Andrei, eu te-am întrebat cât se poate de serios. E adevărat că puțini își fac curaj să ceară, e și asta o chestie. Dar tu nu ai cerut sfaturi din experiența oamenilor, tu ai cerut obiecte. Nu am o problemă cu asta, cât timp justifici cererea. Știi ce se spune, nu? ”Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomana.” Deci care e povestea ta? Convinge-ne!
Ca să fie clar, îți scriu nu doar din perspectiva de ”persoană experimentată”, ci și din cea care a avut la vârsta ta părinți care mi-au asigurat cele necesare traiului, dar pentru care restul lucrurilor, ”pasiuni” dacă vrei, au fost tratate drept ”mofturi”. Drept urmare a trebuit să mă descurc. Și cu bicicleta, și cu adidașii de baschet și cu, și cu... În primăvara lui 1997 m-am dus la București cu banii adunați pe doi ani de alocații și mi-am luat o pereche de Reebok School U, probabil model de 2 ani deja pe atunci; că pe la Brașov nu prea se găseau adidași sau erau scumpi ca moartea. Când eram la facultate la Cluj, prin 2000-2001 am mâncat vreun an iaurt cu pâine ca să adun 700 de mărci pentru un cadru Santa Cruz Chameleon. Ce vreau să spun însă e că știu foarte bine ce înseamnă să faci sacrificii pentru pasiunile tale. Mi-ar fi plăcut să am și eu cui să mă adresez, dar pe atunci eram o mână de oameni.
Deci care e povestea ta? :)
Spor,
Mx
