De curând am primit, direct de la iXS, protecţiile Cleaver Knee Guard. Faptul că am denumit „test” acest articol este doar pe jumătate adevărat, restul fiind prezentare. Spun doar 50\% pentru că nu m-am aruncat cu ele pe jos să văd cât de tare mă doare însă şansa a făcut ca în timpul testelor să şi cad de câteva ori.
Cleaver Knee Guard este unul din cele mai noi produse de la iXS şi oferă cea mai bună protecţie din seria de 3 produse lansate: Dagger Knee Guard, Carve Knee Guard şi acest Cleaver Knee Guard. În teren este destul de simplu. Atâta vreme cât nu te loveşti cel mai mult contează cât de confortabile sunt şi cât de puţin transpiri sub ele.
E drept că experienţa mea în protecţii de genul ăsta nu este exagerată însă nu-ţi trebuie prea multe cunoştinţe să-ţi dai seama când te simţi bine cu ceva pe tine. Pot spune că genuncherele şi tibierele Cleaver Knee Guard nu le-am simţit deloc cele câteva zile cât le-am purtat special pentru test. Pe interior dispun de o bandă de silicon în partea superioară pentru o aderenţă mai bună cu pielea piciorului. Fiind mai aderente acestea nu mai alunecă aşa uşor. Însă când le-am folosit vremea nu a fost prea călduroasă aşa că le-am purtat pe deasupra unei perechi de colanţi. Genuncherele alunecau uşor în timpul zilei însă nu a fost nevoie să fie „reinstalate” decât odată pe zi. Şi asta cu toate că traseul ales pentru test a fost unul de enduro în Poiana Braşov, traseu care a însemnat suficient de multă pedalare la deal şi push-bike. Cu alte cuvinte genunchiul a lucrat la greu sub genunchere care, cu toate astea, au alunecat doar puţin. În plus, chiar şi uşor poziţionate mai jos decât trebuie, genuncherele nu se simţeau deloc mai puţin confortabile. Sincer cam uitam de ele şi eram tentat să le las aşa.
Produsul se prinde de picior cu 3 benzi velcro, iXS le spune de calitate medicală. Mă rog, ideea este că sunt extrem de solide şi în plus elastice pentru a acomoda cât mai confortabil circumferinţa piciorului tău. Benzile de sus, cea de deasupra genunchiului şi cea de dedesubt, se fixează în aşa fel încât nu vin pe partea frontală a protecţiei. În felul ăsta nu vor fi deteriorate în timpul căzăturii şi nici nu strică designul general al produsului. Banda din partea de jos este tot elastică însă se prinde simplu, de jur împrejurul gambei.
iXS spune că protecţia este destinată sporturilor gravitaţionale extreme, deci ar trebui să se descurce foarte bine la o căzătura luată la viteză de downhill sau freeride. Personal, căzăturile pe care le-am luat le-am simţit prin alte zone însă în nici un caz la genunchi sau tibie.
În specificaţii iXS insistă foarte mult pe „breathability”, iar adevărul este că fiecare părticică a protecţiei este gândită în aşa fel încât să lase pielea să respire. Genunchiera este înfășurată în plasă ventilată AeroMesh™ tratată antibacterian, deci nu va mirosi decât poate după o vară întreagă de dat şi spălat mai rar. Urmează partea superioară de protecţie formată din căptuşeală ventilată Nock-Out™. Această căptuşeală este instalată şi de-a lungul piciorului cât şi pe lateralele genunchiului. Se continuă cu genunchiul acoperit de o carapace cu dublă densitate Armadillo Duo™, de asemenea ventilată. Pe lateralele carapacei este instalată căptuşeala Side Tap™, foarte folositoare la… impactul lateral evident.
Ajungem la zona de compresie şi decompresie a genunchiului, zonă care poate genera disconfort dacă nu e bine făcută. iXS a numit această porţiune Squeezebox™. După cum spuneam şi mai sus, în timpul pedalării sau când eram nevoit să împing, nu am simţit nimic care să aducă a disconfort. Genunchiera flexa excelent odată cu piciorul.
Urmează tibia şi protecţia acesteia. Este folosită tot carapacea cu două densităţi ca şi pentru genunchi, si aceasta ventilată. Lateralele tibiei sunt apărate de zone gândite să protejeze în cazul alunecărilor şi rostogolirilor.
Legat de ventilarea de care vorbeam mai sus, peste tot unde te uiţi pe corpul genuncherelor şi tibierelor vezi găuri şi găurele, amplasate „strategic” pe dedesubtul căptușelilor sau plaselor care fixează toate aceste componente. În ceea ce mă priveşte, cât timp le-am folosit, pot spune că am transpirat în partea superioară a corpului, unde purtam armură, însă deloc la picioare.
Greutatea totală a celor două protecţii este de 622 grame, mărimea M, cu 72 g mai mult decât spune fabricantul care însă nu specifică pentru ce mărime este dată greutatea de pe site. Preţul recomandat este de 99,95 euro, preţ care, la peste 400 de lei perechea, este aproape dublu faţă de ce se mai găseşte la noi pe piaţă.
În concluzie produsul este extrem de confortabil, protejează de jur-împrejur, se fixează excelent, sunt uşoare şi foarte bine ventilate. Din păcate preţul, momentan recomandat peste vestul Europei, este destul de mare şi nu recomandă produsul ca fiind atractiv în comparaţie cu alte produse similare concurente.
Foto: Dragoş Dumitru
Reprezentant iXS în România – Kero Bike

La uscat şi la expus |

Raporteaza
Promovează-ți afacerea aici !
Promovează-ți afacerea aici !
Scrie un comentariu , fii primul ! :)