Trail bikes și geometria: Chainstay și Head Angle

Salutare tuturor!

După cum am promis, în articolul de astăzi vom continua descrierea efectelor geometriei pentru aceste jucării numite trail bikes.

În orice tabel tipic, geometria ne este prezentată fără a ține seama context, într-o stare liberă, adică în momentul în care nu suntem așezați pe bicicletă. Aceasta are un rost de etalon general, însă multe dintre elementele ei cuprinzătoare se modifică în momentul în care ne așezăm pe bicicletă sau și mai mult în momentul în care supunem bicicleta la solicitări specifice. Toate aceste variații ale geometriei se nasc datorită mecanicii care acționează roata spate și influențează astfel un sistem care are ca inimă un amortizor. Altfel spus, vorbim despre biciclete full-suspension și e normal ca aceste caracteristici să se schimbe, (lungimi, unghiuri etc.) cât timp ne aflăm în mișcare.

Numim geometrie statică suma de date pe care o citim în catalog sau pe website-ul producătorului, măsurată fără influența rider-ului și a terenului. Ea reprezintă, la modul general, cel mai bun punct de pornire pentru orice discuție legată de geometrie. Cealaltă geometrie, cea supusă factorilor externi prin care care se transformă, este geometria dinamică.

Dar să revenim la oile noastre:

Chainstay sau CS

Una dintre cele mai importante dimensiuni ale unui tabel de geometrii este aceea a furcii lanțului sau Chainstay, în engleză, abreviată CS. CS-ul se traduce prin distanța orizontală dintre centrul axului pedalier și centrul axului roții de spate. La cele mai întâlnite modele de mecanică a suspensiei spate, această dimensiune este virtuală și totodată variabilă, spre deosebire de cea a unui cadru hard tail care are un CS cu o dimensionare fixă. Cadrul fiind sudat, nu are ce să se schimbe în teren.

Schiță explicativă a CS

Chainstay-ul este unul dintre cele mai importante elemente în constituția unei biciclete, dacă ne referim la partea de mecanică a suspensiei, subiect de care ne vom lovi cândva în viitorul apropiat, când vom aborda această tematică. Însă în ceea ce privește geometria, astăzi vom discuta despre efectele pe care le putem observa concret la dat, generate de dimensiunile CS-ului.

Lungimea CS-ului împarte mica noastră comunitate în două tabere, în funcție de preferințe și stilul nostru de dat. Astfel, avem fani ai unui CS mai lung pe de-o parte, iar pe de alta, fani ai ideologiei unui CS mai scurt.

Efectul concret al dimensiunii CS-ului la dat îl regăsim în raportul dintre manevrabilitate și stabilitate și în dinamica generală a bicicletei. Astfel, un CS mai lung va mări în mod logic WB-ul (Wheel Base - ampatament, distanța dintre axele roților), lucru care va duce inevitabil la o creștere considerabilă a stabilității. Acest fapt este simplu de observat la viteze mari și în teren mai accidentat.

Moto Hill Climb - Un CS lung? obligatoriu. Logica e ușor de deprins Sursa: kingofthehill.org

Un alt beneficiu ar fi acela că adaugă o oarecare stabilitate pe urcușurile abrupte, prin poziționarea mai departată a roții de spate față de centrul de greutate. Menținerea greutății asupra roții de față fiind mai lesne de pus în aplicare.

Fiindcă deseori folosesc zicala că totul se plătește, desigur și o basculă mai lungă va genera și efecte negative, manevrabilitatea mai scăzută fiind probabil cel mai grav dintre acestea. Pe o porțiune tehnică cu viraje strânse, sau pe un urcuș șerpuit, ne vom simți de parcă am ieșit cu autobuzul la plimbare, fiind nevoie de mai mult efort din partea noastră pentru a ne schimba direcția. Totuși, pe un traseu foarte accidentat și de mare viteză, un CS mai lung încă are sens, deoarece lipsa de manevrabilitate se poate compensa prin viteză și agresivitate, două calități aflate în repertoriul multor rideri.

Pe partea cealaltă, un CS mai scurt va duce în mod direct la creșterea manevrabilității dar totodată și la scăderea stabilității.

Dar dacă împreunăm un CS mai scurt cu o viziune modernă asupra celorlaltor elemente de geometrie, ajugem la acea ideologie de școală nouă, care conferă acestor trail bikes acea senzație de fun bazată pe o combinație între stabilitate și manevrabilitate. Cum? simplu:

Specialized, unul dintre pionierii geometriei new school Sursa: evanscycles.com

Am citit deja despre beneficiile unui Reach mai lung, iar dacă le îmbinăm cu manevrabilitatea crescută a unui CS mai scurt putem obține o”struțo-cămilă”, dar în sensul pozitiv al expresiei: și stabilă la viteze dar totodată și foarte foarte manevrabilă pe porțiunile tehnice, fie că discutăm despre coborâri sau cățărări.

Mai concret, CS-ul scurt ne conferă manevrabilitatea, iar Reach-ul mai lung, pe lângă propriile sale beneficii, va duce și la creșterea WB-ul, ceea ce înseamnă stabilitate. O combinație cât se poate de simplă, dar care împușcă doi iepuri dintr-un singur foc.

Încă de prin 1993, una dintre ”metodele” de evaluare ale unui cadru constau în măsurarea CS-ului. Cu cât mai scurt cu atât mai bine, fluturând ideea că pedalează și urcă mai bine. Ținând cont că discutam mai de fiecare dată despre hard tail-uri, și mai ales la geometriile acelor vremuri, îmi iau libertatea de a afirma că împărțeam vorbe goale între noi.

Lungimea CS-ului are într-adevăr și efecte asupra transferului de forță însă nu la modul direct ci mai degrabă indirect prin transformarea dinamicii întregii biciclete și deci prin repoziționarea noastră pe bicicletă într-o poziție mai optimă cu eficiență crescută la pedalat.

În BMX racing lucrurile sunt știute de mult, dar transferul de cunoștințe în ciclismului montan a durat ceva vreme. Una dintre primele biciclete mai speciale din punct de vedere al geometriei cu care am luat contact aici în România a fost Haro-ul Werks DSR, jucărie gândită de Mike King, fost BMX-er și Campion Mondial de Downhill. DSR-ul a fost gândit special pentru probele de Dual/4X și reprezenta un copy/paste din lumea BMX, adaptat la mărimile roților de 26”. Promoter-ul autohton fiind Cosma ”Necs” Mihai, multiplu campion național de trial, proaspăt convertit în vremurile acelea la Dual/4X. După o seară întreagă de slalom pe asfalt în fața unei alimentare din Cluj, ocolind capace de plastic pe acea bicicletă, am devenit și eu un adept. Senzația pe care ți-o oferea la racing, facea restul cadrelor de acest specific disponibile la noi în acea perioadă să pară niște fierătanii fără vlagă.

Jucăria lui Mike King inspirată din BMX racing. Cu mult înaintea vremurilor sale

De asemenea, tot această dinamică, bazată pe îmbinarea unui Reach mai lung și un CS mai scurt, ne va forța să adoptăm acea poziție centrală pe bicicletă, lucru care ne mai adaugă în tolbă încă o mână de avantaje.

În ceea ce privește urcușurile abrupte, teoretic ar fi de preferat un CS mai lung. Dar asta este un pic altă poveste și odată cu începerea sezonului, când vom redeschide seria de tutoriale ”Cum să...” vom învăța și o anumită tehnică de cățărat, care contracarează ineficiența unui CS scurt.

Această gândire de școală nouă este prezentă de ceva vreme printre sportivii de performanță, însă transferul acesteia a început să fie pus în aplicare pe piața de trail bikes, pentru oamenii de rând, doar în perioada recentă. De fapt, putem spune că discutăm despre o implementare cât se poate de activă și continuă. Geometriile bicicletelor se schimbă de la an la an și putem observa cum mai toate brand-urile se afiliază acestui trend deschis în urma cu câțiva ani de către câțiva producători de renume și/sau cu influență. Astfel, un model de bicicletă din 2015 s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu fix același model de la același producător, dar din 2012, 2010 sau 2008, dar aproape sigur că jucăria minune va fi cea din 2015 și este foarte firesc să fie așa. Pentru că lucrurile evoluează permanent. Dincolo de orice marketing, chiar în timp ce lecturați acest articol, cineva tocmai scoate la plimbare un prototip nou, mai lung cu câțiva milimetri aici, mai agresiv cu jumătate de grad acolo.

Nu putem face pasul la următorul capitol fără a-i da Cezarului ce este al lui. Dacă vorbim despre biciclete și geometrii, nu avem cum să-l ocolim pe tăticul Gary Fisher, care a influențat de vreo 3 ori geometria bicicletelor noastre de munte. De data asta, vorbim despre anul 1998 când Gary Fisher a scos primele biciclete cu Genesis Geometry, adică CS mai scurt, TT mai lung, pipă mai scurtă și WB mai lung. Dacă luăm o bicicletă comună de XC de astăzi și o comparăm cu un Gary Fisher din 1998, nu o să ni se pară specială cu nimic bicicleta veche, dar de fapt asta spune totul despre influența ei. Dacă nu mă credeți, încercați să vă dați cu o bicicletă din perioada aceea, cu pipă de 135 mm, și povestim după aceea. Trek, proprietarul Gary Fisher încă din 1995, au fost primii care au implementat noua geometrie, dar moderat și numai pe modelele de top, iar încetul cu încetul ea s-a răspândit în întreaga industrie.

Deși va fi întotdeauna un personaj controversat, pionierul Gary Fisher este unul dintre inovatorii sportului nostru și un permanent promotor al progresului tehnologic, într-un fel sau într-altul. Sursa: cultcycling.co.za

Head Angle sau HA

HA-ul este unghiul de atac, unghiul head tube-ului față de sol. Head tube, adică țeava frontală a cadrului, în care înserăm gâtul furcii și unde sunt așezate cuvetele. Dacă acest unghi este potrivit, el ne va îngădui să avem poziția și agresivitatea necesară pentru abordarea diverselor porțiuni abrupte. Termenul slack, pe care sigur l-am auzit din ce în ce mai des, se referă la un HA mai mic. Un lucru de notat este că până acum nu mulți ani în urmă, HA-ul bicicletelor de coborâre pur sânge era asemănător cu cel pe care îl întâlnim astăzi la trail bikes, iar acum și mai multă vreme el era la fel cu cel al bicicletelor de cross country, dar nu vrem să ne amintim de așa ceva, nu-i așa? Atitudinea agresivă a trail bike-urilor pe coborârile abrupte se datorează într-o foarte mare măsură acestui unghi mai slack, mai ascuțit.

Schiță explicativă a HA

Dacă HA-ul unui trail bike, în varianta Enduro, poate ajunge până la 65 de grade, mulți ne întrebăm de ce să nu forțăm acest unghi și să ajungem la valori similare bicicletelor de coborâre, până la 62 sau 63 de grade? Ei bine, excesul n-a făcut bine nimănui, iar cazul de față discutăm despre trasee și viteze diferite. HA-ul va afecta și acesta manevrabilitatea sau stabilitatea, asemenea CS-ului prin creșterea sau scurtarea WB-ului, dar nu numai.

Dacă discutăm despre exces... Deși altă disciplină, aici locuiește HA -ul sub 63 de grade Sursa: pinkbike.com

Acest unghi, împreună cu Reach-ul dictează și el la rândul său, poziția noastră pe bicicletă, lucru care, logic, are o foarte mare influență la dat. Încă odată, poziția centrală este mai ușor de găsit când discutăm despre un Reach mai lung și un HA mai mic. La urma urmei, HA-ul este și unghiul în care roata față abordează toate denivelările. Dacă este mai slack, el permite și o trecere mai ușoară peste diversele obstacole și astfel ne permite mutarea centrului de greutate mai pe față, de unde putem dicta mai ușor direcția bicicletei. Această mutare a centrului de greutate mai adaugă încă un plus de manevrabilitate prin ușurarea roții de spate. Repoziționarea sau derapajul controlat al spatelui (drifting) devin sensibil mai ușor de pus în aplicare.

La o analiză simplă, ne vom da seama că stilul old school, care presupune să stăm mai pe spate pe bicicletă și implicit într-o poziție mai defensivă este strâns legat de HA-urile folosite în acele vremuri, deoarece conceptul de slack HA era incă în pântecele dezvoltării și progresului.

Pe de altă parte, un unghi mai mic, mai slack, va fi mai puțin manevrabil și va necesita mai mult efort pentru schimbarea direcției la viteze mici. De asemenea, un unghi slack devine o adevărată povară la un urcuș abrupt și șerpuit. Schimbul de direcție sau păstrarea greutății pe roata de față devin sarcini mult mai dificile. În schimb, odată ce facem trecerea la coborâre, la viteze mai mari sau înclinări în viraje, acest impediment ne devine un aliat, motiv pentru care termenul slack este sinonim cu bicicletele moderne de coborâre.

În cazul opus, în care avem un unghi mai mare, mai abrupt, discutăm despre o manevrabilitate ridicată, lucru binevenit la viteze mici, in special pe un urcuș abrupt și șerpuit, dar desigur cu minusul de rigoare la coborâri și viteze ridicate, unde direcția devine nervoasă. Vorba care spune că ”mușcă roata în viraj” face referire exact la acest unghi mai mare.

Partea nevăzută a distracției. Capitol sau cerință obligatorie pentru trail bikes Sursa: pinkbike.com

În ceea ce privește cele de mai sus, ca de obicei, totul se rezumă la propriile preferințe. Categoric un trail bike axat pe anduranță va avea și elementele descrise mai sus dimensionate în consecință, iar acest adevăr este, în mod evident, valabil și pentru un trail bike de enduro, dar la polul opus. Preferințele noastre, terenul pe care ne dăm zilnic și nivelul la care ne dăm, vor dicta dimensionările CS-ului și ale HA-ului.

În continuare, putem afirma că polivalența acestor trail bikes ne poate satisface toate preferințele, atât timp cât ne încadrăm într-o medie generală a fiziologiei și stilului de dat.

Mai putem pune în aplicare și o serie de compromisuri. Astfel, un rider cu o vastă experiență va putea savura din plin un trail bike cu tendință de all mountain chiar și pe cele mai solicitante coborâri, priceperea fiind bagajul care va compensa lipsa de agresivitate a bicicletei. Mai există și cazul opus desigur, dar, ”pricepere vs. bicicletă” constituie un alt subiect, despre care vom discuta mai pe larg în viitor.

Jucăriile astea coboară mai bine decât bicicletele de coborâre de odinioară și urcă aproape ca un hard tail. În cea mai mare parte, mulțumită geometriei. Sursa: enduro-mtb.com

În ceea ce privește restul elementelor geometriei, rămâne să reluăm discuția în cursul săptămânii viitoare.

Până atunci, toate cele bune,
Mitzu