Tare Ca Piatra #13 - După ploaie vine soare! (photos inside!)

Uneori stau și mă întreb care e utilitatea textelor ăstora post-eveniment de tip ”cum a fost la...”. Întotdeauna parcă sunt la fel, dar parcă întotdeauna ceva e totuși diferit, că nici un eveniment nu e ca celălalt. (Bravo, Munteanu! Așa ai trecut clasa la Logică? Felicitări!) Ce e însă limpede e că ele merită documentate de fiecare dată, pentru ca mai apoi să le ai martori ai trecerii timpului și ai sedimentării istoriei sportului nostru.

Amu... dacă ați reușit să treceți de pateul din primul paragraf, care vă demonstrează că habar nu am cum să încep textul ăsta, haideți să aflăm ceva și despre Piatra în 2018! Frumoasa Piatra care uneori te face să te simți ca în ”Groundhog Day” și pe care unul dintre concurenți a descris-o, privind din gondolă felia de oraș peste care trece după plecare: ”E frumos... dar parcă prea România!” Cât se poate de sincer, dar ceva mai abrupt decât Pietricica învecinată cu muntele Cozla pe care se desfășoară concursul nostru. Și totuși, dincolo de ironia amară de mai înainte, trebuie se fie un vino-ncoa' al locului, care ne face să revenim an de an la Piatra. Și vă promit că nu e nici reflex Pavlovian și nici vreun Sindrom Stockholm. Mai degrabă pun asta pe seama faptului că până la urmă Piatra e și ea la feminin și, ca oriși moldoveancî și si-e riespiectî, are mrejele ei și știe să-și atragă pețitorii. Frumoasă am mai spus că e, de gătit gătește bine (dacă știi să o convingi să-ți spună pe unde-și ține bucatele cele mai bune) iar când e vorba de distracție chiar te poți baza pe ea că t̶e̶ ̶v̶a̶ ̶c̶h̶i̶n̶u̶i̶ va chiui până la răsărit.

Delia și cu Andrei se ocupă de Tare Ca Piatra de câțiva ani și, cum știți din interviul Deliei de nu de mult, anul acesta TCP a fost ”downhill only”. Ce nu știți e că decizia de a-l ține anul acesta fost una destul de spontană și ce vă mai spui eu acum e că există un optimism sănătos pentru anul viitor și că planificarea a început deja de când s-a gătat ediția pe care tocmai o trecem în revistă. Personal mă declar și mai impresionat de eforturile lor decât în anii trecuți, în condițiile în care orașul pare că și-a plecat un pic capul. Nu e semn bun când vezi că localul fain unde ai stat la masă anul trecut e ”de închiriat” anul acesta și nici faptul că Neamț e județul cu cel mai mic venit mediu din România nu prea te încurajează, dar se pare că motorul TCP se învârte bine, deci să rămânem optimiști precum organizatorii!

Spre deosebire de alte evenimente, care aleg formatul ”sâmbăta și duminica”, TCP mizează pe ”vineri + sâmbătă = love” și cred că nu e rău așa. Pe de o parte, ai o zi de rezervă, pe de altă parte e mai sigur așa că-ți vin riderii și la petrecere. Deci toate bune, dacă mă întrebați pe mine. Traseul a rămas în mare același de anul trecut (cu excepția primei păduri) și a fost doar consolidat acolo unde era nevoie. Roadgap-ul de final a rămas și Delia mi-a explicat și raison d'être-ul lui: chiar dacă înghite anual o sumă de bani deloc neglijabilă, e cam singura variantă de finish care permite desfășurarea traficului pe Cozla la modul decent și nici faptul că oferă ceva spectacol pe final nu e tocmai un lucru rău. Cred că Delia ar vrea să spun o vorbă bună despre oamenii de la NH Bike care au ajutat la clădirea aterizării, deci iat-o: bine așa, băieți! Altfel, despre traseu numai de bine. Cele 12 ture primite din oficiu la înscriere trebuie că le-au fost suficiente celor mai mulți rideri pentru a se (re)împrieteni cu el.

Prezența la start a fost una sănătoasă, cu rideri de prin toate colțurile țării, de la Constanța la Oradea, de la Iași la București, sau chiar mai din miez, gen Brașov, Sibiu, Ciuc, Mureș sau Sinaia. Ziua de dat de vineri a fost foarte faină, deși total inutilă, în contextul vremii din timpul concursului. Dar ce mi se pare mai interesant de subliniat este că scena evoluează încetul cu încetul, dar evoluează, iar elementele de pe traseu sunt o bună dovadă în sensul acesta. Spre exemplu, dacă anul trecut prima dublă mare de pe traseu era apanajul unui club select de oameni, anul acesta a devenit cam la fel de exclusivă ca albumul superspecial lansat de Inna pe sticlele de Coca Cola Zero; adică zero. Și la fel de interesant e cum gap-ul din pădure, elementul trademark al TCP, și-a păstrat valențele în timp și, mulțumită rădăcinilor de pe aterizarea sa, este la fel de relevant ca odinioară, deși jantelor noastre s-ar putea să nu le placă toate vorbele ăstea mieroase despre un inamic atât de aprig. Aș fi putut spune același lucru și despre șanțul de dinainte de roadgap, alt generator de investiții spontane, dar el a fost acoperit cât s-a putut de repede și cine voia să-l evite trebuia doar să dea un mic bunnyhop (știți bunnyhop, nu? ;) ), deci no biggie.

V-am mai spus că ne-am dat degeaba vinerea? Păi hai să vă mai spun din nou! Că fix pe când aproape terminasem cu manșa de calificări a juniorilor cineva a montat un duș imens deasupra Pietrei Neamț, de nu puteai decât să râzi, iar ”Strigătul” lui Edvard Munch s-a transformat rapid în Wet Scream, pentru cei mai norocoși dintre noi. Reset! Mai puțin amuzant e că unii dintre voluntari au decis că ei veniseră pentru un concurs de downhill, nu pentru un concurs de tricouri ude prelungit până-n șosete, și s-au cam cărat, dar până la urmă Dumnezeu s-a dovedit a fi pietrean sâmbăta trecută și și problema asta a fost rezolvată cu tact, dacă nu cu acatiste, cine știe... Cert e că finala s-a desfășurat și nu a fost nici un bai.

Copiii au fost tare dezamăgiți că n-au mai avut voie să se mai dea o tură și că rezultatele pentru ei au fost stabilite în funcție de calificări, dar bunul simț și siguranța primează, iar ei mai au tot timpul înainte. La fete, Roxana Moise din Brașov a bifat prima ei victorie și jos pălăria pentru restul fetelor care și-au asumat baia de nămol din finală! Intrarea din prima pădure a fost o sursă incredibilă de umor involuntar, după cu probabil știți deja de pe internet. Și mai trebuie spus ceva: ploaia din calificări și uscarea progresivă a traseului a înseamnat că în finală cele mai grele condiții le-au avut fetele și cei de la hardtail, care au plecat primii. Am spus hardtail? Am spus! Alex Acurmuloae a dominat clasa asta fără drept de apel, deci mă abțin de la alte apropouri față de oameni care sar la hardtail doar în cursa asta, numai pentru a fi cât mai sus pe podium. Sau? În mod cert merită o mențiune Matei Croitoru pentru prestația pe o bicicletă ce are mai degrabă legătură cu Naționalele de XC de săptămâna asta decât cu o cursă de DH, deci big ups!

La Masters Cătălin Constandiș face ce știe el mai bine: ia locul întâi. Nu știu dacă e fiindcă s-a dat la trenuleț cu Remi, nu știu dacă e din cauză că înainte de a activa pe MTB s-a jucat cu mașinile rapide și are viteza în sânge, ce știu însă e că omul abordează treaba metodic și că nimic nu e întâmplător. Mircică, Stăpânul Ursuleților, e pe stilul ”ori la bal, ori la spital” și se pare că încă ține treaba! O extra mențiune merită băieții de la Bistritz, Miki și cu John, care au ales să stea jos să ajute, în loc să se dea în calificări. Și și-așa Miki a ajuns pe trei. Ultimul shout-out e pentru Claudiu Marian a.k.a. Arabu', un om care acum 20 de ani era Campion Național. Faptul că e încă prezent pe scena de DH și că își duce și copilul la dat la aproape fiecare cursă e de luat cu un zâmbet!

Juniorii au fost aproape la fel de mulți ca seniorii și s-au dat cu poftă pe traseu, semn că le-a priit. Probabil le-ar fi priit și tuturor dintre ei să dea o manșă udă în calificări, cum știu că eu mi-aș fi dorit, dar ați citit mai sus că p-asta n-au bifat-o. Dragoș Stahie e local hero și știe traseul ca-n palmă, dar spune că a picat de două ori în finală și n-a fost să fie. Locul 5 nu poate fi prea rău, nu? Mai multe relatări cu inimuare de la fete la el pe Facebook. Horia Ciobanu ține steagul sus pentru NH Bike și ne arată că #BineRâpea nu e singurul racer de la echipa cu pricina; locul 4, probabil cel mai bun de până acum, bine așa! Nu știu ce a lucrat Paul Someșan, de e numai pe trei, dar știu că are un viitor promițător în față, dacă rămâne pe treaba lui. Așa cum remarca Ionuț însă, un lucru ar trebui să ne dea de gândit: generația de copii din Bistrița care se dau bine. Și ar trebui să ne dea de gândit, ținând cont de posibilitățile locului, în comparație cu alte orașe ale țării. Și că tot vorbeam de orașe și de potențial, iată-l pe Toni Florea din Brașov pe locul 2! Toni, care e un pic haotic, dar e primul când vine vorba de săpat pe acasă, vorbește ca și când ar fi cu vreo 4 ani mai mare și care a picat în finală și putea lua locul 1. Țineți cont și de faptul că Toni se dădea anul trecut la copii și abia a făcut 15 ani! Locul întâi la juni rămâne însă al lui Petre Popescu, indiferent de ”ce-ar fi fost dacă”-urile exprimate în frazele anterioare. Da-da, e din Piatra, da-da, știe traseul, dar asta nu-i răpește cu nimic primul loc. Bravo!

Am ajuns și la seniori, clasa botezată cu alte ocazii ”Elite”, dar întotdeauna cea mai disputată. Vă ziceam de Râpea și îl invoc din nou, pentru că e aproape sigur cel mai muncitor dintre rideri și nu multă lume-l vedea păstrându-și ritmul odată trecut de juniorat. Locul 9 pentru el, onorabil, la fel ca 10-le lui Zoli Reisz. Akos și Danika sigur nu și-ar fi dorit 7 și 8, dar uneori așa ies socotelile de concurs și, după cum îi știu, sigur se bucură de rezultatele bune ale colegilor lor. Șasele lui Sebastian Grosu e de luat cu urări de ”bun revenit”, fiindcă Sebică s-a accidentat la Bistrița, în prima etapă de CND, și nu a prea stat pe bicicletă. Dar ne-a fost dor de el și s-a întors! Și ca să rămânem în grai, Geza are probabil mai multe zile pe motor decât pe bike anul acesta și cu siguranță nimeni nu-l lua în calcul ca amenințare pentru vârful piramidei, dar iată-l pe Geza pe 5, în fața lui fiind doar patru băieți care anul ăsta s-au dat probabil și-n somn pe bicicletă. Cipri Mureșan a căzut și el în finală, deci era în cărți pentru victorie, dar se declară și el mulțumit de locul obținut, 4, conform spuselor agentului său de PR de pe F̶a̶c̶e̶b̶o̶o̶k̶ Instagram. Petru Vereștiuc e numai zâmbete, dar practic poker face pentru cât de motivat e. Doar gândidu-mă la asta locul lui 3 îmi frânge un pic inima. Dar v-am mai zis că victoria lui pe scena mare e doar o chestiune de ”când”, da? Remus Bonta n-are timp de sentimentalisme, că el e om serios și bine pregătit. Dar dacă e cineva care personifică în mod relevant schimbul de gardă de la eternii ani de dominanță ai lui Sorin și Geza, Remi e probabil acel om și ne arată că tinereii se descurcă bine pe cont propriu și-și urmează propria cale. Cheers to that! Cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă Matei Moisil și o ispravă care parcă s-a lăsat așteptată mai mult decât credeam: prima victorie a lui Matei la seniori. Da, Matei e rapid, da, e rider-ul momentului, da, nu ne miră nimic, da, putem trece mai departe și, dacă e musai, putem să-i vedem întreaga manșă de concurs pe Facebook. Nici faptul că antrenorul său Angelo a balotat direct 4 beri când a văzut că Matei a câștigat nu e tare interesant, că am impresia că oricum le-ar fi dovedit, doar că nu într-un timp care rivalizează cu cel al lui Matei. Să te tot miri de unde vine concurența!

V-aș spune câte ceva despre petrecerea de pe acoperișul mall-ului, cea cu artiști locali, dar adevărul e că nu am înțeles prea mult din ea și că am petrecut mai mult timp înauntru în mall, la păcănelele baschetbalistice, un lucru teribil de periculos, ce poate cauza dependență vecină cu cocaina. (Ghiavolul de pe umărul meu stâng: Hai, zi-le că recordurile sunt vrăjeală! Îngerașul de pe dreptul: Nu mă, taci acolo!) Așa, unde eram? La petrecere. Păi da, n-a fost tocmai de ajutor că a fost cam friguț și că după N luni cu zero evenimente în seara cu pricina s-au canibalizat între ele nu mai puțin de patru petreceri diferite, dar Delia spune că la anul fac iarăși party mare, cu headlineri blană. Nu știu despre voi, dar eu țin cu Delia.

Închei aici, cu îndemnul de a vă bucura în continuare de fotografiile frumoase făcute de mamen Ionuț.

[article-image="31" description="Aș vrea să dau pe goarnă ceva metaforă perversă, dar adevărul e că târtanii ăștia de la restaurant au încasat bani pe mâncare de la noi tot weekend-ul, iar după finală ne-au tăiat prompt apa de la furtunul ăla amețit. Le doresc ce-i dorește lumea în mod tradițional PSD-ului. - foto: Ionuț Sava / WildShots"]

Această transmisie v-a fost oferită de Wrap-Cu-Vită-Și-Porc-De-3.99-RON-De-La-Lidl, un meniu aprobat de Campioni. Și o scuză bună pentru a încheia cu melodia asta absolut ridicolă:

Ah, și săr'na Ale G pentru pozele de la premiere!

Pace vouă, cititorilor!
Mx