Despre Dat, Distracție și Pasiune - un interviu cu Danika Marcu
Danika e unul dintre cei mai longevivi oameni din scena de gravity din România și chestia asta sigur nu se va schimba prea curând. Danika parcă e dintotdeauna acolo și parcă a participat la toate. De-a lungul timpului s-a dat la 4X, dirt, downhill, enduro, dar și iarna pe schiuri. la freestyle și în zăpadă mare. Membru al brigăzii RideMore din Ciuc, domnul Marcu se ocupă în ultimii ani de ce se întâmplă în culise la Harghita Downhill și Harghita Enduro, dar e un pilon de bază și în notoriul Battle On Snow, desfășurat pe același munte, și și Dirt On Fire l-a prins acum câțiva ani tot cu lopata în mână. De un bun simț remarcabil și de o seriozitate model, îl suspectez că nu e capabil de gânduri negative. La curse îl găsești de regulă alături de Gabor, Zotyo, Geza sau Sorin, atunci când nu-i arată linii lui Ștefan. Acum ceva timp am auzit un zvon că Danika urma să facă niște schimbări în ce privește sponsorii, am povestit cu el și a ieșit interviul de mai jos. Restul de două săptămâni l-am petrecut scobind străfundurile unor hard-uri după poze vechi.
Înainte să dau pe goarnă interviul, țin morțiș să vă spun două amintiri cu Danika, foarte importante și relevante din punctul meu de vedere. Prima, de prin 2005-2006, când se dădea cu Kelemen la Drop 'n Roll, amândoi pe Magellan-uri Polar-X cu RockShox Reba de 100, și prindeau locurile 4-5 într-o mare de concurenți cu full-uri. A doua, de la primul SB DirtJam, când Danika era singurul care sărea kicker-ul mare de freestyle cu SPD-urile decuplate, ca să poată întinde un superman. Atât.
[article-image="30" description="Superman, Spiderman, frații mei la șmen! - foto: Ștefan Mirescu"]
DirtBike: Servus Danika! Unii dintre noi se dezmorțesc din sezonul de iarnă și se bucură de primăvară, dar tu ești unul dintre oamenii care au fost activi toată iarna. Mulți te știu de mountainbiker, dar puțini știu că ești un schior excelent. De când te dai pe schiuri, despre ce fel de ski e vorba și cum a fost la Battle On Snow, unde ai fost organizator?
Danika Marcu: Salut Maxi! Așa este, mă dau și pe schiuri, având în vedere că iernile sunt destul de lungi, adică aproape 5 luni pe an se poate schia, și că nu prea sunt tare multe alte opțiuni la noi în zonă. Mai mult practic freeski-ul, îmi place mult să mă dau in snowparkuri. De ceva timp am avut si oportunitatea sa primesc niste schiuri Reghin Topazzz cu care dau ture la noi prin zonă, în fresh pow. :) Nu aș zice că sunt un excelent schior și nici un excelent biker, cât timp pot să mă dau doar din pasiune și numai în weekend. Din fericire, și anul acesta a fost un eveniment reușit Battle On Snow; cred că am reușit să mai ridicăm nivelul evenimentului față de anii precedenți. Pentru mine abia dupa Battle On Snow începe sezonul de vară și de dat pe bicicletă.
Dacă tot suntem la partea asta de istorie, spune-ne, te rugăm, de când te dai pe mountain bike și cum te-ai apucat?
Pasiunea a început deja de la prima tricicletă, pe care am avut-o la 6 ani. După aceea am primit un Pegas cu roți de 20” (cred), care a fost urmat de un Velolux, pe care l-am și modificat în prima săptămână, cadrul a fost tăiat, micșorat și întărit. Aici am intrat în anturajul lui Kelemen Arpad și Kinda Geza. De la ei am văzut că se poate mult mai mult cu o bicicletă decât credeam. Povestea e foarte lungă, dar nu o să intru în amănunte. Primul meu concurs a fost în 2003 în Poiana Brașov, la Surmont Mountain Bike Festival. De atunci tot mă dau și vreau să mă mai dau mult și bine! :)
Momentul interviului acesta coincide cu o schimbare de direcție pentru tine, ca rider. Ce noutate îți aduce 2019?
Da, anul acesta o să mă dau cu echipament Troy Lee Designs și cu piese NukeProof oferite de BikeHouse. În ultimele trei ani m-am dat cu cască Troy Lee tot de la BikeHouse, iar anul acesta am extins colaborarea și la echipament și protecții. Bicicletele rămân în continuare cele Trek de la Surmont Store. O să am și un coechiper nou, pe Sorin Părău, cu care oricum mă dădeam în sezoanele trecute.
Cum spuneai, înainte de asta ai fost pentru mult timp susținut integral de către Surmont. În ce relații rămâi cu oamenii de acolo, după mutarea asta?
Cum am mai spus, colaborarea cu Surmont rămâne pe partea de biciclete, cu Trek. Din fericire, rămânem cu prietenie și fără nici un pic de supărare. Oricum, mă consider mândru și norocos pentru ajutorul primit de la Tiberiu Macaveiu, omul care m-a ajutat enorm de mult în anii trecuți cu ce a putut.
Prezintă-ne pe scurt flota ta de biciclete!
Deocamdata am 4 biciclete: Un Trek Session 88 din 2017 pentru downhill, un Trek Remedy 9 Race Shop Limited din 2017 pentru endurom un Trek Ticket pe care-l foloseam la 4X și dirt, doar că din păcate nu mai sunt evenimente și un Trek Domane Four Series, care e o cursieră.
A propos cursieră, am văzut că te dai și pe șosea și că anul trecut ai participat și la Gentlemen's Race. Te-a inspirat rutierul nostru preferat din Sibiu, Ștefan Mirescu, sau care e treaba?
Treaba e exact invers: eu l-am inspirat pe Pișta să se dea la șosea. Cursiera o folosesc pentru antrenament, când nu am mult timp și repede bag o tură. Da, am participat și a fost destul de lungă tura de la Gentlemen's Race, dar am avut o echipă bună și am terminat pe locul 5, cu Szijgyarto Balazs (locomotiva), Bando, Gabor, Simonffy Botond și Zotyo.
Că tot veni vorba de dat, care sunt oamenii cu care îți place să te dai cel mai mult?
La concursuri cel mai mult mă dau cu Sorinel, Pal Gabor și Kinda Geza. Acasă, la distracție, mă dau alături de Gabor, Zotyo și Geza.
În anii trecuți ai avut la un moment dat o accidentare și o pauză ceva mai lungă? Ești în regulă acum, totul 100\%?
Păi da, din păcate am avut o dublă hernie de disc. Am făcut o mică pauza cât timp am făcut recuperare. Din fericire, s-a reparat treaba, însă trebuie să fiu atent și să am grijă, că poate reveni oricând!
Anul acesta lumea vă va vizita la Mădăraș pentru Harghita Enduro și Harghita Downhill. Aveți vreo noutate în materie de trasee sau rămânem la cele binecunoscute?
Sperăm să putem organiza cele două evenimente, să nu ne trezim cu vreo surpriză, ca anul trecut. Traseele rămân cele din anii precedenți, care vor fi curățate și amenajate corespunzător. Deocamdată așteptăm să se topească zăpada, că încă se schiază în zonă. :)
Avem 8 curse de enduro anul acesta. De care dintre ele ești cel mai curios?
Sunt mai multe. Eu vreau să ajung la toate și sper să și reușesc. Oricum, cel mai interesat sunt de cel de la Oradea, unde încă nu am ajuns până acum, dar mai avem încă vreo 3 etape noi la care vreau să ajung.
Pe de altă parte, scena de downhill a făcut un pas înapoi și am rămas doar cu o mână de evenimente, din care momentan doar unul e afiliat federației române de ciclism, întâmplător al vostru. Ce gânduri ai despre asta? E doar o conjunctură nefavorabilă sau e mai mult decât atât?
Din păcate, vom avea un an foarte sărac în competiții de downhill și tocmai din acest motiv vrem să organizăm concursul nostru orice ar fi. Nu știu ce să zic de conjunctura nefavorabilă. Nu cred că e vreo conjunctură nefavorabilă. Am mutat și data evenimentului mai spre vară și sperăm să prindem vreme faină și caldă. (N. R.: Anul trecut concursul de downhill de la Harghita Mădăraș a fost anulat fiindcă s-a suprapus cu deschiderea sezonului de vânătoare care a blocat zona.)
Ce sfaturi i-ai da unui tânăr rider care vrea să se dea la enduro sau la downhill? Sau, de fapt, lasă asta! Dacă ai avea acum 14 ani și ai știi ce ai ști acum, ce ai face, cum te-ai pregăti?
Hmmm! Cu siguranță m-aș da cât mai mult cu bicicleta. Ăsta e cel mai important lucru: să te dai mult și cu pasiune!
Te antrenezi într-un mod anume pentru cursele de enduro și de downhill sau încerci pur și simplu să te dai cât mai mult?
Din păcate, nu am așa mult timp cât să-mi permit un antrenament specific pentru downhill sau enduro. Mă dau cât pot de mult și cel mai important e că mă distrez în timp ce fac asta!
Care e cel mai important sfat pe care i l-ai da unui mountainbiker obișnuit, indiferent de disciplină?
Să nu uite că cel mai important e să te distrezi când te dai și să faci totul din suflet!
Vreau să atingem un subiect ceva mai delicat. Tu ești un tip prietenos și relaxat, dar știm bine că sunt destui oameni care au prejudecăți în ce privește localnicii din Harghita și Covasna. Din cauza asta, unii aleg să nu vină în ungurime, alții sunt tar surprinși când vin și văd că le e bine. Ce părere ai despre conflictul ăsta? Există? Mocnește? E o treabă de atitudine personală? Cum facem să fie bine pentru toată lumea?
Cred că e o mare greșeală cu prejudecățile acestea. Nu am auzit pe nimeni că s-ar fi plâns că nu s-a simțit bine la noi în ungurime. Subiectul acesta există numai în tot felul de știri false. Poate fi și treabă de atitudine, poate trebuie să ai puțin mai multă răbdare față de localnici, că din păcate nu toți vorbesc limba română, dar totuși de obicei sunt prietenoși și vor să te ajute.
Spune-ne un eveniment la care îți dorești să ajungi neapărat în 2019!
La Campionatul Național de Downhill! ;)
Aha, asta sună a teaser! Ia zi, dar e-bike când îți iei?
Nu știu, sincer înca nici nu m-am gândit până acum. Nu vreau să zic că nu o să am, dar deocamdată nu e în plan.
Când te faci și tu DJ, să pui muzică alături de Ștefan și de Andi la afterparty-ul ”Battle On Snow”?
Haha! Probabil nu o să vă deranjez prea curând cu muzica mea. Ramân pe cealaltă parte al mesei de DJ și las oamenii care se pricep să își facă treaba!
Dacă am uitat ceva, dă-mi una peste ceafă și spune-ne aici ce mai e de spus!
N-ai uitat nimic! :))
Köszönöm szépen, să ai un an fain!
Și eu mulțumesc și sper să ne vedem în curând la dat pe undeva!
Încă niște fotografii din selecție:
Pentru mai multă distracție, m-am făcut eu DJ de un articol și am ales muzică pentru Danika:
Poate asa se mai extinde gasca de la concursuri , mai ales la DH .