Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Autor: Costi Iordan | 24 septembrie 2015

În legătură cu zona Brașovului și cu potențialul ei în materie de ciclism pot apărea o mulțime de idei, planuri legate de dezvoltare, viziuni sau promisiuni, însă, înainte de a fi apucat să visăm ceva frumos și tangibil, familia Playbike a oferit anul acesta bicicliștilor brașoveni și nu numai, un loc de întâlnire, o zonă pentru joacă, inițiere, pentru antrenament și racing.

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

După câteva luni serioase de muncă fizică și dichis, cu ajutorul băieților de la TrailBros și suportul oferit de sponsori, ideea inițială și-a găsit scopul în produsul finit-Playground Dirtpark, sau oferirea unui cadou către comunitate, care urmărește ulterior a duce la dezvoltarea atât cantitativă cât și calitativă a acesteia.

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Astfel, în data de 12 septembrie a avut loc inaugurarea parcului, la care au participat rideri din toată țara, dar și public: prieteni, rude, sponsori, vecini și trecători. În cadrul deschiderii, au fost organizate concursuri în zonele mai populare ale parcului: în pumptrack-ul mare, pe linia medie de dirtjumping dar și pe mini-traseul de dual, cu categorii de MTB ± 16ani și BMX ± 16 ani, la fiecare disciplină.

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Acoperirea în prealabil a parcului cu folie de plastic, evacuarea bălților de pe teren cu pompe de apă sau uscarea solului prin diverse metode au fost doar câteva dintre eforturile considerabile ale echipei de organizare ce au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a evenimentului, contrar manifestărilor meteorologice nefavorabile din zilele anterioare.

Programul zilei a decurs în mare parte conform planului, cu excepția faptului că antrenamentele au început puțin mai târziu, pentru a oferi timp zonelor umede să fie uscate. Pe partea de organizare, echipa playbike nu a dezamăgit, așa cum niciodată nu a făcut-o, ba chiar din contră, organizarea a fost punctul forte al evenimentului. Concursuri fără taxă de înscriere cu premii consistente și multe categorii de participare, toate în aceeași zi, cu respectarea programului și fără incidente nu este ceva accesibil oricui, deci un mare rând de aplauze pentru gazde!

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Atmosfera din ziua deschiderii a fost una destinsă, prietenească, întreținută de muzică și energie lichidă pusă la bătaie de cei de la RedBull și mâncare adusă de prietenii de la Simone. Toți riderii au avut ocazia să se distreze pe jump-uri, să se pompeze la pumptrack, ori să concureze în paralel la dual, polivalență ce a dus la multiplicarea exponențială a sentimentului de bucurie.

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Concursurile au debutat cu calificările la pumptrack, constând într-o tură de încălzire și una cronometrată pentru fiecare rider; au urmat apoi calificările de forma jam session la dirtjumping și calificările la dual, adică o tură cronometrată pe traseul prestabilit. Finalele s-au desfășurat la lumina instalației de nocturnă în aceeași ordine, sub aceeași formă la pumptrack și dirtjumping și sub formă eliminatorie la dual. Ziua s-a încheiat cu premierea celor mai iscusiți trei rideri de la fiecare categorie și cu încă o amintire memorabilă pentru fiecare dintre noi.

Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround

Per total, deschiderea Playground Dirtpark a oferit ocazia, în primul rând, copiilor nou apăruți să se dea cot la cot (la propriu) cu rideri experimentați și să învețe de la aceștia, în al doilea rând, vechilor prieteni să se reîntâlnească într-un cadru nou, și anume, în primul parc de acest fel din România.

Cu convingerea că vom avea tot mai multe astfel de evenimente, încheiem cu un mare MULȚUMIM tuturor celor implicați în progresul sportului nemotorizat pe două roți la nivel național! DA! Se poate!

În continuare vă lăsăm să vizionați montajul de la eveniment realizat de Martin Wallmen.

Foto by Tibi Hila

PlayGround Brașov 2015 - Dirt Love <3

Deschiderea PlayGround DirtPark, o zi cu dirt jumping, dual și acțiune în pumptrack. Distracție pe cinste și oameni de toată isprava! Mulțumim Martin Wallmen @ MWFilms pentru montajul fain și Tibi Hila @ hila.ro pentru fotografiile de top, ca de obicei! <3 <3 <3------ ------ ------ ------ ------ ------The opening of PlayGround DirtPark, a day of dirt jumping, dual racing and pumptrack action. A great deal of fun and the best people we can think of! Thank you Martin Wallmen @ MWFilms for the cool edit and Tibi Hila @ hila.ro for the top quality pictures, just as always! <3 <3 <3

Posted by PlayBike Biciclete on Wednesday, September 23, 2015



Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround


Brașovul are un nou loc de dat - PlayGround
Raporteaza

12 Comentarii

Cristian Laszlo
30 septembrie 2015 la 14:44
wonderfull!
0
0
Radu Goada
1 octombrie 2015 la 17:29
Foarte frumos, videoclipul promo spune tot !!
0
0
Gyorgy Kelemen
4 octombrie 2015 la 13:13
Unde este locatia?
0
0
Dan Anghelina
8 octombrie 2015 la 22:50
In parcul Tractoru
0
0
Dan Anghelina
8 octombrie 2015 la 23:24
In parcul Tractoru
0
0

Scrie un comentariu

Costi Iordan
Membru din: 19 iulie 2010

Share

Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!
Google Ads
Promovarea ta aici!

Solicita acum promovarea afacerii tale pe platforma noastră. DirtBike.ro este site-ul comunităţii de cicliști și portalul numărul unu din România cu anunțuri de vânzare de biciclete, piese, accesorii si echipamente.

Google Ads