Traseul Bike Xcountry "Trofeul Delta Dunării" luat la pedale de organizatori

Primele zile de primăvară au însemnat pentru clubul sportiv Adventure Ride şi pentru asociaţia Bate Şaua Să Priceapă Iapa mult aşteptata acţiune de recunoaştere a traseului Bike Xcountry „Trofeul Delta Dunării”. Deşi vremea nu se anunţa deloc prietenoasă, putem spune că ne-am îndeplinit obiectivele cu care am plecat în Deltă, iar acestea nu au fost puţine: parcurgerea în regim de cursă a distanţei Tulcea- Chilia Veche – Sulina - Sfântu Gheorghe, găsirea unor variante de traseu cu care să putem jongla în caz de vreme urâtă şi ploaie, asigurarea sprijinului din partea factorilor de decizie locali, primăriile Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina şi Sfântu Gheoghe, dar şi a unor oameni din partea locului, care cunosc aceste pământuri încă sălbatice, ca pe propriile buzunare. Dar, cel mai tare ne încântă faptul că putem oferi concurenţilor deja înscrişi şi celor care ne urmăresc o descriere amănunţită a traseului, cu multe fotografii şi chiar un material video, inclusiv „onboard”, filmat de pe ghidonul bicicletei.

Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu – Chilia Veche, 54 de kilometri

Startul se va da imediat după coborârea de pe bac, am identificat un platou cu dale de beton, ideal pentru regrupare şi pentru ultimele pregătiri. Platoul este îngrădit cu un gard metalic, aşa că senzaţia de evadare în libertatea Deltei va fi cu atât mai puternică. Se pleacă tare pe un drum de piatră spartă în direcţia Ceatalchioi. Drumul are multe denivelări şi multe gropi, aşa că nu o să vă plictisiţi şi va trebui să fiţi mereu în gardă dacă mergeţi în regim „race”. Nu apucăm însă să intrăm în Ceatalchioi, trecem ca fulgerul prin micul sătuc Pătlăgeanca şi, la punctul de control frontieră, facem dreapta pe digul Sireasa, unde dăm de „gustul” Deltei, pentru întâia dată!

Urmăm canalul Sireasa, pe dig, pământul este uscat, se ruleaza rapid, iar panglica de apă este un loc de joacă al păsărilor pe care nu prea ne pricepem să le denumim, dar punem pariu că e vorba de lebede, gâşte şi alte vieţuitoare pe care ne bucurăm să le vedem şi să le auzim. Intrăm înapoi în drumul de piatră, la podul peste canalul 36, o mică urcare distractivă, urmată de trecerea peste ecluza Pardina. Vântul bate puternic aici şi peisajul pare puţin nepământeam, atât cât să ne dăm seama de aventura în care am intrat. Drumul este foarte pietros aici, aşa că va trebui să vă ţineţi bine de ghidon! Trecem de Pardina iar aici ne supunem mamei natură, în ce priveşte alegerea traseului care ne aşteaptă!

Dacă este uscat o luăm direct pe dig, pe malul braţului Tătaru şi ne bucurăm de pământul bine bătătorit, de rulajul rapid, de pădure sau de acoperişurile discrete ale casuţelor de vacantă din satul Tătaru. Dacă plouă, pe dig de abia trece o maşină 4x4 – pe testate, aşa că ne repliem pe drumul de piatră şi tragem tare. Nu am putea spune că e plictisitor: trecem prin pâlcuri de pădure şi cine are timp admiră panorama îndepărtată a Dealurilor Beştepe, situate spre sud, tocmai pe lângă Mahmudia.

Toate drumurile duc însă spre Chilia Veche, unde ajungem după un parcurs de patru ore pentru un rider situat uşor peste medie. Campăm într-o pădurice idilică, unde vor fi aduse toalete ecologice, duşuri şi pentru cei dornici, distractia poate să înceapă la focul de tabără, însă vă rugăm insistent, nu deranjaţi sportivii şi păstraţi curăţenia.


Ziua II: Periprava-Sulina, 42de kilometri

Am ajuns deja în „inima” Bike Xcountry. Un transfer pe calea Dunării cu vasul pasageră poate fi destul de solicitant: agitaţie, curent, o experienţă nouă pentru cei mai mulţi dintre noi. Poate chiar de aceea, de fiecare dată când am ajuns în Periprava, la cheiul plutitor al satului, când am privit lotcile care se odihnesc alene pe nisip ne-am adus aminte de filmul „The Beach”... Aici, senzaţia de rupere de lume, de pace adâncă se acutizează, dar nu avem timp pentru reverii, căci totuşi, ne aflăm la o cursă! Noi am avut baftă de... ploaie putem spune, căci nisipul era ud şi în consecinţă absolut ciclabil, dar în septembrie... 18 kilometri sunt din Periprava până în C.A. Rosetti şi estimăm push-bike-ul prin nisip la 50\% din această distanţă. Se trece prin pădurea Letea, pe un drum destul de întortocheat, după care lăsăm minunata pădure care este o zonă strict protejată în dreapta şi îi dăm bătaie până în C.A. Rosetti, printr-peisaj care pe noi ne-a dus cu gândul la stepe, la America Latină, la tărâmuri îndepărtate. Dar, nu e nevoie sa călătoreşti mii de kilometri pentru a ajunge în locuri fantastice, ele ne aşteaptă la noi, în Deltă!

Din C.A. Rosetti, gluma se îngroaşă, căci ne îndreptăm spre Sfistofca, un sat izolat, odinioară de pescari lipoveni, aflat astăzi în prag de părăsire, un locşor care cu greu poate fi descris în cuvinte. Atinsă de o aripă de veşnicie, Sfiştofca naşte discuţii aprinse dacă aici se termină lumea sau aici ea de abia începe. Merită văzut şi meditat care variantă este corectă! Deşi doar câteva zeci de suflete mai trăiesc aici, turlele bisericii lipoveneşti se înalţă vesele spre cerul albastru şi e timpul să ne scuturăm de visarea din Sfistofca. Punem cap compas spre satul Letea, de această dată pe un drum de piatră, dăm o raită prin satul de haholi (etnici ucrainieni), după care ne afundăm din nou în spaţiile aproape fără de sfârşit ale Deltei, ocolind în viteză Lacul Sărat, pentru a reintra în drumul către Cardon. Oriunde priveşti cu ochii, sălbăticia te înconjoară, ochii nu se lovesc de betoane, iar aerul înmiresmat te îmbată. Cu golful Musura în stânga, ascuns de un lan de trestie, vedem deja macaralele portului Sulina în zare şi ne lansăm în sprintul final.

Ne mai rămâne doar să trecem Dunărea şi să ne îndreptăm spre zona de campare, la malul Mării Negre, pe plaja Sulina.

Ziua III: Sulina – Sfântu Gheorghe, 38 de kilometri

Deşi cei aproximativ 40 de kilometri pe care-i parcurgem din Sulina spre Sfântu Gheorghe, pe digul care uneşte cele două localităţi din Deltă pot părea insuficienţi unora, să nu uităm însă să privim cursa în ansamblu! Este a treia zi de pedalat, iar pasagera ne aşteaptă în portul Sfântu Gheorghe. Piatra digului este însă foarte dură şi nu exagerăm, aici sunt zone care ca suprafaţă de rulaj seamănă mai degrabă cu forestierele din Munţii Carpaţi. Garantat, „pilotarea” bicicletei nu va fi plictisitoare, iar pentru un drum aproape drept, acest dig are ce oferi: trecerea peste un canal deversor, fiţi fără grijă, deocamdată fără apă, lacurile Roşu şi Roşuleţ, un hotel plutitor şi câteva detalii care fac deliciul oricărui explorator. Vă reamintim că pe acest tronson se găsesc mulţi spini foarte... vehemenţi, riscul de pană fiind crescut, chiar pe ultimii kilometri, când toată lumea pare să îşi cunoască locul în clasament. Noi am fost scutiţi de pană de această dată, dar ... ne facem datoria să vă punem în gardă. Dificultatea ultimilor şapte kilometri compensează distanţa mai scurtă a acestei zile, nisipul din apropierea portului Sfântu Gheorghe va face diferenţa între cei care şi-au propus să cucerească Trofeul Deltei Dunării.

Urmează îmbarcarea pe pasagera care ne va duce înapoi în Tulcea, iar în cele cinci ore cât durează drumul nimeni nu se va plictisi, deoarece e timpul pentru festivitatea de premiere si petrecerea de final!

Dorim să mulţumim pentru sprijin Consiliului Judeţean Tulcea, primăriilor Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina şi Sfântu Gheorghe precum şi oamenilor Deltei, care sunt alături de noi în această aventură!