciclop au avut mai multă dreptate decât cei de la Romet cu încadrarea lor. La o bicicletă de trekking antepomenita geometrie e mai importantă și ghidonul joacă un rol important în ecuație. E făcută pentru distanțe mai lungi decât cea de oraș, deci petreci mai mult timp pe ea, iar deseori și urci diverse pante. Ghidonul drept sau cu rise, dar în nici un caz curbat puternic în spate, al unei biciclete de trekking nu e întâmplător, ci răspunde unor nevoi clare în ceea ce privește poziția pe bicicletă. La Wagant luați-o așa: în esență, el e un conchistador urban, dar dacă plănuiți să mergeți la drum lung cu el, luați-i și un ghidon adecvat; e o modificare ieftină, care schimbă însă mult bicicleta și-i dă alt sens. De, fapt, încă unul. Bonus!

Că tot vorbeam mai sus despre dealuri și idealuri, mi-am propus să fiu cât se poate de leneș și să nu urc nici unul cu bicicleta asta, dar a trebuit să mă grăbesc când am tras fotografiile pentru articol și am luat unul pieptiș. ”Hai că urc până la jumate!” Ajung rapid la jumate. ”Hai că mai urc un pic!” Mai urc un pic. ”Hm, dar ce lejer se cațără bicicleta asta, pentru cât de grea zic ăștia că e!” La pauză, disputa dintre Maxi și Wagant este de 0 la 1 în favoarea musafirului polonez. Și dacă am pomenit de urcat, îmi subliniez aici ideea că transmisia de pe bicicletă e suficientă, iar oricine va simți nevoia de mai mult, poate face lejer un upgrade cu piese mai de soi. Dar trebuie să mă opresc asupra manetelor Shimano EZ Fire, niște muncitori harnici și strașnici, arareori maguliți de cineva și printre primii candidați când vine vorba de înlocuit piese. Am văzut manetele ăstea, de-a lungul anilor, în toate încarnările lor posibile și îmi place cum au evoluat până azi. De la modele subțirele și nu tare confortabile de la sfârșitul anilor '90, la cele ergonomice și plăcute de azi e o cale lungă, dar cu siguranță sunt unele dintre cele mai subestimate piese, care le fac viața mai ușoară riderilor de rând, fără măcar să știe asta. Data viitoare când le vedeți, să le apreciați, că sunt eroi ai clasei muncitoare!

V-brake-urile sunt suficiente în cele mai multe situații, nu dau înapoi, dar treaba se schimbă când intervine umezeala în ecuație și n-are sens să ascundem asta. M-a prins de câteva ori ploaia cu Wagant-ul și forța de frânare scade deîndată ce ajunge apa între sabot și jantă. Știm asta de ani de zile și nu e o tragedie, dar e bine să aveți în vedere și aspectul ăsta, pentru orice eventualitate. Butucii rulează bine, dar conurile trebuie și ele îngrijite; nimic nou sub soare. Jantele sunt la datorie și le-am scutit de pupici cu borduri sau alte obstacole, deci nu știu dacă se îndoaie ușor și nici nu mi-am dorit să aflu asta, dar, una peste alta, roțile sunt în principiu trainice și asta ne interesează. Și gumele semislick sub label propriu? Meh, nu știu ce să zic... Nu prea le înțeleg rostul și nu sunt sigur că aș fi priceput care e mersul cu ele și dacă Romet ar fi spus că publicul-țintă pentru bicicleta asta e populația rurală a țărilor din blocul de est. Dar, ca să fiu sincer, eu n-am priceput care e sensul semislick-urilor nici la MTB, când erau super la modă, iar Corratec și Jan-Erik Ostergaard defilau cu ele în Cupa Mondială de XC, ca și când ar fi fost cea mai bună invenție de la bordul CN de pe Dacie încoace. Problema nu e cum rulează, că partea mediană e destul de fină, ci că au mai puțină aderență laterală pe suprafețe netede, adică acolo unde se mișcă Wagant-ul în mod natural. Anul trecut am văzut pe Mikste niște Century-uri frumoase și funcționale, deci Romet are o colaborare bună cu Schwalbe. De ce nu și-a făcut loc pe Wagant vreun membru al familiei Marathon de la Schwalbe, sau alt pneu echivalent, este pentru mine un mister. Scurt pe doi, gumele Romet nu sunt cine știe ce catastrofă, dar nu prea sunt de acolo.

Dar, hei! Poate că polonezilor nu le-a mai rămas cine știe ce buget pentru cauciucuri, după ce au fost generoși cu toate piesele de bună calitate de la Herrmans, Selle Royal, Axa și Basta! Fiindcă șaua este excelentă și o să țină o viață, dacă nu o frecăm de prea multe ziduri, când plecăm cu bicicleta de la cârciumă (sau dacă nu o roade cățelul), grip-urile ergonomice sunt foarte plăcute și, dacă nu știați, Herrmans este cel mai mare producător european de manșoane, deci un bun pedigree. Foarte fain e sistemul cu dinam integrat în butuc de la Shimano! Spatele merge permanent cât bicicleta este în mișcare, ca să fii mai viziibil în trafic, iar lumina frontală se pornește de la un comutator de pe corpul ei. Nu e cine știe ce tun de lucși, dar oferă vizibilitate suficientă, iar, atunci când te oprești, ele încă luminează o vreme, astfel încât să-ți fie mai ușor să deschizi poarta, să recuperezi bicicleta sau la ce oi mai fi având nevoie de încă un strop de lumină rămasă pe țeavă. Foarte practic! Aripile compozite cu flapsuri din cauciuc pentru noroi sunt și ele excelente și ușor de ajustat, dar nimic nu bate portbagajul țapăn, care face din Wagant un pick-up truck sprinten. Pe controlate și pe luate? Pe controlate și pe luate! Chiar a doua zi după ce am scos bicicleta din cutie, m-am grăbit cu ea la capăt de oraș, la curier, cu ditai pachețoiul după mine. Detașat chingile, prins pachet, securizat pachet, la bulivar, birjar! Dincolo de faptul că mi s-a scofâlcit un pic nobila-mi cutie, domnul Wagant a tratat întreaga situație cu seriozitate și profesionalism și m-a dus în siguranță până la destinație. Așa portbagaje să tot ai! Atenție doar să nu pierdeți chingile dedicate, că e păcat de ele! Tot aici, musai de amintit și de cablurile și cămășile peste medie, un lucru mărunt, la care poate nu te aștepți la așa o bicicletă. Una peste alta, Romet se puteau zgârci lesne la toate detaliile ăstea care contează, dar au ales să nu o facă. Chapeau!

Preț: 1599 RON

Importator: Biciclop


Să tragem linie!

Plusuri



- cadru prelucrat cu atenție, din material de bună calitate

- agilă și ușor de manevrat

- rezistență la rulare minimă

- ergonomie generală bună

- amortizoare minimale dar decente

- transmisie suficientă

- sistem de iluminare deștept

- elemente de cockpit de foarte bună calitate

- portbagaj solid cu posiblitate de ancorare, pregătit pentru genți de călătorie

- asamblare curată și atentă

- preț competitiv

Minusuri



- aspect mai degrabă trist

- pipă cu prindere arhaică

- frâne care lasă de dorit pe ud

- cauciucuri nu tocmai potrivite pentru mediul în care rulează

- greutate relativ ridicată pentru o astfel de bicicletă

Concluzie



Nu vreau să mai spun încă o dată că nu îmi place cum arată bicicleta asta, că tot eu mă trezesc de cele mai multe ori avocat al funcționalității înaintea esteticului și/sau spunând că dacă ajungi să te uiți cum arată bicicleta în timp ce te dai, probabil că ai alte păsărele și probleme mai grave. Deci e secundar cum arată și contează mai mult că merge bine. Plus că ce mi se pare mie inestetic altuia s-ar puteai să-i placă și pe din ăstea degeaba ne certăm. Rețeta pentru Romet Wagant 2 e destul de simplă și de un bun simț remarcabil: iei un cadru mai bine făcut decât o să afle clientul vreodată, îl echipezi isteț cu piese suficiente, plusezi la detalii și-l vinzi la un preț bun. Țineți cont că Wagant-ul 2 e un pachet exhaustiv și foarte generos, iar cine vrea să-i facă upgrade-uri pe ici, pe colea, are o bază consistentă. Calitatea reperelor la care alții fac economie ne demonstrează că Romet se pricepe la echipat biciclete, deci cine se consideră client pentru Wagant-ul ăsta, poate arunca un ochi și la modelele mai scumpe din gamă și poate găsește și mai interesant pe acolo. O bicicletă bună și o surpriză plăcută, multă valoare ascunsă (pentru cine e dispus să o vadă) și o atenție pentru detaliu la care nu ne-am fi așteptat în banii ăștia. Dacă judeci o bicicletă după schimbătorul spate, bate mingea mai încolo și lasă-i pe alți să fie fericiți cu velocipedul ăsta discret și omogen! Ca să închid cercul început în primul paragraf, în caz că mai e nevoie să o spun explicit, Romet-ul Wagant, indiferent de nivelul lui de echipare, poate fi Idealul (sic) zilelor noastre; robust, harnic și polivalent. Important e să avem noi o minte deschisă și să știm de ce biciclete avem nevoie pentru cum umblăm.

Mii de mulțumiri lui Remus Roland pentru fotografiile din acest set. Toate drepturile rezervate.