21 mai 2012 la 20:50
SUPERB ! Felicitari baieti ! Ma bucur foarte mult ca ati reusit performanta asta !
De foarte mulți ani mi-am dorit să ajung la un astfel de eveniment, ba chiar mai mult: să iau startul alături de cei mai buni sportivi în domeniu. Pentru că și în acest an Cupa Mondială de XC a poposit in Cehia, mai precis la Nove Mesto, împreună cu ai mei colegi Elisei și Tudor am facut pe dracu’ în patru și ne-am strofocat să ajungem acolo. De ce în Cehia și nu prin Franța sau Canada? E destul de simplu: destinația a fost mai aproape de casă, deci costurile deplasării au fost substanțial mai mici.
După cum ziceam, de mult aveam în plan să particip la un astfel de concurs, mai precis de vreo 7 ani de zile. Nu pentru un rezultat care să mă scoată din anonimat, pentru că practic e imposibil, ci pentru a gusta din tot ceea ce înseamnă o etapă de Cupă Mondială.
După ce Eli si-a bătut puțin capul pentru a reuși să ne înscrie am așteptat un răspuns care după mai puțin de 24 de ore a venit și a fost pozitiv pentru toți trei. Practic aproape că ne-am văzut visul cu ochii. Mă rog, cel puțin eu. Pentru mine a urmat o săptămână destul de dificilă pentru că trebuia să scot o răceala cruntă din mine, și fără medicamente pentru a nu avea surprize la controalele antidoping și să ajung și eu suspendat doi ani, mai ales că nu aveam eu cum să tind la un loc fruntaș. Ceaiurile cu lămâie și alte leacuri băbești au dat roade doar parțial, astfel că pe lângă faptul că am fost privat de antrenamente, plecam și cu acest handicap.
În fine. Ne facem noi bagajele, inclusiv cu frâne, şei cauciucuri şi roţi de rezervă, pentru nu avea surprize neplăcute, ne îmbarcăm împreună cu prietenele noastre în mașina echipei și vineri dimineața cu noaptea-n cap ne pornim la drum, destinația introdusă în GPS fiind Nove Mesto. Știam că urma să pierdem Eliminatorul (XCE), o nouă probă introdusă de UCI în acest an, însă mai apoi uitandu-mă pe reluări n-am regretat mare lucru. Ajungem în locația cu pricina, mergem la acreditări, la înspecție prin zonă și am rămas cu gura căscata. Camioane de echipă, rideri mai mult decât relaxați și tribunele care sunt mai mari decât par la televizor. De fapt, filmările distorsionează cam tot din ce urma să vedem (totul pare mai mic).
Ajungem și la cazare, undeva la 10 km de traseu. Era cea mai ok locație având in vedere raportul preț/distanță de traseu. Dar nu am fost singurii de pe acolo. Echipe precum Topeak Ergon (cu Kalentieva şi Kurschat prin zonă), Milka Superior, Sven Nys, loturile naţionale ale Belgiei şi Germaniei, chiar şi vecinii noştri maghiari, în frunte cu Parti Andras erau pe acolo. Evident eram în extaz și mândri pentru că și drapelul României a fost arborat la faţa locului.
Elanul ne-a fost puțin de tot redus a doua zi când a plouat torențial în timpul antrenamentelor și totul ni s-a părut foarte dificil. Am tot exersat noi zonele tehnice ale traseului, în special faimoasa zonă Rock’n’Roll, până ne-au scos comisarii de pe traseu ca începuse cursa fetelor de Under 23. Primele ne-au uimit la cât de tehnice au fost însă au existat cateva mai puțin norocoase care si-au ”furat” niște trânte care sigur au durut. Ușor mergem și noi să ne curățăm bike-urile nu foarte murdare solul fiind doar alunecos. Între timp au terminat mulţi rideri care au pedalat în cadrul unui maraton organizat în aceeași locație pentru promovarea sportului (de altfel, ceva normal).
După amiază revenim la traseu în ideea de a mai vedea niște linii noi în cadrul cursei de Under 23, dar de băieți. Ploaia s-a oprit iar traseul se uscase în proporție de 75\%. Suporterii cehi și-au făcut încălzirea pentru ceea ce avea să urmeze duminică. Țin să precizez că unii dintre ”crossări” pot face față cu brio curselor de DH (sau dirt?) de la noi având în vedere nivelul lor tehnic. A se vedea mai jos.
Eram pe ultima linie dreaptă pentru marea cursă. În timpul ”cinei cea de taină” mi-am făcut și strategia de cursă: blană tată, pulsul până-n gât, că nu ai cum să reziști prea mult. Pentru mine a urmat o noapte puțin agitată în special din cauza emoțiior. Înghit micul dejun cu greu și ne urăm ”succes” unul altuia. Ajungem în zonă cu două ore înainte de start, așa că dăm o raită pe la standuri. Eu eram fixat să ajung la truck-ul celor de la Cannondale Factory Racing. Mă trag în poză cu Manuel Fumic și Marco Aurelio Fontana, le iau iscăliturile și din spate apare Larry Westney (cunoscut de mulți sub numele de Headshock Larry), director la Cannondale pe tot ceea ce înseamnă furci. Soarta face că ne știam așa că îmi ia bike-ul și-l bagă în stand. După ce-i trage câteva poze pentru colecție, mai stau pentru niște mici sfaturi. Chiar si Daniel, managerul echipei știa de mine și că o să fiu prezent la cursă. Pentru mine a fost onorant să fiu acolo și să fiu felicitat pentru ceea ce fac (nu știi încă? Check THIS out atunci, sau dacă ai chef de-o lectură click-uiește AICI). Am rămas surprins de altfel de abundența de oameni care au vrut să-mi fotografieze bike-ul. Așa ceva n-am mai văzut. Nici nu mă astept să văd așa ceva la noi, de altfel.
Trec repede peste momentul de glorie și mă duc la încălzire. Trebuia una serioasă, având în vedere faptul ca afară nu erau mai mult de 7 grade și urma să aşteptăm chemarea în start undeva la 15 minute. Emoţiile atingeau aproape punctul culminant pentru că eu, hăbăuc de cap, aproape că am uitat să mă duc să ridic cipul de cronometraj. Ne aliniem la start și auzim pistolul. Trec câteva secunde până să plecăm, care au părut o veșnicie și apoi ne punem în mișcare într-o mare viteză. Nici nu crește bine pulsul spre 180, când în fața mea se întâmplă exact ceea ce nu mi-am dorit: o căzătură în pluton, pe asfalt, la vreo 40 km/h. Reușesc să frânez la timp. Toți stăteau și se uitau nedumeriți. Am luat rapid atitudine, m-am dat jos de pe bike, am ocolit tot plutonul și am țâșnit prin partea opusă.
Cred că per total acolo am pierdut cel puțin un minut față de riderii fruntași. Nici o problemă, mi-am văzut de cursa mea. Trag maxim pe toate urcările, o las cât mai tare pe coborâri astfel încât să nu muşc din rădăcini sau pietre. Ideea mea era să termin și să iau cele 3 puncte UCI puse în joc.
Start Lap-ul a fost aproape o tură întreagă, însă riderii nu s-au răsfirat destul și au mai existat ambuteiaje. Bag cât de tare am putut în uralele a peste 20.000 de spectatori. Da, am pus toate zero-urile ! Aplauze, urlete, trompete, vuvuzele, tobe chiar și o alarmă antiaeriană au întreținut atmosfera. Practic toate astea mi-au dat un plus de energie și motivație. Am reușit să fac tot traseul pe bike, în fiecare tură, mai rapid de fiecare dată, mai puțin o urcare abruptă pe bolovani, care am considerat că nu merită consumul de energie. Acolo am țopăit pe lângă bike, însă chiar si Fumic a făcut la fel, deci m-am consolat ușor.
Reușesc să fac cu Eli 3 ture iar Tudor să facă 4, terminând în fața lui Brian Lopes. Așadar am terminat toți trei prima noastră etapă de Cupă Mondială. Eu pe 137, Eli pe 135, iar Tudor pe 131.
Ne grăbim să ajungem în tribune pentru a prinde finalul. Schurter îl devansează pe Kulhavy și de ziua lui își face un cadou frumos: victoria. Pe trei vine Burry Stander, pe patru Marco Aurelio Fontana iar pe cinci Ralf Naef. Atmosfera a fost infinit mai faină, mai ales că spectatorii l-au aplaudat pe Schurter deopotrivă. Fair play a fost cuvântul de bază aici, lucru care din păcate românilor le lipsește total din ADN.
Chiar și prietena mea, care nu este cea mai mare fană a bicicletelor a rămas plăcut surprisă de tot ceea ce a însemnat o etapă de Cupă Mondială și multe dedesubturi ale ei. Ce să mai zic eu? Încă nici acum nu mi-am revenit din extaz și cred că va mai trece mult timp până să revin cu picioarele pe pământ. Pe scurt, a fost aventura vieții mele!
La așa curse să tot participi!
Pentru asta vreau să mulţumesc sponsorului echipei Maros Sport, care a suportat o mare parte din cheltuieli, dar și celorlalti sponsori personali care mă ajută material. Nu în ultimul rând prietenei mele și familiei pentru sprijinul moral.
Race report-ul îl mai puteți citi și pe site-ul meu.
Mai multe fotografii pot fi vazute pe contul meu de picasa.
Până la o altă intervenție, spor la pedală,
Vlad Sabău
După cum ziceam, de mult aveam în plan să particip la un astfel de concurs, mai precis de vreo 7 ani de zile. Nu pentru un rezultat care să mă scoată din anonimat, pentru că practic e imposibil, ci pentru a gusta din tot ceea ce înseamnă o etapă de Cupă Mondială.
După ce Eli si-a bătut puțin capul pentru a reuși să ne înscrie am așteptat un răspuns care după mai puțin de 24 de ore a venit și a fost pozitiv pentru toți trei. Practic aproape că ne-am văzut visul cu ochii. Mă rog, cel puțin eu. Pentru mine a urmat o săptămână destul de dificilă pentru că trebuia să scot o răceala cruntă din mine, și fără medicamente pentru a nu avea surprize la controalele antidoping și să ajung și eu suspendat doi ani, mai ales că nu aveam eu cum să tind la un loc fruntaș. Ceaiurile cu lămâie și alte leacuri băbești au dat roade doar parțial, astfel că pe lângă faptul că am fost privat de antrenamente, plecam și cu acest handicap.
În fine. Ne facem noi bagajele, inclusiv cu frâne, şei cauciucuri şi roţi de rezervă, pentru nu avea surprize neplăcute, ne îmbarcăm împreună cu prietenele noastre în mașina echipei și vineri dimineața cu noaptea-n cap ne pornim la drum, destinația introdusă în GPS fiind Nove Mesto. Știam că urma să pierdem Eliminatorul (XCE), o nouă probă introdusă de UCI în acest an, însă mai apoi uitandu-mă pe reluări n-am regretat mare lucru. Ajungem în locația cu pricina, mergem la acreditări, la înspecție prin zonă și am rămas cu gura căscata. Camioane de echipă, rideri mai mult decât relaxați și tribunele care sunt mai mari decât par la televizor. De fapt, filmările distorsionează cam tot din ce urma să vedem (totul pare mai mic).
Ajungem și la cazare, undeva la 10 km de traseu. Era cea mai ok locație având in vedere raportul preț/distanță de traseu. Dar nu am fost singurii de pe acolo. Echipe precum Topeak Ergon (cu Kalentieva şi Kurschat prin zonă), Milka Superior, Sven Nys, loturile naţionale ale Belgiei şi Germaniei, chiar şi vecinii noştri maghiari, în frunte cu Parti Andras erau pe acolo. Evident eram în extaz și mândri pentru că și drapelul României a fost arborat la faţa locului.
 |
| foto: Simona Buzea |
Elanul ne-a fost puțin de tot redus a doua zi când a plouat torențial în timpul antrenamentelor și totul ni s-a părut foarte dificil. Am tot exersat noi zonele tehnice ale traseului, în special faimoasa zonă Rock’n’Roll, până ne-au scos comisarii de pe traseu ca începuse cursa fetelor de Under 23. Primele ne-au uimit la cât de tehnice au fost însă au existat cateva mai puțin norocoase care si-au ”furat” niște trânte care sigur au durut. Ușor mergem și noi să ne curățăm bike-urile nu foarte murdare solul fiind doar alunecos. Între timp au terminat mulţi rideri care au pedalat în cadrul unui maraton organizat în aceeași locație pentru promovarea sportului (de altfel, ceva normal).
 |
| foto: Simona Buzea |
După amiază revenim la traseu în ideea de a mai vedea niște linii noi în cadrul cursei de Under 23, dar de băieți. Ploaia s-a oprit iar traseul se uscase în proporție de 75\%. Suporterii cehi și-au făcut încălzirea pentru ceea ce avea să urmeze duminică. Țin să precizez că unii dintre ”crossări” pot face față cu brio curselor de DH (sau dirt?) de la noi având în vedere nivelul lor tehnic. A se vedea mai jos.
 |
| foto: Vlad Sabău |
Eram pe ultima linie dreaptă pentru marea cursă. În timpul ”cinei cea de taină” mi-am făcut și strategia de cursă: blană tată, pulsul până-n gât, că nu ai cum să reziști prea mult. Pentru mine a urmat o noapte puțin agitată în special din cauza emoțiior. Înghit micul dejun cu greu și ne urăm ”succes” unul altuia. Ajungem în zonă cu două ore înainte de start, așa că dăm o raită pe la standuri. Eu eram fixat să ajung la truck-ul celor de la Cannondale Factory Racing. Mă trag în poză cu Manuel Fumic și Marco Aurelio Fontana, le iau iscăliturile și din spate apare Larry Westney (cunoscut de mulți sub numele de Headshock Larry), director la Cannondale pe tot ceea ce înseamnă furci. Soarta face că ne știam așa că îmi ia bike-ul și-l bagă în stand. După ce-i trage câteva poze pentru colecție, mai stau pentru niște mici sfaturi. Chiar si Daniel, managerul echipei știa de mine și că o să fiu prezent la cursă. Pentru mine a fost onorant să fiu acolo și să fiu felicitat pentru ceea ce fac (nu știi încă? Check THIS out atunci, sau dacă ai chef de-o lectură click-uiește AICI). Am rămas surprins de altfel de abundența de oameni care au vrut să-mi fotografieze bike-ul. Așa ceva n-am mai văzut. Nici nu mă astept să văd așa ceva la noi, de altfel.
 |
| foto: Simona Buzea |
 |
| foto: Simona Buzea |
Trec repede peste momentul de glorie și mă duc la încălzire. Trebuia una serioasă, având în vedere faptul ca afară nu erau mai mult de 7 grade și urma să aşteptăm chemarea în start undeva la 15 minute. Emoţiile atingeau aproape punctul culminant pentru că eu, hăbăuc de cap, aproape că am uitat să mă duc să ridic cipul de cronometraj. Ne aliniem la start și auzim pistolul. Trec câteva secunde până să plecăm, care au părut o veșnicie și apoi ne punem în mișcare într-o mare viteză. Nici nu crește bine pulsul spre 180, când în fața mea se întâmplă exact ceea ce nu mi-am dorit: o căzătură în pluton, pe asfalt, la vreo 40 km/h. Reușesc să frânez la timp. Toți stăteau și se uitau nedumeriți. Am luat rapid atitudine, m-am dat jos de pe bike, am ocolit tot plutonul și am țâșnit prin partea opusă.
 |
| foto: Simona Buzea |
Cred că per total acolo am pierdut cel puțin un minut față de riderii fruntași. Nici o problemă, mi-am văzut de cursa mea. Trag maxim pe toate urcările, o las cât mai tare pe coborâri astfel încât să nu muşc din rădăcini sau pietre. Ideea mea era să termin și să iau cele 3 puncte UCI puse în joc.
 |
| foto: Simona Buzea |
Start Lap-ul a fost aproape o tură întreagă, însă riderii nu s-au răsfirat destul și au mai existat ambuteiaje. Bag cât de tare am putut în uralele a peste 20.000 de spectatori. Da, am pus toate zero-urile ! Aplauze, urlete, trompete, vuvuzele, tobe chiar și o alarmă antiaeriană au întreținut atmosfera. Practic toate astea mi-au dat un plus de energie și motivație. Am reușit să fac tot traseul pe bike, în fiecare tură, mai rapid de fiecare dată, mai puțin o urcare abruptă pe bolovani, care am considerat că nu merită consumul de energie. Acolo am țopăit pe lângă bike, însă chiar si Fumic a făcut la fel, deci m-am consolat ușor.
 |
| foto: Simona Buzea |
Reușesc să fac cu Eli 3 ture iar Tudor să facă 4, terminând în fața lui Brian Lopes. Așadar am terminat toți trei prima noastră etapă de Cupă Mondială. Eu pe 137, Eli pe 135, iar Tudor pe 131.
Ne grăbim să ajungem în tribune pentru a prinde finalul. Schurter îl devansează pe Kulhavy și de ziua lui își face un cadou frumos: victoria. Pe trei vine Burry Stander, pe patru Marco Aurelio Fontana iar pe cinci Ralf Naef. Atmosfera a fost infinit mai faină, mai ales că spectatorii l-au aplaudat pe Schurter deopotrivă. Fair play a fost cuvântul de bază aici, lucru care din păcate românilor le lipsește total din ADN.
 |
| foto: Simona Buzea |
 |
| Ride with style.
foto: Simona Buzea |
Chiar și prietena mea, care nu este cea mai mare fană a bicicletelor a rămas plăcut surprisă de tot ceea ce a însemnat o etapă de Cupă Mondială și multe dedesubturi ale ei. Ce să mai zic eu? Încă nici acum nu mi-am revenit din extaz și cred că va mai trece mult timp până să revin cu picioarele pe pământ. Pe scurt, a fost aventura vieții mele!
 |
| foto: Raluca Toma |
La așa curse să tot participi!
Pentru asta vreau să mulţumesc sponsorului echipei Maros Sport, care a suportat o mare parte din cheltuieli, dar și celorlalti sponsori personali care mă ajută material. Nu în ultimul rând prietenei mele și familiei pentru sprijinul moral.
Race report-ul îl mai puteți citi și pe site-ul meu.
Mai multe fotografii pot fi vazute pe contul meu de picasa.
Până la o altă intervenție, spor la pedală,
Vlad Sabău
Raporteaza
2 Comentarii
0
0
21 mai 2012 la 23:54
Am citit asta foarte emotionat , ma bucur ca in tara asta dam si peste astfel de persoane ca voi care din fericire ne creeaza noua , romanilor o imagine mai buna ! Felicitari si multa bafta in ceea ce faceti baieti !
0
0
Scrie un comentariu
Promovează-ți afacerea aici !
Articole similare
Alte articole de la Vlad Sabau
Promovează-ți afacerea aici !
