Campionatul Național de Downhill 2019, Harghita Mădăraș - plimbare prin abis

Campionatul Național de Downhill 2019, Harghita Mădăraș - plimbare prin abis

Autor:Maximilian Munteanu | 16 august 2019

E foame de gravitație, băeți! Lumea tre' să știe c... Mă rog, am aterizat azi la Mădăraș, la Naționalele de Downhill, și fiindcă am fost întâmpinați de ploaie mocănească tipică zonei, am pușcat direct o bere Harghita și am luat-o la pas pe traseu, să vedem ce s-a schimbat de acum doi ani, de când am avut ultima oară onoarea să ne dăm pe aici. (Da, e foarte important să bagi track walk pe orice traseu de downhill; faceți asta tot timpul, nu fiți fotbaliatori!) Auzisem diverse zvonuri: că s-a scos un rock garden, că câr, că mâr. N-apăi, să vedem!

Înainte să scrollați către imaginile de traseu, trebuie să ne ridicăm puțin pălăriile de fetru, șepcile de camionagiu și căștile full-face din carbon în fața brigăzii Ride More, care și-a asumat anul acesta organizarea Campionatului Național de Downhill! Mulțumim!

Ca în fiecare an, Naționalele de Downhill adună la start oameni din toată țara. Pe stânga aveți brigada lui Mircică de la Dr. Bike și Loose Yung Buck Alex. Pe dreapta aveți voie să ghiciți ce vedeți! ;) #premiere - foto: Mx / DirtBike.ro

Până la start avem plimbarea clasică de la Sugo Panzio. Anul acesta Harghita are cea mai mișto rampă de start pe care am văzut-o în ultimii ani. Liviu se asigură înainte de a purcede pe traseu. - foto: Mx / DirtBike.ro

Asta e panorama tipică înspre restului Munților Harghitei, de care ar fi păcat să nu vă bucurați și voi la un moment dat. - foto: Mx / DirtBike.ro
Asta e panorama tipică înspre restului Munților Harghitei, de care ar fi păcat să nu vă bucurați și voi la un moment dat. - foto: Mx / DirtBike.ro

Cu siguranță traseul e mai așezat și mai spart decât în trecut. Până și în 2017, după trei curse aici, încă părea proaspăt. Nu mai e cazul acum. - foto: Mx / DirtBike.ro
Cu siguranță traseul e mai așezat și mai spart decât în trecut. Până și în 2017, după trei curse aici, încă părea proaspăt. Nu mai e cazul acum. - foto: Mx / DirtBike.ro

...iar când un traseu începe să se așeze și să prindă rădăcini apar și rădăcinile! - foto: Mx / DirtBike.ro
...iar când un traseu începe să se așeze și să prindă rădăcini apar și rădăcinile! - foto: Mx / DirtBike.ro

Flaviu și Liviu, la o sesiune filosofică pe prima piatră cu drop de pe traseu. A dubla sau a nu dubla, aceasta este întrebarea! - foto: Mx / DirtBike.ro
Flaviu și Liviu, la o sesiune filosofică pe prima piatră cu drop de pe traseu. A dubla sau a nu dubla, aceasta este întrebarea! - foto: Mx / DirtBike.ro

La intrarea în pădure au crescut anul acesta două linii. Care e mai rapidă poate fi altă întrebare filosofică. ;) - foto: Mx / DirtBike.ro
La intrarea în pădure au crescut anul acesta două linii. Care e mai rapidă poate fi altă întrebare filosofică. ;) - foto: Mx / DirtBike.ro

Ce a vrut să spună autorul, de fapt? - foto: Mx / DirtBike.ro
Ce a vrut să spună autorul, de fapt? - foto: Mx / DirtBike.ro

La Mădăraș o să găsiți întotdeauna contrapante bine făcute și pietre ascuțite, cu unghiuri <i>funky</i>, de e și James Brown gelos. - foto: Mx / DirtBike.ro
La Mădăraș o să găsiți întotdeauna contrapante bine făcute și pietre ascuțite, cu unghiuri funky, de e și James Brown gelos. - foto: Mx / DirtBike.ro

Vedeți ce zic? - foto: Mx / DirtBike.ro
Vedeți ce zic? - foto: Mx / DirtBike.ro

Ăsta e drop-ul din pădure, care tocmai a devenit mult mai palpitant, cu o aterizare în rădăcini. - foto: Mx / DirtBike.ro
Ăsta e drop-ul din pădure, care tocmai a devenit mult mai palpitant, cu o aterizare în rădăcini. - foto: Mx / DirtBike.ro

În stânga vedeți cam cât de adânci sunt rădăcinile din <i>landing</i>. Dreapta vă arată ce vedeți de pe <i>drop</i>. Dacă aveți timp să vă uitați prea atenți de acolo, sigur nu faceți ceva bine. :) - foto: Mx / DirtBike.ro
În stânga vedeți cam cât de adânci sunt rădăcinile din landing. Dreapta vă arată ce vedeți de pe drop. Dacă aveți timp să vă uitați prea atenți de acolo, sigur nu faceți ceva bine. :) - foto: Mx / DirtBike.ro

O vale cu ceață, păduri frumoase, contrapante bune și branding. Mult branding. - foto: Mx / DirtBike.ro
O vale cu ceață, păduri frumoase, contrapante bune și branding. Mult branding. - foto: Mx / DirtBike.ro

De aici ieșea Lizuca din pădure, să-i dea blană pe <i>road gap</i> prin Dumbrava Minunată. - foto: Mx / DirtBike.ro
De aici ieșea Lizuca din pădure, să-i dea blană pe road gap prin Dumbrava Minunată. - foto: Mx / DirtBike.ro

Lizuca noastră se numește azi Dan și cugetă la existențialism și nemurirea sufletului pe abisul <i>sketchy</i> de dinainte de <i>road gap</i>. - foto: Mx / DirtBike.ro
Lizuca noastră se numește azi Dan și cugetă la existențialism și nemurirea sufletului pe abisul sketchy de dinainte de road gap. - foto: Mx / DirtBike.ro

Da, asta e una dintre cele mai grele bucăți din traseu și da, am stat ceva timp aici. - foto: Mx / DirtBike.ro
Da, asta e una dintre cele mai grele bucăți din traseu și da, am stat ceva timp aici. - foto: Mx / DirtBike.ro

Clasicul <i>road gap</i> de Mădăraș din două perspective diferite. Dacă vrei top ten, nu există să nu-l dai! - foto: Mx / DirtBike.ro
Clasicul road gap de Mădăraș din două perspective diferite. Dacă vrei top ten, nu există să nu-l dai! - foto: Mx / DirtBike.ro

Zona de după <i>road gap</i> s-a îndulcit și a devenit mult mai sigură, spre bucuria tuturor. După vine părâiașul (secat anul acesta) și două variante de linii: deschis dreapta sau strâns stânga. Și după după avem felia asta savuroasă de rădăcini. - foto: Mx / DirtBike.ro
Zona de după road gap s-a îndulcit și a devenit mult mai sigură, spre bucuria tuturor. După vine părâiașul (secat anul acesta) și două variante de linii: deschis dreapta sau strâns stânga. Și după după avem felia asta savuroasă de rădăcini. - foto: Mx / DirtBike.ro

Verde pe mii de nuanțe, preferatul meu și nu numai al meu. - foto: Mx / DirtBike.ro
Verde pe mii de nuanțe, preferatul meu și nu numai al meu. - foto: Mx / DirtBike.ro

Dan spune că sacii ăștia strică pozele. Suntem după primul <i>rock garden</i> și totul arată stabil dar destul de aprig, cam cum te aștepți să fie pe aici lucrurile. - foto: Mx / DirtBike.ro
Dan spune că sacii ăștia strică pozele. Suntem după primul rock garden și totul arată stabil dar destul de aprig, cam cum te aștepți să fie pe aici lucrurile. - foto: Mx / DirtBike.ro

Vagoanele de coborâre se întâlnesc cu cele de urcare în linia de după <i>rock garden</i>, unde poți dubla diverse, dacă ești fan Bugs Bunny sau nu neapărat. - foto: Mx / DirtBike.ro
Vagoanele de coborâre se întâlnesc cu cele de urcare în linia de după rock garden, unde poți dubla diverse, dacă ești fan Bugs Bunny sau nu neapărat. - foto: Mx / DirtBike.ro

<i>Rock garden</i>-ul și florile ăstea care tot nu am aflat cum le cheamă. ASL PLS? - foto: Mx / DirtBike.ro
Rock garden-ul și florile ăstea care tot nu am aflat cum le cheamă. ASL PLS? - foto: Mx / DirtBike.ro

Nu știu dacă-i putem spune ”al doilea <i>rock garden</i>”, dar pe aici s-a pus în cap Danika în filmarea de <i>track preview </i>de acum câteva zile, deci merită două-trei priviri în plus. - foto: Mx / DirtBike.ro
Nu știu dacă-i putem spune ”al doilea rock garden”, dar pe aici s-a pus în cap Danika în filmarea de track preview de acum câteva zile, deci merită două-trei priviri în plus. - foto: Mx / DirtBike.ro

Dan și cele mai evidente <i>french lines</i>, atât de evidente, că e posibil să se fi născut la Lehliu Gară, din părinții Maricica și Vasile. - foto: Mx / DirtBike.ro
Dan și cele mai evidente french lines, atât de evidente, că e posibil să se fi născut la Lehliu Gară, din părinții Maricica și Vasile. - foto: Mx / DirtBike.ro

L-am făcut pe Flaviu model și defilează printre rădăcini ca o profesionistă. - foto: Mx / DirtBike.ro
L-am făcut pe Flaviu model și defilează printre rădăcini ca o profesionistă. - foto: Mx / DirtBike.ro

Dragoste cu drujba, pentru mai multă aderență. Preț de o milisecundă. ;) - foto: Mx / DirtBike.ro
Dragoste cu drujba, pentru mai multă aderență. Preț de o milisecundă. ;) - foto: Mx / DirtBike.ro

Încă mai e mult până jos și virginul de Mădăraș Rossi încă nu știe asta. Pare impresionat, voi ce ziceți? ;) - foto: Mx / DirtBike.ro
Încă mai e mult până jos și virginul de Mădăraș Rossi încă nu știe asta. Pare impresionat, voi ce ziceți? ;) - foto: Mx / DirtBike.ro

Putem spune lejer că ăsta e alt <i>rock garden</i> și da, traseul s-a așezat de n-o să ne vedem! - foto: Mx / DirtBike.ro
Putem spune lejer că ăsta e alt rock garden și da, traseul s-a așezat de n-o să ne vedem! - foto: Mx / DirtBike.ro

Nu vă bucurați prea repede, că pe aici te scutură mai mult decât ți-ar plăcea să crezi! - foto: Mx / DirtBike.ro
Nu vă bucurați prea repede, că pe aici te scutură mai mult decât ți-ar plăcea să crezi! - foto: Mx / DirtBike.ro

Dobrică și Matei s-au oprit să răsufle nițel și să dea bună ziua. La fel ca ceilalți de pe traseu, se bucurau că se usucă progresiv. Pe când scriu literele ăstea suntem după încă o ploicică, dar mâine se arată uscat. <i>Fingers crossed!</i> - foto: Mx / DirtBike.ro
Dobrică și Matei s-au oprit să răsufle nițel și să dea bună ziua. La fel ca ceilalți de pe traseu, se bucurau că se usucă progresiv. Pe când scriu literele ăstea suntem după încă o ploicică, dar mâine se arată uscat. Fingers crossed! - foto: Mx / DirtBike.ro

Flori suave pe lângă traseul cu dinți. Zotyo are ditamai harapaca de mână, că din când în când îl mai trage pe Jupiter din cer, îl învârte pe deget și-l aruncă înapoi. Aici se uită un pic după o linie mai ghidușă înainte de un polonic cu pietre și rădăcini. - foto: Mx / DirtBike.ro

Tripatu-ne-am pe Mădăraș! - foto: Mx / DirtBike.ro
Tripatu-ne-am pe Mădăraș! - foto: Mx / DirtBike.ro

Podețele ăstea nu sunt pentru odihnă, ci ca să păstrezi viteza. Odihnă la Amara, Olănești și Cămilănești-Căciulata! Aici n-am venit la <i>loisir</i>. - foto: Mx / DirtBike.ro
Podețele ăstea nu sunt pentru odihnă, ci ca să păstrezi viteza. Odihnă la Amara, Olănești și Cămilănești-Căciulata! Aici n-am venit la loisir. - foto: Mx / DirtBike.ro

Liviu prin contrapanta mare de dinainte  de <i>motorway</i>, rumegând ce strategie de race bagă mâine la XC la Saschiz. - foto: Mx / DirtBike.ro
Liviu prin contrapanta mare de dinainte de motorway, rumegând ce strategie de race bagă mâine la XC la Saschiz. - foto: Mx / DirtBike.ro

Aici ești deja pe full blană, ai luat larg sau ai tăiat și ai dublat deja niște hopuri și te pregătești pentru ălea mai mari. - foto: Mx / DirtBike.ro
Aici ești deja pe full blană, ai luat larg sau ai tăiat și ai dublat deja niște hopuri și te pregătești pentru ălea mai mari. - foto: Mx / DirtBike.ro

Viteză și duble. Buze pentru ăia de caută scuze. - foto: Mx / DirtBike.ro
Viteză și duble. Buze pentru ăia de caută scuze. - foto: Mx / DirtBike.ro

Matei are biță nouă și calculează cum s-o dea pe ultimele două sărituri mai mari. - foto: Mx / DirtBike.ro
Matei are biță nouă și calculează cum s-o dea pe ultimele două sărituri mai mari. - foto: Mx / DirtBike.ro

Penultimul e un <i>corner-jump</i>, care cere dedicare și precizie, de păstrat și pentru linia următoare. - foto: Mx / DirtBike.ro
Penultimul e un corner-jump, care cere dedicare și precizie, de păstrat și pentru linia următoare. - foto: Mx / DirtBike.ro

Nu toți sunt norocoși la Mădăraș. Kid-ul ăsta din Cluj și-a luat-o și și-a smotocit roțile cu 24 de spițe. Serios, Sun-Ringle, cine dracu' face roți de downhill cu 24 de spițe, <i>fuck my life</i>??? * eyes rolling emoji * - foto: Mx / DirtBike.ro
Nu toți sunt norocoși la Mădăraș. Kid-ul ăsta din Cluj și-a luat-o și și-a smotocit roțile cu 24 de spițe. Serios, Sun-Ringle, cine dracu' face roți de downhill cu 24 de spițe, fuck my life??? * eyes rolling emoji * - foto: Mx / DirtBike.ro

Flaviu se gândește dacă să dea jos și brățara de la Electric Castle, după aia de Untold. <i>In other news</i>, nu mai e mult până jos, dar e vesel și pe aici. - foto: Mx / DirtBike.ro
Flaviu se gândește dacă să dea jos și brățara de la Electric Castle, după aia de Untold. In other news, nu mai e mult până jos, dar e vesel și pe aici. - foto: Mx / DirtBike.ro

Abisul de dinainte de sosire. Oboseala nu e prietenă bună cu podul ăla de lemn. - foto: Mx / DirtBike.ro
Abisul de dinainte de sosire. Oboseala nu e prietenă bună cu podul ăla de lemn. - foto: Mx / DirtBike.ro

Drum, casă, pădure. Oraș, stare, asediu. Mănăstire, maici, chef.  - foto: Mx / DirtBike.ro
Drum, casă, pădure. Oraș, stare, asediu. Mănăstire, maici, chef. - foto: Mx / DirtBike.ro

Urșii ăștia amatori au dat iama în zmeură! - foto: Mx / DirtBike.ro
Urșii ăștia amatori au dat iama în zmeură! - foto: Mx / DirtBike.ro

Nou în Lotul Național de Gimnastică, proba chietri di râu: Flaviu Drăghici. - foto: Mx / DirtBike.ro
Nou în Lotul Național de Gimnastică, proba chietri di râu: Flaviu Drăghici. - foto: Mx / DirtBike.ro

Dacă n-ați plecat încă și aveți niște roți de 26” în plus pe acasă, luați-le cu voi, poate ajută pe cineva! 24 de spițe, Sun-Ringle??? Voi când v-ați dat ultima oară cu bicicleta de downhill??? - foto: Mx / DirtBike.ro

De cealaltă parte a dealului. - foto: Mx / DirtBike.ro
De cealaltă parte a dealului. - foto: Mx / DirtBike.ro

Podiumul de start și prospăturile. - foto: Mx / DirtBike.ro
Podiumul de start și prospăturile. - foto: Mx / DirtBike.ro

Drumul înapoi spre casă. - foto: Mx / DirtBike.ro
Drumul înapoi spre casă. - foto: Mx / DirtBike.ro

”Și, ce bem?” - foto: Mx / DirtBike.ro
”Și, ce bem?” - foto: Mx / DirtBike.ro

Știați că atunci când a ieșit pe piață, Audi 100 ăsta era cea mai aerodinamică mașină de serie? Și știați că Dobrică e <i>good guy extraordinaire</i> și se dă mai bine pe biță decât tine și decât mine? - foto: Mx / DirtBike.ro
Știați că atunci când a ieșit pe piață, Audi 100 ăsta era cea mai aerodinamică mașină de serie? Și știați că Dobrică e good guy extraordinaire și se dă mai bine pe biță decât tine și decât mine? - foto: Mx / DirtBike.ro

Mădăraș. Punct. - foto: Mx / DirtBike.ro
Mădăraș. Punct. - foto: Mx / DirtBike.ro

E ora 11:21 și afară ploaia băltește pe mesele de la Sugo. Sperăm să se usuce mâine în timpul zilei. Haideți la Mădăraș, că e fain și aveți ce vedea! Până atunci:

Raporteaza

2 Comentarii

Marius P
17 august 2019 la 23:04 (editat)
Salut. Mișto articol! Dar video-ul de la sfârșit nu se încarcă.
1 Maximilian Munteanu
0
Maximilian Munteanu
18 august 2019 la 23:38
Rezolvat! :D
1 Marius P
0

Scrie un comentariu

Maximilian Munteanu
Membru din: 21 octombrie 2006

Share

Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !
Google Ads
Promovează-ți afacerea aici !

Fii vizibil pe DirtBike.ro - cel mai mare portal de biciclete și echipamente din România !

Google Ads