Test the Best #1 Cluj Napoca + trail bonus

Se face că acum 16 ani, în plin sezon când îmi injectam direct în creier orice bucăţică de material care conţinea informaţii despre MTB, aflam, mai din noroc, mai din curiozitate, şi cine e Mike Sinyard, ce naiba e ăla un StumpJumper şi care e treaba cu Specialized. Era şi destul de greu să-i ignori, având în vedere că primul spread din Mountain Bike Action-ul ăla, pe care mi-l luasem din aeroport şi pe care-l citeam cu religiozitate, era o reclamă la Manitou în care Palmer era înfăţişat în întreaga lui splendoare de bad boy, ce avea să salveze ulterior imaginea downhill-ului, fără ca noi măcar să bănuim chestia asta.

Palmer e numai unul

Mijlocul anilor '90 sunt consideraţi pe bună dreptate "epoca de aur" a mountainbiking-ului şi nu o dată m-am gândit ce şansă imensă am avut să prind vremurile ăstea la cald, în plină desfăşurare, cu World Cup-ul sponsorizat de Grundig pe EuroSport (într-un comentariu mediocru, ce-i drept), cu bătălia Sunn/Cannondale în plin efect, cu Tomac, Overend şi Juarez încă pe baricade, cu un Steve Peat încă în ascensiune şi cu un Nicolas Vouilloz deja extraterestru. Horst Link-ul, rebotezat ulterior FSR, de abia fusese cumpărat de la părintele său, Horst Leitner, dar mi-era încă de pe atunci clar că Specialized e o companie puţin altfel, căreia îi place să-şi facă bine temele şi al cărui respect aproape unanim de care beneficia nu era deloc întâmplător. Ştiţi, de exemplu, că Specialized a început făcând cauciucuri, a popularizat mountainbike-ul, făcându-l accesibil maselor, şi că întotdeauna a avut în program căşti socotite etalon? Că au produs suspensii în colaborare cu RockShox şi că au avut vreme bună jante sub nume propriu? Sau, freeriderilor, aveţi idee că primul bike al lui Josh Bender, pe care l-a abuzat fără de milă, a fost un Ground Control FSR Extreme din 1998?

Bender pe bietul lui Ground Control FSR, evident via PinkBike

După două paragrafe în melanj introducere/istorie/delir vă spun în sfărşit şi de ce le-am scris: pentru că prin iarnă când bunii prieteni de la Bike Sport din Cluj, ambasadori de drept ai Specialized în România, m-au invitat la sesiunea de teste Specialized ce avea să vină odată cu începutul sezonului am rămas puţin cu gura căscată. Realizam cât de mult timp a trecut şi că acum 16 ani nu mi-aş fi putut imagina aşa ceva nici dăcă aş fi vrut.

Are you? foto: Mx

E simplu cum merge treaba cu Test the Best: firma mamă Specialized organizează un turneu cu bicicletele pe care le socotesc cele mai importante pentru promovare, iau legătura cu dealerii şi stabilesc date în care bicicletele vor fi la faţa locului, disponibile pentru test rides potenţialior doritori, astfel încât aceştia să-şi poată face o cât mai bună idee despre produse, cu susţinerea totală a unor oameni bine instruiţi care se asigură că experienţa pe biciclete va fi una fericită. Anul acesta au fost disponibile în progamul de test cursierele Tarmac, Roubaix şi aerodinamica Venge, un hardtail StumpJumper cu roţi de 29", Epic-uri de XC/maraton StumpJumpere FSR polivalente, Camber-uri care m-au făcut curios, Rumour-uri de fete şi Enduro-uri Comp, ultimele două fiind de altfel şi singurele biciclete din aluminiu oferite, restul fiind din carbon. Intenţia de a promova 29-ere era şi ea evidentă, dat fiind faptul că Enduro-ul era singura bicicletă de 26" disponibilă pentru testare.

Prima la stânga! foto: Mx

Cu puţin timp înainte de a pleca spre Cluj, o zi, ca să fiu mai precis, am aflat că Test the Best va trece şi pe la mine prin sat. M-am gândit puţin, mi-am evaluat timpul şi mi-am dat seama că să mă dau cu modelele care mă interesau prin două locuri diferite, unul nou, dar alături de oameni foarte experimentaţi într-ale bicicletelor, şi unul pe care-l cunoşteam singur pe din afară, nu este decât o şansă cu care nu mă voi mai întâlni prea curând. În afară de asta, Mihai şi George îmi sunt prieteni de multă vreme şi promisiunile nu se încalcă. Mi-am terminat treaba în miez de noapte, am gândit o secundă că aş putea lua un tren, m-am gândit apoi a doua oară, am râs de mine, m-am pus la autostop, m-am teleportat la Cluj, iar pe la ora 9:30 miercuri eram la cabana Făget Izvor echipându-mă de dat. Am moţăit vreo oră printr-o cameră şi altă juma' oră pe o masă, dar nu venisem să dorm, ci să mă dau cu bicicleta.

O dubă bine organizată. foto: Mx

Echipa Specialized de la faţa locului era formată preponderent din maghiari, Istvan şi Misi, şi din doi oameni care veneau de la Munchen cu tot cu bicicletele de test, Tigran şi învăţăcelul său Laszlo, despre care o să vă mai povestesc. Prima surpriză plăcută a fost reîntâlnirea cu Misi, Gulyas Mihaly, pentru cei vor date mai oficiale. Misi e un prieten vechi de-al nostru, a fost campion maghiar de DH şi Dual/4X de mai multe ori decât îmi pot eu aminti, s-a dat de câteva ori în curse în România şi ne-a influenţat indirect scena noastră în dezvoltare. Puţini ştiu că în lunga perioadă pe care Misi a petrecut-o ca rider Magellan el a fost cel care a convins managementul să realizeze un hardtail jucăuş de dirt/4X accesibil, materializat sub forma Polar X-ului. Doar bicicleta aceea, prin simpla ei existenţă şi prin preţul ei sensibil, a deschis aici în România perspective unor rideri talentaţi care altfel poate că nu ar fi avut bani de material decent pentru dat. Astăzi Misi, mecanic cu o manie pentru detaliu, are un atelier propriu unde rezolvă cele mai sofisticate probleme şi e angajat ca expert de diverse firme pentru a le susţine din punct de vedere tehnic. Köszi szépen, Misi!

Omul nostru, Misi. foto: Mx

...şi masa lui de lucru. foto: Mx

Având în vedere că m-am dat în ultimii ani destul de mult pe un Enduro, principalul meu obiectiv era deja clar setat, dar a doua curiozitate am avut-o faţă de Camber, un bike de 29" cu travel de 110 mm, care îşi începuse cariera ca model accesibil, dar care între timp îşi depăşise condiţia. Mă intriga prezenţa lui într-o gamă foarte segmentată şi destul de stufoasă şi pur şi simplu voiam să-i înţeleg scopul.

Adevărata mărime corectă, dar pe un Stumpy. foto: Mx

Mi-am luat, deci, un Camber mărime L, unii ar spune cam undersized pentru mine, Istvan mi l-a reglat frumos pentru gabaritul meu şi am purces la drum cu George şi cu o brigadă de crossişti pe traseul pe care îl amenajaseră pentru Test the Best dar care e adesea inclus în turele lor şi am bănuiala că a găzduit la anumite momente şi bucăţi de concurs în jurul Clujului. Nu am emis nici o secundă pretenţii de căţărător, cum de regulă nu emit, dar pe prima parte m-am simţit foarte în largul meu şi am mers cot la cot cu George, având chiar energie să sprintez pe alocuri. A venit prima urcare unde am coborât rapid de pe bike, pentru că ştiam că va fi o zi lungă şi voi avea nevoie de resurse. În afară de asta, nu eram dator să impresionez pe nimeni şi nici nu aveam cu ce. A mai urmat un flat unde am început să apreciez felul eficient în care Camber-ul îşi păstrează viteza şi inerţia, făcând bucăţile tehnice care se iveau mai uşor de biruit. Roţile de 29" evident că sunt un factor important în acest sens, dar fără o geometrie adecvată nu ai rezolvat nimic. Venind vorba de geometrie, trebuie să spun că nu m-a prea încântat iniţial Camber-ul pentru spatele lui destul de lung, unde mie îmi plac bicicletele jucăuşe, pe care le ridici uşor la manual şi la bunnyhop. M-am gândit un pic la asta, apoi mi-am spus că trebuie să fiu foarte foarte prost pentru că e vorba de un 29-er şi uit esenţa. Şi totuşi, Rumblefish-ul nu îl simţisem aşa când m-am dat cu el acum 2 ani... Hm! Păstraţi-o pe asta cu spiritul ghiduş în minte pentru mai încolo, vă rog! După cvasiplatul în care am tot rumegat eu problemele de manevrabilitate ale Camber-ului şi m-am tot dat cocoş depăşindu-i pe cei care tocmai îmi dăduseră ruşine pe prima căţărare, a urmat încă o urcare, de data asta mai lină. Numai bine a sunat telefonul, că aveam nevoie de o scuză să nu mă chinui prea tare la deal! ;) Ne-am regrupat mai sus şi George ne-a avertizat că urmează o parte cu mai multe pietre unde "să avem grijă". La fix! M-am dus înainte, am dat piept cu pietrele dispuse pe traseul ce urma curba de nivel şi m-am tot aşteptat să "plece" bicicleta. Adică să fugă de sub mine, să rupă aderenţa. Ei, pe mă-să! Nu a alunecat deloc şi asta mi-a stricat mie filmul şi liniile pe care le văzusem spontan în minte. Totuşi, era un lucru remarcabil; mă dădeam pe o bicicletă de 110 mm în echipare mai de XC decât sunt eu obişnuit şi ea nu se lăsa impresionată de fel. Ei, fir-ai tu să fii de Camber, îţi arăt eu ţie! Ultima bucată din traseu, care închide de fapt circuitul începe cu o coborâre mai în cap, pe care George ne-a sugerat să o evităm datorită ploii de cu o zi înainte şi a posibilelor probleme de aderenţă (l-am ascultat, fiindcă eram pe o bicicletă de test şi aşa e frumos) şi continuă cu o bucată de high speed pe o potecă. Înainte să ajungem înapoi la izvor, m-am trezit printre copaci pe altă potecuţă pe curbă de nivel, încercând să găsesc limitele aderenţei bicicletei. Dracu' le-a găsit, 'tu-i mama lui de Camber! Am încheiat tura cumva impresionat, cumva bosumflat că bicicleta asta nu a vrut să danseze după cum i-am cântat şi nu m-a lăsat să-i găsesc nod în papură. Thiii, ce obrăznicie!

Camber-ul "buclucaş". foto: Mx

Telecomanda de la Command Post e integrată în manşon. Smooth! foto: Mx

Nimic de comentat! foto: Mx

Nici un om normal nu are nevoie de mai multe foi. foto: Mx

10 pe spate. foto: Mx

Specialized are mai nou frâne Formula. foto: Mx

Roţile Specialized au fost dintotdeauna interesante. Spiţe radiale unde nu sunt forţe torsionale, încrucişare în 3 pe cealaltă parte. foto: Mx

După o mică moţăială, m-am reechipat şi m-am dus să iau în primire felul principal pentru care venisem: o bicicletă cum îmi place mie, din aluminiu şi cu roţi de 26", cu o suspensie pe care o ştiam capabilă şi cu alte calităţi ascunse pe care de abia aşteptam să le descopăr. Un Enduro Comp roşu mărime L! Gume sănătoase (Butcher cu Purgatory vs. Ground Control), spate scurtuţ şi destule alte motive să mă bucur. Echiparea era o idee mai modestă decât pe Camber, dar aveam de a face cu un Comp, iar dincolo cu un Expert. Piua! Am fost surprins să văd pe modelele de anul acesta o droaie de frâne Formula şi Magura, după ce Specialized a avut ani de zile echipări cu diverse frâne Avid "custom" (de fapt amestecuri de manete şi etriere din programul SRAM). Fiecare înţelege ce vrea de aici. Mie mi-au plăcut Formulele T1 S, deşi nu mă văd cumpărându-mi unele vreodată, din raţiuni estetice şi de brand. Răspiua!

Tarmac, Roubaix şi Venge. foto: Mx

Camber-ul avea şi un Command Post, piesă care lipsea de Enduro, iar asta m-a făcut să suspin în gând. Poate nu ştiţi, dar atunci când tijele de şa telescopice au început să-şi facă loc pe piaţă, Specialized a fost, alături de RockShox cu Reverb-ul lor excelent şi de Crank Brothers cu al lor Joplin, printre pionieri. Între timp, până şi Fox şi Thomson s-au trezit din somn şi oferă tije telescopice, Reverb-ul este rege, iar cine vrea performanţe decente la tarif sensibil alege X-Fusion sau Kind Shock. O privire în catalog la pagina Command Post-ului şi ajungi să citeşti de ce e atât de important că e cu acţionare mecanică şi nu hidraulică; o împunsătură clară la adresa RockShox. Dincolo de vrăjeala de marketing inevitabilă ("Gicule, nu-i aşa că vinzi cei mai buni castraveţi?" "Dar, cum! Bineînţeles că ai mei sunt cei mai buni!!!"), Command Post-ul e un produs foarte simplu şi e un adevăr în faptul că atunci când eşti pe coclauri mai degrabă înlocuieşti un cablu banal de schimbător decât să aeriseşti un sistem hidraulic. Obişnuit cu Reverb-ul fiind, am cam mustăcit iniţial când am început să manevrez tija de la Specialized, dar după un "amplu" exerciţiu de 3-4 mişcări eram deja obişnuit, iar la finalul turei eram demult cei mai buni prieteni. Pe scurt: habar nu am pe moment care dintre ele e mai scumpă, dar dacă nu ai filme hidraulice în cap (butonul de Reverb e o şmecherie faină, să ştiţi!) atunci un Command Post e la fel de bun, cum probabil e orice tijă telescopică acţionată prin telecomandă de pe ghidon.

Munţi şi dealuri. foto: Mx

Am plecat în tură de data asta cu Mihai, care, la fel ca şi mine, e mai degrabă axat pe latura gravitaţională a sportului, deşi e mult mai fit, şi m-am bucurat de poziţia faină pe Enduro, nemaiavând răbdare până să vină bucăţile de dat la vale. Totuşi, să nu uităm că termenul meu de comparaţie cel mai apropiat era un bike de 29" cu travel de 110 mm şi geometrie cam de XC! Pe primele urcări şi porţiuni de flat mi s-a făcut instant dor de Camber şi de cât de spinten îl aflasem, cum ţi-ar fi după fosta prietenă care ştia să facă "anumite" lucruri mai bine decât actuala. Oameni nerecunoscători, dom'le... Să nu cumva să se înţeleagă că Enduro-ul nu e capabil la deal! La câtai cursa are şi la ce echipare plus gabarit, te minunezi de fapt un pic să-l descoperi aşa de bulănos la căţărat, dar aici trebuie spus că e bine să nu uiţi să acţionezi maneta aia discretă de ProPedal a shock-ului spate, că altminteri suspensia o să facă ce-i place ei mai mult: să absoarbă totul. Nu m-am ambiţionat, deci, pe urcări, fiindcă nu aveam de ce, dar îmi creştea inima cu gândul la bucata cu pietre off-camber (sic). Odată ajuns acolo, am făcut ce făcusem mai devreme şi cu bicicleta cu roţi mari, iar rezultatul a fost cam acelaşi, doar într-un sentiment de distracţie ceva mai mare, absolut firesc la bordul unui Enduro. Cu alte cuvinte: suspensie + geometrie + dimensiune de roţi + gume de Camber vs. suspensie + geometrie + dimensiune de roţi + gume de Enduro => egalitate la capitolul aderenţă, cu avantaje pentru Camber la capitolele agerime/viteză şi avantaje pentru Enduro la capitolele fun/manevrabilitate. Două biciclete foarte faine, dar foarte diferite şi excelente fiecare în felul ei. Pe măsură ce mă dădeam cu Enduro-ul şi radiam de plăcere, îmi dădeam seama cât de bun e de fapt Camber-ul. Ca să mă conving până la capăt, l-am băgat şi pe Enduro pe aceleaşi bucăţi printre copaci, pe curbă de nivel, ca să încerc să-mi dau seama de diferenţele de aderenţă. Nici ăsta nu a cedat, deşi cumva ştiam că nu o s-o facă. Am încheiat tura dorindu-mi să iau acasă Enduro-ul, care se potriveşte foarte bine felului în care mă dau, dar profund impresionat de Camber, care mă aşteptam să fie mai limitat în ceea ce poate face. Remarcabile bike-uri, jos pălăria!

Interes mare pentru Specialized la Cluj. Logic, nu? foto: Mx

Tocmai când îmi spuneam că asta îmi fusese ziua de dat, am primit un telefon. Aproape sigur cel mai fain telefon pe care l-am primit anul ăsta. "Ce faci, Biewere? Am auzit că eşti prin Cluj. Hăi să ne dăm pe Mosquito! Vin eu şi te iau şi îţi aduc o bicicletă. No, ne vedem!" Era Necs şi prost să fiu să-l refuz! Îl cunosc pe Necs de când am ajuns în Cluj în 2000 la facultate şi locuiam la Bronco, dar îl ştiam din auzite cu ani înainte, de când Hobby Bike organiza concursuri de trial, iar el era etalonul scenei şi multiplu Campion Naţional, lucru care s-a menţinut multă vreme aşa. Mai am şi acum pe undeva caseta cu emisiunile Oxigen de la ProTV Braşov care documentau concursurile de trial de Cluj şi Timişoara din 1999. Trialiştilor, să ştiţi că fără Arabu', Necs, Bronco şi în general fără echipa Hobby Bike/Herlitz din anii '90, aproape sigur nu am fi avut trial adevărat în România, sau poate doar mult mai târziu. Respect! Scurt pe doi, Necs e unul dintre cei mai talentaţi oameni pe bicicletă pe care i-am văzut în viaţa mea şi să te dai cu el e întotdeauna prilej de bucurie, pentru că ştii că o să fie fain, nu o să se tragă pe cur şi o să râzi de o să behăi.

Un Cannondale vechi şi interesant. foto: Mx

Aţipisem întins pe o masă pe lângă standurile Specialized, când a apărut Necs să mă ia. Ne-am suit în Golf-ul lui "detunat" (serios, Necs e singurul om care a cumpărat o maşină tunată şi a făcut-o la loc "de serie", cât a putut) şi i-a dat blană până la capătul de jos al traseului Mosquito. Nu ştiu de ce mă mir, când Necs îi dă blană şi prin casă când merge să ia ceva din frigider şi când face duş şi de fapt oricând. De traseul Mosquito tot auzisem vorbindu-se şi clar eram tare curios să văd care e treaba cu el. Sincer, nu pricepeam de ce dracu' îi zice "Mosquito", mi se părea foarte tare că nişte băieţi oarecare din Cluj s-au apucat de muncă la el, după ce ani de zile toată lumea cam puturoşise şi nu făcuse mai nimic în oraş, dar la fel de mult aveam o vagă senzaţie că e supraevaluat şi că se vorbeşte despre el ca şi când ar fi cine-ştie-ce. Necs mi-a prezentat rapid elementele, de sus în jos, şi mărturisesc că arăta mult mai bine decât mă aşteptam. Şi şi mai mare! Jos sunt două kickere mai ample, legate de contrapante unul de celălalt şi în care ai vrea să vii cu ceva viteză ca să le dai, dar asta nu e o problemă şi sunt relativ safe, deşi eu unul l-am păstrat pe ultimul pentru următoarea ocazie. Necs spunea că penultimul e mai sketchy decât ultimul, deşi cel din urmă pare mai mare. Pe măsură ce urci, sunt fel de fel de alte kickere, duble şi contrapante şi odată ce începi să te dai pe el, e clar că traseul e foarte distractiv şi vrei mai mult, mai mult, mai mult. În partea de sus e şi pumptrack-ul despre care scria colegul Vlad Sabău nu demult; scurtuţ dar fain şi deloc simplu! Ţi-e mai mare dragul de clujenii ăştia, odată ce pun mâna pe sapă!



Necs mi-a pasat M9-le, un pic undersprung pentru gabaritul meu, şi el s-a dat full-on cu Jackal-ul lui cu gume chele de street şi cu o singură frână pe spate. Atenţie, când spun "full on", exact asta vreau să spun! Necs nu cunoaşte dozaje moderate când vine vorba de dat. E on/off şi la revedere! Asta nu e întotdeauna bine pentru el, dar pentru oricine e în compania lui, e un spectacol destul de rar. Ne-am dat până s-a lăsat seara şi am depănat printre ture poveşti care se adunaseră în timp. Pentru mine a fost clar cea mai faină zi de dat de anul ăsta. Mai spre final ne-am întâlnit cu "lineseeker" Chilea (pun intended) şi cu prietena lui Martina, care îi dăduse voie să forjeze bicicleta ei prin pumptrack şi la un moment dat a apărut şi freeskier extraordinaire Roto. Necs a gafat-o direct: "Roto, motherfucker, ce faci?!", clar în spirit de glumă. Roto, însă, era cu maică-sa, dar asta nu prea se vedea de unde vociferam noi, din capul traseului. Ooops! "Aaaa... sărut mâna!" Mama lui Roto: "Uită-te în ochii mei şi spune-mi ce ai zis!" Necs: "Ăăăă... păi i-am zis 'ce mai faci băi Roto, du-te naibii!', asta i-am zis. Mama lui Roto a zâmbit un pic şi s-a făcut că a uitat rapid. O doamnă de comitet! Irina Margareta Nistor likes that.

Traseul are mai multe variaţii şi noi ne-am dat doar pe una, dar răsar permanent noi ramuri, ceea ce e foarte bine. De ce îi zice "Mosquito"? Pentru că e plin de lighioane înaripate cu poftă de sânge şi doar amatorii ca mine vin în pantaloni scurţi! M-am scărpinat pe picioare o săptămână! Luaţi cu nişte Queens Of The Stone Age:



Am încheiat ziua cu nişte platouri imense la Piraţi, poveşti a la Cluj şi somn de voie, pentru că a doua zi era una de treabă şi de drum. Supermulţumiri lui Mihai şi George pentru invitaţie, oamenilor simpatici de la Bike Sport pentru susţinere, şi evident lui Necs şi lui Roto pentru o zi de pomină! Din cauza voastră va trebui acum să mă întorc la Cluj mai rapid decât îmi plănuisem, "duceţi-vă naibii"! ;)

Verificaţi mâine cum a fost la Braşov la Test the Best, fiindcă nimic nu e ceea ce pare!
Mx