Weekendul trecut DirtBike a participat la un nou concurs pe scena mtb-ului din România.
Maratonul Olteniei s-a intitulat şi s-a desfăşurat pe dealurile din jurul Râmnicului Vâlcea având startul şi sosirea în Parcul Zăvoi din oraşul sus menţionat.
Evenimentul a fost organizat de aceeaşi oameni care pun pe roate de 3 ani şi cursa de mountain bike din Munţii Bucegi,
Maratonul Bucegilor din cadrul event-ului Padina Fest. DirtBike a participat şi la acest race şi s-a întors cu impresii bune aşa că eram curioşi să vedem cum ne simţim la un nou concurs într-o nouă zonă.
La Maratonul Olteniei au participat doi dintre redactorii noştri,
Alexandru Pufan şi
Dan Mazilu, Alex la traseul scurt şi Dan la traseul lung. Din păcate vremea din zilele premergătoare cursei au fost cam ploioase aşa că organizatorul a fost nevoit să scurteze traseele. Astfel cel lung a devenit scurt, iar cel scurt a devenit şi mai scurt, toate astea pentru a evita ceva zone mult prea noroioase. Dar chiar şi aşa cursa nu a fost una uşoară.
Alex a plecat în cursă anticipând un traseu cu destul de mult noroi însă a avut o surpriză placută. „M-am bucurat să văd că nu era atât de noroios cum ne-au avertizat organizatorii, fiind ciclabil în proporție de peste 90\%. Traseul a fost alcătuit în cea mai mare parte din poteci abrupte, atât de uphill cât și de downhill”. De partea cealaltă Dan a fost mai precaut şi şi-a dotat bicicleta cu anvelope speciale de noroi. „Alegerea nu a fost complet inspirată pentru că ce a rămas din traseu a fost foarte uscat. Au fost doar câteva porţiuni cu bălţi şi noroi unde într-adevăr, anvelopele au ajutat foarte mult.”
 |
| Alex Pufan. Foto: Maratonul Olteniei |
Startul cursei a fost însă mai puţin ok. Dacă plecarea din parc şi rularea pe asfalt au fost foarte bune pentru răsfirarea plutonului, odată intrat pe macadam aproape imediat începea push-bike-ul pentru majoritatea participanţilor. „S-a început cam prea repede cu rampa abruptă”, spune Dan. „Drumul forestier ales a fost abrupt aproape imediat, iar în grupul meu de mijloc toată lumea împingea. Uitându-mă pe Google Earth am văzut că în 4 km se urcau în jur de 300 m pe verticală lucru care înseamnă o rampă medie de peste 7\%. Nu pare mult dar era, mai ales că tot Google Earth spune că undeva pe la km 3 înclinaţia era de 24\%! Până la urmă este un maraton, e adevărat, însă trebuie să fi existat o variantă mai bună de dus oamenii în vârf, mai ales că în locul unde în sfârşit se termina urcarea din stânga venea un drum de căruţă aproape orizontal”.
Un aspect care iese în evidenţă la orice concurs, într-un mod pozitiv sau negativ şi de care organizatorii nu se pot ascunde este marcarea traseului. La Maratonul Olteniei marcarea a fost foarte bună. „Marcajul a fost impecabil, probabil cel mai bun pe care l-am văzut la vreun concurs. Erau benzi legate de copaci permanent, încă puțin și puteau să-l marcheze ca pe un traseu de XCO”, spune Alex. La traseul lung lucrurile au stat la fel. „Organizatorii au spus dimineaţă la microfon că traseul este marcat din 50 în 50 de metri moment în care am zâmbit. Cine stă să lege atât de multe panglici? Plus că nu este totuşi nevoie atât de des”, spune Dan. „Ei bine pe traseu mi se părea că marcarea era din 20 în 20 de metri, de-a dreptul superb. Ce am mai observat şi apreciat a fost că în momentul în care cele două trasee s-au despărţit pe traseul lung a urmat o serie de 3 indicatoare spaţiate la 20-30 m pe care scria: traseul lung, Traseul Lung, TRASEUL LUNG! Dacă chiar şi aşa o luai pe unde nu trebuia atunci nu prea aveai ce căuta la un race de genul ăsta. Nu pot spune însă nimic despre punctele de alimentare pentru că nu m-am oprit având toata mâncărica şi apa în spate. Poate sunt însă participanţi dintre cititorii noştri care ne pot spune cum se prezentau”.
 |
| Dan Mazilu. Foto: Maratonul Olteniei |
Peisajul a fost iarăşi un aspect pozitiv la acest concurs. „Daca aveai timp sa te uiţi în jur aveai ce să vezi”, spune Dan. „Mi-a plăcut foarte mult coborârea de 4 km de la bifurcaţia traseelor, coborâre făcută pe un mare deal larg şi liber şi fără nici un drum, pe care se vedeau doar urmele roţilor de bicicletă pe iarbă. Nu ştiu dacă acolo am prins viteza maxima însă undeva pe traseu am mers cu 48 kmh.”
La concurs s-a văzut că s-a muncit, iar munca a venit nu doar din partea concurenţilor ci în primul rând din partea organizatorilor. „Se vedea pe drum că traseul a fost mult amenajat”, spune Dan. „În foarte multe locuri erau crengi tăiate, ţăruşi înfipţi în pământ cu panglici legate de ei acolo unde se traversau zone deschise şi marcarea generală în sine, deasă. La fel şi când a venit vorba de buget. A fost buget! S-au făcut medalii frumoase din ceramică cu specificul zonei pentru finisheri, cupele pentru podium la fel, o mulţime şi toate lucrate manual de un meşter local, tricouri cu un design foarte frumos care sigur nu va ajunge pijama sau cârpă de şters lanţul, paste la final de cursă şi premii, foarte multe premii. Număraţi-le voi pe pagina de premii ca sunt prea multe!”
Dar cum nu toate pot fi doar frumoase au existat şi aspecte mai puţin plăcute. „Prezentatorul, din păcate, e ce mi-a rămas în minte după terminarea concursului”, spune Alex. „Vorbea mult, inutil și făcea niște glume deplasate. Avea un discurs potrivit mai degrabă unei emisiuni ieftine de la TV decât unui concurs de mountain-bike. Apoi categoriile de vârstă, din spusele organizatorilor, menite să-i mulțumească pe toți. În realitate, îi mulțumeau doar pe cei trecuți de 30 ani și îi descurajau pe cei sub 18. Tocmai opusul la ce ar trebui să se întâmple, pentru că vrem să încurajăm tinerii să se apuce de sport, nu pe cei ce fac deja asta de atâta vreme”. Şi lui Dan categoriile de participare i s-au părut ciudate. „Nu prea vezi categorie Under 30. Este destul de ciudat mai ales pentru că la Maratonul Bucegilor organizatorii au avut categorii de vârsta «normale». Într-adevăr, au fost avantajaţi cei mai «bătrâni» şi cred că ăsta este şi motivul pentru care eu am terminat în Top 10, lucru care nu se prea întâmplă.”
O altă bilă mai puţin albă a fost întoarcerea pe asfalt spre finiş. „Deşi era poliţie pe traseu erau şi multe maşini”, spune Dan. „Eu însumi am făcut un drafting excelent în spatele unui superb BMX X6 până am făcut dreapta să intru în parc. Am fost surprins de dezordine mai ales pentru că pe dreapta erau garduri metalice unite prin panglică. Nu ştiu ce delimitau însă dacă tot au fost puse puteau foarte bine să delimiteze o lăţime de 2m pentru concurs, restul drumului fiind suficient pentru două benzi mai înguste maşini. Partea bună a fost că erau doar 1,4 km de asfalt cu maşini.”
În concluzie un eveniment reuşit am putea spune. „M-am convins că zona e foarte frumoasă pentru pedalat”, spune Alex, „dealurile din preajma Vâlcei oferindu-ți belvedere spre Olt pe de-o parte și spre Buila pe de alta. Pentru anul viitor nu pot să le urez organizatorilor decât să lungească traseele, pentru că au cu ce se mândri. Zona de start / finiş era, de asemenea, bine organizată și frumos amplasată, la umbra parcului Zăvoi. Per ansamblu, concursul mi-a plăcut, vreau să mai vin și la anul. Cu câteva mici ajustări, sunt sigur că Maratonul Olteniei poate deveni în câțiva ani unul din clasicele de la noi din țară.”
„În două cuvinte «s-a muncit»”, spune şi Dan. „Maratonul Olteniei nu a fost făcut doar să fie. A fost făcut cu gândul la participanţi, s-a văzut. Din punctul meu de vedere, dacă se ajustează prima urcare şi dacă se separă de trafic şi întoarcerea la finiş pe asfalt, concursul poate deveni uşor şi repede unul din cele mai bune din ţară şi din punct de vedere al organizării, dar şi al traseului. Cu siguranţă eu voi reveni cu plăcere”.
Redactorii noştri s-au descurcat şi ei foarte bine per ansamblu. Alex a ocupat locul 3 la categoria sa de vârstă U30, traseul scurt, iar Dan locul 8 la categoria 35-39 ani, traseul lung. Mulţumim organizatorilor pentru că s-au gândit să realizeze un concurs şi în această zonă şi le urăm succes pentru următoarele ediţii!
