Repere de bază: geometria bicicletei

Vă promiteam acum ceva vreme că îi vom da drumul unei serii de articole tehnice despre biciclete în joint-venture cu prietenul nostru Mihai Istrate. Pentru mulţi oameni din comunitate el nu mai are nevoie de nici o prezentare şi este de multe ori prima sursă când vine vorba de un sfat competent despre suspensii, reglaje şi o grămadă de alte lucruri aparent complicate pe care el ţi le poate explica simplu şi pe înţelesul tău. Mihai este inginer, lucrează momentan în industria noastră de profil, participă la seminarii tehnice cu unele dintre cele mai renumite mărci din lume, are contact permanent cu oamenii şi cu problemele lor şi se dă mai bine ca tine şi ca mine. De când îl ştiu, meştereşte la biciclete, le îmbunătăţeşte şi le demontează până la ultima piesa pentru a le asimila subtilităţile. Curiozitate şi dedicaţie e puţin spus. De la cine altcineva să ceri un sfat mai competent? Pe bune acum.

Acesta este primul articol din seria noastră de cunoştinţe elementare despre biciclete şi are ca temă centrală poate cel mai important aspect dintre toate: geometria. Vi-l las pe Mihai:

Puţină lume îşi dă seama sau vrea sa priceapă ca cea mai importantă piesă dintr-o bicicletă este cadrul. Materialele, metodele tehnologice de obţinere a ţevilor, elementele forjate în zonele cheie (de stres maxim), metodele de sudură şi nu în ultimul rând geometria.

Geometria este cea care dictează felul în care se comportă bicicleta. O bicicletă cu o geometrie bine echilibrată contracarează o echipare mai precară sau una care face să crească greutatea totală a acesteia. Cand vă achizitionaţi o bicicletă, fiţi atenţi la cadru şi nu la echipare! Nu vă lăsaţi furaţi de echiparea ''full XT'' la care primiţi bonus nişte ţevi extrudate dintr-un material de natură îndoielnică! Firmele cu tradiţie oferă în primul rând un cadru bine gândit, cu multă muncă de dezvoltare în spate, cu rideri care testează produsul şi dau feedback de calitate inginerilor, ingineri care în cele mai multe cazuri sunt rideri la rândul lor.

Pentru a vedea şi a simţi cum reacţionează o bicicletă, este evident că trebuie să o testăm pe îndelete. Este cel mai legitim mod de a ne face o părere pertinentă despre ţinuta acesteia. Cum la noi în ţară magazinele nu îşi permit sau încă nu sunt dispuse să aiba în stoc o flotă de biciclete pentru test, majoritatea îşi fac o idee după cifrele date de producător. Aici mă refer la geometrie. Sunt câteva elemente de măsurare care trebuie precizate şi sunt foarte importante:



REACH: Reach-ul este o măsurătoare care a întrat nu demult în industrie şi mulţi dintre producătorii de biciclete/cadre încă nu o au afişată pe diagramele de geometrie. Este un element binevenit care reflectă cel mai exact lungimea cockpit-ului şi este de mare ajutor în alegerea cadrelor din disciplinele care necesită un stil de dat mai agresiv, unde statul sş pedalatul din şa nu depăşeste 30\% din timpul total petrecut pe bicicletă. Adică dirt/street, freeride, downhill.

TOP TUBE: Şi această măsurătoare ne informează despre lungimea cockpit-ului. Aici însă lungimea top tube-ului este în strânsă legătura cu unghiul dat de tija de şa (SA - seat angle) şi cel al gâtului furcii (HA - head angle). De exemplu, în cazul unui wheelbase şi un C dat (fix), lungimea TT-ului poate să urce odata cu micşorarea unghiului (SA), în timp ce reach-ul rămâne neschimbat.

WHEELBASE: Reprezintă măsuratoarea care ne dă distanţa dintre axele roţilor, ampatament pe româneşte. Această distanţă se traduce în stabilitate crescută odata cu o creştere a ampatamentului şi în acelaşi timp o manevrabilitate mai scăzută. Şi invers. Lungimea totală dintre axe este însă în strânsă legătura cu lungimea distanţei dintre axul pedalier şi axul roţii de spate (CS - chain stay). Se caută un raport echilibrat între C şi CS. Lungimea CS difera în functie de disciplina pentru care cadrul a fost construit, ea începând de la 385 mm în cazul bicicletelor de dirt/street de 26" ajungând până la 450 mm la cadrele de downhill. Mai nou însa lungimea CS tinde să scadă din ce în ce mai mult cam la toate cadrele, indiferent de disciplină. Stilul nou de dat, bazat pe mai multă tehnică şi care cere reprize de acceleraţie sensibil mai bune împinge producătorii spre astfel de artificii.

HEADANGLE: Unghiul de atac sau unghiul descris de gâtul furcii cu linia orizontală a solului. În funcţie de cifra care defineşte acest unghi, viteza de răspuns a roţii în momentul abordării unui viraj creşte sau scade. În acelaşi timp creşte sau scade stabilitatea bicicletei la viteze mari sau coborâri abrupte. Această cifră poate sa înceapă de la 63 de grade (caz extrem 61) pentru bicicletele de downhill până la 68.5-70 de grade la bicicletele de dirt/street iar la XC se ajunge până la 71 de grade.

SEAT TUBE ANGLE: Acesta este unghiul descris de tija de şa cu linia orizontală a solului. SA-ul relaţionează cu lungimea TT, după cum am arătat mai sus. Un exemplu: dacă ai o bicicleta şi te hotărăşti să-i schimbi cadrul cu un altul de aceeaşi marime (să zicem 17 inch) cu cel vechi. Caracteristicile geometrice sunt la fel: acelaşi wheelbase şi reach identic. Dacă noul cadru are însă un unghi cu 1.5 grade mai mic decât precedentul s-ar putea să găseşti deodată pipa veche prea lunga. Sau dacă tija de şa veche era cu setback, s-ar putea să ai nevoie de o tijă de şa cu mecanism de prindere central.

BB HEIGHT: Înălţimea axului pedalier este şi ea crucială. 330 mm este considerat "zero", fiindcă aproximativ acolo sunt şi axele roţilor la o bicicletă de 26". Amplasarea axului pedalier este aproape întotdeauna un compromis între liberatea faţă de sol şi un centru de greutate cât mai redus, care înseamnă totodată şi stabilitate şi manevrabilitate.

Câteva imagini:

Un cruiser Cook Bros. clasic

Un Ritchey vechi din anii '80

Excentricul Gary Fisher, de două ori revoluţionar în materie de geometrie, şi al său RS-1 de la finele anilor '80, aici cu o furcă Lawwill Leader III

O delicioasă Serotta ATX în geometrie clasică de 71/73 cu Syncros, King, Ringle, brate Cook Bros. şi exces de piese Paul

...şi un Zaskar LE din '93 cu Tioga Disk Drive, tot cu geometrie clasică

O ultimă bijuterie: Klein Attitude Team din '93, înainte de preluarea de către Trek, cu M900, Syncros, Flite, MC2, Mavic Ceramic şi gume Death Grip

Un Rotec din 1998, o bicicletă prea avansată ca geometrie pentru vremea ei; bicicletele moderne se inspiră după ea, chit că producătorii recunosc ori ba

Bicicleta lui Danny de la Champery; cam aici suntem acum

Toate aceste lucruri trebuie luate în considerare în momentul achiziţionării unei biciclete sau a unui cadru nou. Despre geometrii se poate vorbi la nesfârşit. Despre unghiuri şi milimetri la fel. Dar cel mai bun mod de a verifica o geometrie, o mărime de cadru sau o caracteristică generală importantă este testarea propriu-zisă în magazine, la dealeri sau, dacă e posibil, la cunoscuţi binevoitori. Doar nişte cifre luate de pe un site al producatorului nu pot reda felul în care bicicleta se comportă pe traseu, în park, pe nişte urcări tehnice, coborări abrupte sau alte solicitări tipice pentru un mountainbike.

Daca la cadrele hardtail situaţia este destul de simplă în ceea ce priveşte alegerea geometriei (atâta timp cât se foloseşte lungimea furcii recomandată de producător), la bicicletele full-suspension situaţia este mult mai complexă, aici fiind vorba de diferenţele dintre geometria statică şi geometria dinamica, adică atunci când riderul se află pe bicicletă, şi cum evoluează ele. Dar despre geometria full-urilor data viitoare!

Mihai Istrate & Maximilian Munteanu

Voi ce părere aveţi? Ce experienţe aveţi cu geometria bicicletelor şi cum vă influenţează asta când planificaţi să cumpăraţi un bike sau un cadru nou?