Mondiale Leogang 2020 - Teama și speranța din antrenamente (photo inside)

Sper că am stabilit deja că Leogang nu mai e verișorul ăla care te vizita odată la juma' de an la care flexai mușchiul și-ți permiteai orice cu el, că era cuminte și politicos. Nu-nu, verișorul a crescut, s-a emancipat și acum râde el de tine, iar tu înghiți în sec și nu spui nimic. Cam așa e atmosfera la Leogang zilele ăstea: râde lumea, râde, dar nu prea e râsul ei. E greu să-l mai crezi pe unul care-ți spune că ”îi place traseul”, deși nu trebuie niciodată neglijați masochiștii. Până la urmă, există o industrie întreagă care se ocupă de cătușe, piele, latex, lese, gag ball-uri și alte chestii din ăstea, deci sigur sunt și câțiva cărora le place traseul actual de la Leogang, cum sigur sunt vreo doi cărora le place și introducerea asta a mea ridicolă, pentru care orice profesor zdravăn la cap m-ar pocni, să-mi sară mucii. Da-da, știu, sunteți aici pentru poze. O să vină și ălea! Relaxați-vă și stați un pic jos, să stăm nițel de vorbă!

Nu de alta, dar sunt câteva lucruri de spus. Spre exemplu că traseul ăla înspăimântător s-a uscat azi trepatat și că ai noștri sunt teferi, deși toți au dat cu ei de pământ, cum a făcut cam toată lumea. De fapt, sunt dispus să pariez că nu e nimeni care să nu fi căzut în ziua de antrenamente, că e lipsit de bun simț. Am tot povestit între noi despre ce am văzut toată ziua și am ajuns la niște concluzii. Cei mai rapizi pe traseu par să fie Laurie Greenland, Greg Minnaar, Danny Hart, Loic Bruni și poate Luca Shaw. Vă las mai jos manșa legată a lui Greg, ca să vedeți despre ce vorbim. Pe de altă parte, nu poți să-i desconsideri pe francezi, foamea lui Gwin e mare și oricând poate apărea un subestimat care să-ți dea toate proiecțiile peste cap. Ca de exemplu David Trummer. Sau Jack Moir. Sau Finn Iles, naiba știe... La fete zvonistica zice că Vali Höll e singura care a sărit la gapălăul de jos și cred asta pe cuvânt, dar se mai pot schimba multe până în finală, că sunt totuși Campionatele Mondiale și eu țin minte destul de bine cum acum 12 ani o fetiță de 13 ani din Anglia sărea pe la Morzine pe unde nu mulți băieți se aventurau. Fetița aia a crescut, se numește Tahnée Seagrave și echipa ei se numește ”FMD Racing”, fiindcă FMD înseamnă ”Follow My Dream”, iar visul ăla e să devină Campioană Mondială. Cu sau fără accidentarea lui Tahnée de la început de sezon, doar nu credeți că o săritură pe un traseu se poate pune de-a curmezișul unui vis din copilărie care a rămas neîmplinit. Nu când frac'-tu e Kaos, prietenul tău e Kade și tu te-ai mutat în Țara Galilor ca să te dai cât mai des în Revolution Bike Park. Dar destul cu delirul cu Tahnée, că nu m-a luat avocat. Ideea e că nimic nu e sigur până nu se încheie, iar până acolo mai sunt niște pâini de mâncat. De exemplu, cu Tracey Hannah, Marine Cabirou, Myriam Nicole sau chiar Nina Hoffman.

Gata, nu mai zic nimic, sunt cuminte, îmi iau pastilele și vă dau poze. Mulțumiri lui Akos pentru aparatul foto! Enjoy!

Muzica ne-a adus plăceri, dar și dușmani: