Cu bicicleta la autostop: o alternativă REALĂ!

În 2002, pe la începutul verii, stăteam cu băieţii în curte la Hobby Bike în Cluj la o poveste numai bună de chiulit de la cursul de la ora respectivă. Se punea la cale planul de excursie spre mondialele de la Kaprun din August şi se făcea împărţeala pe maşini. Nimeni nu m-a luat în serios când le-am spus că ne vedem acolo, fiindcă nu mă anunţasem în brigadă, iar când s-a aflat c-aveam să călătoresc din Germania în Austria cu autostopul, toată lumea era deja pe jos de râs. Două luni şi jumătate mai târziu, după 10 ore de drum şi 7 maşini schimbate îi căutăm pe compatrioţi prin camping-ul din Kaprun, iar când i-am găsit într-un final una dintre reacţii a fost “Fugi de aici, nu CRED!!!”

Ba mai bine să CREZI! - foto: Radu Zemianschi

Nu durmi! - foto: Radu Zemianschi

Ideea e simplă: oriunde e o şosea, circulă maşini pe ea, iar asta înseamnă că poţi călători cu ele la autostop. Totul e o treabă de atitudine şi de combinarea unor aspecte logice şi aproape banale. Asta se aplică fără probleme şi atunci când ai la tine o bicicletă şi vrei să ajungi din punctul A în punctul B.

În ultimii 12 ani am călătorit prin ţară preponderent cu autostopul, am făcut zeci de mii de kilometri şi pe lângă asta am mai fost tot cu ”Ia-mă, nene!” şi prin Ungaria, Austria, Germania şi Franţa. Nu de puţine ori mi-am luat şi bicicleta cu mine (nu pe extern, dar asta nu e o problemă). Nu sunt mare fan CFR, iar la noi depinzi uneori de tren dacă vrei să te duci cu bicicleta pe o distanţă mai lungă şi nu ai maşină. Atunci când trenul nu are vagon special (ar trebui să îi spună „vagon civilizat, normal”) pentru biciclete, asta înseamnă târguială penibilă cu naşul, rugăminţi, închis bicicleta în toaletă, demontat parţial şi aşa mai departe. De cele mai multe ori mă duc la stop când ştiu că mai durează o vreme până să vină un anume tren şi vreau să încerc marea cu degetul sau când pur şi simplu nu am chef de CFR, iar asta nu e rar. Nu m-am întors niciodată de la autostop fiindcă nu mi-am găsit maşină. Pe bune.

Mai bine nu!

Şi din Bâlea poţi să bagi la stop! - foto: Radu Zemianschi

Astăzi învăţăm împreună cum să fim eficienţi în călătorie. Să prinzi o maşină e provocator şi distractiv dacă nu eşti complet bătut în cap. Înainte să începem, vă puneţi un zâmbet pe buze! Musai!

Câteva sfaturi generale când vine vorba de autostop:

1. Asigură-te că ai bani mărunţi la tine! România e singura ţară pe care o ştiu în care e uzual să dai bani la autostop. De obicei se lasă cam jumătate din valoarea biletului de tren sau de autobuz pe aceeaşi rută. Spre exemplu, pentru Braşov-Cluj aş da între 15 şi 20 de lei în funcţie de şofer şi de maşină. Pentru bike aş mai pune 5 până la 10 lei în plus. Nu mă sui niciodată la şoferi care îmi cer bani dinainte (decât dacă sunt obligat de circumstanţe), pentru că mi se crează o stare de presiune şi disconfort. (Ăstea sunt păsărelele mele şi nu e obligatoriu ca fiecare să simtă aşa.)

2. Marker-ul şi bucata de carton sunt sfinte, deci ţine-le întotdeauna aproape! Scrie cât mai mare şi mai vizibil unde vrei să ajungi. Şoferii trebuie să te vadă! De cele mai multe ori la asta se reduce totul. Dacă nu ai nici carton şi nici marker, caută un chioşc sau o benzinărie. Cartuşele goale de ţigări sunt excelente ca dimensiune (le poţi ţine cu o mână) şi se găsesc cu duiumul, iar un marker sau un pix nu cer de mâncare. (Am folosit multă vreme un parasolar de carton tăiat în jumătate, pe care aveam gata scrise cele mai multe oraşe prin care călătoream, pentru orice eventualitate.)

3. Pune-te la ieşirile din oraş unde se întâlnesc cât mai multe drumuri care merg în direcţia dorită. Stai în zone unde se circulă cu viteză cât mai redusă, pentru a fi văzut şi pentru ca o maşină să poată opri pentru tine în condiţii cât mai sigure.

4. Trebuie să cunoşti bine ruta pe care o foloseşti; dacă nu, ţine o hartă rutieră la îndemână.

5. Nu e musai să faci distanţa dorită dintr-o bucată. De cele mai multe ori ajungi mult mai rapid legând mai multe bucăţi scurte, deci ţine la îndemână o plăcuţă şi cu un oraş care îţi e în drum dacă vezi că maşinile nu prea opresc la ce ai scris pe cartonul principal. Eu le ţin întotdeauna pe acelaşi carton faţă/verso, astfel să le pot schimba în mână rapid, la nevoie. De exemplu Braşov/Mureş, dacă plec din Cluj. (La început îmi lua şi 3 ore să prind maşină direct Braşov-Cluj, pentru că eram prostan; acum îmi ia între 2 şi 20 de minute, cu aproximaţie.)

6. Fii atent la numerele de înmatriculare ale maşinilor care vin pentru că îţi pot da informaţii preţioase despre unde călătoreşte şoferul. De exemplu, dacă vreau să merg din Cluj înspre Braşov şi vreau să o iau prin Turda-Mureş-Sighişoara fiindcă e cea mai rapidă rută, aproape sigur voi ignora maşinile de Hunedoara, Alba, Sibiu şi Bistriţa, pentru că e destul de clar că merg cu totul altundeva, dar mă voi agita la cele de Mureş şi cele de Braşov. În acelaşi timp, maşinile de Bucureşti, Prahova sau, să zicem, Constanţa sunt şi ele interesante, pentru că Braşovul meu e în drumul lor. La fel şi cu cele din Maramureş, Satu Mare sau Bihor; nu ai de unde şti unde merg, deci poate fac o cursă lungă şi ajung şi pe unde mergi tu. E o chestie foarte simplă!

7. Imaginea e totul, iar cea de student cu rucsac în spinare e cea mai populară ipostază la autostop. Ca idee, vrei să dai de înţeles că nu te dau banii afară din casă, deci dacă ai la tine obiecte mai scumpe sau mai pretenţioase, nu le ţine la vedere. Nu minţi niciodată că eşti sărac dacă nu eşti pentru a obţine o cursă gratis; minciunile au picioare scurte şi pe deasupra poţi să faci antireclamă colegilor autostopişti.

8. Ia cu tine un player de muzică, nişte ochelari de soare şi un ceas, pentru orice eventualitate. O revistă e bună şi ea, o carte şi mai şi. O sticlă de apă şi nişte mâncare în rucsac ar trebui să fie de-la-sine-înţelese şi ele.

9. Cei mai mulţi şoferi te iau pentru că se plictisesc şi au chef de vorbă. Fii o companie plăcută, nu dormi decât după ce te asiguri că e okay, discută cu ei dar nu te contrazice prea tare dacă ajungeţi la subiecte fierbinţi precum politică sau sport. Până la urmă eşti la ei în maşină şi ei îţi fac o favoare, deci nu e politicos.

10. Nu te descuraja! Balta are întotdeauna peşte, iar şoseaua are întotdeauna maşini. Dacă am ajuns de la Bistriţa la Vatra Dornei stând în ceaţă la 4 dimineaţa sau de la Simeria la Petroşani noaptea pe la 1, dacă am mers la stop cu motorul, salvarea şi cu locomotiva sau iarna la cele mai târzii ore din cele mai stranii locuri, poţi să fii destul de sigur că poţi ajunge oriunde oricând. Singura excepţie pe care o ştiu: sâmbătă seara. De ce? Lumea e în timpul liber şi circulă doar pe distanţe scurte. Dar excepţii sunt întotdeauna.

11. Autostopul este riscant pentru ambele părţi, dar nu pune botul la toate coafezele alarmiste care ştiu totul mai bine deşi nu fac mai nimic. Dacă simţi că nu e okay situaţia în care te afli, încearcă să te dai jos fără să dai de bănuit şi fără să provoci un conflict. (În 12 ani nu prea am păţit din ăstea dar la un moment dat m-am trezit prin Germania că merg pe drumul greşit cu un tip mai sărit de pe fix şi a trebuit să traversez Autobahn-ul ca să ajung unde trebuie.)

ALL you need!

Când iei la tine bicicleta:

1. Uită-te în primul rând după dube albe. Serios! Sunt o grămadă de maşini de distribuţie care merg goale după marfă. În rest, e clar că vrei să te sui în ceva care are loc şi pentru tine şi pentru bike, nu un Matiz tunat cu subwoofer în portbagaj. Camioanele sunt bune şi ele, dar şoferul trebuie să aibă chef să îţi deschidă în spate să îţi pui bicicleta. La fel de okay: maşini de teren, camionete; practic orice unde există un loc cât de cât sigur pentru tine şi bicicletă.

2. Ţine la tine un set de scule şi fii pregătit să demontezi bicicleta, în cazul în care nu încape perfect din prima. E bine să fii îndemânatic şi să îi dai uşor roţile jos. Fii atent şi cum o pui, ca să nu se strice sau să se zgârie. De regulă, cea mai bună poziţie e pe jos, înfiptă bine cu roţile între două repere fixe, astfel încât să nu se mişte.

3. Dacă te întreabă cineva ce faci cu bicicleta la autostop, spune-i că eşti sportiv şi că nu prea există modalităţi civilizate de a lua bicicleta pe tren oricând şi oriunde. Nici măcar nu e o minciună, e purul adevăr!

Pentru mine autostopul e joacă, vânătoare şi dispută. E provocarea de a îmi dovedi încă o dată şi încă o dată că şoseaua nu mă poate înfrânge, că pot "pescui" o maşină aproape oricând şi că îmi pot asigura o călătorie ieftină şi plăcută. De-a lungul vremii am întâlnit la autostop o grămadă de oameni fascinanţi şi asta e cealaltă parte, poate mai faină, a ecuaţiei: comunicarea. Trebuie să te adaptezi la interlocutorul tău, să intri în vorbă cu el, să afli lucruri de la el. În momentul în care cineva a oprit pentru tine la autostop, e clar că s-a stabilit deja o punte de comunicare între voi. Compară asta cu clasicul compartiment de tren în care 6 sau 8 oameni stau ca mutalăii şi nu îşi zic mai nimic pentru că le e cumva jenă unul faţă de celălalt. Deci, da: autostopul e comunicare! Pune-te pe acelaşi nivel cu interlocutorul tău pentru ca deschiderea să fie cât mai mare. În peste 12 ani am auzit sute de poveşti şi am învăţat că oamenii simpli îţi pot spune cele mai interesante lucruri. Am mers cu foşti deţinuţi, cu zeci de camionagii, dar şi cu milionari cu limuzine. Nu există reţetă. Autostopul e o formă foarte autentică de libertate.


Pe final, o poveste de autostop. Una dintre zecile cu care aş putea umple o carte:

În iarna lui 2006 m-am întors rapid la Cluj ca să îmi iau bicicleta acasă. Era ceva concurs pe zăpadă la Predeal şi aveam nevoie de ea. Aşa se face că vineri seara la ora 11 jumate stăteam pe Feleac la stop în semiîntuneric. Lângă mine a oprit un BMW seria 5 nou nouţ şi a stat ce a stat până la un moment dat când şoferul a deschis uşa şi m-a întrebat: „Hai, mă, ce faci? Vii odată???” Eu, că „Mă scuzaţi, dar nu mi-am dat seama că pentru mine aţi oprit! Am şi o bicicletă...” Omul se grăbea, dar mi-a spus că dacă mă mişc rapid şi dacă bicicleta încape în portbagaj mă duce la Braşov fără probleme. Am deschis portbagajul şi m-am amuzat un pic fiindcă arăta fix ca în pozele de catalog: doar o servietă şi o umbrelă. Am dat urgent roţile jos, am pus bicicleta, rucsacul peste, portbagaj închis, ready to ride! Şoferul era un domn respectabil pe la 50-60 de ani şi conducea liniştit. Businessman. Pe drum omului i s-au schimbat planurile şi mi-a spus că trebuie să oprească în Aiud peste noapte. Mi-a promis că nu mă lasă vraişte şi că îmi aranjează să prind un tren către Braşov. L-a sunat pe şeful de gară din Aiud cu care era prieten la cataramă, a întrebat la cât ajunge trenul, m-a dus în gară şi a stat cu mine până a ajuns garnitura. Mi-a spus că dacă am probleme cu naşul pot să spun că îl cunosc pe un anume tip al cărui nume nu îl mai reţin şi mi-a lăsat numărul lui personal de telefon, ca să îl sun în caz că am nevoie. M-am descurcat lejer cu naşul şi nu a fost nevoie să fac uz de conexiunea oferită, dar a doua zi am verificat şi am aflat că numele pe care am fost învăţat să îl spun era al unui şef de la CFR Cluj. De ce v-am spus povestea asta? Pentru a demonstra că se poate orice şi că prejudecăţile nu îşi au sensul.

Câteva poze de la Kaprun, prima distanţă mare parcursă cu autostopul din dragoste pentru mountainbiking:

Kitzsteinhorn de dimineaţă - foto: Radu Zemianschi

Nişte standuri - foto: Radu Zemianschi

Lotul Naţional de Hardcore - foto: Radu Zemianschi

În România downhill-ul nu e sport serios, în Bulgaria da - foto: Radu Zemianschi

Un film care merită văzut şi o carte care merită citită:



Autostopist pe viaţă,
Maximilian Munteanu

Voi ce experienţe de călătorie alternative aveţi? Scrieţi mai jos în secţiunea de comentarii!