Duminică a avut loc ediția a VI-a a bine-cunoscutului concurs de la Sibiu, cu siguranță unul din evenimentele pe care cei mai mulți entuziaști de maratoane din țară îl au bifat cu un marker roșu în calendarul competițional. Motivele care fac Geiger-ul să fie atât de atractiv sunt multiple, începând cu tradiția pe care acest concurs și-a creat-o, până la poziția geografică favorabilă a Sibiului în cadrul țării. Trebuie menționat că Geiger-ul a fost ultima etapă din Triada MTB 2013, o serie de trei curse (celelalte două desfășurându-se la Brașov și la Păltiniș), în urma căreia s-a întocmit un clasament general, ce poate atesta într-o oarecare măsură cam pe unde se situează fiecare rider, pe plan național, în anul curent.
Participând pentru a doua oară la acest concurs, trebuie să recunosc că așteptările mi-au fost cu mult depășite, Geiger-ul putând fi considerat cu siguranță un etalon al bunei organizări a unei curse de acest gen la noi în țară. Micile nemulțumiri pe care le-am avut legate de concurs (lucruri personale, de altfel), au rămas umbrite și date uitării imediat după trecerea liniei de finish. Făcând o comparație, un astfel de eveniment poate fi văzut ca un joc de puzzle, format din sute de piese mărunte, reprezentând micile detalii de organizare și nu numai (pentru că, pe lângă lucrurile ce îi implică direct pe organizatori, se mai află și alte aspecte independente de aceștia, de la vreme la calitatea oamenilor care-ți vin la concurs). Una peste alta, în opinia mea Geiger-ul a fost concursul cu cele mai puține piese lipsă, atât de puține încât absența lor putea trece neobservată.
Trecând la obiect, sâmbătă am asistat la cursele de copii, în Parcul Sub Arini, același din care s-a dat startul în ziua următoare. Trebuie să recunosc că puștii m-au impresionat peste măsură, îndârjirea lor, cât și a părinților ce-i încurajau de pe margine (unii tătici ar trebui să o lase mai moale, totuși) deslușind un viitor mai colorat pentru scena competițională din țară.
Pompat la maxim de copii, în dimineața următoare m-am aliniat la start alături de alte câteva sute de cicliști veniți din toate colțurile țării și nu numai. Startul s-a dat pe asfalt, mergându-se în pluton în spatele a două mașini (una pentru elite, una pentru amatori) în jur de 10 km, după care s-a intrat în pădure și a început concursul propriu-zis. Unul din cele mai faine lucruri despre traseele de la Geiger este că potecile din zona Sibiului au ceva anume ce le face speciale, te fac mereu să te întrebi dacă sunt poteci obișnuite, construite de săteni, sau sunt făcute special pentru mountain-bike. Un lucru e clar, trail-urile de aici au văzut multe roți de bicicletă de-a lungul timpului, pentru că riderii din Sibiu se dau și o fac bine, și așa a fost de când cu mountain-biking-ul în România. Traseul a inclus tot ce-ți puteai dori, de la asfalt și drumuri de țară, la poteci abrupte și tehnice, stâncoase, sau dimpotrivă, nisipoase. De asemenea, peisaje faine pe care cei mai hotărâți dintre raceri au ocazia să le admire doar în pozele de după, concurența ridicată făcând pe fiecare să se solicite la maxim. Așa am considerat și eu, dorind un loc în primii 5 la categoria mea, pentru ca în final să fiu nevoit să mă mulțumesc cu locul 6 (6/66 sună oricum mai fain decât 5/66). Mai mult decât poziția în clasament a contat faptul că am putut să merg cot la cot alături de rideri cunoscuți la noi în țară, fiind bucuros peste măsură că am făcut urcarea până pe Măgura în spatele lui Kelemen Árpád și în fața lui Maus :D . În mod special mi-a plăcut o bucată din coborâre pe pietriș, printr-o pădure de pini, ce îmi aducea aminte de potecile de-acasă, precum și aerul rece îmbietor de pe Măgura.
La final, au urcat pe
podium rideri cunoscuți de la noi din țară (și nu numai), reprezentând echipele tot mai numeroase ce-și fac apariția pe scena românească... e de bine! În rest, o mulțime de alte lucruri faine care sunt normale și mă aștept să se regăsească la cât mai multe concursuri: paste, loc de spălat bicicleta, medalie de finisher, muzică bună, tombolă, informarea poziției în clasament prin e-mail.
Una peste alta, toate acestea m-au făcut să-mi doresc din tot sufletul să particip în 2014 la toate cele trei etape ale Triadei. Le transmit astfel felicitări sincere organizatorilor, participanților, cât mai ales câștigătorilor: sunteți tari, pe bune! Și ca să închei în aceeași notă cu Maxi, reiau și eu cuvintele sale: susțineți shop-urile, nu mai cumpărați biciclete de la
băieți.
Numai bine!
Linkuri cu poze:
concurs copii
Ioana Gheorghiță 1
Ioana Gheorghiță 2
tot copii
premiere
Pătruțiu Lucian
pozele ciclism.ro
Cătălin Negrilă 1
Cătălin Negrilă 2
