Relaţia cu FRC - un exerciţiu de memorie şi de atitudine.
Relaţia cu FRC - un exerciţiu de memorie şi de atitudine.
Autor:Maximilian Munteanu | 14 septembrie 2012
Am ştiut că va veni şi momentul când voi scrie aceste rânduri pe care le ţin în mine de mult timp. Momentul acela este acum. La fel ca orice persoană care iubeşte sportul pe două roţi în această ţară şi are pretenţia că îl înţelege, m-au mişcat şi tulburat profund ultimele evenimente care au avut loc la nivel oficial în România: interdicţia sportivilor legitimaţi de a participa în cursele particulare, scrisoarea lui Tudi către FRC şi, picătura care a umplut paharul, răspunsul dat de FRC lui Tudi.
Unul dintre cele mai odioase sentimente care m-au încercat vreodată a fost acela de a încerca să răspund cuiva care mă întreba care este situaţia ciclismului, şi mai ales a ciclismului montan, în România - de ce nu se vede, de ce nu e promovat, de ce nu ne sunt cunoscute talentele? Neputinţă, dezolare, dezgust, furie... Pentru că enormităţile sunt prea mari şi grosolăniile prea exagerate. E ca şi cum ai încerca să-i explici cuiva care se vede pentru prima oară o bicicletă de downhill că poţi coborî cu ea peste bolovani şi rădăcini, în unele locuri cu 90 la oră sau poate să sari 20 de metri şi să aterizezi în siguranţă. Pur şi simplu nu ai CUM să explici aşa ceva. Sunt şanse bune să nu te creadă. Trebuie să vadă cu ochii lui. Sau să i se demonstreze.
În cele ce urmează, voi ilustra relaţia mea cu Federaţia Română de Ciclism, de la postura de simplu sportiv entuziast, la cea de team manager şi organizator de curse. Pe lângă experienţele altora cu acelaşi for, o picătură într-un ocean.
La început a fost exuberanţa tinerească şi speranţa naivă într-o lume corectă. Astfel în 2001 participam ca amator într-o echipă de români care mergeau la Zagreb, în Croaţia, pentru pe atunci tradiţionalul Olympus Downhill, o deschidere neoficială de sezon în Europa şi prima cursă din an în cadrul căreia se puteau acumula puncte UCI. Colegi de drum mi-au fost Adrian Stoica (pe atunci Campion Naţional), Kinda Geza, Mircea Ursuţ, Paul Ionaşcu şi Bereczi Jenö plus Tuşi şi Müves care ni s-au alăturat mai apoi. Având drum la Bucureşti, am fost rugat de Radu Zemianschi să trec pe la federaţie pentru a ridica licenţele de concurs pentru sportivii care aveau să participe la categoria UCI. Zemi îmi dăduse atunci o sticlă de pălincă pentru un nene de la federaţie care completa licenţele la vechea lui maşină de scris. O atenţie ca între oameni care se respectă, un gest uman. Ajuns la Bucureşti, am mers la federaţie alături de Tibi Macaveiu, care pe atunci era voluntar în funcţia de coordonator de MTB în cadrul FRC şi făcea parte din biroul federal. Tibi mi-a spus că e bine "să facem frumos" şi să trecem prin biroul domnului Selejan, ca să dăm bineţe. Zis şi făcut. Am intrat, am salutat. "Uite, a veni Maxi să ia licenţele pentru băieţii noştri care merg la Zagreb" face Tibi. "Ooo, bravo! Dar ce ai tu acolo în plasa aia, băiete?" se interesează domnul Selejan. Eu, de colo: "E, nişte pălincă de la domnul Zemianschi pentru Nea Cutărescu, cel care completează licenţele." Domnul Selejan, degajat: "Ia lasă tu plasa asta aici la mine, că i-o dau eu lui Nea Cutărescu mai încolo, că trece el pe la mine!" Ce era să zic? I-am dat plasa şi cu ocazia asta şi prima mea impresie consternată.
Al doilea contact, infinit mai relevant, a fost acela când am fost chemat de Sorin Părău, Caius Rişcuţă şi Kinda Geza să fiu team manager pentru lotul ce avea să fie deplasat în 2004 la Campionatele Mondiale de la Les Gets şi pentru ultima etapa de Cupă Mondială de la Livigno. Nu ştiu ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a fi team manager, habar nu am dacă e nevoie de o pregătire specială în acest sens, dar băieţii sigur m-au rugat să vin cu ei pentru că aveam ceva cunoştinţe prin World Cup, fiindcă de regulă mă descurc destul de uşor şi, de fapt, tocmai mă întorsesem dintr-un trip cu autostopul prin Franţa şi Germania. Deci, sincer, nici o mare brânză. Oricine are un simţ al orientării şi ştie să se descurce printre străini poate fi team manager. Printre atribuţiunile mele oficiale se numărau a-i înscrie pe sportivi la concurs on location, a le comunica programele de competiţie şi deciziile UCI de la faţa locului şi a le asigura condiţii cât mai bune pentru a da un randament cât mai bun. Neoficial, asta a însemnat să mă transform în agent imobiliar de ocazie şi să găsesc cele mai ieftine şi mai bine amplasate cazări (n-a fost niciodată o problemă), să le duc piesele şi bicicletele la service la echipele din World Cup, deşi nu ştia nici dracu' de noi şi teoretic mecanicii oficiali nu aveau nici o obligaţie, plus încă altele.
Nici o problemă, dar distracţia a început, cum era de aşteptat, din România. M-am dus din nou la federaţie, de unde trebuiau trimise nişte adrese oficiale în limba engleză şi înscrişi sportivii pe site-ul oficial al UCI; o chestie de câteva click-uri, cam ca şi când ţi-ai face cont nou de mail. Cele câteva click-uri au durat însă ore întregi, pentru că domnul al cărui nume aleg să-l uit de dragul jenei lui habar nu avea să folosească un calculator şi era în schimb teribil de fudul şi nu voia să lase pe altcineva să introducă ameţita de parolă de la UCI, cu care oricum tot eu venisem, de parcă era vorba despre scutul antirachetă comandat de NORAD. Îţi stă mintea în loc! Pe partea cu adresele oficiale, la fel: un tinerel spilcuit la costum făcea pe importantul numai că nu progresa deloc. "Uite, am scris eu rapid pe hârtia asta, de mână, ce trebuie transmis. Dacă vrei pot scrie eu la calculator ca să meargă mai repede." mă ofeream eu. "Da' ce, mă, tu crezi că eu nu ştiu engleză?" îmi replica el. Dialogurile sunt aproximative, dar atitutindea e identică. Până la urmă le-am trimis scrise în engleza lui de lemn dar oficială, dar juma' de oră mai târziu. Partea spinoasă era însă că nu primeam nici un ban pentru excursia asta, dar domnul Selejan ne-a promis în faţă că ne va deconta cel puţin carburantul consumat pe drum, când ne întoarcem (că "n-avea bani"), dacă venim cu facturile şi chitanţele aferente. Evident că pe tot parcursul călătoriei am strâns chitanţe mai ceva decât strânge hamsterul grăunţe. Aveam TOT.
Nu vreau să vă spun cum ne-a făcut rost de bani de drum, dar pot doar să vă spun că a fost nevoie să fim extrem de creativi, iar când spun "extrem" vă puteţi gândi la multe lucruri. Pentru mine experienţa acestor două concursuri avea să fie una pe cât de fascinantă, pentru că mă duceam într-o lume a poveştilor, pe atât de umilitoare, ca reprezentant al unei ţări de rupţi în fund, cum zicea odată Cristoiu. De fapt, asta-mi şi spunea Sorin cu amărăciune înainte de startul la 4X la Les Gets, când ne "admiram" echipamentele de XC prea mici şi la mâna a paişpea: "Uită-te la noi cum arătăm. Ca nişte cerşetori!" Între timp, lângă noi, Gracia şi Lopes tocmai primeau modelele de ochelari "de anul viitor" de la team managerul Steve Blick. Mda. Reţineţi, vă rog, că eram nişte oameni care mergeau pe banii lor să-şi reprezinte ţara. Atât.
Poate nu e de mirare că în călătorie ne-am lovit de probleme. Întâi o pană în plin ambuteiaj, pe la Zürich, ne-a făcut să pierdem foarte mult timp şi să ratăm implicit defilarea obligatorie a naţiunilor. Tradus: amendă de 250 de franci elveţieni trimisă acasă la federaţie. Au, exact de ce aveam nevoie! Apoi, la Livigno Sorin şi-a rupt mâna în antrenamentele de 4X, iar asta a dat peste cap toată echipa. Italienii sunt varză la capitolul prim ajutor şi în loc să beneficiem de asistenţă a trebuit să mergem personal până la Sondalo la 60 km, pe serpentine, iar acolo să aşteptăm până noaptea târziu când a fost operat Sorin. Pot sportivii nedormiţi să obţină rezultate? Poate din noroc chior! Trebuie să recunosc că ne-am prezentat destul de târziu dosarul cu raportul despre deplasare plus toate facturile şi chitanţele în original şi copie (le mai am), dar atitudinea domnului Selejan a fost uluitoare. S-a purtat ca şi când nu ne-ar fi cunoscut niciodată şi ne-a dat afară cu "Marş de aici, să nu vă mai văd!" din biroul federal. Corect! Adică, aşa mi-aş trata şi eu lotul naţional! Evident, amenda primită la Les Gets a fost suportată de Sorin şi de Geza.
Nu mi-a lipsit contactul cu oamenii FRC nici ca membru al echipelor de organizare ale diverselor concursuri, majoritatea derulate de Surmont Club la începutul anilor 2000. Sunt onorat să mă numesc membru al clubului Surmont de mai bine de 12 ani şi mă înclin în faţa lui Tibi şi a regretatului Atti pentru tot ce au făcut pentru mountainbiking încă de la bun început! Fără ei probabil că nici nu ne-am fi citit pe acest site.
În toată acea perioadă, Surmont a organizat mai multe concursuri cu titlul de "campionat naţional" şi o balcaniadă, aproape toate la Poiana Braşov, primind, din ceea ce ştiu eu, de la federaţie un simplu gir, câţiva arbitri şi nişte vizite oficiale la faţa locului. Cu alte cuvinte, puteai să fii mulţumit dacă erai tolerat şi nu ţi se băgau beţe în roate. Din păcate, atitudinea asta a federaţiei dăinuieşte până astăzi.
În 2004 buba a explodat şi lucrurile au luat o turnură foarte proastă pentru mountainbiking, care deşi era ramura cu cele mai multe rezultate, rămânea oaia neagră a ciclismului. Cu ocazia ediţiei din acel an a Surmont Mountainbike Festival, care pe atunci avea clasificare E2 din partea UCI, au fost prezenţi la faţa locului şi numeroase figuri oficiale din FRC, în frunte cu domnul Selejan, care putem spune că se antrena pentru a-i întinde lui Tudi bidonul la Atena. În mod normal trebuia să meargă cu Tudi antrenorul său, dar cine poate refuza un secretar general pasionat de tzatziki şi de Legendele Olimpului???
Problema a început de la promovarea la faţa locului a primei ediţii de Drop'n'Roll, concurs particular şi neatârnat, organizat de riderii clujeni pentru riderii din toată ţara. Domnul Selejan şi-a adus aminte de propria importanţă şi a decretat că un astfel de concurs nu are voie să existe fără blagoslovenia oficială a FRC. Doi dintre prietenii mei de atunci şi de acum au făcut rapid, mai în glumă, mai în serios, o pancartă "Anti FRC" cu care au defilat prin zona de finish a concursului până au atras atenţia oficialilor. Domnul Selejan şi eternul mustăcios domn Toader, recunoscut drept gropar al ciclismului braşovean, au avut grijă ca lucrurile să degenereze până la o semiîncăierare. Apoi au urmat ameninţările cu suspendarea la adresa concursului de 4X la care muncisem pe brânci cu toţii şi ameninţările la adresa lui Tibi, care s-a trezit între cele două tabere: riderii îl socoteau "omul federaţiei", oficialii îl arătau cu degetul ca "apărătorul derbedeilor". Poate nu e de mirare că Tibi s-a săturat de voluntariat imediat după acest incident şi s-a retras oficial din postul de coordonator de MTB din biroul federal. Dacă mă întrebaţi pe mine, anarhia prietenilor mei a fost dacă nu complet gratuită atunci cel puţin nechibzuită, pentru că nu au ţinut cont de victimele colaterale ale actului lor. S-a vorbit despre un boicot al cursei de 4X, dar cum românii sunt în primul rând fripturişti şi se gândesc cum să ciupească ceva pentru ei (citeşte: cum să câştige X prin neprezentarea lui Y), a lipsit coeziunea, cvorumul, până la urmă verticalitatea şi totul a picat, iar noi ne-am dat frumos la concurs, întru bunăstarea federaţiei care a mai bifat o organizare de cursă internaţională, încadrată UCI. Check! De fapt, asta am făcut în cadrul clubului Surmont ca fraierii timp de ani de zile: concursuri naţionale (şi) în beneficiul federaţiei, care pesemne că privea amuzată cum ne agităm noi din pasiune pentru sport. Azi e cam la fel.
Nu e de mirare că în anii ce au urmat (2005, 2006, 2007, 2008, 2009) nu a mai existat Campionat Naţional de DH, până când altă mână de oameni s-a hărnicit să facă iarăşi treaba federaţiei la Bunloc. A propos de asta: aţi auzit de un impostor din vestul ţării care se laudă că e campion naţional de downhill în anii menţionaţi în paranteza anterioară? Acum aveţi răspunsul: nu a existat Campion Naţional pentru acei ani pentru simplul fapt că nu s-a ţinut nici un Campionat Naţional de DH, iar downhill-ul şi 4X-ul (cât a fost) au fost ţinute în viaţă de evenimente private, care din fericire au devenit din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai bune.
Cum astfel să NU fii furios pe tupeul de a i se răspunde de o asemenea manieră unui sportiv, şi nu unul oarecare, ci un Campion Naţional recunoscut chiar de instituţia pe care o reprezinţi şi o persoană cu rezultate excepţionale la nivel internaţional??? Să fim serioşi! Fără a-i blama în vreun fel pe rutierii din România care nu au nici o vină, dar rezultatele notabile din ciclismul românesc din ultimii 20 de ani au venit pe filiera mountainbiking-ului. Titlurile de Campion Balcanic ale lui Tudi, calificarea la Olimpiada de la Atena a acestuia şi meritoriul loc obţinut sau poate locul 24 obţinut de Geza la Lugano în 2003, pe lângă altele pe care sigur le-am uitat. Acestea sunt frontispiciul unei ramuri care creşte anual în popularitate (cei peste 2000 de oameni la Prima Evadare sigur sunt neglijabili, nu?), dar care rămâne ignorată oficial. De downhill să nu mai zic! După mintea scurtă a unora, "ăsta nu e sport serios". Îi invit să le spună asta în faţă lui Sorin sau lui Geza! Este oare întâmplător că Radu Zemianschi şi Tiberiu Macaveiu, oameni proveniţi din ciclismul montan pe care singuri l-au ridicat, sunt singurii comisari români internaţionali de rang înalt ai UCI?
Olimpiada de la Atena din 2004:
Există o zvonistică puternică legată de activitaţile oculte ale membrilor de vârf ai FRC şi se spune că orice legendă are şi un sâmbure de adevăr. Nu ştiu dacă FRC chiar a branduit brichete şi scrumiere cu însemnele oficiale, cum nu ştiu dacă într-adevăr dacă domnul Selejan chiar are vile făcute din banii sportivilor, aşa cum se povesteşte pe la colţuri, dar poate că persoanele în competenţă îşi pot ridica aceste întrebări. Un lucru este cert: sportivii care vorbesc lejer off the record despre toate aceste lucruri aleg să tacă atunci când poate ar fi important să deschidă gura, iar această lege a omertei durează de ceva vreme. Până când? Poate le place să se mulţumească la Naţionale cu o portocală, o napolitană şi o tinichea, norma federală de ani de zile???
În timp ce căutam fotografii pentru acest articol, am dat peste scrisoarea pe care mi-a trimis-o acum câţiva ani un sportiv revoltat de condiţiile jalnice de organizare ale unui campionat naţional şi mai mult ca sigur şi de Mercedesul S-Klasse al domnului Selejan, parcat ţanţoş în zona de finish. Titlul fişierului este sugestiv: "Lipsă totală de interes în desfăşurarea Campionatelor Naţionale de MTB". Vă invit să-l citiţi:
- lipsa totală de interes în desfăşurarea Campionatelor Naţionale de mtb
- traseul nu corespundea sub nici o formă standardelor necesare pentru desfăşurarea unei asemenea competiţii
- Campionii Naţionali au fost premiaţi cu o medalie şi o diploma (dacă se poate numi premiere)
- traseul a fost făcut înainte cu 2 zile de concurs... şi modificat şi în ziua concursului
- există o lipsă totală de interes pentru MTB în cadrul federaţiei
- în timpul deplasărilor cu lotul naţional de MTB tot timpul este prezentă lipsa banilor iar acest lucru se întâmplă doar când este un anume antrenor prezent (Csongor Berekmeri)
- în timpul deplasării la Muntenegru - Bjielo Polje la Campionatele Balcanice ni s-a oferit un hot dog şi o prăjitură de patiserie şi am fost trimişi la antrenamente de recunoaştere a traseului după un drum lung de 10 ore de stat în maşină
- tot în drum spre Balcaniadă, tot din lipsă de fonduri (cică) mâncam pe marginea şoselei chifle şi brânză feliată şi chestii de genul şi nu ne săturam niciodată
- lipsa acordării celui mai mic ajutor sportivilor de elită ai ţării din partea federaţiei (Domn Selejan)
- sportivii nu pot participa la cursele pe care le vor ei decât pe banii lor
- singurul interes care a mai fost acordat era pe timpul olimpiadei
- doresc rezultate la nivel mondial dar nu se ocupă de pregătirea sportivilor sub nici o formă trimiţându-i şi la alte concursuri
- nu se implică şi când o fac nu ştiu ce e de făcut de fapt şi nu vor să asculte nici de cei care ştiu mai bine
- federiştii sunt de o incompetenţă rar de întâlnit, nu ştiu nici măcar engleză să facă o scrisoare pentru a ne putea sincroniza cu concursurile UCI sau din alte ţări
- nu au nici măcar cunostinţe minime/minimale ce ţin de MTB
- calendarul competiţional este dezastruos existând luni în care nu există decât un concurs şi luni în care sunt câte 3 concursuri suprapuse, să nu mai zicem de felul in care e făcut pentru cei care participă la ambele discipline (şosea şi MTB)
- ciclismul în România a murit în 90, acum existând doar comunişti trişti
- nu se iau în consderare cerinţele sportivilor, nici măcar ai celor cu cele mai multe rezultate
- federaţia nu se ocupă nici măcar de oferirea tricoului de Campion Naţional, iar la o cursă UCI (de ex. în Italia) fiind Campion Naţional nu poţi participa fără un tricou de Campion Naţional, acest lucru se întâmplă la noi, ei nici măcar acel tricou fără de care nu poţi participa nu îl ofera, tot din lipsă de fonduri se spune
- toţi se implică când vine vorba de presă şi susţin că au facut, vor face şi fac, dar acest lucru nu s-a văzut niciodată
- federaţia nu a fost în stare să trimită o cerere de înscriere pentru Olimpiadă pentru participarea lui Tudor Oprea
- doresc rezultate fără un minim de efort
- nu au fost în stare să trimită o hârtie cu un an înainte să înscrie un concurs UCI la UCI şi să facă unul şi la noi
- nu sunt în stare să facă un concurs UCI, dar vor să ne remarcăm la nivel mondial
- sportivii de la şosea sunt pielea pulii şi la MTB ne-am remarcat cel mai mult la nivel mondial
- la şosea la mondial, România - locurile ultimul şi penultimul
- nici la MTB nu sunt foarte buni sportivii, dar nu au condiţiile necesare de pregatire, în alte curse, măcar de calificare şi totuşi lotul de MTB este mai remarcat decât cel de şosea, deşi este mult mai neglijat, aproape total
- recent am înteles că sportivii de la MTB, de fapt cei care reprezintă lotul naţional, au fost exclusi de către Don Selejan
- la concursuri există o grămadă de sponsori pe foi, diplome etc. dar premiile nu sunt!
Nu sunt revoluţionar, nu sunt moralist şi nu sunt uşă de biserică şi mă consider vinovat cel puţin de a nu fi adus aceste lucruri în prim plan mai devreme, dacă nu de mai multe. Sunt pătat ca mulţi alţii. Socotesc că suntem cu toţii vinovaţi de menţinerea acestei stări de fapt nefireşti, cu toţii care o ştim sau o bănuim în orice caz. Îmi doresc foarte mult ca această să fi fost scânteia prin ceva mai mare să se aprindă. Pentru că altminteri, dacă iarăşi ne dovedim a fi slabi, nu e exclus să ne întoarcem la un întunecat ev mediu al ciclismului montan şi la un feudalism pe care aproape că l-am acceptat ca fiind de-la-sine înţeles. Deşi apreciez enorm demersul actual al lui Tudi, care e de natură de a face în sfârşit lumină în ramura asta oropsită cât se poate de oficial, consider că trebuia să fi luat poziţie de mai demult, poate de când ar fi avut de pierdut foarte direct ca atlet din asta, şi mi-ar fi plăcut să fi fost mai puţină aromă personală în toată tevatura, dar asta e doar părerea mea. Până la urmă, Tudi şi-a făcut datoria şi cel târziu în ultimii ani, dacă nu mai devreme, a contribuit la dezvoltarea scenei de mountainbiking prin crearea unei echipe, susţinerea a mai mulţi atleţi care dau randament, generarea unei serii de concursuri cu un standard ridicat şi nu numai. Nu îmi aduc aminte să fi văzut concurs de XCO sau XCM cu fonduri de premiere mai generoase decât Triada MTB de anul acesta. Sper să mă înşel, pentru că asta ar însemna că şi alţii fac o treabă excelentă, la fel ca şi Pro Cycling!
În ceea ce priveşte FRC, trebuie să fiu fair şi să spun că am avut un contact destul de normal cu ei în ultimii doi ani prin concursul pe care îl organizăm şi care le aduce şi lor, în special prin încadrarea UCI, evidente beneficii de imagine şi nu numai. Anul trecut am fost extrem de surprins când, pe drum spre Champery fiind, i-am telefonat unui domn din FRC pentru a opera o modificare de urgenţă legată de modul în care era listat evenimentul nostru pe site-ul UCI, iar el a fost foarte prompt, la nivel de câteva zeci de minute. Era domnul din primele paragrafe care avea dificultăţi în a apăsa câteva butoane!
Dar o floare nu face primăvară. E uluitor cum FRC se situează în total anacronism cu vremurile pe care le trăim şi cum au impresia că cicliştii din România sunt complet rupţi de lume. Nu ştiu ce percepţie despre internet, web şi social media are domnul Selejan, dar puterea cuvântului nu poate fi ignorată, iar asta contează în 2012 exponenţial mai mult decât în 2004 sau 1997. E foarte posibil ca prin ultimele comunicări transmise prin canaliile (sic) oficiale, FRC să se fi împuşcat în picior, cu zâmbetul pe buze şi cu trufia în inimă. Altfel nu-mi explic dezinvoltura exprimării şi inconştienţa atitudinii.
Şi UCI-ul? Nu vă faceţi griji, UCI-ul e doar un fel de FRC mai simţit, mai bine organizat şi mai coerent, dar de mountainbiking le pasă tot cât negru sub unghie, după cum se vede într-o grămadă de acte absolut reprobabile din trecutul recent şi mai puţin recent. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, deci!
La finalul acestui text lunguţ, vreau să vin cu un trifoi de speranţă: am bănuiala că lucrurile dureroase despre care am vorbit în ultimele două săptămâni ne-au unit în sfârşit pe noi cei cărora ne pasă. Şi suntem mulţi! Ăsta ne e numitorul comun! Pentru că ştim ce înseamnă să stăm pe bicicletă, să organizăm o cursă, să muncim la un traseu şi să punem suflet în ceea ce iubim. Asta nu o să ne-o ia nimeni niciodată, la fel cum nu trebuie să-ţi dea voie nici Selejan şi nici Chuck Norris să te dai pe bicicletă.
Devenim mai puternici şi mai relevanţi doar ÎMPREUNĂ şi doar făcându-i şi pe alţii să afle ce ne doare şi mai ales DE CE!
Gânduri bune!
Maximilian Munteanu
Unul dintre cele mai odioase sentimente care m-au încercat vreodată a fost acela de a încerca să răspund cuiva care mă întreba care este situaţia ciclismului, şi mai ales a ciclismului montan, în România - de ce nu se vede, de ce nu e promovat, de ce nu ne sunt cunoscute talentele? Neputinţă, dezolare, dezgust, furie... Pentru că enormităţile sunt prea mari şi grosolăniile prea exagerate. E ca şi cum ai încerca să-i explici cuiva care se vede pentru prima oară o bicicletă de downhill că poţi coborî cu ea peste bolovani şi rădăcini, în unele locuri cu 90 la oră sau poate să sari 20 de metri şi să aterizezi în siguranţă. Pur şi simplu nu ai CUM să explici aşa ceva. Sunt şanse bune să nu te creadă. Trebuie să vadă cu ochii lui. Sau să i se demonstreze.
În cele ce urmează, voi ilustra relaţia mea cu Federaţia Română de Ciclism, de la postura de simplu sportiv entuziast, la cea de team manager şi organizator de curse. Pe lângă experienţele altora cu acelaşi for, o picătură într-un ocean.
La început a fost exuberanţa tinerească şi speranţa naivă într-o lume corectă. Astfel în 2001 participam ca amator într-o echipă de români care mergeau la Zagreb, în Croaţia, pentru pe atunci tradiţionalul Olympus Downhill, o deschidere neoficială de sezon în Europa şi prima cursă din an în cadrul căreia se puteau acumula puncte UCI. Colegi de drum mi-au fost Adrian Stoica (pe atunci Campion Naţional), Kinda Geza, Mircea Ursuţ, Paul Ionaşcu şi Bereczi Jenö plus Tuşi şi Müves care ni s-au alăturat mai apoi. Având drum la Bucureşti, am fost rugat de Radu Zemianschi să trec pe la federaţie pentru a ridica licenţele de concurs pentru sportivii care aveau să participe la categoria UCI. Zemi îmi dăduse atunci o sticlă de pălincă pentru un nene de la federaţie care completa licenţele la vechea lui maşină de scris. O atenţie ca între oameni care se respectă, un gest uman. Ajuns la Bucureşti, am mers la federaţie alături de Tibi Macaveiu, care pe atunci era voluntar în funcţia de coordonator de MTB în cadrul FRC şi făcea parte din biroul federal. Tibi mi-a spus că e bine "să facem frumos" şi să trecem prin biroul domnului Selejan, ca să dăm bineţe. Zis şi făcut. Am intrat, am salutat. "Uite, a veni Maxi să ia licenţele pentru băieţii noştri care merg la Zagreb" face Tibi. "Ooo, bravo! Dar ce ai tu acolo în plasa aia, băiete?" se interesează domnul Selejan. Eu, de colo: "E, nişte pălincă de la domnul Zemianschi pentru Nea Cutărescu, cel care completează licenţele." Domnul Selejan, degajat: "Ia lasă tu plasa asta aici la mine, că i-o dau eu lui Nea Cutărescu mai încolo, că trece el pe la mine!" Ce era să zic? I-am dat plasa şi cu ocazia asta şi prima mea impresie consternată.
 |
| O brigadă faină la cabana Runolist de deasupra Zagrebului. foto: Tuşi |
 |
| Adrian Stoica a.k.a. Bronco a.k.a. Tânăru' a.k.a. Mr. Smooth la Olympus Downhill Zagreb 2001. foto: Mx |
Al doilea contact, infinit mai relevant, a fost acela când am fost chemat de Sorin Părău, Caius Rişcuţă şi Kinda Geza să fiu team manager pentru lotul ce avea să fie deplasat în 2004 la Campionatele Mondiale de la Les Gets şi pentru ultima etapa de Cupă Mondială de la Livigno. Nu ştiu ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a fi team manager, habar nu am dacă e nevoie de o pregătire specială în acest sens, dar băieţii sigur m-au rugat să vin cu ei pentru că aveam ceva cunoştinţe prin World Cup, fiindcă de regulă mă descurc destul de uşor şi, de fapt, tocmai mă întorsesem dintr-un trip cu autostopul prin Franţa şi Germania. Deci, sincer, nici o mare brânză. Oricine are un simţ al orientării şi ştie să se descurce printre străini poate fi team manager. Printre atribuţiunile mele oficiale se numărau a-i înscrie pe sportivi la concurs on location, a le comunica programele de competiţie şi deciziile UCI de la faţa locului şi a le asigura condiţii cât mai bune pentru a da un randament cât mai bun. Neoficial, asta a însemnat să mă transform în agent imobiliar de ocazie şi să găsesc cele mai ieftine şi mai bine amplasate cazări (n-a fost niciodată o problemă), să le duc piesele şi bicicletele la service la echipele din World Cup, deşi nu ştia nici dracu' de noi şi teoretic mecanicii oficiali nu aveau nici o obligaţie, plus încă altele.
 |
| Sorin şi Geza, bikecheck de voie de nevoie. |
 |
| Geza într-o manşă. |
Nici o problemă, dar distracţia a început, cum era de aşteptat, din România. M-am dus din nou la federaţie, de unde trebuiau trimise nişte adrese oficiale în limba engleză şi înscrişi sportivii pe site-ul oficial al UCI; o chestie de câteva click-uri, cam ca şi când ţi-ai face cont nou de mail. Cele câteva click-uri au durat însă ore întregi, pentru că domnul al cărui nume aleg să-l uit de dragul jenei lui habar nu avea să folosească un calculator şi era în schimb teribil de fudul şi nu voia să lase pe altcineva să introducă ameţita de parolă de la UCI, cu care oricum tot eu venisem, de parcă era vorba despre scutul antirachetă comandat de NORAD. Îţi stă mintea în loc! Pe partea cu adresele oficiale, la fel: un tinerel spilcuit la costum făcea pe importantul numai că nu progresa deloc. "Uite, am scris eu rapid pe hârtia asta, de mână, ce trebuie transmis. Dacă vrei pot scrie eu la calculator ca să meargă mai repede." mă ofeream eu. "Da' ce, mă, tu crezi că eu nu ştiu engleză?" îmi replica el. Dialogurile sunt aproximative, dar atitutindea e identică. Până la urmă le-am trimis scrise în engleza lui de lemn dar oficială, dar juma' de oră mai târziu. Partea spinoasă era însă că nu primeam nici un ban pentru excursia asta, dar domnul Selejan ne-a promis în faţă că ne va deconta cel puţin carburantul consumat pe drum, când ne întoarcem (că "n-avea bani"), dacă venim cu facturile şi chitanţele aferente. Evident că pe tot parcursul călătoriei am strâns chitanţe mai ceva decât strânge hamsterul grăunţe. Aveam TOT.
 |
| Cel mai frumos echipament din lume! |
 |
| Caius în expectativă. |
 |
| Geza, calificări la Livigno. |
Nu vreau să vă spun cum ne-a făcut rost de bani de drum, dar pot doar să vă spun că a fost nevoie să fim extrem de creativi, iar când spun "extrem" vă puteţi gândi la multe lucruri. Pentru mine experienţa acestor două concursuri avea să fie una pe cât de fascinantă, pentru că mă duceam într-o lume a poveştilor, pe atât de umilitoare, ca reprezentant al unei ţări de rupţi în fund, cum zicea odată Cristoiu. De fapt, asta-mi şi spunea Sorin cu amărăciune înainte de startul la 4X la Les Gets, când ne "admiram" echipamentele de XC prea mici şi la mâna a paişpea: "Uită-te la noi cum arătăm. Ca nişte cerşetori!" Între timp, lângă noi, Gracia şi Lopes tocmai primeau modelele de ochelari "de anul viitor" de la team managerul Steve Blick. Mda. Reţineţi, vă rog, că eram nişte oameni care mergeau pe banii lor să-şi reprezinte ţara. Atât.
 |
| Friends WILL be friends. Until the end. |
 |
| The long hard road out of hell. |
Poate nu e de mirare că în călătorie ne-am lovit de probleme. Întâi o pană în plin ambuteiaj, pe la Zürich, ne-a făcut să pierdem foarte mult timp şi să ratăm implicit defilarea obligatorie a naţiunilor. Tradus: amendă de 250 de franci elveţieni trimisă acasă la federaţie. Au, exact de ce aveam nevoie! Apoi, la Livigno Sorin şi-a rupt mâna în antrenamentele de 4X, iar asta a dat peste cap toată echipa. Italienii sunt varză la capitolul prim ajutor şi în loc să beneficiem de asistenţă a trebuit să mergem personal până la Sondalo la 60 km, pe serpentine, iar acolo să aşteptăm până noaptea târziu când a fost operat Sorin. Pot sportivii nedormiţi să obţină rezultate? Poate din noroc chior! Trebuie să recunosc că ne-am prezentat destul de târziu dosarul cu raportul despre deplasare plus toate facturile şi chitanţele în original şi copie (le mai am), dar atitudinea domnului Selejan a fost uluitoare. S-a purtat ca şi când nu ne-ar fi cunoscut niciodată şi ne-a dat afară cu "Marş de aici, să nu vă mai văd!" din biroul federal. Corect! Adică, aşa mi-aş trata şi eu lotul naţional! Evident, amenda primită la Les Gets a fost suportată de Sorin şi de Geza.
Nu mi-a lipsit contactul cu oamenii FRC nici ca membru al echipelor de organizare ale diverselor concursuri, majoritatea derulate de Surmont Club la începutul anilor 2000. Sunt onorat să mă numesc membru al clubului Surmont de mai bine de 12 ani şi mă înclin în faţa lui Tibi şi a regretatului Atti pentru tot ce au făcut pentru mountainbiking încă de la bun început! Fără ei probabil că nici nu ne-am fi citit pe acest site.
În toată acea perioadă, Surmont a organizat mai multe concursuri cu titlul de "campionat naţional" şi o balcaniadă, aproape toate la Poiana Braşov, primind, din ceea ce ştiu eu, de la federaţie un simplu gir, câţiva arbitri şi nişte vizite oficiale la faţa locului. Cu alte cuvinte, puteai să fii mulţumit dacă erai tolerat şi nu ţi se băgau beţe în roate. Din păcate, atitudinea asta a federaţiei dăinuieşte până astăzi.
|
| Tandemul discordiei. |
În 2004 buba a explodat şi lucrurile au luat o turnură foarte proastă pentru mountainbiking, care deşi era ramura cu cele mai multe rezultate, rămânea oaia neagră a ciclismului. Cu ocazia ediţiei din acel an a Surmont Mountainbike Festival, care pe atunci avea clasificare E2 din partea UCI, au fost prezenţi la faţa locului şi numeroase figuri oficiale din FRC, în frunte cu domnul Selejan, care putem spune că se antrena pentru a-i întinde lui Tudi bidonul la Atena. În mod normal trebuia să meargă cu Tudi antrenorul său, dar cine poate refuza un secretar general pasionat de tzatziki şi de Legendele Olimpului???
Problema a început de la promovarea la faţa locului a primei ediţii de Drop'n'Roll, concurs particular şi neatârnat, organizat de riderii clujeni pentru riderii din toată ţara. Domnul Selejan şi-a adus aminte de propria importanţă şi a decretat că un astfel de concurs nu are voie să existe fără blagoslovenia oficială a FRC. Doi dintre prietenii mei de atunci şi de acum au făcut rapid, mai în glumă, mai în serios, o pancartă "Anti FRC" cu care au defilat prin zona de finish a concursului până au atras atenţia oficialilor. Domnul Selejan şi eternul mustăcios domn Toader, recunoscut drept gropar al ciclismului braşovean, au avut grijă ca lucrurile să degenereze până la o semiîncăierare. Apoi au urmat ameninţările cu suspendarea la adresa concursului de 4X la care muncisem pe brânci cu toţii şi ameninţările la adresa lui Tibi, care s-a trezit între cele două tabere: riderii îl socoteau "omul federaţiei", oficialii îl arătau cu degetul ca "apărătorul derbedeilor". Poate nu e de mirare că Tibi s-a săturat de voluntariat imediat după acest incident şi s-a retras oficial din postul de coordonator de MTB din biroul federal. Dacă mă întrebaţi pe mine, anarhia prietenilor mei a fost dacă nu complet gratuită atunci cel puţin nechibzuită, pentru că nu au ţinut cont de victimele colaterale ale actului lor. S-a vorbit despre un boicot al cursei de 4X, dar cum românii sunt în primul rând fripturişti şi se gândesc cum să ciupească ceva pentru ei (citeşte: cum să câştige X prin neprezentarea lui Y), a lipsit coeziunea, cvorumul, până la urmă verticalitatea şi totul a picat, iar noi ne-am dat frumos la concurs, întru bunăstarea federaţiei care a mai bifat o organizare de cursă internaţională, încadrată UCI. Check! De fapt, asta am făcut în cadrul clubului Surmont ca fraierii timp de ani de zile: concursuri naţionale (şi) în beneficiul federaţiei, care pesemne că privea amuzată cum ne agităm noi din pasiune pentru sport. Azi e cam la fel.
 |
| 1.8T vs. Mx. foto: Pushock |
 |
| Da! În 2004 Surmont Mountainbike Festival umplea pentru un weekend platoul de la baza Telecabinei Mici din Poiană. Pentru FRC asta nu a contat niciodată. foto: Pushock |
Nu e de mirare că în anii ce au urmat (2005, 2006, 2007, 2008, 2009) nu a mai existat Campionat Naţional de DH, până când altă mână de oameni s-a hărnicit să facă iarăşi treaba federaţiei la Bunloc. A propos de asta: aţi auzit de un impostor din vestul ţării care se laudă că e campion naţional de downhill în anii menţionaţi în paranteza anterioară? Acum aveţi răspunsul: nu a existat Campion Naţional pentru acei ani pentru simplul fapt că nu s-a ţinut nici un Campionat Naţional de DH, iar downhill-ul şi 4X-ul (cât a fost) au fost ţinute în viaţă de evenimente private, care din fericire au devenit din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai bune.
Cum astfel să NU fii furios pe tupeul de a i se răspunde de o asemenea manieră unui sportiv, şi nu unul oarecare, ci un Campion Naţional recunoscut chiar de instituţia pe care o reprezinţi şi o persoană cu rezultate excepţionale la nivel internaţional??? Să fim serioşi! Fără a-i blama în vreun fel pe rutierii din România care nu au nici o vină, dar rezultatele notabile din ciclismul românesc din ultimii 20 de ani au venit pe filiera mountainbiking-ului. Titlurile de Campion Balcanic ale lui Tudi, calificarea la Olimpiada de la Atena a acestuia şi meritoriul loc obţinut sau poate locul 24 obţinut de Geza la Lugano în 2003, pe lângă altele pe care sigur le-am uitat. Acestea sunt frontispiciul unei ramuri care creşte anual în popularitate (cei peste 2000 de oameni la Prima Evadare sigur sunt neglijabili, nu?), dar care rămâne ignorată oficial. De downhill să nu mai zic! După mintea scurtă a unora, "ăsta nu e sport serios". Îi invit să le spună asta în faţă lui Sorin sau lui Geza! Este oare întâmplător că Radu Zemianschi şi Tiberiu Macaveiu, oameni proveniţi din ciclismul montan pe care singuri l-au ridicat, sunt singurii comisari români internaţionali de rang înalt ai UCI?
Olimpiada de la Atena din 2004:
Există o zvonistică puternică legată de activitaţile oculte ale membrilor de vârf ai FRC şi se spune că orice legendă are şi un sâmbure de adevăr. Nu ştiu dacă FRC chiar a branduit brichete şi scrumiere cu însemnele oficiale, cum nu ştiu dacă într-adevăr dacă domnul Selejan chiar are vile făcute din banii sportivilor, aşa cum se povesteşte pe la colţuri, dar poate că persoanele în competenţă îşi pot ridica aceste întrebări. Un lucru este cert: sportivii care vorbesc lejer off the record despre toate aceste lucruri aleg să tacă atunci când poate ar fi important să deschidă gura, iar această lege a omertei durează de ceva vreme. Până când? Poate le place să se mulţumească la Naţionale cu o portocală, o napolitană şi o tinichea, norma federală de ani de zile???
În timp ce căutam fotografii pentru acest articol, am dat peste scrisoarea pe care mi-a trimis-o acum câţiva ani un sportiv revoltat de condiţiile jalnice de organizare ale unui campionat naţional şi mai mult ca sigur şi de Mercedesul S-Klasse al domnului Selejan, parcat ţanţoş în zona de finish. Titlul fişierului este sugestiv: "Lipsă totală de interes în desfăşurarea Campionatelor Naţionale de MTB". Vă invit să-l citiţi:
- lipsa totală de interes în desfăşurarea Campionatelor Naţionale de mtb
- traseul nu corespundea sub nici o formă standardelor necesare pentru desfăşurarea unei asemenea competiţii
- Campionii Naţionali au fost premiaţi cu o medalie şi o diploma (dacă se poate numi premiere)
- traseul a fost făcut înainte cu 2 zile de concurs... şi modificat şi în ziua concursului
- există o lipsă totală de interes pentru MTB în cadrul federaţiei
- în timpul deplasărilor cu lotul naţional de MTB tot timpul este prezentă lipsa banilor iar acest lucru se întâmplă doar când este un anume antrenor prezent (Csongor Berekmeri)
- în timpul deplasării la Muntenegru - Bjielo Polje la Campionatele Balcanice ni s-a oferit un hot dog şi o prăjitură de patiserie şi am fost trimişi la antrenamente de recunoaştere a traseului după un drum lung de 10 ore de stat în maşină
- tot în drum spre Balcaniadă, tot din lipsă de fonduri (cică) mâncam pe marginea şoselei chifle şi brânză feliată şi chestii de genul şi nu ne săturam niciodată
- lipsa acordării celui mai mic ajutor sportivilor de elită ai ţării din partea federaţiei (Domn Selejan)
- sportivii nu pot participa la cursele pe care le vor ei decât pe banii lor
- singurul interes care a mai fost acordat era pe timpul olimpiadei
- doresc rezultate la nivel mondial dar nu se ocupă de pregătirea sportivilor sub nici o formă trimiţându-i şi la alte concursuri
- nu se implică şi când o fac nu ştiu ce e de făcut de fapt şi nu vor să asculte nici de cei care ştiu mai bine
- federiştii sunt de o incompetenţă rar de întâlnit, nu ştiu nici măcar engleză să facă o scrisoare pentru a ne putea sincroniza cu concursurile UCI sau din alte ţări
- nu au nici măcar cunostinţe minime/minimale ce ţin de MTB
- calendarul competiţional este dezastruos existând luni în care nu există decât un concurs şi luni în care sunt câte 3 concursuri suprapuse, să nu mai zicem de felul in care e făcut pentru cei care participă la ambele discipline (şosea şi MTB)
- ciclismul în România a murit în 90, acum existând doar comunişti trişti
- nu se iau în consderare cerinţele sportivilor, nici măcar ai celor cu cele mai multe rezultate
- federaţia nu se ocupă nici măcar de oferirea tricoului de Campion Naţional, iar la o cursă UCI (de ex. în Italia) fiind Campion Naţional nu poţi participa fără un tricou de Campion Naţional, acest lucru se întâmplă la noi, ei nici măcar acel tricou fără de care nu poţi participa nu îl ofera, tot din lipsă de fonduri se spune
- toţi se implică când vine vorba de presă şi susţin că au facut, vor face şi fac, dar acest lucru nu s-a văzut niciodată
- federaţia nu a fost în stare să trimită o cerere de înscriere pentru Olimpiadă pentru participarea lui Tudor Oprea
- doresc rezultate fără un minim de efort
- nu au fost în stare să trimită o hârtie cu un an înainte să înscrie un concurs UCI la UCI şi să facă unul şi la noi
- nu sunt în stare să facă un concurs UCI, dar vor să ne remarcăm la nivel mondial
- sportivii de la şosea sunt pielea pulii şi la MTB ne-am remarcat cel mai mult la nivel mondial
- la şosea la mondial, România - locurile ultimul şi penultimul
- nici la MTB nu sunt foarte buni sportivii, dar nu au condiţiile necesare de pregatire, în alte curse, măcar de calificare şi totuşi lotul de MTB este mai remarcat decât cel de şosea, deşi este mult mai neglijat, aproape total
- recent am înteles că sportivii de la MTB, de fapt cei care reprezintă lotul naţional, au fost exclusi de către Don Selejan
- la concursuri există o grămadă de sponsori pe foi, diplome etc. dar premiile nu sunt!
 |
| La ilustrele Naţionale de ciclocros câmpul de participanţi are fix 5 competitori. Succes pe linie! |
 |
| Cam ce nu potriveşte în peisaj aici??? |
 |
| Glorie, performanţă, tehnologie, gratitudine, premii, belşug, fericire. Şi un Mercedes S-Klasse cu jante aftermarket de 19". Stance Nation, anyone? ;) |
Nu sunt revoluţionar, nu sunt moralist şi nu sunt uşă de biserică şi mă consider vinovat cel puţin de a nu fi adus aceste lucruri în prim plan mai devreme, dacă nu de mai multe. Sunt pătat ca mulţi alţii. Socotesc că suntem cu toţii vinovaţi de menţinerea acestei stări de fapt nefireşti, cu toţii care o ştim sau o bănuim în orice caz. Îmi doresc foarte mult ca această să fi fost scânteia prin ceva mai mare să se aprindă. Pentru că altminteri, dacă iarăşi ne dovedim a fi slabi, nu e exclus să ne întoarcem la un întunecat ev mediu al ciclismului montan şi la un feudalism pe care aproape că l-am acceptat ca fiind de-la-sine înţeles. Deşi apreciez enorm demersul actual al lui Tudi, care e de natură de a face în sfârşit lumină în ramura asta oropsită cât se poate de oficial, consider că trebuia să fi luat poziţie de mai demult, poate de când ar fi avut de pierdut foarte direct ca atlet din asta, şi mi-ar fi plăcut să fi fost mai puţină aromă personală în toată tevatura, dar asta e doar părerea mea. Până la urmă, Tudi şi-a făcut datoria şi cel târziu în ultimii ani, dacă nu mai devreme, a contribuit la dezvoltarea scenei de mountainbiking prin crearea unei echipe, susţinerea a mai mulţi atleţi care dau randament, generarea unei serii de concursuri cu un standard ridicat şi nu numai. Nu îmi aduc aminte să fi văzut concurs de XCO sau XCM cu fonduri de premiere mai generoase decât Triada MTB de anul acesta. Sper să mă înşel, pentru că asta ar însemna că şi alţii fac o treabă excelentă, la fel ca şi Pro Cycling!
În ceea ce priveşte FRC, trebuie să fiu fair şi să spun că am avut un contact destul de normal cu ei în ultimii doi ani prin concursul pe care îl organizăm şi care le aduce şi lor, în special prin încadrarea UCI, evidente beneficii de imagine şi nu numai. Anul trecut am fost extrem de surprins când, pe drum spre Champery fiind, i-am telefonat unui domn din FRC pentru a opera o modificare de urgenţă legată de modul în care era listat evenimentul nostru pe site-ul UCI, iar el a fost foarte prompt, la nivel de câteva zeci de minute. Era domnul din primele paragrafe care avea dificultăţi în a apăsa câteva butoane!
Dar o floare nu face primăvară. E uluitor cum FRC se situează în total anacronism cu vremurile pe care le trăim şi cum au impresia că cicliştii din România sunt complet rupţi de lume. Nu ştiu ce percepţie despre internet, web şi social media are domnul Selejan, dar puterea cuvântului nu poate fi ignorată, iar asta contează în 2012 exponenţial mai mult decât în 2004 sau 1997. E foarte posibil ca prin ultimele comunicări transmise prin canaliile (sic) oficiale, FRC să se fi împuşcat în picior, cu zâmbetul pe buze şi cu trufia în inimă. Altfel nu-mi explic dezinvoltura exprimării şi inconştienţa atitudinii.
Şi UCI-ul? Nu vă faceţi griji, UCI-ul e doar un fel de FRC mai simţit, mai bine organizat şi mai coerent, dar de mountainbiking le pasă tot cât negru sub unghie, după cum se vede într-o grămadă de acte absolut reprobabile din trecutul recent şi mai puţin recent. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, deci!
 |
| Imaginea asta ar trebui să spună TOTUL, mai ales în acest moment când prietenul nostru Ede are parte de atenţia meritată şi muncită. Ede, Tudi, Otto - Rideri, Raceri, Respect! Punct! foto: Ioana Simen |
La finalul acestui text lunguţ, vreau să vin cu un trifoi de speranţă: am bănuiala că lucrurile dureroase despre care am vorbit în ultimele două săptămâni ne-au unit în sfârşit pe noi cei cărora ne pasă. Şi suntem mulţi! Ăsta ne e numitorul comun! Pentru că ştim ce înseamnă să stăm pe bicicletă, să organizăm o cursă, să muncim la un traseu şi să punem suflet în ceea ce iubim. Asta nu o să ne-o ia nimeni niciodată, la fel cum nu trebuie să-ţi dea voie nici Selejan şi nici Chuck Norris să te dai pe bicicletă.
Devenim mai puternici şi mai relevanţi doar ÎMPREUNĂ şi doar făcându-i şi pe alţii să afle ce ne doare şi mai ales DE CE!
Gânduri bune!
Maximilian Munteanu
 |
| În caz că aveaţi dubii. |
Raporteaza
conteaza enorm sa afli, ca nu esti singurul de aceeasi parere/opinie si nu doar tu te confrunti cu astfel de probleme.
cat despre ultima fotografiel-:)nu cred ca cineva de pe forumul acesta ar fi avut dubii despre calitatea ta. ai tot dreptul sa poti deschide/dezbate astfel de subiecte.
meriti tot suportul cuvenit:)