articol

Dacă există vreun loc unde să mă simt mai acasă decât acasă, acesta este cu siguranţă Băile Herculane. Ţin minte cum vara, în timp ce restul puştanilor cu care mă jucam erau trimişi la ţară, ai mei mă luau să-mi pierd timpul pe sub toţi pereţii pe care se căţărau. De fapt scopul era să mă facă şi pe mine alpinist, dar evident că nu s-a prins nimic. În fine, toţi anii petrecuţi sub munte m-au legat de el mai mult decât îi leagă satul bunicilor pe copiii veniţi în vacanţă, iar Băile Herculane au păstrat un loc aparte în inima mea de-a lungul anilor.

Staţiunea nu mai este astăzi decât o amintire tristă a destinaţiei de odinioară, toate construcţiile cu deosebita lor arhitectură aşteptând parcă să se prăbuşească sub privirile turiştilor mulţumiţi cu bâlciul ieftin oferit de mici, bere şi vată pe băţ. Adevăratele comori ale locului, toate cu o încărcătură istorică aparte, par să treacă neobservate de către majoritatea celor veniţi aici.

Astfel, când Costi mi-a zis că se află în zonă şi mi-a propus să ieşim la un shooting, n-am stat prea mult pe gânduri. Orice oportunitate de a împărtăşi cu alţii aspectele mai puţin cunoscute ale Herculanelor trebuie valorificată.

Despre poteca aleasă povestea spune că a apărut când Împărăteasa Austriei, Elisabeta, era în vizită la Herculane şi a decis că vrea să-şi ia micul dejun în vârful unei stânci aflate la câteva sute de metri deasupra staţiunii. Muncitorii au construit astfel traseul şi foişorul din vârf, azi cunoscut cu numele de Foişorul Elisabeta. Două secole mai târziu, locul a devenit ideal pentru datul la vale cu bicicleta. Chiar dacă traseul este în general lipsit de flow, aspectele care-l fac interesant sunt legate de dificultatea sa, curbele strânse şi secţiunile abrupte regăsindu-se la tot pasul.