Eduard Novak candidează pentru preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism

Eduard Novak candidează pentru preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism

Autor: Dan Mazilu | 1 martie 2013

” Vreau un viitor pentru ciclismul din România”

Din când în când mai primeşti şi veşti bune iar ziua de azi, întâmplător o frumoasă zi însorită de 1 martie, anunţă vremuri (potenţial) mai bune pentru ciclismul din România. Spunem “potenţial” pentru că până când nu o vedem cu ochii noştrii minunea nu putem spune “hop”.

Campionul paralimpic, Eduard Novak, şi-a anunţat astăzi la Miercurea Ciuc candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, alegerile fiind programate pentru data de 15 Martie.

În continuare redăm comunicatul de presă al Tuşnad Cycling Team prin care suntem informaţi asupra acestui fapt.

Eduard Novak candidează pentru preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism
Carol Eduard Novak în conferinţa de presă în care şi-a anunţat candidatura pentru preşedenţia Federaţiei Române de Ciclism. Alegerile vor avea loc pe 15 martie 2013.


------------

Marele campion a prezentat un program pentru cinci ani, de modernizare şi dezvoltare a ciclismului românesc, cu obiective concrete .

” Am un proiect de cinci ani, primul proiect din istoria ciclismului românesc, un proiect european, cu foarte multe puncte, pe care îl vom dezbate cu reprezentanţii cluburilor. Vreau să ştiu care sunt problemele în zona ciclismului, cum putem să construim în România un ciclism sănătos. Sper cu tărie că foarte multe cluburi vor dori schimbarea şi vor să lucreze cu un om care iubeşte ciclismul, care arată că putem face lucruri frumoase cu muncă şi cu dăruire, aşa cum am demonstrat în aceşti zece ani”, a declarat Eduard Novak.

În opinia lui Eduard este nevoie de o schimbare în ciclismul românesc şi crede că el poate contribui la dezvoltarea acestui sport minunat, ţinând cont că are o experienţă de 25 de ani în sportul de performanţă şi a demonstrat atât ca sportiv, cât şi ca manager sau om de afaceri.

”În primul rând, am luat această decizie deoarece cred că este nevoie de o schimbare în ciclismul românesc, consider că pot să contribui foarte mult la dezvoltarea acestui sport frumos care este îndrăgit de foarte mulţi copii, tineri, amatori. Vreau să construiesc un ciclism în România pe toate nivelele, pentru toate ramurile, şosea, velodrom, mountain bike etc”, a spus Eduard Novak, care a subliniat că federaţia trebuie să fie ”una pentru ciclism, care tratează cu egalitate fiecare sportiv, club sau manager, în care să existe o comunicare permanentă, pentru a dezvolta un sport sănătos şi profesionist”.

Multipul campion a afirmat că nivelul la care se situează ciclismul din România este inferior celor din ţările cu tradiţie din Europa, chiar dacă cicliştii noştri, în parcursul lor pentru Jocurile Olimpice sau Paralimpice, trebuie să concureze cu aceştia de la egal la egal.

”Şansa este să începem totul de jos şi să avem o cale europeană. Aici, în România, cred că în câţiva ani cliclismul poate fi un sport important şi România să fie considerată o ţară importantă în cliclismul european”, a declarat Eduard. El a spus că este sprijinit de oameni cu experienţă, cum ar fi antrenorul său, italianul Cristiano Valoppi, managerul naţionalei de ciclism a Argentinei.

”Este lângă mine antrenorul meu, Cristiano, care m-a pregătit pentru Jocurile Paralimpice, unde am câştigat medalia de aur. El este managerul echipei naţionale a Argentinei, deja au început pregătirea pentru Rio, este un om care lucrează de 25 ani în ciclism şi am tot sprijinul lui că mă va ajuta cu idei şi împreună şi cu echipa pe care cluburile o vor vota vom putea ca în viitor să fim o federaţie puternică. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea toţi. Am nevoie de sprijinul tuturor echipelor, care sunt afiliate sau nu, pentru ca în acest an să construim o strategie de viitor, să facem o nouă federaţie (…) Trebuie să schimbăm tot şi sper ca în cinci ani să se vadă rezultatul”, a spus Eduard.

El a precizat că nu candidează pentru a discredita pe cineva sau a le reproşa ceva celor de la conducerea federaţiei, subliniind că îl respectă pe actualul preşedinte, dar consideră că poate ajuta mai mult ciclismul decât o poate face acesta.

”Nu pornesc în această campanie pentru a discredita sau a reproşa ceva celor care au fost în aceşti ani la conducerea federaţiei. Eu am pornit numai cu un singur scop: să fac fericiţi copiii care iubesc ciclismul, să aibă un viitor în acest sport şi nu ca după ce termină junioratul trebuie să se retragăm chiar dacă au investit în visul lor”, a spus Eduard Novak. El a pledat, în mai multe rânduri, pentru atragerea copiilor către ciclism, pentru popularizarea acestui sport în şcoli şi pentru înfiinţarea de centre cicliste, paralel cu instruirea arbitrilor.

” Primul obiectiv, de a atrage copiii în acest sport şi, paralel să instruim pe antrenori, să vedem în care parte a ţării, să înfiinţăm noi centre cicliste, să atragem sponsori, să avem contracte cu cluburile, să reluăm relaţiile cu Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, să facem schimb de experienţă, protocoale, sunt foarte multe de făcut. (…) Avem nevoie de un buget sănătos, de proiecte, de contracte de colaborare cu organizaţii neguvernamentale, relaţii cu Comitetul Olimpic, cu Comitetul Paralimpic, cu Ministerul Sportului, Învăţământului”, a afirmat Eduard Novak.

Campionul a menţionat că poate sacrifica acest an din ciclul de pregătire pentru Olimpiadă, care este unul de revenire şi de aceea crede că este momentul să candideze.

”Acum este momentul să candidez deoarece pot sacrifica acest an. Este primul an al unui nou ciclu de calificări pentru Olimpiadă. După cum am discutat cu antrenorul meu anul acesta, ca volum de antrenament va fi cu 20-30 la sută mai redus decât anul trecut, este un an de revenire . Şi e timpul acum să-mi reorganizez echipa şi apoi, putem lucra anul viitor cu mai puţin stres”, a afirmat Novak.

El a subliniat că nu îi este teamă de jocuri de culise şi nici că alegerile nu vor fi corecte, precizând că în următorii patru ani poate dubla numărul de ciclişti legitimaţi, dar are nevoie de două mandate pentru ca ciclismul din România să ajungă la nivelul pe care îl merită.
Raporteaza

13 Comentarii

Sandor Kelemen
2 martie 2013 la 16:01
O situatie parca trasa la indigo sa intamolat in hocheiul intern.O federatie cu dinozauri din comunism vegheau ca nu cumva sa se scimbe ceva in campionatul romanesc ,care era compus din 4-5 echipe .Echipele din Ciuc ,Ghiorgheni(ungurii) se bateau cu Steaua si Dinamo (romanii) .In tribune la fel scandari, lozinci nationaliste si batai.Era rasul lumi.A aparut un om de afaceri ,tanar din Miercurea Ciuc ,a facut o echipa, a pornit o campanie mediatica impotriva bosorogilor din federatie ,a candidat si a castigat. A facut schimbari de esenta si sportul a evoluat.Nu a reusit minuni ,liga Mol nu este NHL dar asta sa intamlpat numai cu vreo 6-7 ani in urma. Sper ca schimbarea se va intampla si in ciclismul romanesc ,mai ales pentru ca ,poate ati aflat ca Radu Zemianschi candideaza la functia de vicepresedinte alaturi de italianul Michelle Manganiello .În organigrama Federaţiei Române de Ciclism sunt prevăzute două posturi de vicepreşedinte, iar statutul forului permite ca un cetăţean străin să candideze.
1 Luka Lehel-György
0
Celestin Roca
2 martie 2013 la 16:53
Eu credeam ca acest site este dedicat pasionatilor de biciclete insa ce am citit in comentarii tin sa cred ca sunteti impotriva. Se pare ca nu suntem in stare sa apreciem faptul ca acest om chiar vrea sa faca o schimbare in bine pentru ciclismul din romania, Asadar daca chiar indragiti acest sport ar fi cazul sa sustinem schimbarea.
2 Luka Lehel-György , Ede Jakob
0
Alex Covaci
3 martie 2013 la 00:42
Stiu ca sunt pe dinafara, dar chiar nu ma intereseaza viata politica, pentru ca totul e aranjat acolo sus. Dar totusi, am o curiozitate, cune il voteaza pe el? Este o alegere libera, populatia il voteaza, sau altcineva? Eu sunt de partea lui si il sustin!
1 Luka Lehel-György
0
Bogdan Petru Burghelea
3 martie 2013 la 10:07
De ce nu si-a anuntat din timp intentia? 28 februarie era data limita de trimitere a propunerilor pentru presedinte, vicepresedinti si membrii in biroul federal. Macar sa se puna de acord cu celelate cluburi din opozitie altfel isi va impartii voturile cu dl Bil. iar Selejan iese castigator fara probleme(i-ar face astfel jocul bufonului).
0
0
Radu Cilinghir
3 martie 2013 la 17:40
Va rog fara off-topic si fara afirmatii rasiste sau obscene!
3 Luka Lehel-György , Alex Covaci, Adrian Tatuc
0

Scrie un comentariu

Dan Mazilu
Membru din: 12 septembrie 2012

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads