Lost Files: DirtBike roadtrip Eurobike/Champery 2011 - partea I

Ştiţi cum e în ziua de azi, epoca vitezei: lucrurile se pierd repede, se diluează uşor, mai uiţi de ele, te mai lasă tehnologia. În special ceva atât de volatil cum sunt fotografiile... Azi am dat peste un set de poze făcut anul trecut la Eurobike şi la Campionatul Mondial de la Champery şi m-am decis spontan că, deşi nu mai sunt fresh 'n crisp, e păcat să rămână uitate pe un hard şi mai bine ne (re)bucurăm împreună de ele. Aşa mi-a venit şi ideea pentru rubrica "Lost Files", unde o să mai public astfel de minuni care-mi bântuie computerul. De acord cu mine?

Standul Specialized, cu Demo, Status, SX Trail, Camber şi tot ce vrei. Peisaj comun de Eurobike.

Nu ştiţi c-am fost în roadtrip anul trecut la Eurobike şi la Campionatul Mondial de la Champery? Păi de unde să ştiţi? Treaba e, totuşi, destul de simplă. Mondialele au întotdeauna un magnetism aparte pentru cei care respiră fascinaţia Word Cup-ului prin toţi porii, iar eu sunt pe cât se poate de vinovat de chestia asta. Cam atât de vinovat încât în 2002 m-am dus cu autostopul la Kaprun pentru a-mi vedea visul pe viu. Direct, bam-bam! Sorin, Kiks şi Costi sigur sunt pe aceaşi film, deci am făcut rapid brigada, cu o săptămână şi ceva înainte de On The Rocks şi am zbughit-o în direcţia vest pe fast forward. Foarte logic a fost să legăm experienţa Champery, pe care o aşteptam cu sufletul la gură, de o zi, două de zăbovit la Friedrichshafen la Eurobike, fiindcă sudul Germaniei şi Elveţia sunt foarte apropiate, iar noi eram chiar la graniţă, în zona lacului Konstanz. Arareori sunt atât de apropiate cele două locuri de desfăşurare şi mă enervez de fiecare dată când mă gândesc că mai în fiecare an cele două săptămâni, cea de târg şi cea de Campionat Mondial, se suprapun. Pe bune, nu se pot vorbi între ei înţepaţii ăia obosiţi de la UCI cu oamenii de la Messe Friedrichshafen să avem şi noi linişte un an, să le putem vedea pe-ndelete pe amândouă? Mai dă-o în pizda mă-sii de treabă! Mă rog...

Costi şi-a dorit mult să ajungă la Eurobike. Voila!

Nu sunt multe de povestit despre drum, dincolo de faptul c-am uitat hărţile care pe mine m-au purtat prin mai toată Europa, iar GPS-ul, ceva zeu de-al lui Costi de care nu aflasem încă, mai dădea rateuri. Nu e ca şi când nu am şti cum să ajungem la Friedrichshafen, dar de pe la Rosenheim până treci de München e întotdeauna palpitant, fiindcă nu ştii peste ce rahat de Landstrasse în construcţie dai sau ce deviaţie de şosea au mai născocit nemţii. Dacă m-aş duce măcar o dată relaxat încolo, clar aş vira stânga înainte de München şi m-aş rătăci puţin pe la Starnberg şi Chiemsee, pentru că peisajul e absolut genial şi faci aceeaşi distanţă ca pe Autobahn, doar mai încet. Noi nu am avut prea mult de ales, deci am ajuns la Eurobike cum am ajuns. Repede!

Când vezi standul King ţi se aliniază planetele!

Nu ştiu câţi dintre voi au mai citit peripeţiile-mi pe acolo, din perioada dementă când făceam updates în timp real aici pe site, dar vă spui sincer că Eurobike-ul, cu bune, cu rele, e ca bătrânul din parc care hrăneşte porumbeii: cu apucăturile şi tabieturile lui. Sunt convins că unii dintre conaţionalii noştri care l-au descoperit mai curând sunt încă enorm de fascinaţi de el, ca de altfel de multe alte lucruri care ţin de rigurozitatea germană, dar pentru mine e un lucru necesar, care devine însă rapid obositor şi ajungi să intri într-un love/hate relationship cu el. La naiba, cât de mult îţi poate plăcea un târg şi pentru ce??? Sunt câteva stadioane de fotbal legate unul de altul ticsite cu standuri care conţin ORICE legat de biciclete, de la cele mai faine şi fresh noutăţi până la cele mai inutile, inepte şi imbecile chestii. Standurile taiwaneze şi chinezeşti sunt uluitoare, pentru că acolo vin toţi cei care produc la prima mână chestii pe care le vezi branduite şi vândute la preţ cel puţin dublu. Nu e o conspiraţie, e doar mersul logic al lucrurilor. De reţinut că oamenii din Asia sunt super de treabă dar în acelaşi timp îi poţi privi cu oarecare compasiune. Nu văd din Germania decât aeroport, shuttle până la hotel, hotel, shuttle până la stand şi apoi totul pe reverse. Sincer, aia nu e viaţă. Întotdeauna se bucură de orice om care le vizitează standul, sunt superpoliticoşi şi e bine să le răspunzi la fel. Sunt oameni ca tine şi ca mine care merită o vorbă bună şi lucrează de la 9 dimineaţa la 9 seara timp de 6 zile. Dacă eşti dibaci, negociezi cu ei şi îi scapi la preţ de îngheţată de unele chestii pe care altfel le-ar căra înapoi pe avion sau le-ar duce peste alt ocean la Interbike. Ah, dar orice ar fi, nu faceţi ca românii care acum 3 ani umblau cu jalba în proţap pe la toate standurile cerşind piese free şi pretinzând că sunt "pentru test". Nu se face, serios, şi e al naibii de ruşinos pentru alţi români care merg acolo să facă treabă.

Atât de faine sunt Vault-urile de la DMR c-am tras vreo 10 cadre cu ele.

Eurobike-ul e cel mai mare târg de biciclete din lume, organizat nemţeşte de impecabil, şi e fascinant, fără doar şi poate, dar nu e de luat prea tare în serios. Ca om care are legătură cu industria şi cu scena, e bine, ba chiar important să îl vizitezi din când în când. Ca să înţelegi, înainte de orice altceva. Ca să iei pulsul pieţei, să afli tendinţe înainte ca ele să apară la raft, să miroşi ultimele reţete de hype gratuit şi brainwashing generos, pentru că, să nu ne căcăm pe noi, avem parte şi de asta, din belşug. Deci ca să înţelegi, ne-am înţeles?

Standul UMF e o amintire. Merida transferă totul sub nume propriu. Bye-bye!

Îl admir pe cel care are nervi să stea pe la seminarii de brand şi să audă ce-i turuie un om de PR sau un product manager, dar mie sigur mi-a ajuns cu astea cel târziu când am constatat că fix un om din ăsta nu prea ştia despre produsele mărcii pe care o reprezenta mai mult decât era instruit să spună. "Hei, eu pentru asta am venit aici..." Deci la dracu' cu seminariile, mai bine o zi de dat la Demo Day, dar nu ştiu cine are vreme să-l prindă şi p-ăla. Dacă vrei să te bucuri cât de cât de Eurobike, trebuie să te duci pe flow, să te opreşti la ce-ţi place şi să nu eziţi să stai de vorbă cu oamenii pe care îi cunoşti deja sau care îţi sunt simpatici şi chiar ai ceva să le spui. E o regulă destul de simplă şi de bun simţ: nu îi freca la melodie pe ăia pe care i-ai văzut în revistă doar pentru că i-ai văzut în revistă. Sunt şi ei tot oameni. Dacă ai ceva să le spui, spune, dacă vrei doar să te bagi în seamă, mai bine lasă. Poţi cere biciclete să te dai cu ele, e o tonă de swag (stickere, postere, tot felul de produse promo etc.) peste tot, dar e indicat să-ţi planifici cât de cât timpul dacă vrei să fii eficient. Oricum nu ai cum să vezi tot chiar dacă stai toată săptămâna! Noi cum am fost cu sniper-ul, pe hit & run, am văzut ce voiam să vedem, nu ne-am lungit prea tare pe nicăieri. Ne-am întâlnit cu unii distribuitori şi importatori români care ne-au arătat noutăţile şi am povestit cu ei despre ele, Sorin a fost la discuţii preţioase despre un oarecare V-10 din carbon şi în rest cam freestyle.

Anne Caro e unul dintre oamenii care îmi dau emoţie de fiecare dată când îi văd. Doamna downhill-ului mondial din ultimii 20 de ani, fără urmă de îndoială!

Cazarea la Eurobike poate fi tot timpul o problemă, dacă n-o rezervi din timp. De regulă m-am pripăşit pe lângă cineva sau am stat la Jugendherberge (Youth Hostel) în Lindau, unde e curat, decent şi ieftin pentru Germania (ca. 20 EUR pe noapte), dar de data asta am ales camping-ul, care e la distanţă de mers pe jos de pavilioanele de expo şi e amenajat pe şi lângă un stadion de fotbal al echipei locale. 5 EUR pe noapte şi alţi 5 EUR bufetul de mic dejun, dar cel puţin prima se poate şmecheri, deşi e penibil să o faci.

Mai bine însă ne uităm la poze şi mai povestim despre ce e prin ele, bun? 101 dalmaţieni:

E întâmplător că prima poză din set e cu Argyle-ul ăsta RCT albastru? Good job, RockShox!

Nu e de mirare că bicicleta asta e deja peste tot.

O vreţi, credeţi-mă! Enduro.

Versiunea scumpă de Demo nu duce lipsă de nimic, inclusiv piese aftermarket.

Dissident, practic un altfel de D3.

Pe atunci viitorul crosscountrist Kiks experimenta cu Reverb-ul.

L-aţi mai văzut pe undeva, este? Nici o grijă, ne publicăm şi impresiile!

Nox e un brand din Berlin cu personalitate.

Author-ul ăsta arată surprinzător de bine şi cam are ce-i trebuie. Oare cum merge?

Formula. Frâne. Punct.

Aşa stă Regele.

Decupaj, nu traforaj!

King nu e întâmplător sinonimul calităţii de top.

Clasicul, aici fără grafice nouţe Sotto Voce. Al meu e turcoaz, din 1996 şi e ca nou şi mi-aş mai lua oricând unul.

Obiectivul de full-frame de 85 mm a onorat cum se cuvinte planetele King!

Bicicleta custom a unuia dintre fraţii Flueckiger. Anul ăsta nu o să mai vedem aşa ceva, fiindcă Trek a decis că nu mai e eficient pentru ei să vină la Eurobike. Păcat!

Mulţi românaşi juisează cu gândul la vulpiţele ăstea fără a avea măcar idee ce conţin.

Bicicleta de team a lui Prokop. Din fericire, el nu poartă urâtanie din aia de cască!

Lapierre-ul e un pic alt animal, dar e faină personalitatea diferită!

Nici o problemă, e unul furat şi prin România!

Pui-pui, ai meeei!!! Oferta Five Ten devine din ce în ce mai mare de la an la an. De anul trecut i-a cumpărat Adidas pentru a face faţă cererii de produse, probabil.

Bicicleta lui Danny MacAskill şi nouii lui shoes pro-model de la Five Ten.

Five Ten au venit cu Routemaster-ul ăsta pentru a-i promova pro-modelul lui Danny Mac.

Cortex-urile ăstea de la POC sunt unele dintre cele mai evoluate fullface-uri de pe piaţă.

Pentru noi, POC clar nu e cel mai fericit nume pentru un brand de protecţii, dar POC înseamnă de fapt "Piece Of Cake".

Acum şi pe fashion!

Scheletul POC.

"RAM-ul nostru cel de toate zilele, fă-ni-l nouă astăzi şi ne izbăveşte de cel vechi, căci a ta e împărăţia..."

Bluegrass e un nou brand de protecţii pe care sigur o să îl vedem şi la noi.

Eşti BMX-er şi nu ai auzit de Kuwahara? Treci la colţ!

Cadel Evans a fost mountainbiker!

Roţile Easton sunt sublime!

Costel, interesat de Havoc şi Haven.

BMC-ul lui Cadel...

...şi Lapierre-ul lui Blenkinsop.

Volt-ul este prima încercare DMR pe teritoriul full-suspension.

Din nou Vault-uri. Nu m-am putut abţine.

Detalii pe DMR.

Noua gardă de guide-uri copiate, decente şi ceva mai accesibile. Viral.

What dreams are made of. CCDB, titan şi şpan.

Familia Double Barrel completă şi în secţune.

Campionii între ei: Danny Mac şi Sorinel.

Chris Akrigg, un meseriaş. Cu salutări pentru România.

Thermonuclear protection: standul Oakley cu Mayhem în culori noi.

NS-ul Soda şi culori faine.

Soda aia ieftină.

Un perete full de piese Octane One din viitor.

Orange-ul 322 al lui Ben Cathro, căruia, puteţi deduce lesne, nu i se spune degeaba "the giraffe". ;)

Şase roţi Sixpack, pac-pac!

Sixpack în culorile curcubeului.

HaiBike-ul ăsta e tot un fel de RAM, că tot de la Astro vine.

Gambler-ul anul trecut, la ultima sa încarnare. Slavă cerului că ăla nou e altfel! Mulţumiri lui Brendan şi fraţilor Walker!

Specialized are în fiecare an câte o creaţie din asta pe la târguri.

Pe când era expusă bicicleta asta la Eurobike, Athertonii încă erau pe Commencal. Un vehicul genial fără pic de îndoială!

Un hipster e mai hipster dacă are o bicicletă de hipster din Andorra!

Pentru minunea asta l-aş căuta pe Faust pentru ponturi.

Pe atunci un 29er proaspăt.

Bike teamrider, în mijlocul standului.

Fixie fără nevoie de descriere.

Bicicletele electrice sunt tare la modă în Germania.

Puţin BMX via Stereo.

DHR-ul de la Turner a ajuns demult şi la noi.

De Polygon vom mai auzi!

Pe la SRAM pe sub mese...

Totul e transparent la RockShox, poţi vedea toate interioarele, cu ameliorările lor cu tot.

Grip-uri, extensii, wingtips şi alte minuni de la ODi.

Nimeni nu ar fi putut prezice ce se va întâmpla cu bicicleta asta la distanţă de trei zile. Danny Hart's.

Trek-ul Slash al lui René Wildhaber, tot la standul SRAM.

Uitaţi-vă atenţi!

În fiecare an, standul Charge e cel mai creativ de departe!

Martin Söderström e un tip relaxat şi cu picioarele pe pamant. Foarte mult bun simţ!

Bike-uri de pro, la grămadă, după antrenamentele la dirt.

Câteva braţe FUNN, cu amabilitatea omului meu Troy Jungheim.

FUNN are ca slogan "Bored Of Black". Votez şi plusez cu Bored Of Whiteşi Boards Of Canada!

La ce s-o fi uitând oamenii ăştia???

Probabil că nu e aşa evident, dar hainele de ciclism sunt un superbusiness internaţional şi Eurobike-ul găzduieşte fel de fel de fashion show-uri cam discutabile, dacă mă întrebaţi pe mine.

Join the dots!

Cine-ar fi bănuit ce succes mioritic va fi bicicleta asta?!

Cesar Rojo de la Mondraker e responsabil şi pentru hardtail-ul ăsta de XC cu pipă integrată.

Aurum, o cale lungă de la Norco-urile stupide de freeride şi o bicicletă concepută cu cap de echipa Dirt Norco în frunte cu Ben Reid.

Versunea accesibilă, de bun simţ.

Paduano sunt un custom shop despre care putem vorbi fără oprire. Carbon mufat cu titan, anyone?

Pe sticker-ul ăla scrie "flathead". Pentru că trebuie.

Aşa te întâmpină Eurobike.

Friedrichshafen este patria zeppelin-urilor.

Your time is gonna come!

Printre multe altele, Eurobike are şi un waterjumping show.

Sauser e bunăoară convins de 29ere!

Da, ăla e Darren Berrecloth cu un tricou On The Rocks. Care-i problema??? ;)

Morewood Izimu, o bicicletă care se vede şi la noi.

Basso e pe stilul clasic italienesc.

Scuderia Basso

Corse, ragazzi, corse!

La final de zi. O altă treabă care se întâmplă la Eurobike sunt minipetrecerile de după târg. La Continental e aproape tot timpul rost de goodies, doar că de bere îţi faci rost!

Aşa se termină o zi de târg!

Continuarea AICI.

Man sieht sich!
Mx