Jungla de la malul Dunării

În weekend-ul în care cei mai buni rideri din lume s-au întrecut în exotica junglă australiană, întâmplarea a făcut ca și eu să mă aflu într-un loc deosebit, cel puțin pentru partea asta a Europei... cu tot cu bicicletă, bineînțeles. Pe rămășițele unui vulcan activ cu câteva milioane de ani în urmă, denumit astăzi Trescovăț, crește în prezent o pădure densă, cu aspect de junglă, cu păsări rare făcându-și cuib pe vârful copacilor și cu șerpi veninoși târându-se la baza lor. Tot întâmplarea a făcut să am ocazia să mă dau aici după zile bune de ploaie, cât solul, stâncile și rădăcinile încă erau umede... și cu asta am încheiat similitudinile cu etapa scursă din Cupa Mondială.

O zi faină de dat începe

Astfel, duminică părăseam orașul dis-de-dimineață, către o destinație ce încă se zbate să devină importantă turistic pentru acest colț al țării: Clisura Dunării. Și pe bună dreptate, merită mai multă atenție și o grijă sporită în ceea ce privește conservarea mediului. Natura este darnică în aceste părți, infrastructura și planificarea însă sub-mediocre, impresie creată destul de rapid de Drumul Național fără asfalt pe alocuri, precum și de toate pensiunile apărute în satul Dubova, pe malul Dunării, ce obstrucționează vederea spre fluviu.

liane

Traseul ce urcă pe neck-ul vulcanic Trescovăț se desfășoară la început pe drum de pământ, mai lat și fără o dificultate deosebită, pentru ca după câțiva kilometri să continue pe o potecă îngustă presărată cu numeroase obstacole. A fost marcat de cei de la Parcul Natural Porțile de Fier, care, ca și în cazul celorlalte trasee realizate de ei, au făcut o treabă bună doar pe jumătate, marcajele pierzându-se deseori prin poienile de pe coborâre.

urcarea, în partea ei ușoară

Am fost plăcut surprins să constat că cea mai mare parte din urcare merge făcută pe bicicletă, spre deosebire de alte trasee destinate hiking-ului, panta fiind abruptă dar suprafața stabilă. Poteca șerpuiește oferindu-ți perspective diferite, atât spre Dunăre cât și spre vârf. Uneori trece prin curțile conacelor, părăsite cu mulți ani în urmă, judecând după vegetația ce a crescut pe pereții fostelor locuințe.

wouldn't you love to live there?

Până în apropiere de vârf, traseul pare ideal pentru o plimbare cu bicicleta în familie, ținând cont de peisajul pitoresc și poteca lată, în ușoară urcare. Către final însă, lucrurile se complică, nu doar din cauza rădăcinilor ce încep să își facă apariția tot mai mult, dar și a vegetației dense, care arată oarecum și cât de puțin umblate sunt aceste trasee. A fost necesar astfel să îmi iau bicicleta în spate, și să parcurg restul drumului până în vârf cu gândul la coborâre.

devine abrupt

Ajuns sus, la o altitudine de 755 m, nu m-am putut plânge că aș fi fost prea obosit, semn că urcarea nu este deloc grea. Mai mult, peisajul dominat de Defileul Dunării te răsplătește pe măsură.

vedere de pe vârf; sub mine e un hău de câteva sute de metri, Dunărea și o coborâre lungă

climbing, anyone?

Dorința de a mă da la vale, cât și vântul puternic, m-au făcut să plec destul de repede de pe vârf. Traseul nu coboară pe aceeași parte, poteca ce se afla sub mine fiind așadar complet necunoscută. Ăsta e un lucru la modă însă, cu toată scena de enduro luând avânt în ultimul timp. Iar că tot am pomenit cuvântul, cred că este o etichetă potrivită pentru secțiunea de coborâre, în partea superioară fiind deosebit de abruptă, cu praguri stâncoase și curbe strânse, iar în cea inferioară mergând mai mult pe curbă de nivel și cu bucăți de câteva zeci de metri de urcare.

să înceapă distracția!

Pe lângă aceste aspecte, care nu pot decât să îmi placă, a fost și unul ce m-a enervat la culme, și anume condiția potecii, numeroși copaci fiind căzuți de-a lungul ei. Lucru normal până la urmă, având în vedere că traseul e mult prea departe de oraș pentru ca riderii să se poată ocupa de el. Trecând peste asta, coborârea e una ce merită făcută (doar într-un sens, spre deosebire de urcare), lucruri interesante apărând la tot pasul: de la elemente ce țin de tehnica traseului, la specii floristice și faunistice ce cu greu pot fi găsite altundeva. Las restul pozelor să vorbească și vă invit să vă aduceți și bicicleta dacă aveți ocazia să ajungeți în colțul de sud-vest al țării.

poteca șerpuiește până jos

iar părțile stâncoase sunt un deliciu

tot manualul de geografie e prezent

concentrare

mai sunt și scurte porțiuni de urcare

după care totul revine la normal

în final, coborârea se domolește din nou

Cheers,
Pufi