Au scapat medalia olimpica printre degete

Cati dintre noi mai stim de cei ce s-au chinuit pe sosele in perioada anilor 60-80?? Cati dinte noi ne mai aducem aminte de acele nume mari: Niculescu, Moiceanu, Zanoni, Cozma, Dumitrescu, Ciocan, Rusu, Teodor Vasile, Romascanu? Sau poate ni le amintim dar doar atat: au fost, au fost mari, parca au "batut" niste curse....si atat.

M-am gandit sa va povestesc din culisele intamplarilor din acele timpuri. Stiti cum se intampla de obicei: cand povestioara merge din gura in gura, devine din ce in ce mai frumoasa si mai fantastica. Sa stiti insa ca multe lucruri sunt reale. Oricum va voi lasa pe voi sa descoperiti realul sau fantasticul din ce va voi relata. Pentru mine fantasticul reprezinta modul cum treceau ei peste oboseala, chin, lovituri si accidente, ploaie si frig. Restul e MUNCA!!!

Cu alte cuvinte ma voi stradui ca in fiecare miercuri de acum incolo sa-l avem "invitat" pe cate un mare ciclist roman, cu scuzele anticipate ca s-ar putea ca unii sa apara mai des decat altii. Alte scuze vor fi pentru calitatea pozelor dar trebuie sa fiti ingaduitori: in anii ‘60 nu existau in vocabularul uzual cuvinte gen zoom, rezolutie, pixeli, card, stick, hard etc. Totul era mai aproape de era Rembrandt :))))

Si pentru ca am avut norocul ca unul dintre numele de mai sus sa fie "o ruda foarte apropiata mie", voi incepe sirul de nuvele cu tatal meu :))

Cati dintre voi stiu ce inseamna 100km contratimp pe echipe? Cati dintre voi au alergat asa ceva? Chiar si mai putin, 40, 60km? Va spun parerea mea: este regina probelor de sosea, regina tuturor probelor din ciclism. Nu exista ceva mai greu, ceva care sa necesite un consum mai mare de energie, ceva care sa necesite o pregatire mai atenta si mai lunga.

Stiu toate acestea de la tatal meu – Ciocan Constantin - care a facut parte din legendara echipa a Romaniei a anilor ‘60, echipa care sub bagheta “magului” - nea Nae Voicu, a obtinut cele mai bune rezultate din istoria ciclismului romanesc. Echipa era printre favorite oriunde se ducea in lume: Cozma, Badara, Rusu si Ciocan.

Ei nu erau sportivi pe vremea aceea. Ei traiau pentru ciclism, pentru proba aceasta. Cantonament 11luni/an, toti selectionati dupa ani de incercari, toti ca unul, toti “caini”pe bicicleta. Erau tinuti doar pentru “suta”. La tururi nu prea aveau voie, exceptand Turul Romaniei, pentru a nu se consuma. Erau ca niste cai salbatici, tinuti la intuneric si scosi cand trebuia. Dimineata erau treziti de antrenor, li se lua pulsul in clino ( culcat ) si ortostatism ( in picioare ), mancau dupa gramaj, nu aveau voie sa nu doarma dupaamiaza, nu aveau voie sa manance dupa 7.30 seara – 10 antrenamente pe saptamana. Nu lungi: scurt si tare, asta era lozinca.

Sa va povestesc cum erau opriti in cursele de fond, tinuti cateva minute pe loc si apoi pusi de nea Nae sa prinda plutonul, evadarea si nu numai?? Au fost cazuri cand treceau ca trenul pe langa toata lumea, avand ritmul lor, netinand cont de vant, ploaie, traseu si castigau desi plecau cu acel handicap de cateva minute. Sa va povestesc cum invinsi cu putin in primele etape din Turul Romaniei de campioni mondiali din RDG, URSS sau alti superciclisti din Polonia, Cehia sau Bulgaria SE SUPARAU si pana la sfarsitul competitiei ii faceau pe acestia sa abandoneze sau sa vina cu mari intarzieri??

Mai bine va povestesc de Campionatele Mondiale din Albertville si de Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo. Crescuti “in eprubeta” s-au dus la mondiale nefiind in forma maxima, aceasta fiind preconizata pentru Olimpiada. Credeti ca s-a vazut? Au venit pe locul 4 la 4 secunde de locul 3 (Belgia) si 8 de locul 2 (Spania), doar italienii fiind peste ei. Un minut este nimica toata in 100km. Inseamna 15 secunde la ficare 25km, mai putin de 1 secunda pe kilometru. Imaginati-va ce inseamna cateva secunde. Erau considerati de presa internationala marii favoriti la Olimpiada mai ales ca aveau o constanta formidabila. Inainte de Mondiale indeplinisera baremul olimpic cu 2h9’ pe 100km. Acest lucru inseamna o medie de peste 47km/h. spectaculos chiar si in zilele noastre.

Au ajuns la Tokyo. Ce s-a intamplat parca ar face parte dintr-un vis urat. In forma, optimisti, porniti sa ia o medalie. Degeaba!!! La Hachioji, satucul unde au avut loc intrecerile de ciclism sosea, ploua cu galeata in ziua concursului. Baietii se incalzeau cu pelerinele pe ei si cu emotia in suflet. Aglomeratia la start era infernala: ziaristi, reporteri, oficiali, antrenori, cronometrori si sportivi se calcau pe picioare. Se apropia startul baietilor nostri. Fiind frig, sportivii veneau in ultimul moment pentru a nu lasa musculatura sa se raceasca. Sosesc si romanii dar stupoare: doar 3. Cozma, motorul principal, capitanul, cel de care stiau toti de frica, lipsea. Se pierduse la incalzire si nu reusea sa razbata pana la linia de start. Ceilalti l-au asteptat 1 minut si jumatate (timp pierdut din timpul final) dupa care au trebuit sa porneasca, nehotarati, demoralizati si “plouati”. Au facut chiar mai mult. Au mers cativa kilometri incet sperand ca vor fi ajunsi de Cozma. Din pacate acesta nu a reusit (plecand cu o intarziere de cateva minute) sa-si prinda colegii. Sa va faceti o idee de rezultat. S-au clasat pe locul 9 la mai putin de 5 minute de invingatoare: Olanda. Puteti scadea acel minut si jumatate, plus inca ceva-cat timp au mers cei trei incet pentru a-si astepta colegul si va iesi urmatorul lucru: IN 3 SPORTIVI, PE 110KM, AU PIERDUT DOAR 3 MINUTE FATA DE CASTIGATOARE.





Eu as paria ca ar fi castigat.

As fi avut un tata Campion Olimpic. Asa este doar…….. CAMPION


-articol preluat de pe www.alexciocan.com