11 aprilie 2013 la 05:05
"Test" e cam generos spus. Plimbare e ai adecvat. Alţii nu au decât să facă "teste" în parc, eu unul am ceva respect pentru sportul ăsta.
DirtBike @ Merida Press Camp 2013 – Asfaltul fierbinte-răcoros de februarie
DirtBike @ Merida Press Camp 2013 – Asfaltul fierbinte-răcoros de februarie
Autor: Maximilian Munteanu | 10 aprilie 2013
În faţa mea mai erau vreo 10-12 oameni. Bătea vântul în rafale şi toţi ţineam capul în pământ, aşa cum faci când suflă vijelia şi nu ai unde să te fereşti. "Da’, domnu’-domnu’, nu vă supăraţi, ce se dă aici???" Stăteam la coadă la cursiere, că aia era în meniul zilei. Cei de la Merida acoperiseră un teren de tenis de lângă hotel, iar acolo erau toate bicicletele pentru test. Noi aşteptam cuminţi să ne vină rândul şi cred că fiecare se gândea ce să aleagă: modelul de top, cu Dura Ace şi roţi Mavic Ksyrium, sau varianta team-replica cu Ultegra Di2? Hm! În cele din urmă, am ales modelul electronic, deşi mă dădusem cu Di2 şi astă vară, când era montat pe bicicleta de test Shimano. Nu îmi explic de ce şi nici nu am stat să mă gândesc prea mult la asta, dar probabil e din cauza atracţiei faţă de ceva nou.
"Was’n das???" Mecanicul neamţ care mă luase în primire se uita la mine şi la pedalele mele ca la felul paişpe. Nu e ca şi când nu prevăzusem scenariul ăsta încă de când ajunsesem la hotel şi văzusem toţi cicliştii echipaţi "conform" care populau zona: lycra, lycra, lycra, spandex, elastan, bazon, print-uri vii de echipe rutiere şi papuci de SPD smulşi din picioare de Power Rangers care clămpăneau pe hol. Adică frumoşi ca moartea în vacanţă. Nu că eu aş fi arătat mai bine în viziunea entuziaştilor asfaltului: pantaloni trei sferturi, tricou de downhill cu mânecă lungă (dar din nylon!), o pereche de Five Ten care cel puţin arată a tenişi şi nişte şosete casual ridicate bine. Bine măcar că aveam o cască mai de XC, că oricum nu mă potriveam nicicum în peisaj. Mecanicul era uimit nu din cauză că arătam cel puţin discutabil, ci fiindcă eram în faţa lui cu o pereche de flat pedals ieftine, împrumutate de la colegul Dragoş (pe ale mele le uitasem acasă), când toată lumea "normală" alegea între diverse sisteme de pedale step-in. "Altele n-am şi oricum sunt un şoselar de o duminică pe an" i-am spus autoironic mecanicului care se distra vizibil pe seama mea şi monta dând din cap dezaprobator pedalele. Până când am părăsit împrejurimile hotelului unde mişuna de ciclişti am fost arătat cu degetul de şase ori. (Am numărat.)
Mallorca are şosele impecabile şi când vă spuneam că este un mic paradis pentru ciclişti de stradă nu glumeam deloc. Are un relief variat, iar respectul pentru cei care se dau pe bicicletă curge prn sângele localnicilor. Doar nu vrei să dai cu maşina peste mâna care te hrăneşte, cum ar veni, nu? Într-o anumită zonă vecină cu plaja se găseşte chiar o pistă de biclete extralată, de două ori mai mare decât banda pentru maşini de lângă. Poate ar trebui să le sugerăm primarilor din marile noastre oraşe să cheltuie nişte bani pe o vacanţă în Mallorca şi doar-doar or înţelege şi or implementa ceva de acolo.
Mi-am propus să o apuc pe aceeaşi rută pe care mersesem cu o zi înainte cu Traian, Dragoş, Ştefan, Adi şi Señor Curcones, dar nu mi-era clar dacă am timp sau energie pentru aşa ceva. Am subestimat din nou temperatura şi factorul vânt şi am decis că nu mă mai întorc la hotel pentru a repopula rucsacul cu eventuale haine de schimb. De la un punct încolo avea să îmi fie clar că o greşeală făcută deliberat şi a doua oară are un singur nume: prostie.
Plecasem din zona Ca'n Picafort/Playa del Muro spre Alcúdia, iar apoi, traversând o zonă expusă de plajă, avea să ajung spre Pollença, de unde începea o căţărare de câţiva kilometri până la un popas popular cu panoramă incredibilă, unde ne oprisem cu băieţii cu o zi înainte pentru fotografii şi relaxare. Drumul şerpuieşte de acolo înspre Cap de Formentor, un fel de promontoriu/peninsulă cu faleze înspre mare, care este şi punctul cel mai nordic al Mallorcăi.
Socoteala de acasă nu se potriveşte însă cu cea din târg, se ştie bine. Undeva prin zona expusă de coastă care duce spre Pollença am decis că-mi bag picioarele şi că nu are sens. Luaţi în calcul că sunt o putoare, că nu sunt foarte fit, că nu mă omor după datul pe şosea, dar şi că bătea un vânt groaznic şi că era destul de frig afară, iar idiotul de mine eram în pantaloni scurţi şi cu o singură bluză, şi aia "hiperventilată psihogenic". Da, în februarie e frig al naibii şi în Mallorca; nu e la ecuator! Cam cât de tare bătea vântul? Păi suficient cât spot-ul de kiteboarding de lângă şosea, de pe plajă să fie populat foarte bine.
Am decis să nu fiu chiar aşa pusilău şi să profit de lumina faină şi cerul spectaculos pentru a face nişte poze onorabile cu bicicleta care merita o soartă mai bună decât pe mine călăreţ amator. Am traversat prompt spre plajă şi am început să caut poziţii şi perspective. Sprijină bicicleta de bordeiul dubios de pe plajă. Dă jos rucsacul. Scoate aparatul. Schimbă obiectivul. Stai, că pică bicicleta! Prinde-o, fraiere! Pfhiu! Vine altă rafală. Intră nisip în ruscac! N-ai pus capacul pe 50. Bagă înapoi obiectivele! Trage fermoarul! Stai, că mai vine o rafală! Pică bicicleta; prinde-o! Aaaaaarrrggghhh! În cele din urmă, am reuşit să împuşc două-trei colorate pe plajă şi am apucat să pozez şi bicicleta pentru a mă da mare unui prieten şoselar din ţară, care evident credea şi el că sunt la tropice. În drum spre spot-ul de kite, am încercat de mai multe ori să proptesc/înfig bicicleta în algele de pe plajă şi/sau alte lucruri regurgitate de mare. Nici o şansă! Am stat să mă sincronizez cât de cât cu kiteboarderii şi să trag o imagine-două şi cu zmeele lor pe cer. Gata!
Orăşelul Alcúdia are o zonă pietonală foarte frumoasă pe care am ilustrat-o şi în fotografiile primului articol. Case vechi, străzi înguste şi întortochiate, biserică în stil gotic, cafenele, terase, linişte, portocali pe stradă – cam aşa. Conform sănătosului principiu "ce ştie ţăranu’ ce-i şofranu’", am aflat şi eu acasă, la un timp după ce m-am întors, care e de fapt treaba cu portocalii ăia de pe stradă. Trecusem ceva mai înainte fugitiv şi prin Roma preţ de o noapte şi mă plângeam unor prieteni mai cizelaţi că erau cam acre portocalele ălea stradale în ambele locuri şi "sigur nu am prins eu sezonul". Replica a venit prompt şi cu hohote de râs. "Băi deşteptule, ăia sunt portocali de-co-ra-tivi! Tu crezi că sunt puşi acolo ca să se înfrupte din ei toţi nehaliţii?" Şi parcă mi se părea mie că se uitau turiştii ăia germani cam dubios la mine când încercam să înhaţ un fruct dintr-o cracă mai joasă...
În drum spre hotel am apucat să mă gândesc şi la bicicletă. Clar nu meritam aşa ceva! Oricum nu aveam alt termen de comparaţie în afară de Centurion-ul cu care mă dădusem cu o zi înainte şi care era din aluminiu şi mai slab echipat. Nu are sens să compari mere cu pere. Merida asta mergea mai fain, accelera mai bine şi filtra mai bine asperităţile şoselei, acolo unde se găseau unele. Despre piese nu are sens să-mi dau cu părerea. Cu ce să compar o pipă de carbon de şosea? Cu una direct-mount de Boxxer??? Sau roţile? Sau frânele? Sau şaua? Sau... orice.
Transmisia electronică Di2 este însă un punct de interes pentru că diferenţele dintre sistemul ăsta şi unul convenţional sunt sesizabile aproape pentru orice prost, deci clar şi pentru mine. De schimbat, schimbă impecabil, fix cum te-ai aştepta la ceva de nivel Ultegra, dar comenzile sunt prea finuţe pentru unul ca mine. Mi s-a întâmplat să încurc vitezele frecvent şi să fiu nevoit să compensez prin dubla acţionare a manetei opuse. Asta nu mi s-a întâmplat la un sistem normal, cu cablu, niciodată. Concluzia e că oricât de faină ar fi tehnologia, ea nu e tot timpul pentru oricine şi contează mult ce repere ai. Pentru mine, care am început cu manete de Tourney, am idolatrizat STI-urile de mountainbike din anii ’90, am urât şi apoi respectat Grip Shift-urile, am îmbrăţisat trigger-ele SRAM şi acţionarea lor cu un deget, am detestat şi încă detest Dual Control-ul, dar ador 2-Way Release-ul tot de la Shimano şi sunt obişnuit şi cu shiftere mai din topor... pentru mine comenzile electronice pur şi simplu nu sunt ce trebuie. Cel puţin acum sigur nu. Sunt însă ferm convins că există o sumedenie de oameni cărora le plac maxim şi care le găsesc plusurile. Good for them! Bicicleta e impecabilă şi nu am ce comenta în legătură cu ea. Vă dau doar un singur sfat: fiţi foarte atenţi la cotele de strângere pentru piesele uşurele, mai ales dacă aveţi un gabarit mai serios. Carbonul e, spre exemplu, alunecos în relaţie cu alte piese din carbon, aşa cum aveam eu să aflu când mi-a coborât spontan tija de şa. Noroc cu grupul de englezoi de 60+ ani care treceau prin zonă...
Alte sfaturi? Luaţi împrumut o cursieră şi daţi-vă cu ea! Faceţi rute de juma’ de zi, mâncaţi kilometri! Cicloturismul nu trebuie să fie musai cu biciclete greuţe de trekking şi cu echipament full. Versiunea rapidă, cu o borsetă la cingătoare şi pe fast forward îţi poate prilejui şi ea panorame excelente cât timp ai ochi să le vezi. Cine a spus că datul pe şosea nu e distractiv? Cine?
Alte poze:
Şi acum sincer, chiar aţi crezut că am reuşit să nu scap bicicleta asta pe jos? Da’ voi credeţi că Murphy doarme?
Şoseaua e faină, punct.
Mx
 |
| Electronic for the people. foto: Mx / DirtBike.ro |
"Was’n das???" Mecanicul neamţ care mă luase în primire se uita la mine şi la pedalele mele ca la felul paişpe. Nu e ca şi când nu prevăzusem scenariul ăsta încă de când ajunsesem la hotel şi văzusem toţi cicliştii echipaţi "conform" care populau zona: lycra, lycra, lycra, spandex, elastan, bazon, print-uri vii de echipe rutiere şi papuci de SPD smulşi din picioare de Power Rangers care clămpăneau pe hol. Adică frumoşi ca moartea în vacanţă. Nu că eu aş fi arătat mai bine în viziunea entuziaştilor asfaltului: pantaloni trei sferturi, tricou de downhill cu mânecă lungă (dar din nylon!), o pereche de Five Ten care cel puţin arată a tenişi şi nişte şosete casual ridicate bine. Bine măcar că aveam o cască mai de XC, că oricum nu mă potriveam nicicum în peisaj. Mecanicul era uimit nu din cauză că arătam cel puţin discutabil, ci fiindcă eram în faţa lui cu o pereche de flat pedals ieftine, împrumutate de la colegul Dragoş (pe ale mele le uitasem acasă), când toată lumea "normală" alegea între diverse sisteme de pedale step-in. "Altele n-am şi oricum sunt un şoselar de o duminică pe an" i-am spus autoironic mecanicului care se distra vizibil pe seama mea şi monta dând din cap dezaprobator pedalele. Până când am părăsit împrejurimile hotelului unde mişuna de ciclişti am fost arătat cu degetul de şase ori. (Am numărat.)
 |
| Încotro? foto: Mx / DirtBike.ro |
Mallorca are şosele impecabile şi când vă spuneam că este un mic paradis pentru ciclişti de stradă nu glumeam deloc. Are un relief variat, iar respectul pentru cei care se dau pe bicicletă curge prn sângele localnicilor. Doar nu vrei să dai cu maşina peste mâna care te hrăneşte, cum ar veni, nu? Într-o anumită zonă vecină cu plaja se găseşte chiar o pistă de biclete extralată, de două ori mai mare decât banda pentru maşini de lângă. Poate ar trebui să le sugerăm primarilor din marile noastre oraşe să cheltuie nişte bani pe o vacanţă în Mallorca şi doar-doar or înţelege şi or implementa ceva de acolo.
 |
| Mda, aşa poate arăta o bandă pentru biciclete. Sorine, se-aude??? foto: Mx / DirtBike.ro |
Mi-am propus să o apuc pe aceeaşi rută pe care mersesem cu o zi înainte cu Traian, Dragoş, Ştefan, Adi şi Señor Curcones, dar nu mi-era clar dacă am timp sau energie pentru aşa ceva. Am subestimat din nou temperatura şi factorul vânt şi am decis că nu mă mai întorc la hotel pentru a repopula rucsacul cu eventuale haine de schimb. De la un punct încolo avea să îmi fie clar că o greşeală făcută deliberat şi a doua oară are un singur nume: prostie.
 |
| Şi ei i-a fost friguţ pe plajă. Brrr! foto: Mx / DirtBike.ro |
Plecasem din zona Ca'n Picafort/Playa del Muro spre Alcúdia, iar apoi, traversând o zonă expusă de plajă, avea să ajung spre Pollença, de unde începea o căţărare de câţiva kilometri până la un popas popular cu panoramă incredibilă, unde ne oprisem cu băieţii cu o zi înainte pentru fotografii şi relaxare. Drumul şerpuieşte de acolo înspre Cap de Formentor, un fel de promontoriu/peninsulă cu faleze înspre mare, care este şi punctul cel mai nordic al Mallorcăi.
 |
| Către Cap de Formentor! foto: Mx / DirtBike.ro |
Socoteala de acasă nu se potriveşte însă cu cea din târg, se ştie bine. Undeva prin zona expusă de coastă care duce spre Pollença am decis că-mi bag picioarele şi că nu are sens. Luaţi în calcul că sunt o putoare, că nu sunt foarte fit, că nu mă omor după datul pe şosea, dar şi că bătea un vânt groaznic şi că era destul de frig afară, iar idiotul de mine eram în pantaloni scurţi şi cu o singură bluză, şi aia "hiperventilată psihogenic". Da, în februarie e frig al naibii şi în Mallorca; nu e la ecuator! Cam cât de tare bătea vântul? Păi suficient cât spot-ul de kiteboarding de lângă şosea, de pe plajă să fie populat foarte bine.
 |
| Camioane-n mulţime. foto: Mx / DirtBike.ro |
Am decis să nu fiu chiar aşa pusilău şi să profit de lumina faină şi cerul spectaculos pentru a face nişte poze onorabile cu bicicleta care merita o soartă mai bună decât pe mine călăreţ amator. Am traversat prompt spre plajă şi am început să caut poziţii şi perspective. Sprijină bicicleta de bordeiul dubios de pe plajă. Dă jos rucsacul. Scoate aparatul. Schimbă obiectivul. Stai, că pică bicicleta! Prinde-o, fraiere! Pfhiu! Vine altă rafală. Intră nisip în ruscac! N-ai pus capacul pe 50. Bagă înapoi obiectivele! Trage fermoarul! Stai, că mai vine o rafală! Pică bicicleta; prinde-o! Aaaaaarrrggghhh! În cele din urmă, am reuşit să împuşc două-trei colorate pe plajă şi am apucat să pozez şi bicicleta pentru a mă da mare unui prieten şoselar din ţară, care evident credea şi el că sunt la tropice. În drum spre spot-ul de kite, am încercat de mai multe ori să proptesc/înfig bicicleta în algele de pe plajă şi/sau alte lucruri regurgitate de mare. Nici o şansă! Am stat să mă sincronizez cât de cât cu kiteboarderii şi să trag o imagine-două şi cu zmeele lor pe cer. Gata!
 |
| Minunatele zmee. foto: Mx / DirtBike.ro |
Orăşelul Alcúdia are o zonă pietonală foarte frumoasă pe care am ilustrat-o şi în fotografiile primului articol. Case vechi, străzi înguste şi întortochiate, biserică în stil gotic, cafenele, terase, linişte, portocali pe stradă – cam aşa. Conform sănătosului principiu "ce ştie ţăranu’ ce-i şofranu’", am aflat şi eu acasă, la un timp după ce m-am întors, care e de fapt treaba cu portocalii ăia de pe stradă. Trecusem ceva mai înainte fugitiv şi prin Roma preţ de o noapte şi mă plângeam unor prieteni mai cizelaţi că erau cam acre portocalele ălea stradale în ambele locuri şi "sigur nu am prins eu sezonul". Replica a venit prompt şi cu hohote de râs. "Băi deşteptule, ăia sunt portocali de-co-ra-tivi! Tu crezi că sunt puşi acolo ca să se înfrupte din ei toţi nehaliţii?" Şi parcă mi se părea mie că se uitau turiştii ăia germani cam dubios la mine când încercam să înhaţ un fruct dintr-o cracă mai joasă...
 |
| Oh, solitudine! foto: Mx / DirtBike.ro |
În drum spre hotel am apucat să mă gândesc şi la bicicletă. Clar nu meritam aşa ceva! Oricum nu aveam alt termen de comparaţie în afară de Centurion-ul cu care mă dădusem cu o zi înainte şi care era din aluminiu şi mai slab echipat. Nu are sens să compari mere cu pere. Merida asta mergea mai fain, accelera mai bine şi filtra mai bine asperităţile şoselei, acolo unde se găseau unele. Despre piese nu are sens să-mi dau cu părerea. Cu ce să compar o pipă de carbon de şosea? Cu una direct-mount de Boxxer??? Sau roţile? Sau frânele? Sau şaua? Sau... orice.
 |
| Vedeta zilei. foto: Mx / DirtBike.ro |
Transmisia electronică Di2 este însă un punct de interes pentru că diferenţele dintre sistemul ăsta şi unul convenţional sunt sesizabile aproape pentru orice prost, deci clar şi pentru mine. De schimbat, schimbă impecabil, fix cum te-ai aştepta la ceva de nivel Ultegra, dar comenzile sunt prea finuţe pentru unul ca mine. Mi s-a întâmplat să încurc vitezele frecvent şi să fiu nevoit să compensez prin dubla acţionare a manetei opuse. Asta nu mi s-a întâmplat la un sistem normal, cu cablu, niciodată. Concluzia e că oricât de faină ar fi tehnologia, ea nu e tot timpul pentru oricine şi contează mult ce repere ai. Pentru mine, care am început cu manete de Tourney, am idolatrizat STI-urile de mountainbike din anii ’90, am urât şi apoi respectat Grip Shift-urile, am îmbrăţisat trigger-ele SRAM şi acţionarea lor cu un deget, am detestat şi încă detest Dual Control-ul, dar ador 2-Way Release-ul tot de la Shimano şi sunt obişnuit şi cu shiftere mai din topor... pentru mine comenzile electronice pur şi simplu nu sunt ce trebuie. Cel puţin acum sigur nu. Sunt însă ferm convins că există o sumedenie de oameni cărora le plac maxim şi care le găsesc plusurile. Good for them! Bicicleta e impecabilă şi nu am ce comenta în legătură cu ea. Vă dau doar un singur sfat: fiţi foarte atenţi la cotele de strângere pentru piesele uşurele, mai ales dacă aveţi un gabarit mai serios. Carbonul e, spre exemplu, alunecos în relaţie cu alte piese din carbon, aşa cum aveam eu să aflu când mi-a coborât spontan tija de şa. Noroc cu grupul de englezoi de 60+ ani care treceau prin zonă...
 |
| Uite-un SeLeKa, mânca-ţi-aş! foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Ooops, nisip! foto: Mx / DirtBike.ro |
Alte sfaturi? Luaţi împrumut o cursieră şi daţi-vă cu ea! Faceţi rute de juma’ de zi, mâncaţi kilometri! Cicloturismul nu trebuie să fie musai cu biciclete greuţe de trekking şi cu echipament full. Versiunea rapidă, cu o borsetă la cingătoare şi pe fast forward îţi poate prilejui şi ea panorame excelente cât timp ai ochi să le vezi. Cine a spus că datul pe şosea nu e distractiv? Cine?
Alte poze:
 |
| Prin Alcúdia. foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Vedeţi portocalii? foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| În perspectivă. foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Portocale şi albăstrele. foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Treabă serioasă, dom'le! foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Cablat peste tot. foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Creierul operaţiunilor. foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Curăţel! foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Dap, chestia asta chiar funcţionează! foto: Mx / DirtBike.ro |
 |
| Size does matter. foto: Mx / DirtBike.ro |
|
| Nimic de obiectat. foto: Mx / DirtBike.ro |
Şi acum sincer, chiar aţi crezut că am reuşit să nu scap bicicleta asta pe jos? Da’ voi credeţi că Murphy doarme?
Şoseaua e faină, punct.
Mx
Raporteaza
8 Comentarii
1 Oliver IANCOVICI
0
23 aprilie 2013 la 09:28
Subscriu ce a a spus Jakob : "nu m-am gândit nici o dată că voi citi un articol despre un test de bicicletă de şosea până la capăt ". Pastelat articolul tau , m a facut sa zambesc si sa mi doresc in continuare sa vad ce vad si la altii : respect pt biciclisti .
0
0
23 aprilie 2013 la 13:14
...de parca bicicleta de sosea cu tot cu "biciclist" ar fi vreo buba neagra...sau parca noi n-am putea spune despre cei cu "rotile groase" ca au ajuns mai tarziu in sportul asta :) . Bafta !
1 Oliver IANCOVICI
0
23 aprilie 2013 la 13:31
Conflictul "şosea vs. MTB" e o copilărie. Nu cred c-am dat de înţeles nimic negativ despre rutieri sau bicicletele lor în articolul de mai sus, ba mai mult am îndemnat lumea la dat, ceea ce oricum fac dintotdeauna. Nu înţeleg comentariul de mai sus, de unde pleacă şi unde vrea să ducă. Ăsta e un text pozitiv şi e de luat ca atare. Punct.
0
0
23 aprilie 2013 la 13:41
Articolul e f bun, ma refeream la comentarii, si conflictul da e o copilarie asta spuneam si eu . Numai bine :)
1 Maximilian Munteanu
0
Scrie un comentariu
Promovarea ta aici!
Alte articole de la Maximilian Munteanu
Promovarea ta aici!
