Surmont Gravity Enduro Jam 2012 - Cheile distracţiei de anduranţă gem de gravitaţie!

Am mai spus-o, am mai scris-o, am mai repetat-o, dar nu mă pot abţine: de fiecare dată când ajung sus la Cheile Grădiştei am senzaţia că-s în altă ţară şi mă izbeşte un parfum vizual sublim cu iz de Alpi. Cum dracu' să nu-ţi placă??? Crestele semeţe ale Pietrei Craiului pe un pat din dealurile Măgurei şi o cuvertură de Bran în stânga, dantelăria de Mălăieşti a Bucegiului în dreapta şi iarbă mai verde plus toate clădirile în acelaşi port între, iar ăsta e doar meniul principal, fiindcă savoarea e-n detalii şi mai ales în oamenii de calitate de aici. Nu e un secret că Fundata este şi paradisul corporatiştilor care se-nghesuie să-şi facă team building-urile în minunatul areal şi nici măcar nu poţi să-i condamni, deşi ar fi indicat să renunţe pronto la apucăturile îndoielnice din spaţiul urban măcar aici: claxoane, depăşiri inutile şi agitaţie degeaba. Ca să CE?

Infrastructura este impresionantă şi creşte, mai ales în calitatea ei, în fiecare an, lună, săptămână. Arealul este viu. Vă vine să credeţi că oamenii ăştia şi-au asfaltat cap-coadă propriul drum terminat în varianta lui pietruită acum un an? Bine, toată lumea vine pentru peisaj, pentru activităţile locului şi, ca s-o spunem şi p-aia dreaptă, pentru pastrama de oaie a casei, dar puţini ştiu că familia Gârbacea are o tradiţie lungă în şi o inimă mare pentru sport. Schiul fond este de bază, băieţii s-au şcolit cu rugby, iar Alex mănâncă de vreme bună enduro pe pâine, nu de puţine ori şi prin cursele de top ale lumii: Dakar, Raliul Faraonilor şi aşa mai departe. De fapt, ca să revenim, Cheile Grădiştei vor găzdui etapele de schi fond şi de biatlon din cadrul Olimpiadei de Tineret de la Braşov de anul viitor şi un întreg perimetru a fost modelat exact în acest scop. De curând a apărut un parc de aventuri, cu tiroliană, trasee suspendate şi toate cele. Şi mai multă infrastructură - impresionant!

Zona de finish înainte de premiere. foto: Alexandru Prepeliţă

Înclinaţia către downhill a oamenilor locului e destul de recentă dar sinceră, s-a fundamentat prin concursul de anul trecut şi se mijloceşte pe filiera Surmont, fiindcă toate lucrurile se fac în echipă. Nu toată lumea se laudă cu treaba pe care o face, dar pot să vă spun că Geza a făcut un efort notabil după propriul lui eveniment, Dirt On Fire, şi a dat direcţie pentru principalele modificări aduse traseului, precum şi pentru munca de mentenanţă la părţile care au rămas neschimbate. La fel de vinovaţi, în sensul cel mai pozitiv al cuvântului: Petardă (om de-al casei care a contribuit decisiv şi creativ despre care se ştie mai puţin că pune osul sănătos la treabă), Danika, Tibi şi Alex. Pentru că toată lumea lucrează, deci şi şeful pune mâna pe lopată, ciocan, drujbă sau ce-o fi, pentru a da un bun exemplu. Nimic nu e întâmplător!

Toată ziua la fun, toată ziua la treabă - Alex şi Petardă. foto: Alexandru Prepeliţă

Sistemul de concurs, cunoscut de anul trecut, face din această cursă un moment special în sezon şi o încheiere demnă a acestuia. Dacă în 2011 unii au fost sceptici, anul acesta toţi au vrut să vadă cum stau lucrurile la faţa locului. Cronometrare pe parcursul întregii zile de concurs, două trasee deschise circa patru ore fiecare şi rezultate cumulate s-au tradus în motivaţie, foame de dat şi interes pentru a mai fofila o manşă de riding, pe cât posibil. Mâncare? Odihnă? No, ăstea pot să mai aştepte, că momentan avem treabă!

Putyu de la five-O şi Cipri cu Norbi de la Garage Racing aşteaptă. foto: Alexandru Prepeliţă

Cele două trasee au o plecare comună care anul acesta a mai primit nişte şicane şi o delicioasă contrapantă de lemn pe filmul "carusel". Alf, traseul de downhill pur-sânge, curge apoi în dreapta, în timp ce Iac, traseul mai oldschool de viteză cu zone de flat şi de uphill, şerpuieşte în stânga. De anul trecut ambele trasee s-au mai aşezat, devenind mai dure şi arătându-şi colţii prin mai multe rădăcini şi mai multe pietre. Vara generoasă şi seceta şi-au luat şi ele tributul, praful fiind omniprezent, iar tracţiunea e absentă motivat. Nu există condiţii nefavorabile, doar echipament neadecvat! Zona superioară de pe Iac este foarte abruptă iar trecerea prin amalgamul de piatră cu praf inevitabilă. Frâne? Degeaba sau mai degrabă nu. Pune bicicleta de-a latul când crezi, ţine-te bine şi ai încredere în ea; altă reţetă nu există. Ceva mai jos te aşteaptă două kickere făinuţe şi o dublă sketchy în padure. Pe final, ravena care a primit şi ea o şicană meritată şi kicker-ul de lemn care teleportează în zona de finish. Pe de altă parte, traseul mai uşor e şi cel mai periculos. De ce? Simplu: pentru că se merge cu milionul la oră, pentru că praful e înşelător şi copacii mai prietenoşi decât ai fi tentat să crezi - toţi te vor aproape. Deci grijă mare! În zona mediană e bine să laşi de frâne ca să câştigi cât mai mult pe flat şi pe urcare, unde oricum îţi vei scuipa plămânii. Înainte de finish mai vine o coborâre în mare viteză care te aruncă lansat pe lângă teleschi. Ţine-te bine de ghidon! Ţi-am mai spus! Ia curba de dreapta şi pedalează la blană până-n finish. Ai terminat? Bun. Nu sta! Shuttle-ul te aşteaptă să mai dai o tură şi prietenii tăi sunt deja acolo.

True styler Bebe la cravată într-o zi de birou. foto: Alexandru Prepeliţă

Adevărul este că Surmont Gravity Enduro Jam a fost la începutul zilei de concurs victima propriului succes, cu 100 de oameni aşteptând la coadă să ia startul. Până la urmă, prietenii de Chrono Moto au decis că se poate da start la 40 de secunde distanţă şi asta a mai simplificat lucrurile. Petardă, Sorin şi Sebi (care a ales să se dea cu băieţii mari) zburau cu 3:18, 3:21 şi 3:21, Danika se lovise cu o zi înainte, Geza, Costi; Nimăt şi Mirciulică mergeau constant de bine cu 3:23, 3:29, 3:30 şi 3:30, în timp ce surprizele veneau de la Mircea Fănăţan (3:32) şi de la Mitzu (3:29), amândoi pe timpi buni.

Geza înainte de şerpăria de pe Alf. foto: Alexandru Prepeliţă

În ceea ce mă priveşte, am început cu 3:52, am continuat cu 3:46 şi am încheiat cu 3:38, dar nu cu asta vreau să vă plictisesc. Se ştie că zona este una a brânzei de burduf şi a ciobanilor, deci animalele fac parte din peisaj. Ce faci însă când te trezeşti în plin run de concurs cu o vacă nestingherită pe primul kicker? Te caci pe tine, vă zic eu! Am tras o sperietură bună, iar când am dat de nişte fete din organizare cinci curbe mai încolo am dat pe goarnă "Băăăiii, e o vacă pe traseu, e o vacă pe traseu!!!" Ajuns jos, am vrut să mă asigur că halucinam, deci am întrebat: şi Ciupi şi Mitzu, care plecaseră înaintea mea, se întâlniseră cu vaca, probabil plecată la freestyle din turmă. Mai haios a fost când m-am văzut cu fetele de mai devreme, care erau convinse că eram supărat pe vreun specimen urban încălţat care mă deranjase, nicidecum pe un biet animal, şi că vorbeam porcării. "Nu, pe bune, era o vacă pe kicker, nu vă mint!" Până la urmă m-au crezut, dar am aflat de la amicul Dann, care era prin preajmă că şi alte domnişoare, pe care nu le văzusem, au luat foarte personal exclamaţiile mele şi erau ferm convinse că aveam ceva personal cu ele. Ce neciopliţi şi downhillerii ăştia! Mda, "beauty lies in the eye of the beholder", ca să zic aşa.

Mirciulică e back in business. foto: Alexandru Prepeliţă

După o pauză de o oră, lucrurile s-au reluat cu traseul "mai uşor" Iac. Mai uşor pe mă-sa să-l chieptene, că prima parte era la supravieţuire şi cu acceleraţia la podea, iar apoi îţi blestemai zilele pe flat şi pe urcare pentru a te întoarce din nou la blană pe final! Ptiu! Am luat cu mine trei biciclete diferite pentru a le compara, dar nu am apucat să mă dau decât cu două. Prima tură a fost cu bike-ul mare de DH, care pe cât de stabil era în prima parte, pe atât de răpitor de energie era într-a doua. Am schimbat la un bike de enduro, cu roţi cu jumătate de profil, suspensii tari, pipă până-n China şi ghidon mai îngust şi am rămas trei ture pe el. Dilema era următoarea: putea fi timpul pierdut în prima parte recuperat la pedalat într-a doua? Având în vedere că acolo eram deja în plină forjă cu un raport 44 - 11, îmi place să cred că am făcut alegerea corectă, plus că puteam să pedalez şi jos înainte de finish, ceea ce cu raportul 34 - 11 pe bike-ul de downhill nu era o opţiune. 4:38 cu full-ul mare şi dup-aia 4:39, 4:35 (ambele ture cu greşeală) şi, cea mai bună, 4:30. Punct ochit, punct lovit!

Căluţu' Petardă zburdă peste tot. foto: Alexandru Prepeliţă

Oamenii serioşi erau însă pe alţi timpi, iar Petardă şi Sorin s-au duelat până-n ultima clipă, în vreme ce restul de rideri îşi îmbunătăţeau performanţele. Mircea Fănăţan alerga şi pe 29er-ul de XC, dar marea surpriză a venit de la Tzuna, care a scos, naiba ştie de unde, un ridicol 4:05 şi s-a căţărat de pe locul 14 pe locul 4 şi a confirmat că rezultatul bun de anul trecut nu a fost o întâmplare. Petardă a reuşit pe final un 4:10, pentru locul 1, în timp ce Sorin, cu cască "aero" fără cozoroc şi alte şmecherii de racer, a bifat un 4:15 şi locul 2. Sebică era neclintit pe 3, cu 4:16 şi Mircea urca cu 4:20 pe locul 5. Concluzia a fost aproape unanimă: în regim de race şi traseul mai uşor e foarte fain şi provocator. Sorin a reuşit să obţină şi cea mai mare viteză pe traseu în zona de finish şi implicit şi premiul aferent.

Nu ştim ce a mâncat Tzuna weekend-ul ăsta, dar sigur face ceva bine. O probă bonus. ;) foto: Alexandru Prepeliţă

La Stoneage a câştigat veşnic tânărul Ciprian Popescu, în faţa lui Christian Rakosy a.k.a. Kiks şi a bunului nostru film maker Mateffy, la Barely Legal, Horaţiu Chirciu a fost cel mai rapid înaintea lui Axel Petcu şi Emanuel Popoiu, iar la Gravity Girls Cristina Liliac, Petra Zăgrean şi Ana Maria Selcieanu au ocupat în exact această ordine podiumul. O menţiune specială pentru cel mai rapid hardtail rider Dorian Borkics care s-a dat mult mai bine decât o grămadă de rideri pe full suspension-uri. Respect!

Mateffy editează ultima bucată a traseului. foto: Alexandru Prepeliţă

Găsiţi pe site-ul oficial Surmont Gravity Enduro Jam rezultatele complete pentru:
- clasamentul general
- clasamentul pe categorii
- toţi timpii obţinuţi pe traseul mai dificil Alf
- toţi timpii obţinuţi pe traseul de viteză Iac
- cele mai mari viteze obţinute de fiecare rider şi înregistrate de radar


Lucrurile s-au încheiat cu foc de tabără, ceva muzică via DJ Shuffle, de data asta fără partenerul DJ Winamp, şi cu un afterparty ad-hoc de apartament. Vă spun doar atât: what happens at the party, stays at the party!

Concluzia e la îndemână: Surmont Gravity Enduro Jam e pentru multă lume cel mai fain eveniment din an pentru simplul fapt că e rost de mult dat. Şi totuşi, ca oriunde altundeva lucrurile sunt perfectibile. Noi sugerăm două zile de concurs, câte una pentru fiecare traseu, pentru mai puţină aglomeraţie şi mai mult respiro, dar în rest de ne declarăm fericiţi cu tot restul programului. Chapeau!

Alte fotografii de la omul nostru Prepe găsiţi pe site-ul oficial Surmont Gravity Enduro Jam

Ne vedem la anul? foto: Alexandru Prepeliţă

Vă puteţi da la Cheile Grădiştei aproape în fiecare zi şi în afara concursului, dacă luaţi legătura cu oamenii locului. Ca să aveţi cu ce urca înapoi la startul traseelor, nu de altceva.

Să ne vedem şi la anul la Cheile Grădiştei!
Mx