"Happy Bear" Sinaia: nici un urs, doar urme de pneuri!

Sunt convins că o bună parte dintre voi ştie deja de traseul de downhill de la Sinaia şi de cum a fost redefinit el în primăvara aceasta. Dacă nu, vă spun pe scurt istoria lui aici şi acum, fiindcă e important să o cunoaşteţi.

Sinaia are o tradiţie în downhill încă din anii '90, când clubul Surmont a organizat acolo un concurs destul de notoriu şi a revenit în atenţie în anii 2000, cu diversele Kamikaze Downhills care plecau de la Cota 2000 înspre Peleş, apoi cu Gravity Jam-ul din 2006, şi mai încolo cu cele două Stepdown Challenge-uri din 2008 şi 2009 şi cu ultimul Gravity Jam din 2010. Majoritatea evenimentelor s-au ţesut în jurul Surmont Club, iar Stepdown Challenge a fost un eveniment organizat de oamenii de la RaidExtrem din Bucureşti. În 2006, am fost printre cei care implicaţi în realizarea traseului pentru Gravity Jam, alături de Tibi, Geza, Toma, Shepty şi Şubran, pe care îi salut respectuos cu această ocazie. Miza era pentru toţi aceeaşi: să punem la cale un traseu care să folosească pe cât posibil cât mai multe repere naturale, care să fie plăcut pentru cât mai multă lume şi pe care să poţi organiza un concurs lejer şi distractiv pentru aceiaşi oameni.

O zi minunată, pe cuvânt!

După acest moment, traseul a fost îngrijit de localnicii grupaţi în jurul lui Bogdan Muşat şi lui Orlando şi a primit de la an la an elemente noi care au reprezentat provocări în plus pentru toţi cei care veneau să se dea pe el: serpentinele de sus, nişte traversee, podeţul "la compresie" etc. 2010 a fost un moment de răscruce, fiindcă atunci conflictul dintre biciclişti şi cei care erau puşi să dea amenzi în Parcul Natural era unul cât se poate de viu, iar riderii erau în cel mai bun toleraţi, nicidecum susţinuţi. Din frustrarea faţă de autorităţile inerte s-a născut atunci şi kicker-ul mare de pe finalul traseului, botezat după unul dintre legiuitorii zonei. Traseul a fost cosmetizat la recomandările lui Geza, care nu cred că trebuie să dea examen în faţa nimănui când vine vorba de dat sau de realizat trasee, fie ele de downhill, de dirt sau de orice altceva. La Gravity Jam-ul din 2010 zona a beneficiat probabil şi de apogeul de expunere din punct de vedere sportiv, odată cu sosirea lui Filip Polc, rider de World Cup, pentru a se da în concurs. Povestea cu Filip e una fascinantă, dar scurtă şi destul de tristă: omul ne-a lăsat pe toţi cu gura deschisă, dar s-a accidentat pe una dintre cele mai dificile bucăţi de traseu datorită stilului său flamboiant, dar şi datorită presiunii de a scoate din fotografii bune, lăsând în urmă o impresie puternică şi o sperietură zdravănă.



De atunci, situaţia traseului a plutit în derivă, parte datorită lucrărilor de reamenajare a pârtiilor din Sinaia care au şters bucăţi întregi de traseu de pe hartă, parte datorită comunicării defectuoase dintre rideri şi autorităţile competente, parte datorită confuziei privind statutul arealului prin care trece traseul şi de cine aparţine el de fapt. Astăzi ştim clar că traseul trece în totalitate prin Parcul Natural, subordonat Misterului Mediului, şi am aflat plăcut surprinşi că abordarea faţă de biciclişti s-a schimbat în bine. Noile modificări aduse traselui nu s-ar fi putut întâmpla fără concursul autorităţii. Iată, deci, că se poate şi că din greşeli învăţăm cu toţii! N-am fi crezut aşa ceva, dar e de bine!

Opulenţă şi noroi la Sinaia

La începutul acestui an, o mână de entuziaşti din Bucureşti, care a înţeles importanţa de a avea un traseu cât mai aproape de casă şi pe care să te poţi da cât de des ai chef, s-a organizat simplu şi rapid, a vorbit cu cei care se ocupă de gondolă şi de domeniul schiabil din proximitatea ei şi a pus osul la treabă. Aici trebuie amintit Alex Ciotârlă a.k.a. Bulă ca om care a avut iniţiativa. Bravo! Am tot auzit despre traseu una-alta, că s-au construit kickere, că s-au lucrat contrapante şi că au răsărit bucăţi de legătură complet noi, pe lângă cele rămase din construcţia traseelor despre care vorbeam mai sus. Practic, o evoluţie firească a lucrurilor. Apoi a venit montajul de la ProTV, slab documentat, exact cum v-aţi fi aşteptat, dar altfel pozitiv ca promotor am zonei şi al sportului. Exprimări-cheie: "Uit de datorii...", "Ce alunecă jeguasaaa!"



Evident şi inevitabil pentru ţărişoara noastră, lucrurile s-au precipitat pe Facebook şi ulterior lansării am avut parte de discuţii tip "Ce a fost întâi? Oul sau găina?". Îi înţeleg foarte bine pe localnicii deranjaţi de afirmaţiile de întâietate şi de impreciziile atestării istorice a traseului, dar şi de traficul de weekend pe traseu, dar să nu uităm că de data asta chiar musafirii de weekend au făcut treaba deci merită o sumă de respecte!

Lăsaţi vrăjeala cu Jesse James şi fra'-su; de verii ăştia aţi auzit???

Mai jos, colegul băiatului cu coşuleţ l-a făcut pe Ştefan să exclame: "Să ştii, cele mai bune fragi sunt în cimitir!"

Ieri de dimineaţă ne-am urnit din loc din Braşov şi ne-am dus către Sinaia să vedem şi noi cu ochii noştri noul traseu vechi. Ne-am dus în sens opus, ar spune unii, dar ce face omul cu sine dacă nu are o minte descuiată? Nu e rău să mai ieşi şi de la tine din sat şi din comfort zone-ul propriu şi iluzoriu; de fapt, numai aşa poţi înţelege lucrurile în ansamblul lor şi să ieşi în lume îţi deschide ochii! Ştiam prognoza meteo şi ştiam bine la ce ne înhămam: pantaloni lungi negri, 2 perechi de încălţări, 2 perechi de goggles şi două perechi de mănuşi.

DIRTbike

La Sinaia, evident, ploua! Ne-am luat rapid cartela "de rideri" cu 5 ture la preţ de 3 şi l-am ascultat cuminţi pe nenea de la gondolă: "Treceţi în ordine, puneţi bicicletele cum trebuie, când veniţi jos le spălaţi!" Omul s-a exprimat civilizat, lucru din păcate rar pentru angajaţii de la companiile de transport pe cablu din România, care adesea uită cine le bagă, mai direct sau nu, banii în buzunare şi la fel de des se poartă cu noi bicicliştii ca şi când am fi vite în căutare de păstor. Faptul că-ţi poţi spăla bicicleta după dat, e o chestie de imens bun simţ a cărei importanţă puţini o sesizează.

Aici un montaj mai decent şi mai puţin bombastic:



Traseul e o mixtură de vechi cu nou, cu elemente noi grefate pe el. Nici nu putea fi altfel, având în vedere defrişajul recent executat în beneficiul noilor pârtii. Mie mi-a plăcut tot timpul la Sinaia şi, sincer, duc dorul traseului din 2010. Dar pădurea nu e a mea şi mofturile mele contează fix pix. Ar fi un nonsens acum să descriu traseul în detaliu, pot însă spune că am fost plăcut impresionat de munca depusă de băieţii din Bucureşti. Şi credeţi-mă că au muncit! Există două zone de traverseu pe şosea, mai mult ca sigur datorită noilor pârtii, şi porţiuni abrupte mai numeroase decât m-aş fi aşteptat. Construcţiile din lemn sunt bine proporţionate, dar săritoarele de pe traseu au fost în bună parte impracticabile datorită noroiului şi a umezelii. Pur şi simplu nu aveau sens, dar dacă ar fi fost concurs sigur ne-am fi hărnicit cu toţii la ele. Chicken line-urile sunt marcate clar cu galben fluorescent, unde traseul pentru restul de rideri are indicatoare roz, asortate cu gondola (sic), şi musai trebuie să spun că unele dintre trasele uşoare sunt faine şi doar pentru un plus de variaţie, nu doar pentru mai multă siguranţă. Rădăcini sunt din plin şi ele şi asta mă aduce la cea mai importantă idee faţă de traseul din Sinaia: potenţialul de învăţare şi de dezvoltare. Sinaia a fost dintotdeauna un loc unde lumea a învăţat gradual să sea dea, indiferent de bicicletă. Nici nu vreau să vă explic cât de important e lucrul ăsta pentru dezvoltarea sportului, pentru că e limpede. "Noul traseu vechi" se înscrie astfel într-o evoluţie logică a lucrurilor la Sinaia şi asta e foarte bine aşa!

Dan "Să Ştie Lumea Ce Fac Şi Eu" Pohrib

Maxi "Badigard În Club" Munteanu

Costi "Mă Dau Mult" Iordan

Şi fiindcă tot pomeneam de învăţat, zilele de ud, cum a fost duminica noastră, sunt geniale pentru a te educa să stăpâneşti bicicleta, în cazul nostru la drift molcom cu ambele roţi, fiindcă datorită aderenţei lipsă, roţile îţi pleacă foarte uşor de pe trasă. Folosiţi, astfel, zilele ploioase în favoarea voastră şi în beneficiul cizelării propriului dat. Mi-a fost prea lene să pun Wet Scream-urile pe bicicletă şi pe de altă parte eram şi foarte curios cum merg pe ploaie High Roller-ele II pe care le am montate pe bike încă din toamnă. Am fost foarte plăcut surprins, şi după anii trecuţi de modă absolută cu Minioane, cred că High Roller II e un motiv sănătos pentru revenire la putere a modelului ăstuia, alături de inevitabilul contingent Schwalbe, şi el foarte în putere din motive obiective de calitate. Nu vă trageţi, deci, galoşii de ploaie pe bicicletă deîndată de vedeţi un nor; lăsaţi naibii spike-urile deoparte. Crampoanele mari sunt prin excelenţă gume de race şi sunt foarte convins că un cauciuc obişnuit e mai distractiv pe ploaie şi te învaţă să cunoşti solul şi să te dai mai bine.

Bolovan, linie 1

Bolovan, linie 2

Pu-pushin' real good!

Ştef ia o gură de aer

Închei în concluzia că Sinaia a redevenit ce a fost (şi chiar mai mult) cu speranţa că vorbele actualului manager nu sunt doar pentru cameră. "Bikepark" e un cuvânt mare pe care puţini îl realizează ca atare, dar să faci încă un traseu şi să promovezi coerent zona la pachet cu accesul pentru biciclete, nu e foarte greu de făcut şi cel mai important factor e voinţa. Pentru asta însă trebuie reţinut că voluntariatul e o himeră şi nevoie de oameni specializaţi care să înţeleagă atât nevoile riderilor cât şi pe cele ale localnicilor şi şi, în avans, pe cele ale eventualilor interesenţi şi începători. Dacă la Sinaia există deja un afiş mare care face reclamă dedicată ofertei "pentru rideri", trag nădejde ca şi alte staţiuni să înceapă să înţeleagă că bicicliştii sunt prietenii lor şi potenţiali clienţi valoroşi, nu paria. Cine cheltuie 2000+ EUR pe un bike, 300+ EUR pe echipament, o să ia sigur şi o cameră la pensiune şi o masă bună în oraş, dar nu trebuie jignit cu tarife de transport pe cablu astronomice, cum prost s-au obişnuit unii. Cheile Grădiştei are un management smart, ştie asta şi se mişcă foarte bine deja, investind resurse private proprii, dar staţiunile mari precum Poiana Braşov sunt din păcate încă cu ambii ochi închişi faţă de mountainbikeri, iar dacă nu vor schimba lipsa aceasta lipsă crasă de viziune cât mai rapid, vor pierde enorm pe termen mediu şi lung. Long story short: Sinaia să nu se culce pe o ureche şi să continue treaba bună de până acum. Cum o floare nu aduce primăvara, nici un traseu cosmetizat pe baza altuia care exista deja acum 7 ani nu face dintr-un munte un bikepark, nota bene. Restul staţiunilor să ia exemplu pozitiv de la cei ce mişcă deja ceva!

"Du-te şi adu un sandwich!"

Under pressure

Verişorii curăţeniei

În continuare câteva dintre filmuleţele legate de Sinaia pe care le-am găsit online cu ocazia redactării acestui material:















Un zâmbet pentru Sinaia, un suspin pentru Poiana mea de casă.
Mx