EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final

Autor:Dan Mazilu | 15 aprilie 2013
Și iată că s-a încheiat și a 4a ediție a expoziției de biciclete din România. Ediția de anul acesta a avut o naștere zbuciumată, dar iată că până la urmă a avut loc și a 4a oară. Față de anii precedenți s-a văzut imediat o evuluție – mai mult spațiu, spațiu mai curat și mai luminos, mai mulți expozanți, standuri mai mari. Păcat că de partea cealaltă interesul nu a fost la fel, a se citi mai puțini vizitatori, iar impresia asta nu a fost doar a mea. Poate pentru că a fost spațiul mai mare, vizitatorii au fost mai diluați însă impresia generală asta a fost, cam puțini cei care au trecut pragul.

Deși nu au fost decât două hale și 38 de expozanți, potrivit siteului oficial al evenimentului, spre deosebire de o sută de milioane cât sunt la Eurobike, totuși nu am reușit să îi vizitez pe toți și să văd cu ce ne vor încânta privirile sezonul ăsta. Nu are rost să ne dăm de ceasul morții că ne vor și ușura buzunarele în același timp pentru că sincer acum, ne place să cheltuim banii pe biciclete.

Cannondale nu s-a îngrămadit să-și aglomereze standul cu zeci de biciclete și au ales să aducă doar ce merită privit. Așa că am poposit la un SL5 de 2.770 lei care, la prețul ăsta, oferă un cadru diferit față de modelele mai scumpe însă în care s-a încorporat tehnologia folosită la ele. Așa că indiferent unde ne uităm la Cannondale în general bicicletele dispun de 1 până la 1,5 kg în minus față de concurență, la echipări și dimensiuni similare. SL5 are un head tube cu diametru 1.5, deci rigiditate crescută, cu furcă Suntour XCM și frâne hidraulice pe disc Cannondale Helix 6, care cum țin nu știu dar arată excelent. La șosea Cannondale recomandă pentru România modelul CAAD 8 la 5.050 lei. Pare mult însă fiind full Tiagra probabil că merită pentru cine se pricepe.

După care m-am lovit de un băiat gras! Cannondale Fatboy este bike-ul de oraș propus de brandul american. Negru de sus până jos, cu numele brandului tot negru și ușor în relief, bicicleta arată incredibil. Dacă în următorul film Batman va alerga prin oraș cu bicicleta după bad boys cu siguranță ar face-o pe acest Fatboy, cum spunea cineva de la stand. Bike-ul are doar V-brake, schimbător Acera, anvelope Schwalbe Kojak Race și costă 3.250 lei. Cam mult, dar aici este clar că plătești pentru un look discret cu care ieși în evidență... Ciudat.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Cannondale Fatboy 2013. Foto: Dan Mazilu


Tot aici și-a prezentat și Vlad Sabău următorul proiect pentru 2013, urmatoarea bicicletă Roz care la final de sezon va fi scoasă la licitație. Proiectul lui Vlad privește implicarea oamenilor în prevenirea cancerului de sân, iar banii obținuți din vânzarea bike-ului vor fi donați pentru cercetări împotriva acestui tip de cancer. Dacă anul trecut mesajul a fost unul furibund și justificat „Fuck cancer!”, anul acesta mesajul este unul mai matur și gândit „Get involved!”

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Vlad Sabău si proiectul său pentru 2013. Cannondale Flash 29 Pink. Foto: Dan Mazilu. Echipare: Frame: Cannondale F29 - Custom Pink; Fork: Cannondale Lefty Hybrid; Headset: Cannondale SI; Stem: Cannondale SI; Handlebar: KCNC SC Wing; Grips: ESI Chunky Pink; Brakes Ashima PCB – Custom Pink; Seatpost: Tune Stakes Stuck – Pink; Seat clamp: Cannondale; Saddle: Tune Komm Vor – Pink; Crankset: Sram X.0; Rear derailleur: Sram X.0 Type 2; Shifters: Sram X.0; Cassette: Sram X.0; Chain: Sram 1091R; Pedals Xpedo MF4TI; Hubs: Tune Cannonball / Kong; Spokes: Sapim CX Ray; Rims: BOR XMD333 29er; Tires Continental 2.2 Race King; Weight: 8.39kg; Valoare estimată: 22.000 - 24.000 lei (+ valoarea "sentimentala").


Cube și am ajuns la starul EXPOBIKE 2013. Supărați-vă cât vreți și spuneți că le fac reclamă, dar de data asta merită. Cu tot respectul pentru toți ceilalți expozanți care nu au stat deloc degeaba ci au petrecut zeci de ore la amenajări, standul Cube a fost singurul care s-a vazut că a fost nu doar muncit ci și gândit. Doar acolo am văzut stânci aduse cu duba din cariera de piatră Lespezi din Bucegi, pietriș de pe malul râului Argeș, tot din munți au adus și muschi de pădure pe care l-au ținut în viață timp de o săptămână înainte de expo cu 2-3 litri de apă zilnic la care au adăugat crengi mai groase sau mai subțiri cu care au decorat spațiile dintre biciclete, crengi pe care le-au adunat de pe jos, nu le-au rupt!

Dar hai să ne dezlipim ochii de stand că nu cu el mergem la munte să ne dăm la vale. Vedem că 29er-ele au prins viteză și la Cube, big surprise... Modelele de succes ale anilor trecuți, AIM și ANALOG se pare că vor avea succes și anul ăsta. AIM Disc va fi la 2.899 lei și ANALOG Disc la 3.450 lei, ambele 29er. După care este modelul LTD care se pare că va avea un succes „nebun” pentru componentele pe care le are la prețul de 4.999 lei: cadu aliaj 6061 double butted, furcă Rock Shox Recon Silver TK, frâne Shimano BR-M395 hidraulice disc, schimbatoare XT cu SLX. AH! De ce ați blocat fucția de select și copy-paste de pe site!! Mai jos la stand l-am văzut pe full-ul Hanzz, bike-ul de freeride de la Cube, în culorile echipei Cube Pro Action Team la 9.999 lei (da, am fost asigurat că se dă restul de 1 leu) și mai jos l-am vazut pe Stereo 160 Race, carbon, cu roți de 27,5” care te ușurează de 16.449 lei, dar na, are 4 victorii de Megavalanche în 2012 și la doar 12,3 kg cum zice pe site... Roțile astea de 27,5” sunt chiar interesante, nu-ți dai seama că nu sunt de 26. Dar dacă nu îți dai seama de ce să nu iei un 26 dacă tot ești obișnuit cu el?

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Cube LTD 2013. Foto: Dan Mazilu


DHS nu se lasă și și-au aranjat și un stand destul de mare unde am găsit bicicletele DHS, Impulse și Prophete alături de DHS Bike Parts, divizia de piese Sram pentru bicicletă, cât și un prototip de Cargo bike foarte asemănător celor din Copenhaga. În 2013 DHS vine cu câteva modele noi de biciclete Impulse care arată chiar foarte bine, culori alese deloc rău fontul „scrisului” de pe cadru fiind diferit față de anul trecut. La aspect îndrăznesc să spun că modelele de 2013 Rumble, Blazer, Niobe și Challenge stau bine. Dar să vedem dacă prețul le recomandă. Avem la Rumble un preț orientativ de 3.000 lei. Orientativ în sensul că încă nu există un preț stabilit. În plus este posibil să varieze ușor de la dealer la dealer. Pentru 3.000 lei Impulse Rumble oferă cadrul din aluminiu cu shock spate, furcă Suntour XCM de 100mm, frâne hidraulice Shimano și schimbătoare Acera cu Deore. În rest o combinație de componente Promax, Shimano, DHS, Sram și Kenda. La banii ăstia nu cred că mai găsești un full însă trebuie avut grijă pentru că Cross, Kross, CTM, Ferrini și Drag abia asteaptă să se bată pentru același palier de preț si profil de client.

După care avem Impulse Blazer, un hard-tail care va fi în jur de 2.400 lei cu componente identice. Rumble și Blazer vin fiecare cu două variante de culori pentru cadru care, simt nevoia să mă repet, nu arată deloc rau. Apoi avem un mtb de damă, pe nume Niobe (oare ce înseamnă) care, iarași, la aspect arată excelent și e disponibil în 2 variante de culori pentru cadru. Prețul orientativ va fi de 1.600 lei la care primești piese entry level însă aproape toate de la firme consacrate: Shimano, Promax, Suntour, Kenda. Pe scurt, un preț destul de imbatabil. Și să facem o comparație directă: ce ai prefera, acest Impulse cu frâne pe disc și piese bune sau un Trek cu V-brake, preț similar (pe 2012), dar piese mai jos?

După care mega surpriză! Avem un 29er de la Impulse! Îl cheamă Challenge 29R și este fratele mai mare al Challenge-ului 26er de anul trecut. Dacă până și DHS a inclus în ofertă un 29er atunci e clar că suntem pierduți. Draga noastră roată de 26 are zilele numarate... Challenge 29R va avea un preț orientativ de 1.700 lei și iarăși se pare că are potențialul de a deveni un hit pentru piața căreia i se adresează. Componente entry însă decente și un cadru nou din aluminiu. Pentru 29er exista 3 variante de culori pentru cadru însă de data asta cu celelalte două opțiuni nu prea au nimerit-o, evident în opinia mea modestă.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Impulse Challenge 29R 2013. Foto: Dan Mazilu


Drag, care tocmai și-a deschis magazin în București, au avut și ei un stand bine închegat și luminat. Bicicletele bulgărești Drag sunt printre cele mai competitive din punct de vedere al prețului și calității. Câteva din modelele „obișnuite” pentru cross country sunt ZX5 și ZX4 la care primești garanție pe viață la cadrul din aluminiu. ZX5 este este un hard-tail la 3.100 lei pentru care primești suspensie Suntour și componente Deore cu tot cu frâne hidraulice pe disc. Apoi avem ZX4 care se divide în 3 variante: Comp, Pro și Team. Varianta Team este la 2.390 lei și are furcă Suntour XCM-MLO, frâne hidraulice Shimano și schimbător Alivio. După care, dacă ne uităm la dirt jump, vedem modelul C1 care vine și el în 3 variante Comp, Pro și Team. Versiunea Team îți va cere 2.500 lei pentru care oferă suspensie Suntour Duro pentru dirt jump și frâne hidraulice Shimano.

Drag oferă garanție pe viață la cadrele non-extreme însă se limitează la 2 ani garnație pentru cadrele destinate probelor extreme, cum ar fi dirt jump, dar totuși vine la rampă cu 5 ani garanție pentru cadrele din carbon. Designul și conceptul bicicletelor este făcut „in house” la Drag după care asamblarea se face la Sofia în timp ce cadrele sunt produse în Asia.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Drag C1 2013. Foto: Dan Mazilu


Felt nu pot spune că la stand au insistat mai mult pe prezentarea bicicletelor de șosea, mtb sau cruisere. Era câte puțin din fiecare. Deși șoseaua nu se prea lipește de mine trebuie să recunosc că mi-a placut modelul F4 Team Issue. Bicicleta este vopsită în culorile oficiale ale echipei 1t4i, iar principala diferență față de un F4 stock este că dispune de șa Selle Italia în loc de Prologo și cockpit PRO în loc de Felt. Apoi mai este și prețul de 13.580 lei care ne asigură că bicicleta va ajunge în mâinile cuiva care chiar știe șosea.

După care oriunde te uitai în stand ochii tot fugeau spre un monstru albastru parcat într-o margine. Moda asta a cruiserelor, dupa mine, încă nu prea are ce căuta la noi dar mă bucur că există. Felt Squealer este o imensitate care nu ar avea loc decât într-un garaj de mașină, dar la cum arată și la cum (bănuiesc că) te simți pe el face toți banii, 4.000 lei.

29er-ele ne sunt băgate pe gât din toate direcțiile și indiferent în ce parte încerci să o apuci în viitorul apropiat, în cazul în care cugeți la nu nou bike, șansele sunt mari să te trezești că ți-ai luat un 29er. La Felt am remarcat modelul Nine Fifty care la 6.425 lei pare mult însă la 13,64 kg nu este. Bicicleta este full Deore, iar cadrul a fost regândit față de varianta anului trecut pentru a fi mai ușor si mai rigid.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Felt Nine Fifty 2013. Foto: Dan Mazilu


Ferrini vine din Ploiești de la Emmedue Sport și ne propune modele mai ieftine și mai accesibile de biciclete. Ferrini este „made în Itally” în sensul că sunt asamblate acolo, bicicletele tinzând spre gama medie. La stand am găsit destul de multe opțiuni, de la biciclete pentru copii, Duke 24 (viteze), la 1.450 lei, la biciclete de oraș, trekking și mtb. Pentru cross country-ul de toate zilele am remarcat modelele R3, la 1.990 lei și R4 la 2.450 lei. R3 îți dă în banii ăștia cadru din aluminiu, o furcă Suntour XCT schimbătoare Acera și frâne pe disc mecanice Shimano. După care R4 are Alivio cu furcă Suntour XCM și frâne pe disc hidraulice Promax Hornet. La design bicicletele stau foarte bine așa că dacă ești la început de drum și aspectul contează la fel de mult ca nivelul la care vrei să ajungi în viitor atunci Ferrini este o bicicletă foarte bună cu care poți începe.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Ferrini R3 2013. Foto: Dan Mazilu


Giant a venit cu o ofertă destul de bogată. Alături de bolizii de șosea și 29er-ele off road am văzut și un mtb electric. Poate încă vă întrebați la ce e bună o asemenea combinație contradictorie însă argumente găsești dacă le cauți. Eu am găsit, iar eu sunt pro educație fizică neasistată electric. Altfel am văzut un Revel 29er 1 care la doar 2.499 lei îți dă o furcă Suntour XCT-V3 de 80mm, frâne mecanice pe disc Tektro și schimbător spate Alivio. Din câte mi s-a povestit am înțeles că Giant are acest obicei de a echipa un cadru bun cu piese mai slabe. Justificare constă în faptul că mult mai ușor îți upgradezi componentele decât să îți iei din stat un bike cu piese bune și cadru de 2 lei pe care trebuie să-l schimbi când mai faci rost de bani. Să iei din start și cadru bun și piese de top mai greu financiar.

După care mi-a sărit în ochi o bicicletă de șosea și se pare că am nimerit-o pentru că modelul a câștigat titlul de Bike of the year 2013 acordat de Cycling Plus. Mai mult, Giant-ul ăsta a ieșit pe locul 2 la Paris – Roubaix in 2013. Vorbesc de modelul Defy care, ok, costă 5.599 lei, dar sub fundul cuiva care știe cum stă treaba la asfalt, și ce înseamnă să pedalezi 254 km din care vreo 50 km de pavate, bicicleta merită prețul pe care îl cere.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Giant Defy 2013. Foto: Dan Mazilu


Și dau să ies din Expo duminică seara pe la 6, la o oră după ce s-a închis când toată lumea strângea, cu gandul sa-mi închei și eu periplul când mă oprește cineva foarte entuziasmat care vroia să mă cheme să-mi arate ceva. Îmi aduc aminte că în cursul zilei ne mai întâlnisem și rămăsese să ne vedem la final. Oamenii deja strânseseră, însă în parcare le-au asamblat la loc să le pot vedea și eu. Nu două biciclete ci două triciclete. Și de ce atâta vâlvă? Pentu că sunt 100\% made in Romania de doi români pasionați care doresc să ralizeze ceva cu propriile mâini. Șiloche Ion și Doru Vasiliu, din Fălticeni, au venit la Târg cu două prototipuri de trike bikes făcute cu propriile mâini în doar 2 saptamani. Tricicletele se numesc NOMMAD S1, suspensie spate și OXYGEN RF, cadru rigid și nici măcar nu au încă un nume de marcă / brand. Țevile din aluminiu 6060, aliaj special pentru biciclete, sunt sosite din Austria, iar în atelierul lor băieții le-au tăiat la dimensiune, asamblat și vopsit. Doar sudura nu este făcută de ei pentru că sudura în argon este mai dificilă. Tricicletele vor ieși la prețuri aproximative de 2.300 euro pentru „hard-tail” și 2.500 euro pentru cea cu suspensie spate. Nu mă pricep să zic dacă este mult sau puțin însă mi s-a spus că prețul este justificat de componentele din dotare (full Deore și Novatec cu Continental) și de faptul că direcția este similară cu cea de la mașini unde poți lua mâna de pe volan iar vehiculul va merge drept. OXYGEN are în jur de 17,5 kg și NOMMAD 20 kg.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
Oxygen stânga și Nommad dreapta. Foto: Dan Mazilu


Oare vor avea succes în România? Destul de greu de spus că da. Pentru orașe nu le prea văd utilizabile, unde șoferii nu văd nici măcar bicicliștii sau motocicliștii ce să mai zicem de cineva care pedalează la 50 cm de asfalt. După care avem eșapamentele toturor care îți intră direct în gură la care adăugăm faptul că nu te vei putea strecura printre mașini întrucât ești lat cam cât jumătate de mașină. Așa că nu ne rămâne să mergem decât în vacanță cu aceste triciclete, eu așa le văd. M-am dat și eu puțin, pentru prima oară în viață, iar poziția este interesantă și relaxată. Spre exemplu pentru tura „Cu bicicleta la mare” mi se par a fi alegerea perfectă. La fel pentru drumurile asfaltate de munte cu serpentine și peisaje frumoase. Le urez succes băieților și nu cred ca vor avea prea multe greutăți dacă beneficiază de entuziasmul și pozitivismul lui Siloche Cristian care m-a abordat și nu m-a slăbit până nu mi-a arătat tricicletele prezentându-le în detaliu și subliniind avantajele. Așadar marketing foarte bun.

Cum spuneam, nu am reușit să vizitez toate standurile insa ce-am vazut mi-a plăcut. A fost categoric mai bine ca în anii precedenți însă lumea tot nu știa de expoziție. Facebook-ul ar fi trebuit să vuiască cu 1-2 saptamâni înainte de eveniment însă expoziția nici nu a avut pagină de FB, doar un „event” creat. După care vedeam bicicliști întorcându-se dinspre expoziție și întrebând „Dar bicicletele unde sunt?” Apoi erau alții care ieșeau dintr-una din hale și exclamau „Bai ești nebun, mai e o hală!” Apoi la interior a fost prea liniște. Expozanții nu au fost lăsați să folosească sisteme proprii de sonorizare pentru că ar fi ieșit un haos. Dar toate s-ar fi putut desfășura potrivit un unui program agreat.

EXPOBIKE 2013 – Impresii maxime de final
EXPOBIKE 2013 din avion. Foto: Dan Mazilu


Spre exemplu micile evenimente care se mai întâmplau pe la standuri - tombole, prezentări de echipe - au trecut mai mult decât neobservate. Dar să vedem partea plină a paharului și evoluția vizibilă față de anii precedenți. Cu siguranță la EXPOBIKE 2014 va fi și mai bine și poate se găsește o modalitate să se dinamiteze peretele dintre hale să afle lumea că sunt două. Dar dacă la anul sunt trei?!
Raporteaza

38 Comentarii

Dan Mazilu
16 aprilie 2013 la 13:15
Evident ca nu e aceeasi bicicleta, incredibil ce pretentii. Dar puteai vedea si singur ca Advanced SL sunt si TCR si Trinity. Nu e vorba despre documentarea mea, facuta inaintea ta, ci despre faptul ca atunci cand arunci in joc ceva este obligatia ta sa te justifici. Cat priveste nervii incordati, te rog sa postezi linkul de unde ai afalt asta :)
0
0
Victor Gologan
16 aprilie 2013 la 18:14 (editat)
Singurul lucru care m-a dezamagit (desi "dezamagit" e un cuvant mult prea dur) a fost lipsa celor de la Maros. Chiar vroiam sa vad modele Focus 2013 (in special cele de strada).
Si am ratat noua bicicleta a lui Vlad Sabau, probabil ca am sarit prea repede la cea a lui Alex Ciocan. :)
Pe scurt, eu am fost sa vad biciclete si mi-a placut ce am vazut.
0
0
Doru Vasiliu
18 aprilie 2013 la 12:04 (editat)
Multumim pentru feedback @dan dann; @Stefan Enache. Ideea de trike pleaca din 1986 cu prima finalizare in 1996. Este greu sa schimbam ideile dar nu imposibil (biciclete MTB). Parerile d-voastra sunt corecte.
0
0
Bogdan Perghel
22 aprilie 2013 la 16:44
Pegas a lipsit?
0
0
Dan Mazilu
22 aprilie 2013 la 18:48
Nu, a fost in Hala 6 intre BBY XSports si Sport & Surf daca mai conteaza
0
0

Scrie un comentariu

Dan Mazilu
Membru din: 12 septembrie 2012

Share

Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !

Fii vizibil pe DirtBike.ro - cel mai mare portal de biciclete și echipamente din România !

Google Ads