De la organizatori am primit un update privind traseul de downhill care prinde contur lângă Oradea. Detalii despre locaţie, înscriere şi program
găsiţi aici.
Organizatorii ne spun că în ultimele weekenduri, ajutaţi de câţiva voluntari, se străduiesc să termine cât mai repede traseul de downhill după care să-l ia la puricat şi pe cel de cross country pentru că, în cazul în care nu ştiaţi, duminică pe 11 august avem două concursuri de mountain bike în aceeaşi zi în aceeaşi locaţie - pădurea Betfia de lângă Oradea: de la ora 10
cel de cross country şi de la ora 13:30
cel de downhill. La acest capitol nu putem spune decât că sunt singurii din ţară care fac aşa ceva şi merită toate felicitările de rigoare. Sperăm că sunt „up to the challenge” şi că va ieşi un superb festival de bike.
Săptămâna trecută s-a lucrat intens la dropuri şi contrapante şi s-a făcut un test ride pe anumite secţiuni în prezenţa unor fotografi. În ultima perioadă traseul a suferit mici modificări: s-a extins cu aproximativ 200 m, au mai apărut câteva contrapante, un dublu, cât şi un drop "natural" de toată frumuseţea cu o dimensiune apreciabilă. În mare parte este terminat rămânând să se lucreze la ultima porţiune, spre zona Finişului.
 |
Preview traseu Cupa Crater DH 2013 |
Andras Bela, "arhitectul şef" al traseului, ne transmite şi câteva păreri personale:
"Salutare!
În 11 august organizăm un concurs de DH lângă localităţile Băile 1 Mai şi Betfia, într-o zonă poreclită "Crater". Zona a căpătat această poreclă după un aven aflat în apropiere, adânc de peste 90 m. Nu vreau să va plictisesc degeaba cu un articol lung şi colorat, rămân la fapte: momentan avem aproximativ 1 km traseu folosibil, şi încă 300-400 de metri la care lucrăm. Traseul se "construieşte" manual, o să fie în pădure în toată lungimea sa. Startul se va da din apropierea aşa numitului Observator, i-ar sosirea lângă un drum forestier pietruit, în apropierea Cantonului Silvic (Casa Pădurarului pentru cunoscători). Deocamdată nu avem filmări tip "headcam", asta o să primiţi după terminarea traseului. "
Pentru doritori: pe siteul concursului este postat
traseul inregistrat gps.
Înscrierile, atât pentru Crater DH cât şi pentru Crater XCO, vor porni din data de 1 Iulie.