Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle

Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle

Autor:Maximilian Munteanu | 12 iunie 2015
E imposibil să nu fi auzit deja de Electric Castle și de felul în care a schimbat în mai puțin de trei ani peisajul festivalurilor din România. Dacă ar trebui să rezumăm toate lucrurile bune care se întâmplă acolo, am spune așa: Electric Castle este festivalul unde e limpede ca bună dimineața că și organizatorii și-ar dori maxim să fie clienți și să se bucure de el și de aceea nu are cum să nu iasă bine.

Dar Electric Castle nu înseamnă însă numai muzică de-ți dă furnicături pe spinare și prestații live cu unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, ci și o grămadă de alte evenimente colaterale. Știai că Electric Castle înseamnă și un concurs de dirtjumping premium, cu un set-up foarte fain și rideri pe alese? Dacă ai deschis mai târziu televizorul, nu e nici o problemă, că afli acum! DirtBike a bătut palma cu organizatorii Castle Line și vom fi pe zonă la Bonțida, pentru a susține toate desfășurarea așa cum se cuvine. Sunt doar 30 de locuri pentru riderii doritori și este timp pentru înscrieri până pe 18 iunie, deci fiți pe fază! În afară de asta, cei care se vor ocupa de jurizare sunt Dawid Godziek, care ne-a mai fost musafir pe aici și nu ar trebui să aibă nevoie de vreo prezentare, și Mihai Cosma a.k.a. Necs, o legendă a scenei locale și personificarea talentului pur pe bicicletă, indiferent de disciplină.

Iată comunicatul oficial:



Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle
Competiția care va decide cine va fi Regele Castelului




CASTLE LINE reunește între 25 și 28 iunie cei mai buni rideri de BMX și MTB Dirt la Electric Castle, cel mai mare festival de muzică din România.

Dawid Godziek, unul dintre cei mai respectați rideri din lume, va juriza competiția alături de Mihai Cosma a.k.a. Necs și vor decide cine va cuceri titlul de Regele Castelului.

Traseul de concurs Castle Line este compus dintr-o rampă de plecare, două duble ample din pământ, o contrapantă pentru schimbarea direcției de mers, un step-up to step-down, un shooter și un wall-ride.

Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle


Atât dirtjumperii pe BMX cât și cei pe MTB sunt așteptați să se înscrie pe redbull.ro/castleline până pe 18 iunie.

În baza experienței anterioare, vom selecta maxim 30 de rideri pentru fiecare dintre cele două discipline. Pentru a ajuta juriul în procesul de selectie, riderii pot posta un clip cu un scurt demo pe pagina de Facebook a evenimentului. Selecția nu asigură un loc în calificări, juriul fiind prezent și la sesiunile de antrenamente, care sunt eliminatorii.

Riderii selectați să participe vor primi abonamente la festival (4 zile) și acces gratuit în zona de camping.

Dawid “Szamanek” Godziek și-a început cariera de rider în MTB-ul Freestyle, iar la numai 16 ani a devenit unul dintre cei mai buni pro rideri de BMX Dirt și Park din Europa. Până acum, Dawid a obținut multiple titluri la competiții naționale și internaționale, în 2014 câștigând VANS Kill the Line. Dawid a devenit cunoscut prin liniile sale curate, trick-urile dificile și o foarte mare lejeritate, iar trick-ul său preferat este 360 quad barspin.



Mihai Cosma, poreclit ”Necs”, unul dintre veteranii scenei de MTB din România și participă la competiții de nivel național de peste 15 ani, câștigând de 5 ori titlul de Campion Național la MTB Trial, locul 3 la MTB 4X, și multiple locuri 1 la competiții de nivel național de MTB Downhill, la categoria Masters.

Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle
Necs pe traseul PlayBike - On The Rocks. foto: Paul Feldioreanu



CRITERII DE ARBITRAJ

Concurenții obțin puncte pentru execuțiile efectuate la fiecare dintre cele cinci obstacole dintr-o manșă.

Criteriile de arbitraj pentru fiecare obstacol sunt: tehnică, execuție, amplitudine și stil. În plus, pentru fiecare manșă vor fi luate în considerare fluiditatea și creativitatea. Clasamentul va fi stabilit în funcție de punctajul total, cuprins între 0 și 100 puncte.

Castle Line: BMX & MTB Dirt la Electric Castle
Dawid Godziek, la muncă. ;) foto: Bartek Wolinski/Red Bull Content Pool


În cadrul competiției vom avea și două secțiuni speciale: Highest Air și Best Trick, unde vor participa doar finaliștii fiecărei dintre cele două discipline, BMX și MTB.

Pentru sesiunea de Highest Air, plecarea se face în ordinea anunțată, iar ștacheta trebuie trecută fără să fie doborâtă.

Pentru sesiunea de Best Trick juriul va alege un obstacol la care concurenții vor evolua respectând indicațiile oficialului de start.


Concursurile de Dirt Jumping au evoluat în paralel cu cele de BMX race sau cele eliminatorii de MTB, cum ar fi Dual sau 4X, însă concurenții nu trebuie să parcurgă traseul într-un timp cât mai scurt, ci trebuie să convingă juriul prin trick-uri cât mai tehnice, cu un stil cât mai curat și mult aer sub roți. Bineînțeles, și trick-urile au evoluat de-a lungul anilor, de la cele clasice, simple și stylish, până la combinațiile tehnice din zilele noastre, precum back-flip tail-whip, 360 bar-spin, 360 tail-whip și așa mai departe.

Nu care cumva să uitați de celălalt membru al familiei Godziek, și el musafir de vază pe la noi și nu numai:



Ah, și iată și ceva relevant cu Necs Cel Fâșneț:

Posted by Victor Groza on Thursday, June 4, 2015


Posted by Victor Groza on Friday, May 8, 2015




Rămâneți la curent cu ce se întâmplă la Castle Line și la Electric Castle urmărind evenimentele de pe Facebook:

CASTLE LINE: Competitie de BMX & MTB Dirt @ Electric Castle
ELECTRIC CASTLE FESTIVAL

Ne vedem la cel mai fain Castel din România!
Echipa voastră DirtBike
Raporteaza

1 Comentarii

Jocco Balla
19 iunie 2015 la 15:43
Super descris evenimentul. Multumim autorului, MM. GJ
0
0

Scrie un comentariu

Maximilian Munteanu
Membru din: 21 octombrie 2006

Share

Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !

Fii vizibil pe DirtBike.ro - cel mai mare portal de biciclete și echipamente din România !

Google Ads