Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -

Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -

Autor: Ionut Sava | 6 decembrie 2015
În urmă cu puțin timp, a apărut pe internet un video despre legenda Jay Hoots. Nu am vrut să distribuim filmul pur și simplu, fără să apucăm să îl cunoaștem mai bine și să vă oferim și vouă mai multe informații despre el.

Jay Hoots este un mountainbiker din Vancouver BC, Canada, ce se dă pentru Norco de aproximativ două decenii, fiind totodată un ambasador pentru această companie. Face parte din vechea generație de freerideri din zona British Columbia, apărând în seria de filme Kranked fiind implicat în mountain biking încă de la începuturile acestuia.

Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -
sursa: mtbr.com


Cea mai importantă calitate a lui însă, este aceea că reușește să transmită mai departe acest stil de viață prin cele peste 50 de proiecte de trailbuilding, prin atitudine, viziune și prin implicarea comunității în acestea. Jay a înființat în urmă cu câțiva ani și o companie de construcții de trail-uri, pump track-uri și skill park-uri numită Hoots Inc., punând pe prim plan dezvoltarea în acest spirit al tinerilor canadieni.

Dintr-un interviu luat acum câțiva ani de Riley Mcintosh pentru Pinkbike, aflăm că Jay are o soră mai mică dar și un frate mai mare, alături de care, în trecut se dădea cu Bmx-ul, jucau baschet și construiau rampe alături de prietenii lor.
A început mountain biking-ul având planul de a deveni un snowboarder profesionist. MTB-ul i-a fost prezentat de un bun prieten, ulterior el ajungând ca pentru antrenamentele din extra sezon, să practice mountain biking-ul pentru a-și menține starea psihică atât de importantă în snowboarding "I started mountain biking as a way to train for snowboarding during the offseason because I thought it would help me keep the mental edge you need to be a good snowboarder."
Aflăm totodată că este mecanic auto cu licență, și că in adolescență a lucrat la ferme, urmând apoi să lucreze la firma surorii sale unde instala internet prin fibră optică. Jay a mai lucrat ca mecanic pentru 2 echipe de curse de mașini, alături de care a călătorit mult, și tot ca mecanic, la o reprenentanță Mazda.
Unul dintre proiectele de trailbuilding care îi plac cel mai mult, este cel din bikepark-ul din Hinton, Alberta unde a fost ajutat de cei de la Coastal Crew și unde localnicii s-au organizat și au acum un buget dedicat întreținerii park-ului. Jay Hoots este un mentor pentru foarte multe persoane, incluzând aici chiar și rideri precum Geoff Gulevich.
Fiind implicat în mountain biking de mult timp, Jay a observat care au fost schimbările de-a lungul vremii in sport, si ni le spune și nouă. Legenda afirmă că în anii 90' racing-ul era foarte popular, adică atunci când el a intrat in programul grassroots Norco, apoi cursele au avut o perioadă în care aproape că au dispărut, iar acum, racing-ul a crescut mult, la nivel mondial. Tot ca si o observație în timp, Jay spune și că numărul de femei care practică acest sport atinge cote noi și că în sfârșit, bărbăția acceptă că și fetele se pot da tare. Pe plan tehnologic, el este foarte încântat de tija lui reglabilă pentru șa, de frânele care acum nu prea au nevoie de mai mult decât de un set nou de plăcuțe pe sezon. În același timp, precizează că suspensia și cadrele din țevi hidroformate au transformat complet bicicleta.

Când vorbim despre implicarea sa în comunitate și trecem de cele peste cincizeci de park-uri construite, observăm și că Jay este instructorul principal al cursului de trailbuilding pe care îl predă de aproximativ 10 ani în cadrul "Mountain Bike Operations Course" la Universitatea Capilano din Sunshine Coast, BC.

Legat de partea de trailbuilding, Jay spune că munca unui trailbuilder este foarte mult ușurată în momentul în care deține personal sau are acces propriu la un utilaj, dând exemplu excavatorul său și spunând că astfel este mult mai ușor să construiești ceea ce ai in minte, fără să te strofoci să îi explici unui executant care nu este din domeniu și care cel mai probabil îți va lăsa multă muncă la partea de finisaje. În altă ordine de idei, deținerea unui utilaj face ca el să poată oferi clienților servicii specializate, pe care alți constructori nu le pot realiza.

În concluzie, Jay Hoots este unul dintre cei mai respectați trailbuilderi din British Columbia, mai ales când vine vorba de dezvoltarea sportului și a locurilor de dat, în special pentru copii, lăsând în urma sa o mulțime de locuri durabile în care aceștia vor putea evolua într-un mediu sănătos, și pe care vor știi să le întrețină, făcând corelația între implicare și urmările ei.



Jay a prezentat -Designing Sustainable Mountain Bike Trails- în cadrul TEDx, prezentare pe care o puteți viziona în materialul următor:







Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -


Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -


Despre implicare și urmările ei - Jay Hoots -
Raporteaza

1 Comentarii

Geo Demo
7 decembrie 2015 la 12:03
Super respect.
0
0

Scrie un comentariu

Ionut Sava
Membru din: 17 iunie 2008

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads