Evadarea din savană - un test cu Gazelle Tour Populair Export

”Bicicleta olandeză” este un mit. Nici nu poate fi altfel. Progresismul olandez este adus în discuție ori de câte ori se vorbește despre o cultură a bicicletelor și despre piste de biciclete. Da, și la noi, numai că mai mult se vorbește decât se implementează, după cum bine știm. Dar să nu deviem! Nu e ca și când nu ar exista și alte țări unde cultura bicicletelor să fie foarte dezvoltată. Franța și Italia s-ar simți pe drept jignite, dar Olanda e mai specială, fix pentru că și-a țesut cultura în jurul omului și în întâmpinarea nevoii lui de a se deplasa civilizat și în siguranță pe două roți. Așa se face că Olanda se confundă cu bicicletele de oraș, înainte de toate niște unelte extrem de practice pentru a te deplasa din punctul A în punctul B. Sunt sigur că ați auzit cu toții o poveste despre Amsterdam și despre câte biciclete există acolo, dincolo de clișeele cu Red Light District și cu oamenii superhaioși care au fost și ei într-un coffeeshop și nu-și mai încap în piele de cool ce sunt. Mă rog...

În tot acest peisaj biciclistic olandez, marca Gazelle se situează în vârful piramidei, și asta pe bună dreptate. Cu o istorie începută în 1892, Gazelle este cel mai important și cel mai notoriu producător olandez de biciclete, bifează anual 300.000 de exemplare proaspete, iar în 1992, cu ocazia centenarului, marca a fost înnobilată de Casa Regală Olandeză, devenind oficial Royal Dutch Gazelle. Deci, când ai spus ”bicicletă olandeză”, ai spus în aceeași suflare și ”Gazelle” și asta nu e negociabil nici măcar o secundă. Gazelle e prin definiție bicicleta olandeză despre care ni s-a tot povestit.

Bun, acum că am lămurit-o cu mitul, să facem cunoștință cu produsul! Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit că aveam să mă dau cu un city bike. De fapt, mi s-a spus ”cruiser”, dar luând în calcul cu câtă frenezie își cumpără românii mountainbike-uri, chiar dacă le folosesc numai la oraș, nu mă mir că se fac confuzii între ”cruisere”, ”lowridere” și city bike-uri. Mă așteptam, deci, la un cruiser și mi-am spus în sinea mea ”Ah, la fix!”, gândidu-mă că mai am vreo două prin garaj, deci am termen de comparație. Când a sosit coletul am rămas însă cu gura căscată. Nu numai fiindcă ambalajul era atât de generos, de m-am gândit direct la cum și-a depășit atolul Bikini din Insulele Marshall condiția, ci și fiindcă de sub cartonul nefericit se ivea o siluetă zveltă și elegantă care numai cruiser nu era. Pe măsură ce începeam să dezvelesc metalul de folie cu bule de aer și de alte foi de ceapă, surâsul șmecheresc din colțul gurii mi se transforma într-un rânjet lasciv. Tocmai primisem o bijuterie. Perla coroanei, ca să fiu mai precis.

Vă spun sincer că mi-a luat două zile să mă conving să mă dau cu ea prin oraș. Nu fiindcă nu mi-aș fi dorit asta sau că nu avem unde să mă duc cu ea; umblu mult prin oraș, dar mi-era să nu pățească ceva. Apoi m-am dat pe brazdă, i-am umflat roata de față, care venise dezumflată, am verificat-o de jocuri, pe ici, pe colea, și i-am dat bice.

Prima impresie



Așa cum ați intuit de acum două paragrafe, asta e genul de bicicletă care îți crește pulsul, iar din naiba știe ce motive, nu pot să mă gândesc acum la piesa ”Positive Contact” de la DelTron 3030. După câțiva ani de târguri internaționale, sunt destul de plictisit când văd biciclete noi, deși încă mânânc, dorm și visez biciclete. Mă lasă rece și cel mai nou bike de downhill sau, că tot e acum la modă, enduro. Asta însă avea ceva special. Cumva nici nu ar fi trebuit să mă excite atât de tare, fiindcă mai văzusem biciclete din ăstea o droaie și, în fiecare an când trec pe la Eurobike pe la standul Electra îmi spun în sinea mea ”Băi, ce fain că ăștia au și bicicletele ăstea de city elegante în ofertă, pe lângă colecția tipică de cruisere!”. Dar Electra e Electra și Gazelle e Gazelle. Iar ăsta era un Tour Populair nou-nouț pe care nu îl atinsese nimeni.

E cam ca și când cineva mi-ar fi lăsat pe mână cheile unui Bentley Mulsanne nou. Bicicleta asta e perfectă, arată ca una de acum 30 de ani, dar are incorporate discret niște elemente moderne care o completează armonios. Evident, finisajele sunt impecabile, iar decorul este tot o punte peste timp. Numai bine să ne uităm în dicționar și să vedem ce înseamnă ”throwback”, că și ăsta e un termen la modă zilele ăstea.

Poate aici e util și să subliniem diferența dintre un city bike nemțesc și unul clasic olandez, fiindcă sunt două animale complet diferite și lumea uneori le confundă. Bicicleta olandeză clasică am tot descris-o aici, dar în general ea păstrează un iz de retro, chiar dacă e nouă, scoasă din țiplă, fix cum e această antilopă; în vreme ce una nemțească, poate de la Hercules sau Kettler, va fi un produs mult mai pragmatic și mai lipsit de emoție. Eficiență germană, așa cum o știm, funcționalitate de netăgăduit, o mie de chestii deștepte la a doua vedere, dar prea des în culori anoste precum griul metalizat și cu înscrisuri contemporane fără nici un Dumnezeu. O problemă de gust. Fiindcă nici un S-Klasse perfect nu e tocmai un Bentley, nu-i așa? Chiar dacă e perfect...

La bani mărunți



Inițial voiam să postez aici o listă sobră de componente, dar bicicleta asta merită ceva mai puțin steril.



Avem, deci, de-a face cu un cadru clasic din oțel îmbinat prin mufe elegante, exact cum te-ai aștepta de la un asemenea exemplar de prestigiu. După cum spuneam, detaliile sunt impecabile și te fac să te întrebi dacă oare toate Gazelle-urile Populair or fi fost așa. Portbagajul este dedicat, deci nu unul dintre modelele eficiente și adaptabile pe care le găsești pe majoritatea city bike-urilor, ergo încă un plus de individualism. Pe partea de sus a down tube-ului avem o prindere care sugerează o pompă clasică, doar că ea nu vine cu bicicleta și momentan nici nu prea știu de unde ar trebui să o luăm. SKS are asemenea pompe de prins pe cadru în program, dar eu vizualizam mai degrabă o pompă metalică, vopsită în ton cu bicicleta și care să se integreze, la nevoie, perfect în peisaj. Dacă pe Pegasul tatei din 1986 se putea, sigur se poate și la un Gazelle cu pretenții premium din 2014! Pardon, 2015!

Furca are și ea niște umeri frumoși mufați, dar, sincer, nu m-am uitat sub ei să văd dacă mufele sunt pe bune sau e vorba doar despre o atrapă deșteaptă peste o furcă unicrown modernă. Oricum, e în mare armonie cu cadrul, cum de altfel sunt și cuvetele cromate clasice, pe filet, și ansamblul pipă/ghidon, pe care găsim un abțibild care atestă faptul că e din inox. Elegant! Manșoanele nu sunt cine știe ce piesă de artă, dar nici nu e nevoie, în schimb soneria este una cu un mecanism cu rotițe, ceea ce îi oferă un tril aparte, cum rar mai întânim. Deci iarăși: parte din filmul general al bicicletei și apreciem efortul, pentru că una simplă cu arc și miez de plastic era mult mai simplu de montat și și mai ieftină. Când produci atâtea biciclete, contează!

În mod normal aș strâmba din nas la tija arhaică din oțel, dar, fiind vorba despre un produs retro, mă bucur că și ea este finisată impecabil și îmi opresc atenția asupra șeii Brooks, un element de pedigree ca nici un altul, care doar subliniază, dacă mai era nevoie, noblețea căluțului nostru. Șaua de pe acest exemplar era una maro deschis cu arcuri negre, puțin diferită față de cea negru cu argintiu din broșurile oficiale; o chestie de gust, dar important pentru tipicari. Să nu uităm că șeile Brooks sunr realizate manual din piele de cea mai bună calitate și sunt socotite un etalon al industriei!

În zona angrenajului descoperim niște elemente care păstrează aspectul clasic, dar bifeză la capitolul funcționalitate. Acum 30 de ani, acest angrenaj sigur ar fi fost unul cu pană și, oricât de elegant, ar fi produs destule bătăi de cap. Cel de acum probabil are o interfață conică pe pătrat și presupune o presă pentru demontat, pe care o are între timp aproape oricine acasă, deci mult mai simplu. Spun ”probabil”, fiindcă nu mi-a stat capul să verific detaliile ăstea, dar așa e logic să fie. Pedalele completează elegant totul și cred că ne fac pe mulți să ne gândim tot la antepomenitele Pegasuri. Doar că ăstea se învârt bine! :) Aderența este exact cum ne așteptam: suficientă pentru oraș, chiar și cu încălțări mai puțin profilate.

Transmisia cu 7 viteze via butucului spate Shimano Nexus este între timp ceva banal pentru un city bike. Dar Gazelle plusează cu o plăcută manetă sub emblemă proprie și cu piesa de rezistență, apărătoarea care învelește lanțul de la foaie până înspre pinion și garantează astfel că nu îți agăți/murdărești pantalonii, dar și că lanțul e mai puțin expus intemperiilor, deci va avea o viață mai lungă. Materialul din care este făcută această protecție de lanț este unul surprinzător: un plastic maleabil cusut pe alocuri și bine întins pe un cadru metalic. Ingenioasă soluție!

Același plastic frumos întins îl găsim și pe apărătoarele suplimentare de pe roata din spate, și ele sigur concepute pentru a preveni agățarea pantalonilor sau a fustei (pentru modelul de damă) în spițele roții. Aripile sunt metalice și din oțel, ceea ce subliniază din nou caracterul tradițional al bicicletei, dar de data asta dau cu minus la general: actualele aripi compozite (plastic/aluminiu) sunt mai ușoare și mai practice. Sigur se pot și vopsi în ton cu o asemenea bicicletă!

Sistemul de iluminare este permanent și este legat de dinamul Shimano integrat în butucul față. Cum adică ”permanent”? Simplu! Pe măsură ce ne deplasăm, alimentarea electrică nu se oprește niciodată, deci farul și stopul luminează neîncetat. Ni se pare o idee foarte bună chiar și pe timp de zi, fiindcă înseamnă un plus de siguranță într-un trafic din ce în ce mai sălbatic. Nu întâmplător e obligatoriu la nivel european să circulăm cu mașina cu luminile aprinse și pe timpul zilei. Apărătoarea discretă pentru stop este cireașa de pe tort. Sau, mă rog, una din multele. :)

Roțile sunt împletite în jurul butucilor Shimano despre care tocmai vorbeam și care, pe lângă transmisie și iluminare, se ocupă și de frânare. Două frâne cu tambur, una clasică, acționată cu piciorul, pe spate (”torpedo”) și una acționată de o manetă de e ghidon pe față, care are și un disc pentru aerisire. În catalogul Shimano se numesc roller brakes și sunt foarte populare pe acest gen de biciclete. Jantele de oțel cromate înseamnă mai multe lucruri: robustețe, stabilitate, greutate extra și spiritul clasic pe care îl tot aducem în discuție. Având în vedere că jantele nu mai sunt, ca mai demult o variabilă în ecuația frânării, datorită mutării sistemului de frânare în butuc, ni se pare o idee bună revenirea la aceste frumoase inele de oțel cromate. Șuruburile de 15 care strâng butucii au în exterior niște căpăcele finuțe cu emblema Gazelle. Touché!

O mică dezamăgire apare când vine vorba despre cauciucuri și camere. Valvele de tip Dunlop (valve clasice ”de bicicletă”) nu prea sunt în pas cu timpul, iar pneurile CST Traveller puteau fi niște Schwalbe sau o pereche de Conti. Să nu ne înțelegeți greșit! Nu avem nimic cu CST-urile, sunt produse perfect onorabile, dar prestigiul e important pentru așa o bicicletă și dacă începi undeva, nu e rău să duci lucrurile până la capăt. Ca să revenim la comparația inițială, și pe un Mulsanne ar fi puțin ciudate niște gume Hankook sau Toyo. Dar poate sunt eu prea pedant și sensibil...

Prin oraș



După ce am tot povestit atât despre fascinație, finisaje și dotări, e timpul să scoatem antilopa la plimbare. Că doar de asta e făcută, nu? Bun!



Primul contact nu a fost cel mai fericit, iar asta datorită valvelor Dunlop despre care scriam câteva rânduri mai sus. Mi-a fost imposibil cu pompa mea de atelier cu care am umflat zeci de roți diferite până acum și a trebuit să caut o pompă portabilă care, spre norocul meu, s-a potrivit. Pot înțelege multe lucruri care țin de imagine și de autenticitate, dar nu pot pricepe cât de mult contează o nenorocită de valvă în ecuația asta a esteticii și de ce un product manager alege un articol care nu e doar uzat moral, ci și funcțional. Nu e vorba aici numai de trauma noastră, a celor care au prins vremurile glorioase din comunism ”când totul era mai bine” și așa și ventilele de la nenorocitele de Pegasuri (că asta erau: niște nenorociri, cu tot respectul pentru hipsterii de azi care le supraevaluează absurd), mulțumită cărora umflai ca zevzecul juma' de oră la o roată. Suntem în două mii - fuckin' - paișpe, băi Gazelle! E ridicol și de nepermis să te mai chinui cu un rahat de valvă Dunlop, când poți să echipezi bicicleta asta cu o valvă Schrader, mai din topor, căreia îi dai aer în orice benzinărie, sau cu una Presta, pentru care 9 bicicliști din 10 au o pompă. Deci nu, nu vreau să sun un prieten ca să-mi aducă în cealaltă parte a orașului pompa de pe Puch-ul lu' bunică-su', ca să-mi umflu eu roata cu valvă Dunlop. Dacă mi-aș lua bicicleta asta, în primul rând aș demonta camerele ăstea sinistre și aș face din ele 200 de gumilastice pentru borcanele de dulceață ale bunică-mii. Scurt!!! Că nici un om nu merită să aibă așa ceva pe bicicletă! Da, sunt pornit pe valvele ăstea, fiindcă mi-au stricat feng shui-ul la primul contact cu sublimul Gazelle Tour Populair!

Dar, sincer, dacă valvele sunt cea mai mare problemă cu bicicleta asta, vorba moroșanului: ”apăi a hi tăt binie!”. Deci să mergem mai departe și să și mergem undeva cu limuzina asta! Gazelle oferă modelul bărbătesc în 3 înălțimi diferite: 57, 61 și 65. Nu m-am uitat la detaliul ăsta, dar m-am simțit bine și am pedalat în voie pe Populair. Am 1.91 m și tija și pipa erau scoase din cadru, respectiv furcă, fix cât puteți vedea în poze. Bănuiesc că m-am dat pe unul de 61 cm.

Geometria unui city bike are un cu totul alt rol decât cea a unui mountainbike despre care cântăm zilnic aici pe forum. Evident. Trebuie să îți asigure confort, dar și o pedalare eficientă. M-am simțit bine pe Gazelle, deși e un sentiment destul de bizar să ai mâinile în preajma genunchilor, mulțumită ghidonului curbat înapoi. Spațiu însă este destul și bicicleta e bine proporționată. De felul meu, sunt genul care dau bunny hop peste speedbumps cu firava mea cursieră, dar cu Bentley-ul ăsta olandez nu mi-am permis. Am încercat, recunosc, dar cele 20+ de kilograme sugerate de producător se simt, iar unghiurile îți taie și ele rapid elanul. Bicicleta asta vrea să păstreze contactul cu solul și îl va păstra, credeți-mă! Că tot vorbim despre asta, coborâtul bordurilor poate fi și el o problemă, mai ales la viteză mică. De ce? Fiindcă aripa față se lungește mult în jos și riscați să o plesniți de bordură, deci atenție!

Altfel, antilopa galopează în voie prin savana urbană, nu scoate nici un scâncet dubios și dinamul susură plăcut ca un greier într-o seară de vară. E o mașinărie pentru plimbare și, până la urmă, termenul de ”cruiser” nu e atât e greșit, dar e mai degrabă cruiser cum e un Ford Galaxie 500 XL din 1963, nu cum e un beach cruiser de la Schwinn. Dar să nu vă închipuiți că veți urca vreun deal cu ea! Nu-nu-nu-nu! Nici măcar Dealul Mitropoliei. 7 viteze nu țin loc de 7 minuni, că doar așa ceva ar face Populair-ul să urce. Putea fi în spate și un butuc cu 14 viteze de la Rohloff, dar geometria și greutatea nu se lasă păcălite! Când vezi o pantă în față, te bucuri de cât o poți urca din inerție, iar apoi te dai frumușel jos; fără eroisme!

Că tot pomeneam de viteze, Nexus-ul ăsta e cel mai fain Nexus cu care m-am dat până acum. Teoretic nu ar trebui să fie mare diferență între ele, dar ăsta merge mai bine decât celelalte pe care le știu. Inițial am crezut că e un Spectro de la SRAM, dar m-am uitat atent la emblemă și tot de Shimano am dat. Să fie oare maneta rotativă branduită Gazelle? Nu știu. Cert e că merge bine. Țineți, vă rog, cont că la Nexus sau la Spectro e bine să te oprești din pedalat când schimbi, ca să nu soliciți inutil sistemul și pentru ca el să aibă o viață mai lungă.

Frânele sunt cea mai mare problemă a bicicletei ăsteia, pentru simplul fapt că nu prea te opresc. Firește, ca un căpcăun care vine din pădure cu apucături sălbatice, am alte așteptări de la niște frâne. Nici gabaritul nu mă prea ajută. Dar, sincer, pe cât de elegante sunt frânele ăstea ascunse în butuci, trebuie să le acționezi din timp ca să facă ceva. Blocatul roților e o iluzie și aproape orice V-brake bine reglat merge mai bine. Și totuși, revin: asta e limuzină, nu monopost! ...iar Rolls-ul Phantom VI avea tamburi pe toate patru roțile. Nu contează.

Despre clichetul soneriei metalice v-am mai spus, deci vă plictisesc acum cu antifurtul integrat pe care nu l-am folosit niciodată. Nici nu am scos cheile din el! E bine că există și completează în mod firesc bicicleta, dar pentru frumusețea asta e nevoie de ceva mai serios. Eu am avut grijă de ea cât de bine am putut, deci nu am pierdut-o din ochi.

Farul merge bine, dar luminează mai puțin decât unul cu baterii, exact cum te-ai aștepta de la un sistem cu dinam. Stopul are un delay plăcut și interesant, ceea ce înseamnă că vei rămâne vizibil încă ceva timp după ce te-ai oprit din pedalat. Eu m-am folosit de chestia asta, spre exemplu, pentru a parca bicicleta cu spatele în locul din curte unde o țineam.

Nu tare fericit am fost de protecțiile laterale de pe aripi. Una dintre ele mi s-a desprins, deși nu am abuzat bicicleta. Dacă nu eram atent, probabil că se făcea ferfeniță printre spițe. Am demontat panoul și l-am pus în rucsac.

Portbagajul e sănătos și util. Mi-a dus o cutie de FiveTen în plin trafic de oră de vârf când încercam să forțez cât de cât limitele bicicletei. Nu s-a mișcat nici o milimetru! Cricul telescopic e de o robustețe impresionantă și absolut logic pentru ditamai tancul de 20 și ceva de kile. Când Arhimede a spus ”Dați-mi un punct de sprijin și o să răstorn lumea!” sigur avea ceva combinație cu firma de face cricurile ăstea bombă! ;)

Preț: 3999 RON

Importator: Biciclop

Să tragem linie!



Plusuri:



- un model retro foarte reușit și cu un pedigree incontestabil

- aspect elegant bine studiat

- calitate excelentă a componentelor

- finisaje ireproșabile

- soluții ingenioase pe alocuri (apărătoarea de lanț)

- transmisie foarte bună

- jante robuste din oțel

- lumină permanentă

- antifurt incorporat

- cric foarte stabil și portbagaj solid

- cauciucuri care rulează fin și confortabil

- șa Brooks de mare clasă

- imagine de marcă foarte bună

Minusuri:



- greutate foarte mare (22.6 kg, conform importatorului)

- preț ridicat, pe măsura prestigiului

- doar pentru orașe plate (greu de urcat cu ea)

- frâne slabe

- camere cu valve greu de folosit

- cauciucuri cu imagine de marcă mai puțin potrivită bicicletei

Concluzie



În mod evident, bicicleta asta nu e pentru oricine, cum nici o limuzină rafinată nu e. Prețul e abrupt, dar publicul țintă își va asuma acest cost fără probleme. Cine nu înțelege de ce costă această bicicletă aproape 1000 EUR, nu ar trebui să-și bată prea mult capul cu asta. Serios. Cine e dispus să treacă peste problemele mărunte și cine știe că aceasta este o bicicletă de plimbare și de folosit întru plăcere, nu o unealtă de concurs, va fi foarte fericit cu minunatul Gazelle Tour Populair, care îl va ține o viață și pe care îl va putea lăsa moștenire strănepoților. O bicicletă robustă și elegantă cum puține sunt și cu un blazon care mângăie orice orgoliu. Ești cu un pas mai aproape de nobilime cu bicicleta asta. Câtă vreme nu vrei să urci cu ea pe dealul unde ți-e castelul... ;)

PeEs: În prima zi când am scos gazela la plimbare, am văzut pe sens opus un nene pe la 60 și de ani care era călare tot pe un Gazelle Populair, dar mult mai vechi. Am zâmbit. Până să-mi pice fisa că ar fi fain să stau de vorbă cu el și să pozez bicicleta, până m-am întors după el și am început să-l urmăresc, i-am pierdut urma printre niște blocuri. Semn că și Populair-ul poate fi o antilopă sprintenă, dar nu cu oricine călare! :)

Pentru aceste fotografii, Maximilian Munteanu a purtat costumul croit de bunică-sa pentru taică-său din material de acum 40 de ani, pantofii pe care nu i-a mai încălțat de la bac, un tricou cu Motörhead, o bască Burton din 2006 și o pereche de Oakley Montefrio primiți cadou de la Garage Racing.



Foto: Mircea Ignat