Măcin Mountain Fun 2017

Măcin Mountain Fun 2017

Postat la: 15 iunie 2017
Numeroşi concurenţi, pasionaţi de MTB şi alergare montană, s-au aliniat în weekend, la startul „Măcin Mountain Fun 2017”, cel mai mare eveniment sportiv din Dobrogea de Nord, ce are loc în Munţii Măcinului, în apropierea localităţii Greci, din judeţul Tulcea.

Măcin Mountain Fun 2017



În cadrul "Măcin Mountain Fun 2017", aflat la a treia ediţie sub această formă „multi-sport”, pe 10 iunie, s-a luat mai întâi startul în tradiţionalul concurs de ciclism montan "Măcin XC" (ediţia a cincea) şi apoi la cel de cross montan „Măcin Cross” (a treia ediţie), concursuri la care au participat aproximativ 260 de persoane. Concurenţii s-au bucurat de traseele pregătite de organizatori, iar cei mai buni dintre ei au urcat pe podium şi au primit trofeele ediţiei şi premiile cuvenite, în timp ce numeroşi participanţi au câştigat diferite produse oferite la tombolă. Evenimentul a continuat seara cu un foc de tabără, cu muzică, dans, dar şi cu mâncăruri şi băuturi cu specific românesc.

Măcin Mountain Fun 2017


"Stim ca romanii sunt rapizi la comentarii negative si zgarciti cu laudele (fata de tari mai vestice), iar pentru ca avem feedback foarte putin, trebuie sa fi iesit foarte bine concursul! Multumim tuturor celor care au facut posibil acest lucru, de la sponsori la voluntari, de la concurenti la fotografi si vom incerca sa tinem stacheta sus!", a declarat Silviu Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Bike Works.

Pe 11 iunie a fost cursa pentru copii Junior Hercinic MTB la care au luat startul circa 80 de mici biclişti şi unde cei mici, în funcţie de categoria de vârstă, au pedalat pe trei trasee diferite, iar la sfârşit câştigătorii au fost premiaţi, fiind organizată şi o tombolă.
„Ne-am bucurat să vedem atât de mulţi copii la start, în această zonă deosebită a Munţilor Măcinului. Ne dorim ca an de an să vină tot mai mulţi paticipanţi pentru că este competiţie, dar şi distracţie. Ţin să le mulţumesc în mod deosebit copiilor, părinţilor care au avut încredere în noi şi i-au lăsat să participe la concurs şi, nu în ultimul rând, sponsorilor şi voluntarilor care au făcut posibil acest concurs”, a declarat Daniel Gândac, preşedintele Asociaţiei Beetle Bike.

Măcin Mountain Fun 2017


Concursul "Măcin Mountain Fun 2017" a fost organizat de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci, Asociaţia Mecanturist şi Asociaţia Beetle Bike. Sponsori ai evenimentului au fost : Vinuri de Macin, Winmarkt, Daily Open House, MausBike, Intersport, Elite Gym, Yves Rocher, Sprint Sports, Dr.Oetker, Scott, Prodconfort, Ursus, Bikefun, Gradinita şi Terra Hercinica. Parteneri au fost: Parcul Naţional Munţii Măcinului, UVSAR, Top Media, Cronometraj.ro, THT Studios şi Casa de Cultură "Grigore Kiazim" Măcin". Parteneri media au fost : Freerider.ro, Explore, DirtBike, I-bike.tv, InfoEST si liberinmiscare.ro.
Echipa Bike Works
Raporteaza

Scrie un comentariu , fii primul ! :)

Promovează-ți afacerea aici !

Fii vizibil pe DirtBike.ro - cel mai mare portal de biciclete și echipamente din România !

Google Ads