Bikebuild: Gitane-ul de acasă şi Wheeler-ul din târg

Am mai spus-o şi o s-o mai spun: bicicletele sunt cele mai faine cadouri din lume! Pentru că sunt nişte lucruri incredibil de simple, care-ţi pot schimba viaţa. În bine! Ceva mai jos, despre un proiect care a ieşit total diferit de ceea ce îmi propusesem, dar care i-a accentuat farmecul. Probabil vă mai amintiţi de ultima poveste cu un prieten bun şi un Wheeler din anii '90 repus pe picioare. Ei bine, ăsta e cam la fel, dar altfel. ;)

Ca-n liceu!

Good times, good times!

Îl ştiu pe Marki din clasa a cincea când s-a întors din Germania şi a ajuns la noi la şcoală. Ne-am împrietenit rapid şi până prin clasa a doişpea am fost de nedespărţit alături de alţi 2-3 colegi cu care ne întâlnim adesea şi astăzi. Ce ne-a legat? Casetele cu rockereală trase unul de la celalălalt, temele copiate în pauză, boacănele de la şcoală, puţinele ore chiulite, zilele de naştere şi primele petreceri, meciurile de baschet, verile petrecute pe străzile oraşului în explorarea a te-miri-ce, zilele de gospodărit involuntar la ilustra familei Conradt şi bineînţeles şi bicicletele. Nu greşesc o secundă când spun că am crescut împreună.

Serios! #1

Serios! #2

Serioşi! #3

Serios cu Geta! #4

Prin 1993, Marki avea un Huffy nou-nouţ negru cu albastru şi cu roţi de 24", pe când eu încă mă dădeam pe BMX şi nici prin cap nu-mi trecea că voi avea vreun mountainbike, dar în liceu deja făcusem pasul: el se dădea cu un Volcano argintiu-satinat cu STX care fusese al meu, iar eu deja o luasem bine pe arătură cu Marinul Palisades Trail roşu din 1998. Vremurile se schimbă. Fast-forward. După experienţa lui de mai mulţi ani la Berlin, Marki a dezvoltat o lesne de înţeles pasiune pentru cursiere, îndeosebi pentru cele italieneşti şi îndeosebi pentru Cinelli, o pasiune intensă dar nu neapărat accesibilă. Dacă apucă, mai degrabă îl prinzi la pedalat pe străzile Bucureştiului şi mai puţin prin pădure, că e ceva mai complicat fără vehicul dedicat şi munte în spatele casei. Minte deschisă există însă, nu vă faceţi griji!

Pe drum înspre mare

Iarba verde de acasă... ;)

Prin Vamă

Bike arrived!

Pescuit la Muscă pe şosea

Peisaj de Bucureşti cu accente de Bleak House.

Exact acum un an, am cumpărat de la un bişniţar de pe la noi o bicicletă din 1993, un Gitane din ţeavă Columbus Max OR cu furcă de aluminiu şi o grupă Shimano XTR M900 aproape completă. Luasem bicicleta pentru piesele pe care aveam de gând să le pun pe Breezer-ul Jet Stream din 1994, dar nu aveam nici un plan cu restul. Am aflat rapid de la nişte oameni mai avizaţi decât mine că aveam de-a face cu un cadru de top de la o marcă relativ banală dar realizat din ţeavă de cea mai bună calitate. Totuşi, exista o şi istorie plină de vrăjeală de la vânzător. Omul spunea că depusese nişte eforturi supraomeneşti pentru bicicleta asta pe care şi-ar fi făcut-o lui şi pe care ar fi încercat să o restaureze întocmai cu originalul. Ce-i drept, cineva părea să-şi dat silinţa cu vopseaua, doar că-n detaliu puteai vedea că e scursă şi gazată, iar stickerele erau tăiate la cutter-plotter şi arătau ca dracu'. M-a pus să-i promit că nu o să vând bicicleta, că "are valoare sentimentală" şi că dacă nu aş fi fost un cunoscător care apreciază nu mi-ar fi vândut-o. Texte-texte, dar m-a lovit la sentiment. Oricum, cui naiba era să-i vând cadrul ăsta, cu cât şi de ce?

Gitane-ul buclucaş

În paralel m-am tot gândit cum să-l momesc pe Marki să vină cu mine la nişte ture prin pădure. Am încercat astă vară, dar parcă nu a ieşit cum îmi dorisem, iar bicicleta de XC pe care i-o împrumutasem era destul de diferită de full-ul meu de all-mountain, deci bad planning şi pe mine nu m-a dus capul la mai mult. Emil Bobu...M-am decis rapid că omul ar nevoie de propria bicicletă, iar motivul e simplu: una e când te duci până la garaj, scoţi jucăria şi pleci unde ai chef cu ea, alta e când trebuie să o împrumuţi de undeva şi moare amorul de dat. M-am gândit că Gitane-ul ar trebui să fie perfect şi el: mărimea era teoretic bună, avea pedigree de marcă de şosea, un tubeset de bună calitate şi uşor, unde nu mai pui farmecul de a avea ceva oldschool readus la viaţă. Pe deasupra, omul îmi spusese să nu o vând, nu să nu o dau cadou unui prieten de suflet. ;) Şi ca să fiu complet sincer, mai am şi acum o urmă de sentiment de vinovăţie după ce Volcano-ul pe care i l-am pasat lui Marki în liceu nu a fost 100\% funcţional de la început. După ce am mai cooptat câţiva prieteni în proiect, aveam reţeta perfectă: urma să montez bicicleta cu ce componente bune aveam pe acasă dar cu piese de uzură noi.

Ca orice român care se respectă, m-am culcat însă pe o ureche şi m-am trezit c-a trecut vara şi nu am făcut nimic. Ce vară? Era deja iarnă de-a binelea şi Crăciunul bătea la uşă. Totuşi ăsta trebuia să fie un cadou "de ne-ziua ta", o atenţie pentru un prieten, pentru că este, nu pentru că e nevoie de o ocazie. Lucrurile în viaţa lui Marki se încurcaseră puţin şi era destul de amărât. Mi-am adus aminte de secvenţele din liceu în care amândoi ne autoironizam ghinioanele. Dar nu mai aveam 16 ani, aveam 30, iar problemele deveniseră mai serioase. Nu am putut să nu mă gândesc că poate o atenţie cum e asta ar putea să-i pună omului un zâmbet pe buze şi să-i sublinieaze gândul firesc "suntem cu tine!".

În cele din urmă m-am pus pe treabă cu Cezar şi credeam că o să ne fie simplu, fiindcă aveam toate piesele la îndemână, până la ultimul capăt de cablu. Error! Aveam să descoperim un dezastru. Tija de şa de doi lei care iniţial nu mă deranjase, ascundea o hibă majoră: cadrul fusese fisurat şi sudat pe dinăuntrul ţevii de şa, iar în capătul ei fusese sudat pe deasupra un gât nou pentru strângere. Nici o tijă nu părea să încapă şi toate se zgâriau. Normal! Înăuntru era o proeminenţă ascuţită rămasă de la sudură care stătea în drum. Am mutat taraba la atelier, am luat problema la pilă şi am frecat de ne-a venit acru împreună cu băieţii de acolo. Dar partea cea mai bună de abia urma! Sau cea mai proastă! După ce am tot scobit în profunzime, am observat că iese afară din ţeavă şi un praf negru ciudat. Am scormonit mai bine şi au început să cadă... bucăţi de carbon de la o tijă de şa veche şi un cui ruginit (!!!) de 5 cm! Măi să fie! Credeam că am rezolvat-o şi în cele din urmă am revenit acasă la montat unde am descoperit următoarea minune: urechea de schimbător avea filetul dus. M-am înfuriat şi am pus instant mâna pe telefon!

- "Bicicleta ta de suflet", 'ai? E fisurată şi resudată. Cum ai putut să-mi vinzi aşa ceva???
- Dumnezeu mi-e martor că nu am ştiut! Nu se poate, nu e adevărat!
- Lasă-l pe Dumnezeu, eu am cadrul în faţă! Îmi spui prin telefon că sunt orb?
- Ai încredere în mine!
- Să am încredere??? Fii atent la mine! "Zăpada este verde! Repet: ză-pa-da este ver-de!" Ai încredere în mine! Ai?
- Nu, dar nu înţelegi! Neluţu e de vină! ...că el a montat-o că eu nu am avut timp!
- Tu te ocupi de biciclete dar nu ai avut timp de "bicicleta ta de suflet" şi ţi-a montat-o un Neluţu care a şi sudat-o şi a vopsit-o în secret, fără să-ţi spună, nu?! Bă, ce tari sunteţi voi! Extraordinar!
- Hai c-o rezolvăm, vino mâine la mine!
- Nu vin nicăieri, îţi doresc sincer să nu dai niciodată peste oameni ca tine!
- Te rog eu mult vino mâine să vezi ce mai am!
- Oi vedea!

Până la urmă am acceptat. Nu voiam sub nici o formă să abandonez proiectul, dar deja căutam o alternativă la mâna a doua pe aici prin bazar, deşi era mai bine să am noroc acasă la Braşov la geniul vânzător. M-am dus să mă văd cu omul şi cât timp i-am mai ascultat toate năzbâtiile despre Neluţu şi nevinovăţia lui a scos de undeva un cadru care părea ce trebuie, un Wheeler 2800 ZX din 1997, full CrMo dar nimic special. Bun! Am primit cadrul pe post de despăgubire cu scuzele de rigoare şi am tras concluzia că omul nu e necinstit, doar că nu prea are habar. Ne-am pus din nou pe treabă cu Cezar şi de data asta am reuşit să o ducem la bun sfârşit. Ca să încheiem cercul, i-am dat Gitane-ul lui Cezar, care şi l-a făcut bike de XC din resturi. Bingo!

"Totul este bine când se termină cu mine." - Getto Daci

Lista de piese:

Cadru: Wheeler 2800 ZX (1997)
Furcă: RockShox Jett XC (1999) cu elastomeri noi şi service la domnul Dann
Cuvete: Acor
Pipă: Ritchey Comp Lite
Ghidon: Ritchey Comp
Manşoane: Pro double density
Tijă de şa: Promax 26.4 nouă
Şa: Selle Italia asortată
Monobloc: Shimano BB-UN 52
Angrenaj: Shimano Alivio 175 mm
Pedale: Wellgo metalice
Lanţ: KMC Z
Pinioane: SRAM PG-830
Schimbător faţă: Shimano Alivio
Schimbător spate: Shimano Alivio
Manete combo: Shimano Alivio de 8
Frâne: Shimano Deore
Butuci: Shimano 8S Parallax non-series 32H
Spiţe: DT Champion black
Jante: Bontrager Camino
Fond de jantă: Schwalbe
Camere: CST
Cauciucuri: copii de Kenda Nevegal aproape noi
QR şi suport de bidon: Rito albastru eloxat

Cadru finuţ de CrMo şi un RockShox Jett period-correct.

Mărimi, detalii...

Cifra magică de data asta.

Ţeavă de calitate, fără briz-brizuri.

Ortografia nu e principala calitate a taiwanezilor...

Siguranţa, bate-o vina!

Focus no.1

Focus no. 2

Per ansamblu, e bine.

Unghiuri şi triunghiuri.

O Selle Italia integrată în peisaj.

Un cockpit clasic de calitate.

Pentru cunoscători: saboţi Corratec cu bow-design.

O frână asortată.

Tot ce rămăsese de făcut mai era să punem în scenă surpriza, deci am complotat cu mama lui Marki pentru ca totul să fie perfect. I-am dus tiptil bicicleta şi o scrisoare edificatoare pe 30 Decembrie dimineaţa, pe când încă dormea după o seară prelungită. Şşşşşş!!!

Nu e nevoie să mai spun, cred, că efectul a fost cel aşteptat şi că omul s-a bucurat nespus de mult, iar noi, cei implicaţi în asta, am răsuflat uşuraţi. Punct ochit, punct lovit!

Gata!

Din păcate, bucuria nu a ţinut mult, fiindcă pe Mihai şi pe ai lui i-a lovit alt necaz taman în noaptea de Revelion. Sperăm cu toţii că seria de ghinioane a fost întreruptă în sfârşit şi că după ploaie chiar vine soare!

Întotdeauna pe zonă pentru un prieten!

Nu îmi mai rămâne decât să-i mulţumesc lui Marki pentru toţi anii ăştia, pentru că a fost, este şi va fi un om pe care-l admir, pentru regăsire, pentru că e self-made, pentru că-i mai modest şi mai cu picioarele pe pământ decât oricare om pe care-l ştiu, pentru dragostea de DEX necondiţionată, pentru că e oricând garanţia unei discuţii interesante şi argumentate, pentru că vrea/nu vrea e parte din elită (sic), pentru că personifică de cele mai multe ori voia bună pentru o grămadă dintre noi cei care îl cunoaştem şi pentru o droaie de alte lucruri bune, care nu încap aici de multe ce sunt. Sper să-l prind anul ăsta la o tură de pădure şi la o un meci de baschet sub Tâmpa! Danke, mein Freund! Mach's besser!

This is for the Good Old Days:





Toată chestia asta de fapt nu e mare brânză pentru cineva care ţi-e important. Faceţi cadou biciclete! Nu există nimic mai fain!

Merci pentru atenţie!
Mx