Într-o perioadă care abundă în concursuri de downhill (şi nu numai), naşterea traseelor de dat la vale, peste noapte, în diferite colţuri ale ţării, reprezintă desfăşurarea firească a lucrurilor; fapt ce nu poate decât să ne bucure, de altfel.
Aşa s-a întâmplat şi la Severin, unde, înarmaţi cu lopeţi şi voie bună, şi fără prea mult tam-tam, doi dintre riderii locali au pus-o de un traseu, nici lung, nici scurt, nici greu, dar nici prea uşor, şi care (cel mai important aspect), te lasă cu zâmbetul pe buze la fiecare coborâre .
Pe Eugen, iniţiatorul acestui traseu, îl cunosc de vreo şase ani, cam de când ne-am apucat amândoi să ne dăm, într-o vreme în care ne făceam veacul cu nişte biciclete vechi de cross-country, ziua pe dealuri şi seara în oraş. Între timp am apucat-o pe căi diferite (el cu datu' la vale şi dirt jumping-ul, eu cu XC-ul şi o vreme cu BMX-ul), însă adesea mai facem câte o tură împreună. După ce şi-a făcut lecţiile timp de doi ani, ca
shaper la Drop 'n' Roll, Eugen a decis că, în sfârşit a sosit vremea să apară o coborâre mai serioasă şi la noi în judeţ. Împreună cu Luci,
one of the good guys, un tip care s-a apucat recent de mountain-bike, dar care progresează vizibil de la o zi la alta, şi păstrează mereu o aură pozitivă în jurul său (big up pentru tura de ieri), au pus bazele acestui traseu, care s-a conturat cât ai zice
"blitzkrieg".
În prezent, traseul consistă dintr-o porţiune
"twisty", un carusel, în partea superioară, trece peste un drum de car, bineînţeles cu un road gap, continuă cu o porţiune de viteză, în care pierzi numărul
kickerelor, pentru ca în final să devină abrupt si să se încheie cu un
kicker mai înalt decât
road-gap-ul, cu o aterizare destul de
sketchy. Toate acestea pe fondul unui peisaj mediteranean, cu ierburi înalte (ce aduc aminte de o secţiune din Life Cycles), cu câţiva pini, crescuţi ici-colo, şi cu o vedere faină spre Dunăre. Vorbind de Dunăre, traseul se termină chiar pe malul fluviului, la câţiva zeci de metri de plajă (
clever, eh?). Băieţii promit că o să aducă constant îmbunătăţiri traseului, şi din ceea ce spun se pare într-adevăr că au nenumărate idei bune.
În cinstea lor, l-am luat pe prietenul meu
Paparazzi la un photo-shooting, într-o seară plăcută de weekend. Ce a rezultat, împărtăşesc cu voi.
Cu dragoste, de pe malul Dunării!
 |
Luci's got style. |
 |
Vorbeam de ierburi înalte. |
 |
Îmi văd apartamentul, de aici de sus. |
 |
Pedal at will! |
 |
Road-gap, XC-style. |
 |
Eugen făcând ce ştie mai bine. |
 |
Luci şi Commencal-ul său aduc un plus de culoare însoritelor noastre meleaguri. |
 |
Behind that full-face helmet lies a full-mouth smile. |