Recent, mi s-a ivit ocazia să merg cu bicicleta în Serbia. Spre ruşinea mea (pentru că stau la aproximativ 10 km de vamă) nu mai fusesem niciodată, nici cu bicicleta nici fără. Am profitat astfel de ocazie, iar pe la ora 10:00 am ajuns (împreună cu un cicloturist severinean cu mai multă experienţă în afara graniţei) la Porţile de Fier I. Am trecut graniţa, şi implicit podul peste Dunăre, fiind întâmpinaţi pe partea cealaltă de un vameş glumeţ şi un panou ce ne ura un călduros Dobrodošli u Republiku Srbiju! (Bine aţi venit în Republica Serbia!).
Trebuie să spun că nu sunt un fan al turelor pe asfalt, aşa cum a fost şi cea de faţă, însă o astfel de recunoaştere este necesară înainte de a pătrunde pe potecile şi forestierele dintr-o zonă necunoscută. Am profitat astfel de experienţa colegului meu pentru a vedea cum stau lucrurile aici, ce se poate şi ce nu se poate face. În general se poate umbla prin păduri, atât timp cât stai departe de ariile protejate, care sunt marcate. Alfabetul chirilic poate da bătăi de cap, însă pe malul Dunării te poţi înţelege cu majoritatea sârbilor în română. Mai mult, sârbii sunt al naibii de prietenoşi şi binevoitori, dovada fiind Igor, un băiat din satul Tekija (pe malul opus oraşului Orşova) care a stat la taclale cu noi şi a insistat să îmi cureţe casca (destul de nămolită ce-i drept) cu bere.
|
Igor, ştergându-mi "capaciula" |
Destinaţia turei a fost oraşul Donji Milanovac, la circa 70km de Severin. Am mers mereu de-a lungul Dunării, trecând prin cea mai spectaculoasă zonă a acesteia, cea de la Cazane. Şoseaua de pe malul sârbesc este mai puţin circulată decât cea de la noi şi este inclusă într-un traseu cicloturistic european ce pleacă de la Oceanul Atlantic (cum de la sârbi s-a putut şi la noi nu?). Nu am avut probleme cu tiruri, cu câini, cu "persoane ostile", devenind astfel cu adevărat o plăcere să pedalezi pe asfalt. În Donji Milanovac am întâlnit un ciclist ce venea dinspre regiunea Belgradului, cu care de asemenea am putut comunica în română.
Am rămas plăcut surprins de tot ce am întâlnit aici, oameni, peisaje, localităţi curate şi bine puse la punct, aspect neobişnuit pentru un fost stat comunist. Am rămas cu un gust amar la întoarcerea în ţară, în prima localitate fiind atacaţi cu pietre şi înjuraţi de câţiva viteji. Imaginaţi-vă ce ar crede un ciclist străin despre România după o asemenea întâmplare.
În viitorul cât mai apropiat o să încerc cu siguranţă potecile de peste Dunăre şi o să revin cu noi impresii. Până atunci, vă las cu câteva poze (autor: Costi Băleanu):
|
mamut în Donji Milanovac (pe locul în care s-au găsit într-adevăr oase ale acestui animal) |
|
casă plutitoare lângă satul Tekija |
|
Cazanele Dunării |
|
deasupra Golfului Dubovei |
|
Donji Milanovac văzut din faţa hotelului Lepenski Vir |