Juniorii Pedalează- ediţia a 8-a
Juniorii Pedalează- ediţia a 8-a
Postat la: 13 octombrie 2016
Cei mai mici şi cei mai curajoşi biciclişti s-au întrecut duminică, 9 octombrie, în cadrul concursului „Juniorii Pedalează”, organizat de Asociaţia Bike Works, pentru prima dată în regim de contra-timp, pe offroad şi pe asfalt, în municipiul Galaţi.
Concursul, ajuns la cea de-a opta ediţie, s-a desfăşurat duminică, 9 octombrie, în zona împădurită de lângă stadionul Dunărea, reunind la start peste 30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care au răspuns pozitiv provocării lansate de Asociaţia Bike Works. A fost pentru prima dată când copiii din Galaţi s-au întrecut în regim de contra-timp, atât pe asfalt, cât şi pe offroad, deşi terenul a fost destul de umed din cauza ploii de sâmbătă. Cu toate acestea, concurenţii au reuşit să-i surprindă pe toţi cei prezenţi.
Astfel, micii biciclişti s-au luptat cu cronometrul şi au încercat să parcurgă cât au putut de repede traseul de concurs, pedalând cu viteză mai mare pe segmentul de asfalt, abordând apoi cu entuziasm prima urcare pe offroad, pentru ca ulterior, cu mult curaj şi precizie, să coboare pe potecile înguste, cu multe viraje, printre copaci, iar în final, să treacă din nou pe asfalt şi să ajungă la finish, în aplauzele organizatorilor şi ale părinţilor veniţi să-i susţină.
În final, copiii care au parcurs traseul în cel mai scurt timp au urcat pe podium şi au fost premiaţi, fiind organizată inclusiv o tombolă în urma căreia copiii au primit diverse produse oferite de sponsori.
„Iată-ne ajunși cu bine și la finalul ediției cu nr. 8 a evenimentului Juniorii Pedalează. În ciuda vremii mai puțin favorabile și a notorietății zonei, micii concurenți au evoluat surprinzător de bine chiar dacă mulţi dintre ei s-au aflat pentru prima dată pe un traseu combinat, offroad și asfalt. Ţin să le mulțumesc sponsorilor și partenerilor media pentru sprijinul acordat, de asemenea voluntarilor UVSAR, Poliției Locale, Jandarmeriei și societăţii Ecosal. Nu în ultimul rând le mulțumesc colegilor din echipa de organizare pentru determinarea și efortul depus pentru buna desfășurare a acestui proiect. Vă așteptăm la urmatoarea ediție! ”, a afirmat , Cristian Grădinaru, coordonatorul proiectului celei de-a opta ediţii a concursului „Juniorii Pedalează
Cea de-a opta ediţie concursului „Juniorii Pedalează” a fost organizată de Asociaţia Bike Works cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați. Sponsori ai evenimentului au fost Daily Pub, Sprint Sports, Intersport, Casa de cultură „Grigore Kiazim”, Restaurant „Grădiniţa” și Phoenix Dance Studio. Parteneri media au fost Freerider.ro, Rock.FM şi revista Explore.
Asociaţia Bike Works

Raporteaza
Promovarea ta aici!
Promovarea ta aici!
Scrie un comentariu , fii primul ! :)