Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!

Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!

Autor: Maximilian Munteanu | 7 aprilie 2012
M-am întors anul acesta la deschiderea de sezon de cross country pusă la cale de Maros Bike dintr-un motiv foarte simplu: pentru că e FAIN! Anul trecut încercasem marea cu degetul şi m-am declarat extrem de plăcut surprins de ce se întâmplă prin pădurile de la marginea Clujului, după ce ani buni ignorasem conexiunea logică de-a dreptul cu scena de anduranţă. De fapt, aşa de mult mi-a plăcut anul trecut la cross country-ul Maros că m-am motivat să-mi fac o bicicletă de XC cu care chiar să mă dau! Dar asta este altă poveste...

Să ne înţelegem! Concursurile din Făget au o încărcătură istorică importantă fiindcă în perioada de glorie a MTB-ului din anii '90 aici s-au desfăşurat evenimente seminale care au influenţat scena ireversibil. Apogeul trebuie să fi fost prin 1999 când Hobby Bike organiza un trial palpitant în piaţa Avram Iancu din Cluj şi un dual haios în Făget, iar brigada Bike 6000 se ocupa cu iscusinţă de cross country. Da, ridicatul pălăriei sau a şepcii New Era™ e de-la-sine-înţeles! Mai recenta familie Maros Bike nu a făcut decât să ducă mai departe ştafeta, dar a reuşit pe căi onorabile şi bine primite de comunitate. Altfel spus, toate evenimentele Maros, fie că e vorba de maratoane sau cross country-uri, s-au bucurat de la bun început de o excelentă reputaţie, deci tot aşa mai departe! ...şi cam cât de fain e să îi vezi pe oamenii de şcoală veche despre care aminteam mai sus implicaţi şi acum în bunul mers al lucrurilor sau, dacă nu, cel puţin pe margine cu zâmbet la purtător?

Ediţia din 2012 a Maros Bike XCO Cup e un pas înainte încă din faza de proiect: e concurs UCI de clasă C1, scurt! Ce înseamnă asta? Înseamnă un gir internaţional important, înseamnă asumarea unei organizări de nivel înalt şi mai înseamnă premii serioase garantate, deci un magnet pentru rideri cu greutate. Anul acesta, ei s-au numit Barbara Benko, Eszter Dosa (ambele din Ungaria), Marek Galinski (Polonia), Andras Parti, Buruczki Szilard, Zsolt Juhasz (toţi din Ungaria) şi Kornel Osicki (Polonia), dar au reprezentat doar vârful eisberg-ului într-un câmp sănătos de concurenţi. Nu vă îngrijoraţi - îi găsiţi pe toţi în clasamentele UCI cu nişte colecţii de puncte destul de serioase. ;)

Când am ajuns la faţa locului pe la ora 8, am dat piept cu forfota organizatorilor, iar două ore mai încolo cu un element mai degrabă rar în România: punctualitatea. Ora 10:00 trecută în program pentru startul claselor de amatori a fost ora 10:00 şi nu altminteri! Bine aşa, să sperăm că se dezvoltă un trend! Omul meu Costi a luat startul în ceea ce probabil a fost primul lui concurs de cross country şi s-a declarat încântat de tot evenimentul deşi strategia lui a fost orice, numai optimă nu. Pe scurt, ce câştiga pe coborâri pierdea pe urcări, s-a trezit fugind pe lângă bicicletă mai mult decât îşi propusese, iar pe final i-a venit de hac tocmai mini rockgarden-ul care l-a lăsat dezumflat în faţă. Învăţătură de minte!

Deşi ploaia promitea să ameninţe weekend-ul, am găsit traseul umed doar dimineaţa, după care s-a uscat treptat. Una-ntr-una am avut bluebird sky şi vreme perfectă pentru un concurs!

O prezenţă importantă despre care trebuie vorbit este Zsuzsi Gyurka şi dominanţa ei destul de evidentă în clasa de fete peste 15 ani. Nimic nu e întâmplător, însă! Tatăl ei este Robert Gustav Mircea, o legendă vie a scenei de mountainbike din România, care încă participă la concursuri, iar de anul acesta ea are parte şi de o susţinere mai solidă din partea unor sponsori serioşi. Da, pe engleză se numeşte "heritage"! Podiumul la fetele amatoare a fost completat de Domniţa Ruxandra (minunat nume!) şi de Ramona Covaciu.

Şi la juniori (băieţi) cursa a fost un fel de galop de sănătate pentru Cristian Losonczi de la expansivul team Geiger, pe doi şi pe trei venind doi ucrainieni: Artem Shevtsov şi Deny Gromko.

Trecem la clasa Open Masters de peste 40 de ani, adică tăticii îmbătrâniţi ca un scotch cu pedigree. Francisc Sarosi a câştigat aici, dar pe doi îl avem pe un vechi cunoscut, antepomenitul Robert Gustav Mircea care a izbutit să facă două pene, şi pe trei se află Mihai Tipuriţă. Hei, Robi! Ce zici de nişte roţi tubeless data viitoare?

Mai departe, clasa Masters între 30 şi 39 de ani sau tătici mai tinerei: Ferenc Ilyes pe unu, Andrei Ianos pe doi şi Nicolae Andreica pe trei.

La cea mai disputată clasă de amatori, Hobby Men 19-29, a câştigat Rareş Iulian Manea, cu Dan Vasile Boldi pe doi şi Laurenţiu Bogdănescu pe trei. Surpriza mea: Kelemen Arpad, până nu demult foarte activ la downhill, four cross şi dirtjumping pe patru! Bine!

Ora 12 fix a însemnat startul pentru clasele Elite UCI şi o cu totul altă mâncare de peste: viteză feroce, strategie cumpătată şi atitudine profi care transpiră şi prin porii riderilor. Startul a fost impresionant, iar cursa de 6 ture s-a aşezat destul de repede în grupuri de trei sau dueluri de două persoane care au ţinut până la final. Altfel spus, quality racing!

La fete treaba a fost clară încă de la prima trecere a zonei de start/finish: unguroaica Barbara Benko a condus cap-coadă fără ezitare. Doi: Marta Tereshchuk din Ucraina, trei: Eszter Dosa din Ungaria. Favorita mea personală Linda Trif de la Garage Racing a încheiat pe şase şi Beata Piringer de la Clubul Sportiv Mureşul a fost pe cinci. Mai sus de ele, pe patru, Gabriella Modos din Ungaria.

Cursa de băieţi cu licenţă UCI este prin definiţia "clasa regină". Nici nu poate fi altfel cu participanţi din şapte ţări şi cu asemenea purtători de rezultate! Michal Lami din Slovacia câştigase prima ediţie a Maros Bike XCO Cup acum doi ani, Andras Parti pe cea de anul trecut, Buruczki Szilard a fost un oaspete permanent al curselor de profil din România în ultimii 12 ani, Marek Galinski are atâtea puncte UCI încât nu are sens să vorbim despre altceva, iar Tudor Oprea, cel mai titrat ciclist român de anduranţă, s-a reîntors de curând în sport cu planuri serioase. Parti şi Galinski s-au desprins rapid în timp ce restul şi-au văzut de propriile dueluri şi strategii. În cele din urmă, domnul Parti a avut motive să o pună de un party, fiindcă a ajuns singurel în finish după tura şase şi o oră, 33 de minute, 6 secunde şi după ce "pre mulţi a popit", adică i-a ajuns din urmă cu o tură şi, în conformitate cu regulamentele actuale, i-a trimis subit la odihnă. Clasamanentul final al categoriei:

1. Andras Parti (Ungaria)
2. Marek Galinski (Polonia)
3. Adrian Brzozka (Polonia)
4. Michal Lami (Slovacia)
5. Benjamin Sonntag (Germania)
6. Buruczki Szilard (Ungaria)
7. Zsolt Juhasz (Ungaria)
8. Bartlomiej Wawak (Polonia)
9. Marton Blazso (Ungaria)
10. Mark Csielka (Ungaria)
11. Tudor Ovidiu Oprea (România)
12. Frantisek Lami (Slovacia)
13. Anton Liyubuy (Ucraina)
14. Marko Popovic (Serbia)
15. Gabor Bogar (Ungaria)

Notă: i-am trecut primii 15, fiindcă în conformitate cu regulamentul UCI primi 15 sportivi sunt premiaţi cu remuneraţii în bani la o cursă C1.

Colegul nostru Vlad Sabău a participat la cursă cu o bicicletă unicat realizată doar in piese roz dedicată campaniei sale de conştientizare "Fuck cancer!". Mai multe despre aceasta, în curând!

În continuare, câteva imagini:

Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
The land of the point


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Portretul racerului la tinereţe


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
More legendary than Barney! True story, non fiction.


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Vlad Sabău şi bike-ul său


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Stay tuned for more!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Primul concurs!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Euro turbos


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Euro turbos part two


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Rulează!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Sfaturile vulpoiului versat


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Verificarea finală


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Comisari UCI


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Să nu vezi pădurea de copaci!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
O simpatică...


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
...şi mierea ei trăznet


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Charging


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Lost in translation


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Un Hemi al naibii de longeviv!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Firepower!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Şir indian


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Like father, like daughter - go Zsuzsike!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Startul fulminant


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Duel în plină desfăşurare


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Avem de tătie!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
No, serios!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Veterans ahoi!


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium - fete peste 15 ani


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium - Juniori Hobby


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium - Masters peste 40 de ani


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium - Masters 30-39 de ani


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium - Hobby 19-29 de ani


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium şi primele 6 - fete UCI Elite


Maros Bike XCO Cup 2012 - direct de la faţa locului!
Podium şi primii 15 - băieţi UCI Elite


Ce trebuie să reţineţi este că racing-ul rămâne seva sportului nostru şi trebui respectat. Veniţi la curse pentru că e fain, iar vibraţiile pozitive sunt omniprezente!

Echipa DirtBike salută un concurs bine organizat şi întreaga familie Maros Bike care a pus osul la treabă!
Maximilian Munteanu
Raporteaza

Scrie un comentariu , fii primul ! :)

Maximilian Munteanu
Membru din: 21 octombrie 2006

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads